HOLOCAUSTUL din Romania – 9 octombrie – COMEMORARE

Holocaust (din greacă ὁλόκαυστον (holókauston): holos, „complet” și kaustos, „ars”), (în ebraică: Hașoa השואה, în idiș: Hurben חורבן), este un termen utilizat în general pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane de evrei, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler.[1]

Ziua de 9 octombrie a fost aleasa ca si zi de comemorare a Holocaustului din Romania.

Au fost vremuri groaznice. A fost HOLOCAUST in Romania. Sper sa nu mai fie niciodata. Sa ne reamintim si sa invatam lectiile istoriei ca sa nu le repetam…

Prezint mai jos Concluzia celor  205 file ale  Raportului Final al International Commission on the Holocaust in Romania
Presented to Romanian President Ion Iliescu , November 11, 2004
Bucharest, Romania

„Diverşi cercetători au estimat în mod diferit numărul evreilor români şi ucraineni ucişi
sub administraţie românească în timpul Holocaustului. Dinu C. Giurescu numără cel puţin 108.710 evrei români care au murit în Transnistria; dar acest număr nu-i include în rândul victimelor pe evreii ucraineni şi nici pe evreii ucişi pe loc în Basarabia şi Bucovina. Conform lui Dennis Deletant, în Transnistria au pierit între 220.000 şi 270.000 de evrei, în timp ce Radu Ioanid susţine că sub jurisdicţia românească au murit cel puţin 250.000 de evrei.
Matatias Carp menţionează că au dispărut 264.900 de evrei români, dar aici nu sunt incluşi evreii ucraineni. Raul Hilberg citează distrugerea a 270.000 de evrei aflaţi sub autoritate românească, iar Marcu Rozen numără aproximativ 115.000 de evrei români şi 155.000 de evrei ucraineni ucişi în Transnistria. În fine, Jean Ancel afirmă că numai în Transnistria au murit 310.000 de evrei, la acest număr adăugându-se încă 100.000 de evrei ucişi în Basarabia şi Bucovina în timpul campaniei din 1941 din aceste provincii419.

În concluzie, numărul total al evreilor români şi ucraineni care au pierit în teritoriile aflate sub administraţie românească este între 280.000 şi 380.000.

Rugaciunea evreilor din ziua aceasta, suna astfel:

„Fie ca Dumnezeu sa-si aduca aminte de sufletele tuturor rudelor mele, atat din partea tatalui meu, cat si din partea mamei mele, cei sfinti si puri care au fost morati, ucisi, macelariti, arsi, inecati si sugrumati intru sfintirea Numelui lui Dumnezeu, (de dusmanii nazisti, sterse fie-le numele si amintirea) prin meritul de a da tedaka (fara sa fac juramant) pentru amintirea sufletelor lor.  Ca rasplata pentru aceasta, fie ca sufletul sau sa fie adaugat in buchetul vietii impreuna cu sufletele lui Avraham, Ithak si Iaacov, Sara, Rebeca, Rahel si Lea si impreuna cu alti drepti, barbati si femei, in Gradina Edenului. Si sa spunem: AMEN!

Acest articol a fost publicat în Articole, Israel. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la HOLOCAUSTUL din Romania – 9 octombrie – COMEMORARE

  1. Pingback: ..”Fie ca Dumnezeu sa-si aduca aminte de sufletele tuturor rudelor mele…” | Petrica Moisuc

  2. Cantemir zice:

    Azi, 9 octombrie, comemoram pecetluirea sortii Romaniei la conferinta de la Moscova:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/09/creionul-albastru-al-lui-stalin/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s