Botosani – Concert Simfonic – 1 decembrie 2011

FILARMONICA BOTOSANI

Strada  Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

JOI, 1 decembrie 2010, ora 18,30

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani

CONCERT SIMFONIC

 Dirijor: LEONARD DUMITRIU

Solistă: IOANA MARIA LUPAŞCU, pian

În program:

 Richard Addinsell: Warsaw Concerto pentru pian şi orchestră (primă audiţie locală)

                    Allegro; Andante; Moderato; Allegro; Andante moderato; Allegro maestoso; Presto

Franz Liszt: Concerto pathétique pentru pian şi orchestră (primă audiţie locală)

                    Allegro energico ed appassionato ma non troppo Presto; Grandioso (un poco meno Allegro); Andante; Allegro agitto assai; Piu moderato; Piu mosso; Lento quasi marcia funebre; Andante sostenuto; Lento; Allegro mosso; Allegro triomfante

 P a u z ă

 Mihail Jora: Suită din muzica baletului La piaţă, op. 10

                     Moderato; Allegro giocoso; Allegro giusto(Dansul oltenilor); Allegro vivace (Dansul chivuţelor; Intră oltenii în joc); Moderato assai (Intră Chiva); Allegro assai (Dansul ţigănuşilor); Andante espressivo; Allegro marciale (Intrarea Plutonierului); Tempo giusto (Dansul Plutonierului cu logodnica sa); Meno nosso; Andante misterioso (Legarea farmecului); Allegro moderato; Andante rubato; Allegro fuocoso (Dansul Chivei); Meno mosso; Tempo I; Allegro tumultuoso; Più mosso; Andantino comodo (Intrarea lăutarilor)

 LEONARD DUMITRIU –  dirijor – AUTOBIOGRAFIE

M-am născut la Iaşi, la 19 august 1962, într-o familie de muzicieni. Tatăl meu, Vasile Dumitriu, a fost artist instrumentist, şef partidă clarinet în orchestra simfonică a Filarmonicii Moldova din Iaşi, precum şi profesor la Liceul de Artă Iaşi şi Conservatorul George Enescu din localitate. Mama mea, Atena Dumitriu, a fost artist liric în corul Operei Române din Iaşi.

Sunt absolvent al Liceului de Artă Octav Băncilă din Iaşi, a cărui secţie de pian am urmat-o între anii 1968  1980. Printre profesorii din liceu se numără Doina Simovici, Ionela Tudor, Cornelia Apostol, Carmen Danicov (pian), Doina Popovici (armonie), Sanda Georgescu (istoria muzicii şi forme muzicale), Ion Măzăreanu (ansamblu coral). Ca elev am susţinut numeroase recitaluri de pian cu programe cuprinzând lucrări ale compozitorilor preclasici până la contemporani, inclusiv numeroase lucrări de compozitori români, şi am apărut ca solist alături de orchestrele simfonice din Iaşi, Botoşani şi Bacău, în două concerte de Mozart şi Konzertstück de Weber.

Între anii 1981  1985 am urmat cursurile Conservatorului George Enescu din Iaşi, secţia compoziţie-dirijat. Aici i-am avut ca mentori pe Vasile Spătărelu (compoziţie), Anton Zeman (armonie), Viorel Munteanu (contrapunct), Cristian Misievici (orchestraţie), Sabin Păutza şi Ion Baciu (orchestră), Mihail Cozmei şi Gabriela Ocneanu (istoria muzicii), Corneliu Calistru (clasa de operă şi orchestră), Adrian Diaconu (teoria muzicii), Cornelia Diaconu (citire de partituri), Liliana Gherman (forme muzicale),  Mihaela Constantin (pian). În acelaşi timp, am fost discipolul maestrului Pascal Bentoiu.

Compoziţiile din timpul studenţiei, de la lieduri la lucrări pentru orchestră au fost interpretate în concertele Clasei de Compoziţie şi premiate la concursurile studenţeşti. Tot atunci am dirijat orchestra Conservatorului în manifestările de la Piatra Neamţ (câteva lucrări preclasice şi Dixtuorul de George Enescu) precum şi producţia Clasei de Operă cu opera Căsătoria secretă de Cimarosa, pe scena Operei Române din Iaşi.

