BOTOSANI – Concert Simfonic – 4 noiembrie 2011

FILARMONICA BOTOSANI

Strada  Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 4 noiembrie 2010, ora 18,30

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: MIHAIL AGAFIŢA

Solist: HORIA MAXIM, pian

 În program:

P. I. Ceaikovski: Concertul nr. 1, în si bemol minor,  pentru pian şi orchestră, op. 23

                    Allegro non troppo e molto maestoso; Allegro con spirito

                    Andantino semplice; Prestissimo; Tempo I

                    Allegro con fuoco

 P a u z ă

P. I. Ceaikovski: Simfonia a V-a, în mi minor, op. 64

                    Andante; Allegro con anima

                    Andante cantabile con alcuna licenza

                    Valse: Allegro moderato

                    Finale: Andante maestoso; Allegro vivace

MIHAIL AGAFIŢA  – dirijor

Mihail Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 15 ani, peste 350 de concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarusi, precum si diverse turnee in Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunis.

Născut în 1973 în oraşul Călăraşi din Republica Moldova Mihai Agafiţa studiază dirijat orchestră jazz şi chitară la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa de dirijat a distinsului profesor Dumitru Goia sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală-Dirijat orchestră. În anii 2005   2007 se perfecţionează la cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chişinău.

Din 2004 deţine funcţia de dirijor al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din noiembrie 2009 devine şi dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj.

Mihai Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către mass-media. Colaborează cu personalităţi de renume a lumii muzicale.

Din anul 2010 Mihai Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.

Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie.

Încă de la debutul carierei sale dirijorale, Mihai Agafiţa a fost apreciat pentru personalitatea şi talentul său artistic, pentru forţa şi sensibilitatea interpretării operelor muzicale, precum şi pentru tehnica dirijorală impecabilă care i-a permis reproducerea fidelă a particularităţilor stilistice inerente fiecărei creaţii abordate.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale şi activitate concertistică intensă, prin decret prezidenţial, dirijorului Orchestrei Simfonice, Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă.

HORIA MAXIM  – pian

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor dirijori prestigioşi, precum Emil Simon, Ilarion Ionescu Galaţi, Emanuel Elenescu sau Petre Sbârcea – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (printre alţii, Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano şi Mario Caroli), în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost apreciată şi în recitaluri sau concerte susţinute în străinătate, cele mai multe dintre acestea în Germania şi Japonia.

Horia Maxim participă, de câţiva ani, la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre cele mai semnificative dintre acestea fiind Festivalul Internaţional «George Enescu» şi Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – Bucureşti. Realizările sale cuprind  numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie. De asemenea, a înregistrat lucrări din repertoriul pianistic al muzicii clasice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. „Youth without youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007).

Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul liceului bucureştean ”George Enescu”, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa excepţională a maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici. În toţi aceşti ani a câştigat numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale. A participat, totodată, la cursuri de măiestrie pianistică în România şi în Germania.

Lista repertoriului său concertant cuprinde lucrări de J. S. Bach (BWV 1061), W. A. Mozart (KV 466 si 482), L. van Beethoven (nr. 1, 2 si 5), F. Liszt (nr. 1),  J. Brahms (nr. 1), P. I. Ceaikovski (nr. 1), E. Grieg, S. Rahmaninov (nr. 2), R. Strauss (Burlesca), M. Ravel (Concertul în sol), în timp ce programele camerale oferite publicului conţin o mare varietate de lucrări, începând de la Bach şi Haendel şi încheind cu cei mai apreciaţi compozitori contemporani.

În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, fiind profesor titular la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În această calitate a fost invitat, în dese rânduri, în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.

PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840-1893). Este unul dintre marii compozitori ai secolului al XIX-lea. Format la şcoala clasico-romantică, Ceaikovski trăieşte totodată momentul puternicei afirmări a spiritului naţional în muzica rusească, prin creaţiile şi orientarea estetică ale Grupului celor cinci (Rimski-Korsakov, Mussorgski, Borodin, Balakirev şi Cui), afirmându-şi şi el propriile căutări şi sinteze între tiparele tradiţionale şi specificul folclorului rusesc. Ceaikovski este printre puţinii creatori din secolul său, care acoperă prin creaţii de valoare o largă paletă de genuri şi specii muzicale, de la muzica de operă şi balet la muzica simfonică şi concertantă sau la cea de cameră, vocală şi instrumentală.

Muzica sa, puternic vibrantă, cu frecvente cantonări în zona expresivă a melancoliei, cu accente patetice, cu frământări dramatice ce-şi află finalitatea în optimismul de sorginte populară sau pur romantică, dar şi în acceptarea resemnată a fatalităţii, cu o melodicitate caldă, cantabilă, cu coloritul specific sau chiar cu preluarea intonaţiilor, a unor motive folclorice, poartă o amprentă sonoră şi expresivă uşor identificabilă, indiferent de amploarea lucrării, de specia muzicală pe care o reprezintă.

