5772 – IOM KIPUR – Ziua POCAINTEI

Yom Kippur (יום כפור yom kippùr, Ziua ispășirii) – este una din cele trei mari Sărbători evreiești; este zi de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii.

În Torah este numită Yom haKippurim („Ziua celor care ispășesc”). Este una din
așa-zisele Yamim Noraim („Zilele temerii reverențioase”). Yamim Noraim
sunt Roș haȘana și Yom Kippur, respectiv primele și ultimele două zile
din cele Zece zile ale Penitenței.

Un şofar în stil evreiesc yemenit.

În calendarul ebraic
Yom Kippur începe la apusul soarelui a celei de-a zecea zi a lunii
ebraice Tișri (lună care corespunde ultimei jumătăți a lui Septembrie și
primei jumătăți a lui Octombrie din calendarul gregorian), și continuă până la apusul soarelui următoarei zile.

Ritul zilei de Yom Kippur este descris de patru ori în Pentateuh (vezi
Exod 30,10; Levitic 23,27-31 și 25,9; Numeri 29,7-11). Pe tot timpul
postului este absolut interzisă mâncarea și băutura (orice fel de
mâncare și băutură) așa cum este absolut interzisă orice fel de
activitate sau muncă ce ar putea să distragă atenția credinciosului de
la penitență și ispășire cu excepția situațiilor în care e pericol la
viața unui om (orșice om). În trecut se cereau oferirea de sacrificii la
Templul din Ierusalim.

Yom Kippur este considerat ziua cea mai sfântă și mai însemnată din
an, toate cele zece zile sunt de pocăință, aceasta însă are un caracter
aparte: tradiția ebraică spune că, după ce poporul a păcătuit prin
idolatrie, YHWH, Binecuvântat fie Numele, s-a răzgândit în privința
sfintei Legi (voia să nu o mai dea poporului) văzând însă cum zece zile
la rând poporul a stăruit în pocăință Domnul „a iertat păcatul
poporului” în ziua a zecea (întocmai, ziua de Yom Kippur) și i-a dăruit
în dar Legea. Iată de ce această a zecea zi – Yom Kippur – este atât de
sfântă; ea celebrează în fapt milostivirea pe care YHWH a arătat-o
poporului său. Așadar tema centrală a sărbătorii este ispășirea și
iertarea.

Ziua începe cu așa numitul „tosephet” Yom Kippur – adică o mică parte
a zile precedente este „ruptă” cotidianului și adăugată zilei de
ispășire (ca celebrarea să fie mai îndelungată). Această practică este
prescrisă de Halakha, și se termină după asfințitul soarelui, la
apariția primelor stele. Persoanele bolnave cer câteva zile mai degrabă
sfatul unui rabin competent care verifică dacă starea sănătății lor le
permite sau nu acest post greu.

Serviciul liturgic începe cu ‘rugăciunea’ Kol Nidrei care
trebuie să fie recitată chiar înaintea apusului soarelui. Kol Nidrei
(cuvinte aramaice, nu ebraice, care înseamnă „toate promisiunile” sau
„toate jurămintele”) și reprezintă anularea tuturor jurămintelor
pronunțate în decursul anului care vine, precizând totodată că și cele
care din slăbiciune, mânie, neștiință sau alte cauze omenești vor fi
făcute sunt de asemeni nule; omul credincios, care îl iubește sincer pe
YHWH, nu vrea să-l ofenseze cu nimic, chiar dacă din atâtea cauze
omenești i se întâmplă, el se căiește încă de pe acum. Conform The Jewish Encyclopedia,
textul acestei rugăciuni sună astfel: „Toate voturile, toate
angajamentele, toate jurămintele și anatemele, care sunt numite ‘konam’,
‘konas’, sau cu oricare alt nume, pe care le-am putea rosti sau pentru
care am putea fi angajați, să fie șterse din această zi a penitenței și
până la următoarea, a cărei revenire o așteptăm cu bucurie, noi ne căim
(facem penitență)”.

Yom Kippur completează perioada de penitență a celor zece zile
începute cu Anul Nou (ebraic): Roș haȘana. chiar dacă rugăciunile cu
care se cere iertarea sunt recomandate pentru toate zilele anului, în
aceste zile de penitență devin foarte viu trăite.

Rugăciunea de dimineață este precedată de un fel de litanie numită Selihot: în ziua de Yom Kippur acest fel de litanii sunt adăugate din abundență la liturgie.

Moise Maimonide scria: „Totul depinde de cât de mult merită omul ca să-i fie iertate
păcatele care apasă asupra lui. Așadar este de dorit să fie înmulțite
faptele bune și rugăciunile mai înainte să vină Ziua Pocăinței; ziua
mare a conturilor. Cei pe care Dumnezeu îi consideră demni de merite vor
fi scriși în Cartea Vieții. Rugăciunea de Yom Kippur se exprimă: „să
intrăm în Cartea Vieții”. Aceeași idee este întâlnită și în urarea de
Noul An: „Să poți fi înscris (în Cartea Vieții) pentru un nou an
fericit!”

Ziua Pocăinței a supraviețuit chiar distrugerii Templului, în 70
e.c., când celelalte practici de sacrificii au fost abandonate (forțat).