La absolvirea studiilor mi s-a decernat Diploma de Merit.

Din anul 1986 şi până în prezent sunt dirijor permanent la Opera Naţională Română din Iaşi, post pe care l-am obţinut prin concurs.

În decursul timpului am dirijat la Teatrele de Operă din Iaşi, Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa, Novi Sad (Serbia), Chişinău (Rep. Moldova). Am fost dirijor invitat al orchestrelor simfonice din Iaşi, Arad, Satu Mare, Timişoara, Botoşani, Constanţa, Târgovişte, Craiova, Râmnicu Vâlcea. Am mai activat ca dirijor al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău (1994  1995) şi dirijor invitat la Teatrul Liric din Braşov (1998  1999).

Împreună cu colectivele Operei  Române din Iaşi, Teatrului Muzical N. Leonard din Galaţi şi Teatrului Muzical Elena Teodorini din Craiova am întreprins turnee artistice în Italia (1994, 1995), Germania (2001, 2002, 2003, 2004, 2009) şi Elveţia (2001, 2002,2003, 2008, 2009, 2010).

Am realizat înregistrări, în calitate de dirijor, pentru fonoteca Radio România, împreună cu Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române şi câţiva solişti vocali şi instrumentişti. Am fost invitat, în calitate de membru al comisiei de angajare, la selecţionarea instrumentiştilor pentru nou înfiinţata orchestră a Filarmonicii din Târgovişte.

O realizare artistică demnă de interes este un master  class de operă organizat în SUA de Vermont Opera Theater în august 2000 şi august 2001,  fiind invitat să conduc această manifestare în calitate de Artistic director&conductor. Tot în SUA am dirijat într-un concert al Montpelier Chamber Orchestra Society, în august 2001.

Deosebitul meu interes faţă de muzica de operă este evidenţiat de repertoriul  impresionant precum şi de montarea unor lucrări mai puţin cunoscute, cum ar fi Cei patru bădărani de Wolf- Ferrari şi Mefistofele de Boito. Spectacolul cu Cei patru bădărani a fost înregistrat şi transmis de Televiziunea Română, iar spectacolul Mefistofele a primit premiul pentru Cel mai bun spectacol de operă al anului 1999, decernat de revista Actualitatea muzicală.

Ca profesor asociat, în perioada 1994  1998 am condus orchestra Universităţii de Arte din Iaşi, instituţie la care am predat în aceeaşi perioadă şi la Clasa de operă.

În anul 1990 am fost admis ca membru stagiar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar din 1992 sunt membru definitiv al acestei uniuni de creaţie. La Adunarea Generală a UCMR din aprilie 2006 am fost ales ca membru în Consiliul Director, reconfirmat fiind în cadrul Adunării Generale din aprilie 2010.

Lucrările mele au fost executate public în numeroase manifestări camerale şi simfonice, atât în ţară cât şi în străinătate, au fost înregistrate şi transmise de Radio România Muzical şi Cultural, precum şi de Radio Iaşi. Opera de cameră Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii a figurat ca spectacol pe afişul Operei Române din Iaşi în stagiunea 1998  1999 şi câteva lucrări au fost tipărite de edituri din SUA şi Germania. Spectacolul Aşa grăit-a Caragiale, cuprinzând operele de cameră Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii şi Două Loturi a avut premiera pe 4 decembrie 2002 la Opera din Iaşi, înscriindu-se în agenda manifestărilor dedicate anului aniversar Caragiale. Premiera absolută a operei într-un act Articolul 214, după I.L. Caragiale a avut loc pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi la data de 3 aprilie 2004, ca o coproducţie între Universitatea de Arte George Enescu şi Opera ieşeană.

În data de 4 decembrie 2001, cu prilejul spectacolului de închidere a Festivalului de Operă şi Balet care are loc periodic la Iaşi, primarul municipiului la acea vreme, dr. Constantin Simirad mi-a conferit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ pentru nivelul înalt al spectacolului Mefistofele de A. Boito şi pentru realizări artistice de prestigiu în ţară şi străinătate.  Numele meu apare în The Contemporary Whos Who ediţia 2003/2004, editat de American Biographical Institute.