Multe sunt lucrările reprezentative pentru spiritul romantic ceaikovskian dar, dintre ele, Concertul în si bemol minor pentru pian şi orchestră se situează, probabil, pe piedestalul cel mai înalt în conştiinţa publicului larg. Lucrarea a fost compusă în anul 1875, într-o perioadă de graţie a inspiraţiei creatoare ceaikovskiene (în aceeaşi perioadă a compus şi superba muzică a baletului Lacul lebedelor) care a reuşit să întrupeze sonor această capodoperă, pornind de la elemente melodice simple: intonaţii din cântul patetic al unor cântăreţi orbi ambulanţi (în partea întâi), un cântec franţuzesc auzit în copilărie de la guvernanta sa  fireşte, franţuzoaică  (în partea a doua), un cântec popular ucrainean  Vâidi, Ivanku, zaspevai vesnianku, adică Ieşi, Ivane şi cântă un cântec de primăvară  (în partea a treia). Modul în care sunt folosite sau puse în valoare aceste elemente melodico-ritmice relativ simple, produce, însă, efecte expresive extraordinare. Astfel, în prima parte, în expoziţie, în tema întâi, cântecul cerşetorilor este decantat de orice semnificaţie originară şi pare o succesiune de celule melodice (secunde, terţe) impulsionate continuu de triolele incomplete; tema a doua pare a fi un cântec de leagăn, mai calm, liniştit, însă, în momentul culminant al dezvoltării, prin amplificarea combinată a unor celule din ambele teme, expresia originară a celor care imploră generozitatea umană ori pronia cerească izbucneşte, cu o forţă imensă, căpătând proporţii fantastice, covârşitoare.

În partea a doua, lentă, depănarea molcomă blândă a cântecului şi atmosferei pastorale este întreruptă de secţiunea mijlocie, Prestissimo, o mişcare foarte rapidă, deci, care aduce imaginea unui vals plin de avânt şi strălucire virtuoză  o imagine puternic contrastată, născută din sus-amintita melodie de vals franţuzesc.

În final, tema cântecului ucrainean de primăvară pare să spargă toate zăgazurile bucuriei prin forţa, vigoarea şi pregnanţa sa. Pentru contrast, este adusă o mai liniştită temă secundară, cantabilă şi plină de căldură. De această dată nu vivacitatea ritmică dă semnul plenitudinii, ci tema cantabilă, amplificată în plinul orchestrei până la proporţiile unui imn grandios. Fireşte, încheierea propriu-zisă aparţine virtuozităţii strălucitoare, focurilor de artificii ce irump din cântul solistului şi orchestrei.

Culminaţia imnică ridicată pe tema cantabilă a finalului este, în cele din urmă, imaginea care echilibrează depănarea majestuoasă, calmă, şi solemnă, dar şi sărbătorească cu care debutează concertul  o glorie a inspiraţiei şi forţei melodice ceaikovskiene  a cărei semnificaţie pare a se detaşa de universul expresiv al primului Allegro, pe care îl precede.

Evaluând per ansamblu muzica Concertului în si bemol minor, constatăm că nu avem de a face cu filozofia gravă, cu expresia introvertită a altor mari concerte romantice, dar din această muzică pare a irumpe însăşi viaţa  năvalnică şi impetuoasă, dramatică şi frământată, melancolică şi patetică dar şi viguroasă, dinamică, stenică  din fiecare melodie, din fiecare acord, din pasagiile strălucitoare ale pianului solist, din sonorităţile grandioase sau abia şoptite ale orchestrei.

Simfonia a V-a, în mi minor, a fost compusă în anul 1887, la un deceniu după precedenta simfonie: a IV-a (primirea ostilă şi neînţelegerea de care a avut parte în epocă, muzica Simfoniei în fa minor l-au marcat, probabil, profund pe Ceaikovski). Ideea generală care stă la baza Simfoniei a V-a, este similară celei din Simfonia a IV-a  fireşte, într-o altă formulare muzicală: este ideea unui destin (resimţit ca soartă potrivnică) ce planează asupra vieţii omului, atât în momentele dramatice cât şi în cele fericite. Muzical vorbind, fatum-ul, sau fatalitatea aceasta de care nu poate scăpa omul, este reprezentat prin tema clarinetelor expusă în introducerea lentă a primei părţi; faţă de fatum-ul Simfoniei a IV-a, clamat de fanfare, aici avem de-a face cu o ameninţare surdă, abia şoptită din adâncuri, ce urmează a-şi arăta potenţialul odată cu ieşirea la lumină. Modificată până la transfigurarea sa pozitivă în finalul simfoniei, această temă poate fi cu uşurinţă recunoscută în momentele cheie ale tuturor părţilor. Ca un romantic încă încrezător în puterile omului, Ceaikovski îşi încheie această simfonie în sonorităţi  imnice, luminoase, glorificând sentimentul înălţător al victoriei. Este una dintre ultimele mari simfonii din secolul al XIX-lea, al căror conţinut urmează traiectul definit prin expresia latină per aspera ad astra. Pentru Ceaikovski este chiar ultima de acest fel, întrucât cea de a şasea simfonie a sa se încheie cu un Adagio lamentoso, în fond un recviem instrumental, în sunetele căruia compozitorul îşi înmormântează eroul imaginar. Aici, însă, în Simfonia a V-a, ne mai putem bucura împreună cu Ceaikovski de victoria  romantic, impunător clamată  a binelui împotriva răului.

Sursa

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s