Botosani – Concert Simfonic – 7 octombrie 2011

FILARMONICA BOTOSANI
Strada  Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 7 octombrie 2011, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: CRISTIAN BRÂNCUŞI
Solist: CSIKY BOLDIZSÁR, pian

În program:

George Enescu: Intermezzo, op. 12
Allègrement
Très lent

Maurice Ravel: Concertul în sol major pentru pian şi orchestră
Allegramente
Adagio assai
Presto

–  P a u z ă  –

Richard Wagner: Idila lui Siegfried
Ruhig bewegt (Moderato); Leicht bewegt (Leggiero); Lebhaft (Vivace); Sehr ruhig (Piú tranquillo); Bedeuted langsamer (Lento espressivo)

Maurice Ravel: Suita Ma mere l’oye
Pavana frumoasei din pădurea adormită: Lent
Băieţaşul cât un deget: Très modéré
Laideronnette, împărăteasa pagodelor: Mouvement de Marche
Frumoasa şi bestia: Mouvement de Valse modéré
Grădina fermecată: Lent e grave

CRISTIAN BRÂNCUŞI
 dirijor
S-a născut la Târgu Jiu, în anul 1951. A deprins elementele artei dirijorale sub îndrumarea unor mari maeştri: Constantin Bugeanu, Igor Markevitch, Sergiu Celibidache, Witold Rowicky, Karl Östereicher. A dirijat concerte în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filipine, SUA, Spania, Venezuela şi Uruguay. Activitatea sa interpretativă mai cuprinde numeroase imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casele de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa)  vreo 15 discuri. În perioada 1977-1983 a activat ca dirijor permanent  al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, apoi la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române  din Bucureşti. Din 1990 este dirijor al Orchestrei de Camera Radio România. Din 1992, Cristian Brâncuşi este şi profesor-asociat la catedra de Dirijat de orchestră a Universităţii de Muzică din Bucureşti.

CSIKY BOLDIZSÁR
  pianist
A absolvit cursurile Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, avându-i ca profesori pe Ioana Prada şi Dana Borşan la pian şi pe Hans Peter Türk la compoziţie. În anul 1991, a urmat cursuri post-universitare cu pianistul Jenö Jandó de la Academia Franz Liszt din Budapesta (Ungaria). A mai studiat pianul cu Walter Kraft, la München (Germania, 1993-1997) şi cu Gabi Casadesus, Philippe Bianconi şi Philippe Entremont  la cursul de vară de la Fontainebleau (Franţa, 1998). Între anii 1987 şi 1992, student fiind, a câştigat cinci premii naţionale de interpretare. În anul 1994 a fost distins cu Premiul Cella Delavrancea. În anul 2000 primeşte titlul de Solist permanent al Musikseminar din Germania. Pianistul Csiky Boldizsár a realizat numeroase imprimări: pe CD, pentru radio şi pentru televiziune. A susţinut peste 500 de recitaluri şi concerte în majoritatea centrelor muzicale ale ţării, precum şi peste hotare, în Austria, Bulgaria, Elveţia, Germania, Italia, Ucraina, Ungaria, Cehia, Japonia.

GEORGE ENESCU (1881-1955). Intermezzo op. 12 este o lucrare alcătuită din două miniaturi scrise pentru orchestra de coarde: prima, terminată în septembrie 1902, la Cracalia, iar a doua, la Paris, în ianuarie 1903. Nu există un contrast de expresie între cele două piese; ele se continuă, se completează, aducând o muzică liniştită, visătoare  nu, însă, romantică ori romanţioasă; pulsează aici un lirism cald dar reţinut, sobru, esenţializat, susţinut de o paletă timbrală rafinată, în limitele oferite de un ansamblu de coarde (dar nici acestea nu sunt epuizate; efectele de asprime şi forţă sonoră au fost evitate, pentru că nu s-ar fi încadrat în context); este o muzică în care aflăm o mare diversitate armonică, iar structurile melodico-ritmice se deapănă simplu, firesc, fără spectaculosul exterior  este o muzică ce poate onora un maestru ajuns la vârsta marilor limpeziri. Fiecare dintre cele două miniaturi urmează un traseu muzical şi expresiv asemănător, în sensul că pornesc de la elemente mai simple, cu care se înfiripă un discurs muzical ce evoluează spre un moment culminant  în limitele atmosferei generale, totuşi  pentru a reveni apoi spre starea iniţială: transparenţă, calm, delicateţe.