Prin decretul prezidenţial numărul 36 din 7 februarie 2004, preşedintele României, domnul Ion ILIESCU mi-a conferit Medalia Ordinul Cultural clasa I.

În anul 2005 am obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Muzică, în urma pregătirii şi susţinerii Tezei de Doctorat cu tema Caragiale în muzica de operă. Îndrumătorul ştiinţific a fost dl. prof. univ. dr. Viorel Munteanu iar lucrarea a fost apreciată cu distincţia Magma cum laudae.

În anul 2007 am fost nominalizat, de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, pentru premiul de excelenţă pentru muzică simfonică, decernat de Uniunea Patronatelor din România.

În data de 26 martie 2008 a avut loc pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi premiera absolută a operei Amici la  Five oclock, lucrare receptată pozitiv de către public şi critică.

Cea mai recentă creaţie este opera O scrisoare pierdută, în 4 acte, definitivată la finalul anului 2009 şi achiziţionată de UCMR în anul următor, aflată, deocamdată, în manuscris.

La finalul anului 2007 am prezentat spre publicare la Editura Muzicală din Bucureşti primele două volume (din trei) ale cărţii mele Caragiale în teatrul liric, o analiză în detaliu a creaţiilor de operă inspirate de marele scriitor, lucrare de amploare ce continuă cercetarea începută odată cu studiile doctorale. Volumul I, Opera comică (ISBN 978  973  42  0509  7), a apărut în decembrie 2008, iar volumul al II-lea, Drama muzicală, opera fantastică, musicalul, teatrul instrumental şi baletul (ISBN 978  973  42  0559  2) a ieşit de sub tipar în decembrie 2009. Ambele volume au avut o bună primire din partea colegilor muzicieni. Cel de al treilea volum, în care analizez propria creaţie de operă pe texte de Caragiale, a fost predat Biroului Muzicologie al UCMR şi Editurii Muzicale, pentru a fi tipărit.

Începând cu toamna anului 2011, am reluat colaborarea cu Universitatea de Arte Geroge Enescu din Iaşi, în calitate de profesor asociat, la disciplinele Armonie şi Contrapunct.

În noiembrie 2011, Universitatea Apollonia din Iaşi a organizat a doua ediţie a Congresului Internaţional Anual al Institutului de Cercetări Acad. I. Hăulică, în cadrul căruia am îndeplinit funcţia de Preşedinte al Comitetului de Organizare a secţiunii Vocea Umană, simpozion interdisciplinar. În cadrul acestei manifestări am susţinut conferinţa cu tema De la ţipăt la cantabilitate, vocea umană în ascensiunea spre arta spectacolului liric, lucrarea ce urmează a fi publicată în volumul dedicat Congresului şi Simpozionului Vocea umană.

Tot în noiembrie 2011 am dirijat orchestra Teatrului Muzical Nae Leonard din Galaţi în cadrul Galei jubiliare prin care Şcoala Populară din Brăila a aniversat cei 60 de ani de existenţă, manifestare de excepţie la care au participat mai mulţi solişti vocali originari din Brăila, care susţin o intensă activitate pe plan naţional şi internaţional.

În decursul celor 25 de ani de activitate dirijorală am colaborat cu majoritatea soliştilor de operă din România, dintre care îi amintesc pe Elena Moşuc, Leontina Văduva, Ionel Voineag şi Mioara Cortez, dar şi cu mulţi interpreţi străini, în numeroase spectacole, gale şi concerte.

Leonard Dumitriu   Noiembrie 2011

IOANA MARIA LUPAŞCU  – pian

Nascuta la Braila, incepe studiul pianului la varsta de 4 ani cu prof. Mircea Bogatu. Absolva Liceul de Muzica ” George Enescu” Bucuresti, apoi Conservatorul „Ciprian Porumbescu” Bucuresti, obtinand apoi la sustinerea licentei (Conservatorul ” George Enescu” Iasi) nota maxima.

