Botosani – concert simfonic

FILARMONICA DE STAT BOTOSANI
Strada  Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 1 aprilie 2011, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor:OVIDIU BĂLAN
Solist: VLAD DIMULESCU, pian

În program:

L. van Beethoven: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 5, în mi bemol major, op. 73
                    Allegro 
                    Adagio un poco mosso
                    Rondo: Allegro

Partea a II-a

L. van Beethoven:  Simfonia a V-a, în do minor, op. 67
                   Allegro con brio
                   Andante con moto
                   Allegro
                   Allegro

 

OVIDIU BĂLAN. S-a născut în anul 1942; şi-a făcut studiile muzicale la Liceul de Muzică din Bucureşti şi apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din acelaşi oraş (institut absolvit în anul 1968). În 1970, el a continuat să studieze dirijatul cu Jean Fournet şi Marius Constant la Cursurile Internaţionale ţinute la Hilversum (Olanda), iar în 1971 a luat parte la cursurile de vară ale Academiei de Muzică din Nice (Franţa), ţinute de Fernand Quattrochi. În anul 1973 a fost invitat în S.U.A. pentru a studia arta dirijatului cu mari dirijori şi orchestre, incluzând aici pe Eugene Ormandy şi Philadelphia Symphony Orchestra, sir Georg Solti şi Chicago Symphony, Zubin Mehta şi Los Angeles Symphony Orchestra, Aldo Ceccato şi Detroit Symphony, Lorin Mazel şi Cleveland Symphony, Pierre Boulez şi New York Symphony, Seiji Ozawa şi Boston Symphony. Activitatea dirijorală de bază este legată de Filarmonica Mihail Jora din Bacău unde, din anul 1968 a ocupat funcţiile director (până în 2007) şi prim-dirijor. Din anul 1995, maestrul Ovidiu Bălan a cumulat şi funcţia de dirijor permanent al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, iar din anul 1996, ocupă şi funcţia de Director Muzical al Orchestrei Simfonice Domenico Cimarosa din Aversa (Italia). Cele peste patru decenii de carieră dirijorală cuprind şi numeroase concerte susţinute în mai multe ţări europene precum şi în S.U.A. De asemenea, activitatea domniei sale mai include înregistrări efectuate pentru radio sau pe discuri, activitatea pedagogică, de formare a unor tineri dirijori, prezenţa în jurii ale concursurilor naţionale şi internaţionale, în România, Spania şi Italia.

VLAD DIMULESCU. S-a născut la Braşov, în anul 1962. În anul 1985 a absolvit Universitatea de Muzică din Bucureşti, clasa profesorului Constantin Ionescu-Vovu. A debutat ca solist la vârsta de 14 ani, într-un concert cu orchestra filarmonicii din oraşul său natal, iar de atunci a susţinut şi continuă să susţină concerte şi recitaluri în toate centrele muzicale ale ţării. La concursurile naţionale şi internaţionale de pian a fost distins cu următoarele premii: Premiul IV, la Salerno  Italia (1983), Premiul I la Concursul Gheorghe Dima, Cluj-Napoca (1985), Premiul criticii muzicale  A. T. M. pe anul 1986, Premiul V şi Premiul Albert Roussel, la Concursul George Enescu, Bucureşti (1991), Diploma de onoare, locul V şi medalia Claudio Arrau, la Viña del Mar  Chile (1992). A participat la festivaluri internaţionale: Interforum, Budapesta 1987, Dinu Lipatti, Sinaia (1993) şi  Bucureşti (1995), Festivalul de Muzică de Cameră Braşov (1979, 1980, 1990, 1992).
A efectuat turnee cu recitaluri şi concerte în: Polonia (1998), Italia (2001), Spania (2003), Portugalia (2003), Grecia (2003), Bulgaria (2004, 2005, 2006, 2007).
A susţinut Master-classes în: Polonia, Portugalia, Grecia, Spania, Bulgaria.
A fost membru în juriile concursurilor internaţionale: Pro Piano (Bucureşti), Carl Filtsch (Sibiu), Seiler (Sofia).
A editat un CD cu muzică de Enescu, Chopin şi Brahms.
A publicat cartea Belcanto în pianistica chopiniană.
În anul 1990 a devenit asistent universitar la Facultatea de muzică a Universităţii Transilvania Braşov, iar din anul 1993, asistent la catedra de Pian Principal a UNMB Bucureşti. În prezent este conf. univ. dr. la aceeaşi catedră precum şi şeful acesteia.
În Iunie 2000 a obţinut titlul de Doctor în Artă cu teza Repere de belcanto în pianistica chopiniană.