RICHARD WAGNER (1813-1883). Este un compozitor german şi unul dintre marii creatori din întreaga istorie a muzicii. Muzica sa constituie momentul de apogeu al romantismului european. Wagner a fost un reformator al muzicii de operă. El şi-a conceput propriile creaţii ca pe nişte opere de artă totale, atotcuprinzătoare, acordînd un rol important muzicii (Wagner a fost un mare simfonist!) dar, în acelaşi timp, un rol sensibil apropiat şi dramei (libretului), şi jocului scenic, şi contextului scenic (decorul  privit ca un rezultat al arhitecturii şi picturii). Idila lui Siegfried se numără printre puţinele lucrări wagneriene pur orchestrale, însă muzica sa este legată prin însăşi substanţa ei de marile sale lucrări de operă. A fost compusă în anul 1870, avînd destinaţia de a fi cîntată (cu ajutorul unui grup de prieteni muzicieni) sub ferestrele soţiei sale Cosima (fiica lui Franz Liszt), în cinstea naşterii fiului lor Siegfried  botezat astfel după eroul tetralogiei sale muzicale Inelul Nibelungului. Materialul tematic este preluat din a treia operă a ciclului, intitulată chiar Siegfried, iar rezultatul este o muzică luminoasă, ce respiră bucurie, candoare şi gingăşie  în măsura în care puteau fi modelate aceste dimensiuni ale expresiei muzicale sub pana unui creator de mega-drame muzicale.

MAURICE RAVEL (1875-1937). Concertul în sol major pentru pian a fost compus în anul 1931, la vârsta deplinei maturităţi creatoare. Este structurat în trei părţi de dimensiuni relativ restrânse şi care urmează succesiunea tradiţională a mişcărilor repede-rar-repede dar care, din punct de vedere al substanţei expresive, la data respectivă reprezentau o înnoire semnificativă. Cea mai succintă şi adecvată caracterizare a acestei muzici aparţine chiar autorului ei, Muarice Ravel: … este un „concerto” în sensul cel mai exact al termenului, scris în spiritul celor de Mozart şi de Saint-Saëns. Gândesc, în adevăr, că muzica poate fi veselă şi strălucitoare şi că nu este necesar să pretindă profunzime sau să urmărească efecte dramatice… Concertul meu nu este scris fără a prezenta un oarecare raport cu Sonata; el aduce şi câteva elemente împrumutate din jazz, dar acestea cu moderaţie.  Este adevărat, nu urmăreşte efecte dramatice, dar ce culori sonore, ce efecte timbrale şi, mai ales, ce atmosferă delicată şi profund spirituală în partea lentă!

Suita Ma mere loye (Mama mea, gâsca) a fost compusă iniţial pentru pian la patru mâini, în anul 1908. Este o muzică cu caracter epic inspirată din universul plin de farmec al poveştilor copilăriei, semnate de Ch. Perrault, dAulnoy, Beaumont. Orchestraţia realizată tot de autorul muzicii sporeşte efectele coloristice timbrale păstrându-se transparenţa şi caracterul feeric al imaginilor muzicale. Pavana este o piesă miniaturală care sugerează liniştea şi nemişcarea ce domneau în basmul cu pricina. La partea a doua, Băieţaşul cât un deget, autorul preia şi un scurt text explicativ. La fel şi pentru partea intitulată Laideronnette, împărăteasa pagodelor. Pentru piesa Frumoasa şi bestia, Ravel reţine chiar un dialog semnificativ între cele două personaje (iubirea ce transformă bestia în om). Finalul, Grădina fermecată, fără suport textual, este o bijuterie muzicală, sclipitoare, juvenilă, sugestivă pentru titlul ei.

Sursa: Ioan Turcanu

Reclame
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s