EU sunt contra CASATORIEI…

Un profesor se afla in fata unui grup de tineri, care erau contra CASATORIEI.

Tinerii argumentau ca romantismul constituie adevaratul sustinator al unei perechi si ca este de preferat sa termini cu relatia atunci cand se stinge, in loc sa intri in monotonia unei casnicii.
Profesorul le-a spus ca respecta opinia lor, DAR… le-a relatat urmatoarele:

„Parintii mei au trait 55 de ani casatoriti si intr-o dimineata, mama mea cobora scarile, sa-i prepare tatei micul dejun. Facu un infarct si cazu.Tatal meu a ridicat-o cum a putut si in graba a urcat-o in camioneta.
Cu toata viteza, nerespectand regulile de circulatie, ajunse la spital, dar din nenorocire, pe drum ea murise.
In timpul inmormantarii tatal meu nu a putut vorbi si a avut o privire pierduta. Aproape ca nu planse.

In noaptea aceea, noi, copiii, am stat alaturi de el. Intr-o atmosfera de durere si nostalgie ne-am reamintit frumoase intamplari…

Tata ii ceru fratelui meu, teologul, sa-i spuna unde ar fi mama in acest moment. Fratele meu incepu sa-i vorbeasca despre viata de dupa moarte, presupuse cum si unde ar fi ea. Tatal meu asculta cu mare atentie si deodata ceru:
– „Duceti-ma la cimitir!”
– „Tata, am raspuns, este noapte, nu putem merge la cimitir acum!”
El ridica vocea si cu o privire de sticla, zise:
– „Nu discutam! ACUM mergem la cimitir! Discutati cu un om care tocmai si-a pierdut ceea ce a fost sotia sa timp de 55 de ani!”
S-a produs un moment de liniste respectuoasa si n-am mai discutat nimic. Am plecat la cimitir, am cerut voie paznicului si cu o lanterna am ajuns la mormant.
Tatal meu atinse mormantul cu mana lui, planse si spuse copiilor lui, care priveau aceasta scena, impresionati:

„Au fost 55 de ani buni… Stiti? Nimeni nu poate vorbi de dragoste adevarata, daca nu are idee ce inseamna sa imparti viata cu o astfel de femeie!”
Facu o pauza si i se lumina fata:

„Ea si eu am fost impreuna la serviciu, am facut o echipa cand m-am mutat in oras, am impartit bucuria de a vedea copiii nostri terminand scolile, am plans unul alaturi de altul la pierderea fiintelor dragi… Ne-am rugat impreuna in sala de asteptare a unor spitale, ne-am sprijinit la durere. Ne-am imbratisat in fiecare Craciun si ne-am iertat greselile…
Acum a plecat si sunt multumit. Stiti de ce? Pentru ca a plecat inaintea mea. Nu a trebuit sa traiasca ea agonia si durerea de a ma inmormanta, de a ramane singura dupa plecarea mea… Si eu voi trece prin asta, prin moarte si ii multumesc lui Dumnezeu.
O iubesc atata, ca nu mi-ar fi placut sa sufere ea aceasta despartire prin moarte…”

Cand tata termina de vorbit, noi copiii aveam fetele pline de lacrimi. L-am imbratisat si el ne-a consolat:
„Totul e in regula! Acum putem merge acasa, a fost o zi grea”…

In acea noapte am inteles ce inseamna ADEVARATA DRAGOSTE.

Difera mult de romantism.

Nu are prea multe in comun cu erotismul.

Mult mai bine se leaga de munca si grija reala si reciproca pe care o au doua persoane casatorite.

Cand profesorul a terminat de vorbit, studentii nu l-au putut combate.

Acest fel de dragoste…, era ceva ce ei nu cunosteau…