In anul 2000  este admisa la Masterul ” Virtuosity Level ” la Conservatoire du Lausanne, Elvetia la clasa Prof. JF Antonioli, dar dupa cateva luni se muta in Italia, unde devine studenta marelui pianist Lazar BERMAN, la Accademia Europea di Musica.  Dupa incheierea masterului de trei ani de zile in Perfectionare Solistica, a continuat sa lucreze cu Maestrul Berman pana la tragica sa disparitie in 2005 si cei cinci ani de studiu cu marele pianist au ajutat-o sa-si imbogateasca mijloacele de expresie muzicala si sa aprofundeze viziunea asupra interpretarii  solistice. Maestrul Berman o definea drept ” o solista cu imense posibilitati tehnice si artistice”. A mai lucrat si cu Valentina Berman, Lucia Teodorescu, Dag Aschatz. In primavara anului 2005 se reintoarce in Romania.

Castigatoare, finalista sau laureata a numeroase concursuri, dintre care Lira de Aur-Suceava( Premiul I, II, III), Concursul National de Muzica – in anii copilariei (Premiul I), „Mihail Jora” Bucuresti (premiu special), Konzerteum – Grecia (Premiul III), Ferdi&Lili Statzer – Istanbul , Turcia (unde a castigat si Premiul „Vedat Kosal „)  nu s-a simtit atrasa de viata competitionala si a inceput cariera solistica, fiind prezenta pe scene din Italia, Romani, Elvetia , Croatia, Slovacia, Belgia, Lituania, Turcia, Spania, Germania.

In Italia a atras atentia criticilor dupa un recital la Conservatorio „Giuseppe Verdi” de la Milano, dupa care ziarele au numit-o o pianista ” ricca di virtuosita” ( „plina de virtuozitate „).

Intre 2000-2005, invitata permanenta in stagiunea fribourgheza, participa cu recitaluri solo, concerte sau impreuna cu muzicieni de marca la diferite festivaluri de muzica precum: Pazailis Music Festival- Lituania, Gala Proms of Delight – Editia de Paste 2007, care a avut loc la Ateneul Roman, Festivalul de Teatru de la Sibiu – Capitala Europeana, unde a luat parte la o serata de muzica si dramaturgie alaturi de mari nume ale scenei: Ion Caramitru, Richard McCabe, William Nadylam, Piotr Adamczyk, George Banu .

De la reintoarcerea sa in Romania, a cantat cu cea mai mare parte a orchestrelor filarmonice nationale: Bucuresti (Orchestra Nationala Radio , Bucharest Symphonic Pops), Ploiesti, Arad, Cluj, Iasi, Timisoara, Bacau, Botosani, Sibiu, Tg Mures, Constanta, Targoviste, Galati, Craiova, Satu Mare. In anul 2007 in deschiderea stagiunii, este prima pianista care concerteaza ca solista impreuna cu Filarmonica „Muntenia” Targoviste.

A cantat sub baghetele dirijorilor : JF Antonioli (Elvetia), Ovidiu Balan, Brian Barker (Canada), Ken Carella (Italia), Mika Eichenholz (Suedia), Iurie Florea, Dorin Frandes, I.Ionescu-Galati, Ladislau-Petru Horvath (Italia), Marius Hristescu, Alexandru Iosub, Stefan Novak, Radu Postavaru, Gottfried Rabl (Austria), Petre Sbarcea, Tiberiu Soare, Florin Totan, Takiro Ueno(Japonia). A colaborat cu violonisti de marca precum Ladislau Petru Horvath si Florin Paul.

A concertat in sali importante precum Sala Puccini (Conservatorio „G.Verdi” Milano) , Teatro San Babila, Ateneul Roman, Sala Radio, Sala Thalia.

Din 2007 este solista a Filarmonicii ” Paul Constantinescu” Ploiesti.

In 2005 dupa ce a sustinut un recital dedicat muzicii lui George Enescu in cadrul Festivalului ” Romania – Valori si traditii Artistice Europene ” care se tine anual la Milano, devine Membra de Onoare  a A.R.I. Milano (Associazione Rumeni in Italia). Este invitata sa faca parte sau sa prezideze diferite jurii ale concursurilor nationale de pian.

