FUNDAŢIA JUBILATE
Vă invită la un week-end de pregătire, slujire şi închinare comună, după cum urmează:
Atelier coral: – condus de Ken Tucker
Locaţia: Biserica Penticostală “BETEL” Dumbraveni – Suceava (la 18 km de Suceava, în direcţia Botoşani – este în mijlocul localităţii, la şoseaua principală, pe partea stângă).
Invitaţi: TOȚI cei care cântă într-un cor al Bisericii din toate bisericile Penticostale, Baptiste, Creştine după Evanghelie, Menonite şi Oastea Domnului (evanghelică) din judeţul Suceava şi judeţele limitrofe.
Repetiţii:
• Vineri, 24 septembrie 2010 – orele 18.00 – 21.00
• Sâmbătă, 25 septembrie 2010 – orele 9.00 – 18:00 – cu pauză de cafea şi pauză de masă la prânz.
Obiective:
• Imbold în slujirea ca şi cor în biserică.
• Învăţarea a 4 cântări corale noi.
• Edificarea tehnicilor de cântat în cor.
Slujire:
• Duminică, 26 septembrie, dimineaţa și seara, participanţii atelierului vor fi împărţiţi în 3 coruri şi vor sluji împreună cu echipa Jubilate în diferite biserici. Corul bisericii locale va sluji în altă biserică.
Repertoriul atelierului: În timpul repetiţiilor va fi folosită:
– colecţia În mijlocul laudelor vol. 4. Ediţie specială pentru Tineret – 5 RON (partitură pentru coriști) & 12 RON (partitură pentru dirijor) – preț special pentru atelier
– colecţia În mijlocul laudelor vol. 1
– piesa Fața Ta (Editura Jubilate) – 2 RON – preț special pentru atelier
– Partiturile pot fi achiziţionate vineri, 24 septembrie, cu o oră jumătate înainte de începerea repetiţiei, la biserică, sau înainte de Atelierul Coral prin poştă ramburs, de la biroul Jubilate, la adresa de mai sus.
Curs de instrumente (cu coarde și de lemn) – condus de Noelle Heber
Timp de 2 zile – vineri 24.09.2010 orele 18.00 -21.00 – și sâmbătă 25.09.2010 orele 9.00 – 18.00.
Cursul este doar pentru instrumentiștii avansați și se va ține concomitent cu Atelierul Coral. Cei care participă la acest curs nu vor putea cânta și vocal, doar vor sluji duminică cu ansamblul instrumental.
Cursuri speciale pentru slujitori din biserici –
Locaţia – Biserica Crestină Baptistă „BETANIA” , str. Gheorghe Doja, nr. 137 – Suceava – Burdujeni
Invitaţi: Păstori, dirijori, slujitori în domeniul muzicii sau în cadrul închinării bisericii, lideri de tineret și copii
Curs de dirijat – condus de Ken Tucker
Timp de 4 zile – luni 20.09.2010 orele 18.00 – joi 23.09.2010
Curs: „Reînnoire în închinare” – condus de Richard Mauney
Timp de 2 zile – luni 27.09.2010 orele 18.00 – marţi 28.09.2010
Curs: „Lumina pentru copii” – condus de Susan Strohschein
Timp de 2 zile – luni 27.09.2010 orele 18.00 – marţi 28.09.2010
Persoane de contact: Petrică Moisuc tel. 0743 657553, email: pmoisuc@yahoo.com
Fundaţia Jubilate – tel. 0359 402 375, email: office@jubilate.ro Cei implicaţi din Fundaţia Jubilate sunt:
Ken Tucker, Ruben Mureşan, Noelle Heber, Susan Strohschein, Richard Mauney, Anca Toia şi Mariana Gherasim.
Costul mesei pentru participanţi la Atelierul Coral : 15 RON/persoană. Vă rugăm să confirmaţi în scris numărul de participanţi pentru fiecare secţiune, fratelui Petrică Moisuc, până cel târziu duminica 19 septembrie 2010.
Ne rugăm ca acest atelier să contribuie la unitate între fraţii şi surorile din bisericile participante, dându-le în acelaşi timp un imbold spre a sluji Domnului cu bucurie prin lucrarea muzicală.