Midraș Sifra preciza: „Chiar dacă nu va mai fi oferit nici un
sacrificiu, această zi își va păstra rostul ei de ispășire”. Textele
ebraice teologice învață, cele juridice precizează că în această zi nu
trebuie făcută nici o altă lucrare care să nu fie penitența. Penitența
este condiția absolut necesară pentru oricare altă formă de ispășire,
cărora le și dă semnificație. Talmud Yoma face o precizare teologică,
dar cu valoare socială imensă: „Ziua Ispășirii îl achită pe om de
vinovăție înaintea lui Dumnezeu, dar nu și înaintea persoanei ofensate
până când nu va obține iertarea explicită de la cel în cauză”, care –
bineînțeles – este îndemnat să ierte pentru a primi la rândul său
iertarea de la Domnul, căci, „nu i se va ierta celui care nu iartă”.

În acest sens oricine este chemat și îndemnat să pună capăt oricărei
neînțelegri sau / și ceartă, înainte de a începe ziua de post. Până și
suflete celor răposați sunt incluse în comunitatea celor de iertat în
marea Zi a Ispășirii.

Pentru recitarea Rugăciunii de seară este îmbrăcat un Tallit
(un veșmânt specific pentru rugăciune de formă rectangulară), și acesta
este singura slujbă religioasă de seară. Ne’ilah-ul este o slujbă
specială care se celebrează numai în ziua de Yom Kippur și încheie
festivitatea. și încheie sărbătoarea.

Yom Kippur se încheie cu sunetul șofar-ului; el încheie sărbătoarea.

Tot în această zi este observată o
zi de odihnă atât în Israel cât și în afara hotarelor pământului lui
Israel. Foarte mare importanță este acordată textului liturgic în care
este narată ceremonia de la Templu.

Cântările sunt pe un ton de lamentare (tradiționalele Askenazita)
astfel încât dau expresie atât neliniștii individuale cât și plânsului
unui popor atât de vitregit. În Ziua Ispășirii credinciosul evreu
renunță de bunăvoie la eleganță și chiar la multe lucruri necesare
(păstrând doar strictul necesar), renunță la ură, la antipatie și la
toate celelalte gânduri care ar putea să-l îndepărteze de spiritul
acestei zile. Cărțile liturgice și cele de rugăciune individuală
accentuiază că – dacă faptele publice de pocăință sunt obligatorii – cea
mai plăcută jertfă și totodată adevăratul post este acela stabilit de
profeți: „o inimă căită și smerită”, „ruperea lanțurilor nedreptății”,
milostivirea față de văduvă și orfan, grija față de cel străin și fără
adăpost.

Pe lângă celelalte interdicții care le găsim și în cadrul altor
sărbători iudaice, de Yom Kippur exista 4 interdicții speciale. 1.
Interdicția de a mânca și a bea. 2. Interdicția de purta veșminte de
piele. 3. Interdicția de a intreține relații sexuale. 4. Interdicția de a
folosi parfumuri.

Caracterul auster imprimat ceremoniei încă din timpul instituirii ei a
fost păstrat pân astăzi. Chiar dacă alte practici de pietate iudaică au
mai fost uitate întrucâtva, această necesitate a penitenței este atât
de vie în conștiința fiecărui evreu încât, numai dacă a rupt orice
legătură cu religia poporul său uită sau neglijează această zi.

Contrar aparențelor și credinței populare (mai ales celei străine
spiritului iudaic), Yom Kippur nu este o zi a tristeții. Evreii
Sefardiți, adică evreii de origine spaniolă, portugheză, nord-africană
numesc această sărbătoare „Postul Alb”. Tocmai de aceea – mulți dintre
ei – au obiceiul ca în această zi să îmbrace exclusiv haine de culoarea
albă, tocmai pentru simboliza candoarea (nevinovăția obținută prin
iertare) a sufletelor lor.

Pentru perioada narată în Scriptură, ritul cel mai important era
oferirea „țapului ispășitor” (Levitic 16,8-10), asupra căruia erau
rostite păcatele poporului și care era apoi trimis în pustiu: la Azazel.
Acest nume provine de la un cuvânt necunoscut, care nu se găsește
nicăieri în altă parte afară de Biblia ebraică. Exegeții presupun că ar
deriva de la cuvintele aze (capră) și azel (plecare,
îndepărtare). multe au fost încercările de a găsi semnificația lui.
Unuii presupun că ar fi vorba de un loc specific unde acest animal era
sacrificat. Alții îl consideră ca fiind numele unui spirit rău
(necurat). Într-adevăr, un spirit necurat cu acest nume este amintit în
cartea apocrifă „Apocalipsa lui Enoh”. Conform acestei interpretări
sensul ar fi că păcatele sunt trimise înapoi la spiritele rele de la
care vin și care le posedau de la început. Unii exegeți moderni – cu
viziuni mai conservatoare însă – au demonstrat că locul unde era purtat
acest țap era un simplu „loc sălbatic” undeva în afara cetății și că nu
exista nici un loc numir Azazel. În sensul acesta „țapul ispășitor” sau
„capra plecării” era pur și simplu lăsat/ă liber/ă.

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Israel. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s