In 2007 lanseaza CD-ul ” Live Piano Solo „(Ed. Libris ) , urmat de  Piano Recital in 2009 ( Ed. Casa Radio  Radiodifuziunea Romana ) .

In 2008 a fost invitata de catre Societa dei Concerti sa deschida stagiunea de recitaluri din Sala Puccini a Conservatorului G. Verdi Milano si in acelasi an lanseaza primul sau roman autobiografic  Printul Baghetei la Editura MeteorPress , al carui prim tiraj se epuizeaza in primele trei luni de la aparitie.

Fiind interesata sa-si largeasca ambitusul concertistic cu lucrari contemporane sau descoperite recent, din repertoriul ei fac parte concerte precum Warsaw Concerto- Richard Addinsell, Concerto Pathetique pentru pian si orchestra- Franz Liszt si muzica compozitorului Saeed Sharifian.

Din 2011 incepe colaborarea cu actrita Daniela Nane in spectacolul de muzica si poezie „Dor de dragoste…”

Avand preocupari in mai multe domenii ale exprimarii, pe timpul cat a locuit in Italia a fost jurnalist-corespondent din strainatate pentru ziarul Monitorul de Braila publicand timp de trei ani de zile articole saptamanale si primind in 2004 Diploma de Excelenta pentru contrinutii publicistice a ziarului Monitorul”. Din 2009 incepe sa publice articole pe teme preponderent culturale pentru diferite publicatii sau site-uri precum: Global Events Business, Liternet, Romania in Contact. Din 2011 incepe colaborarea cu Q Magazine pentru articole pe teme muzicale.

In 2011 interpreteaza coloana sonora a documentarului de televiziune ” O lacrima de …celuloid…” ( prod. Verdecrud Media)

 

Extrase din presă:

„…tanara pianista este o aparitie fermecatoare . Emana caldura , feminitate ; te simti bine in preajma ei!Universul spiritual al tinerei muziciene lanseaza chemari asemeni unei …mitice… sirene .Practica o dramaturgie a demersului muzical : are o incarcatura energetica in expansiune , pasiune , sonoritate calda si incontestabila virtuozitate . „(Daniela Caraman-Fotea ” Actualitatea Muzicala”)

„Ioana is an excellent pianist and a craftsman who can bring the highs of a music to its best”.

Dr. M.Saeed Sharifian.

Ioana Maria Lupascu is beyond any doubt a soloist with huge tehnical and artistic possibilities .” ( Lazar Berman )

„La pianista rumena Ioana Maria Lupascu di scena al Conservatorio di Milano : una serata ricca di virtuosismo .” ( Eduardo Caprino , „La voce di Milan”)

” Extraordinara prezenta a Ioanei Maria Lupascu la pian …” (George Banu , „Evenimentul Zilei”)

„…Ioana Maria Lupascu reliefeaza un discurs de o puternica forta emotionala , cu scantei .” ( Hugo Hauptman )

RICHARD ADDINSELL (1904-1977)   (preluare de pe Wikipedia)

Este un compozitor englez, cunoscut ca autor de incidental music, adică muzică de scenă, muzică de film. Stilul său este încadrat în ceea ce englezii numesc english light music, adică muzică uşoară. Addinsell a început prin a studia dreptul (fără să încheie studiile), a trecut apoi la muzică (fără să încheie studiile), compunând în cele din urmă, ca un autodidact plin de talent, dar fără şcoală, pagini muzicale inspirate  de ale căror orchestraţii s-au ocupat alţii, deprinşi cu tehnicile de specialitate. Conceput într-o singură mişcare, Concertul varşovian a fost scris în anul 1941 pentru filmul Dangerous Moonlight; realizatori filmului şi-au dorit ceva în stilul lui Serghei Rahmaninov (acela din Rapsodia pe o temă de Paganini sau Concertul nr. 2), dar au fost în imposibilitatea de a-l convinge Rahmaninov însuşi să scrie o astfel de piesă. Orchestratorul Concertului varşovian este un alt britanic, Roy Douglas. Lucrarea a cunoscut peste o sută de înregistrări şi s-a vândut în peste trei milioane de exemplare. Aceeaşi muzică a fost utilizată şi în filmul The Sea Wolves (1980), unde tema lui Addinsell este orchestrată de Roy Budd. În primul film Luna periculoasă, muzica este prezentată ca aparţinând unui compozitor fictiv, un virtuoz al pianului dar şi un „shell-shocked” pilot de luptă, care se refugiază în Anglia după ocuparea Poloniei în timpul celui de-al doilea război mondial, aşteptând întoarcerea în Polonia pentru a reintra în luptă. De aici denumirea de Concert varşovian, Varşovia fiind capitala Poloniei.