LUDWIG van BEETHOVEN(1770-1827). Concertul nr. 5, în mi bemol major, pentru pian şi orchestră a fost compus în anul 1809, definitivarea lui coincizând cu ocuparea Vienei de către trupele napoleoniene; se mai ştie că lucrarea a fost dedicată arhiducelui Rudolf, iar aceste două amănunte îşi dispută meritul de a fi stat la baza denumirii de Imperial atribuită acestui concert. Ştim, însă, că după încoronarea lui Napoleon ca împărat, Beethoven a rupt dedicaţia pe care i-o făcuse pe coperta Simfoniei a III-a (devenită din Simfonia Napoleon, Simfonia eroică) şi pare greu de crezut că vehementul Beethoven ar fi nutrit vreun sentiment de admiraţie faţă de un ocupant, fie el şi Napoleon. În afara unor precizări credibile nu ne rămâne decât să constatăm, totuşi, că denumirea de Imperial i se potriveşte întru-totul muzicii concertului: fastuoasă, grandioasă, strălucitoare imperială! La Beethoven, ca şi la alţi compozitori clasici, tonalitatea pare a juca un rol important în configurarea universului expresiv al unei lucrări, mi bemol major-ul fiind tonalitatea asociată, de regulă, cu imaginile ce gravitează în jurul expresiei eroic. Este suficient să ne referim la Simfonia eroică şi la Concertul Imperial! Contrar uzanţelor, Beethoven îşi începe Concertul Imperial cu o impetuoasă cadenţă a pianului solist, despre care s-a spus că reprezintă eroismul în plină acţiune; urmează apoi expoziţia orchestrală propriu-zisă, cu teme pregnant ritmate, exprimând fermitate, hotărâre, curaj, bărbăţie, dar şi alte aspecte ce merg până la gingăşie şi delicateţe. Partea a doua reprezintă un moment de răgaz, de meditaţie, de lirice aduceri-aminte, după care, chemările la acţiune răsună din nou. Acţiunea propriu-zisă, iniţială, a fost interiorizată iar acum este sărbătorită, glorificată  şi lucrul acesta se face cu tot elanul şi entuziasmul pe care putea să le genereze uriaşa forţă creatoare numită şi Titanul de la Bonn.

So pocht das Schicksal an die Phorte!, adică Aşa bate destinul la uşă (poartă)!  sunt cuvintele atribuite lui Beethoven de către un prieten al său, Felix Anton Schindler, cu referire la primele sunete ce răsună în deschiderea Simfoniei a V-a. Pe această mărturie indirectă se bazează şi denumirea atribuită întregii lucrări: Simfonia Destinului. Lucrarea a fost compusă în anul 1808, având în ritmul cunoscut  de patru sunete  atât un element de o expresivitate deosebită, cât şi un element de construcţie muzicală, de structurare a discursului sonor, în toate cele patru părţi ale simfoniei. Din punct de vedere expresiv, doar în prima parte şi oarecum în partea a treia, apariţia acestui ritm al destinului are şi o semnificaţie de ameninţare dramatică; în partea a doua apare mai voalat, în acompaniamentul motivului cantabil al temei de bază şi nu în motivul pregnant ritmat (care în context înseamnă, mai degrabă, afirmarea voinţei omului, şi nu forţa implacabilă a destinului), pentru ca, apoi, în finalul simfoniei, acelaşi ritm de patru sunete (acum şi cu un profil melodic ascendent) să capete semnificaţia clamării victoriei; ritmul destinului întruchipează aici trăirea exaltată a unei mari biruinţe; bucuria este explozivă, de proporţii cosmice, parcă. De aceea, traseului expresiv al acestei simfonii i s-a asociat pentru o caracterizare concisă, celebra expresie atribuită anticului Seneca: Per aspera ad astra – Prin învingerea greutăţilor (asperităţilor), spre lumină (astre, stele), spre bucurie.
A purcede la o detaliere a conţinutului expresiv al acestei muzici rămâne o încercare nu doar temerară ci şi anevoioasă ori poate chiar inutilă. De-a lungul timpului au fost astfel de încercări. Iată aici finalul comentariilor romanticului Robert Schumann (1810-1856): Să păstrăm tăcere! Cât de des auzită în public, ca şi în fiinţa noastră, această muzică îşi exercită în mod constant forţa ei asupra tuturor vârstelor, la fel ca şi marile fenomene ale naturii care, ori de câte ori reapar, ne umplu cu teamă şi cu admiraţie. Şi această simfonie va răsuna încă după secole, cu siguranţă atâta vreme cât există o lume şi o muzică .

 

SURSA

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s