FRANZ LISZT (1811-1886) – 200 de ani de la naştere

Concertul patetic pentru pian şi orchestră

(preluare de pe Wikipedia).

Scris în anul 1865, Concertul patetic este cea mai substanţială şi ambiţioasă operă pentru două piane (fără orchestră) a lui Franz Liszt. Până la forma pe care o cunoaştem astăzi, lucrarea a parcurs mai multe etape de elaborare. În anul 1851, editura Breitkopf & Hartel publica Grosses Concert-Solo (Mare concert-solo) de Franz Liszt. Deşi nu s-a bucurat de aceeaşi popularitate ca Sonata în si minor de acelaşi compozitor, lucrarea era importantă prin faptul că anticipează Sonata ca lucrare amplă non-programatică. De asemenea prezenta similarităţi tematice cu Simfonia Faust. Există şi o versiune anterioară  nepublicată  a lucrării. Aceasta diferă structural de Grosses Concert-Solo, constituind un interesant material de studiu privind geneza şi evoluţia treptată a lui Liszt în construcţia unui organism muzical de mari dimensiuni care avea să se împlinească pe deplin în Sonata în si minor.

De-a lungul vremii, versiunea de concert-solo a fost abandonată în timp ce versiunea Concertului patetic a intrat în repertoriul obişnuit al duourilor pianistice.

O versiune anterioară a Grosses Concert-Solo, nepublicată precum şi unele schiţe inedite nu conţin partea mijlocie, lentă, Andante sostenuto, fapt care indică intenţia iniţială de a crea un Allegro de sonată de mare virtuozitate, cu expoziţie-dezvoltare-reexpoziţie şi coda. Noul cuprins al sonatei conţine introducerea unei mişcări lente (comparată cu Lento sostenuto din Fantezia în fa minor de Chopin) între expoziţie şi dezvoltare, precum şi reluarea ciclică a temei din mişcarea lentă între reexpoziţie şi coda pentru a realiza unitatea construcţiei. Deoarece această idee este ulterioară intenţiei iniţiale, rezultatul este o structură oarecum liberă, rapsodică, cu secţiuni interconectate cu inserţii oarecum stângace.

Este tipic pentru Liszt faptul că el nu a distrus munca anterioară (Grosses Concert-Solo), ci a refăcut-o în versiunea pentru două piane a Concertului patetic. Evident, trecerea de la un pian la două piane diferenţiază substanţa muzicală pe fiecare instrument şi din acest motiv Concertul patetic (pentru două piane) a fost privit ca un compromis. Este uşor de sesizat faptul că virtuozitatea maximă a fost concentrată la primul pian, iar la cel de-al doilea apar frecvente indicaţii precum cvasi-arpa, cvasi-timpane etc. Mai târziu orchestratorii concertului au inclus de regulă în orchestră partitura pianului secund. Orchestratorii Concertului patetic au fost Eduard Reuss (1885), Richard Burmeister (1907), Gábor Darvas (1952). Versiunea lui Eduard Reuss este cea care se cântă în această seară; Reuss a fost elevul lui Franz Liszt şi a continuat/terminat orchestraţia începută de maestrul său. Ar mai fi de precizat amănuntul că epitetul patetic în acest caz are acoperire în caracterul pasionat, eroic al muzicii şi nu are sensul peiorativ  jalnic, de plâns  pe care îl are în limba engleză.

Referitor la calitatea pianistică şi conţinutul expresiv al muzicii reiau aici punctele de vedere ale interpretei din această seară  care îl prezintă în primă audiţie: şi la Botoşani, şi în celelalte centre muzicale ale ţării, fiind singura interpretă a Concertului patetic de Liszt în România. Iată câteva caracterizări făcute de pianista Ioana Maria Lupaşcu:

Concertul îmbină teme cu ritm mândru punctat ce au caracter unguresc cu momente cantabile, legate de pasaje maestoso sau de motivul lamento. Interesant este faptul că între prima variantă compusă de Liszt pentru două piane şi aceasta sunt diferenţe semnificative de caracter. Lucrarea originală îmbină forţa şi hotărârea cu pagini lirice de dragoste. În schimb, în varianta pentru pian şi orchestră accentul cade pe motivul lamento, pe resemnare şi nostalgie, asta fără ca lucrarea să fie privată de un final glorios în cascade de octave aşa cum obişnuieşte Liszt pentru concretele sale… Diferenţele dintre prima şi ultima variantă sunt fireşti, căci între ele o întreagă viaţă a fost parcursă. Prima concepere este expresia tinereţii, a încrederii în viitor, a întrebărilor, mirajul concertistului de succes… Ultima variantă însă, deşi păstrează amintiri ale timpurilor furtunoase, aduce resemnarea învingerii bătrâneţii, înţelepciunea, răspunsurile, dar şi plângerea pentru trecut, greutatea prezentului şi tragicul adus de un viitor mai îndepărtat.  Tocmai pentru că este o compoziţie de bătrâneţe, concertul pare a fi o chintesenţă a celorlalte trei. Are octavele, gloria şi virtuozismul primului concert; profunzimea, lamento-ul şi tragicul celui de-al doilea, dies irae şi ideea morţii din Totentanz.

 

MIHAIL JORA (1891-1971). Este un compozitor din generaţia post-enesciană, cu contribuţii esenţiale în anumite domenii ale creaţiei muzicale româneşti, cum ar fi liedul şi baletul. Ca şi compozitor, Jora s-a format la şcoala germană a lui Max Reger, stilul său vădind o anumită predilecţie către un limbaj mai complex, ori chiar prea alambicat; chiar George Enescu spunea că în creaţia sa, Jora alchimizează folclorul, obţinând combinaţii noi, cu carate valorice pe măsură dar care sunt ale lui Jora şi nu mai ţin de substanţa muzicală iniţială  folclorică. Fireşte, în primele sale creaţii, Jora se menţine mai aproape de această sursă muzicală  folclorul românesc  pe care îl tratează într-o mai mică măsură, astfel încât să-i păstreze mai mult din coloritul şi parfumul propriu, fie că se inspiră din folclorul muzical autentic, ţărănesc, fie că apelează la intonaţii şi ritmuri specifice creaţiilor orale de tip urban  ca în Tabloul coregrafic La piaţă. Aici, Jora recreează sonor un loc comun, banal din peisajul orăşenesc, unde se întâlneşte o lume pestriţă, provenind din medii diferite: mici negustori proaspăt urbanizaţi, precupeţi veniţi din toate părţile pentru a-şi vinde marfa, cheflii, slujbaşi, florărese, lăutari etc. Este un amestec ce produce efecte comice, uneori groteşti; este, însă, o lume vie, pregnant colorată, ce-şi afirmă pluri-identităţile intens, într-un mod pe care-l putem denumi (fără conotaţii peiorative) caragialesc, chiar dacă portretizarea muzicală a unor personaje are în unele cazuri accente ironice sau caricaturale. Libretul (pretextul) pe baza căruia se desfăşoară acţiunea scenică este simplu, respectiv ce se întâmplă într-o piaţă, dimineaţa între orele 5 şi 5.30: un beţiv este dat afară dintr-o cârciumă care-şi închide porţile; un negustor de mărunţişuri îşi pregăteşte marfa; vânzătorii ambulanţi îşi fac apariţia; între temperamentala florăreasă Chiva şi un plutonier ţanţoş se înfiripă o idilă; un scandal gălăgios declanşat de încercarea Chivei de a fura o basma colorată; părăsindu-şi logodnica, plutonierul fuge cu Chiva; piaţa reintră în normal, în aşteptarea clienţilor.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s