Botosani – Concert Simfonic – 20 ianuarie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 20 ianuarie 2012, ora 18,30
Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: CORVIN MATEI
Solist: VINICIU MOROIANU, pian

În program:

W. A. Mozart: Uvertura operei Flautul fermecat, KV 620
Adagio; Allegro

W. A. Mozart: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 24, în do minor, KV 491
Allegro
Larghetto
Allegretto

– P a u z ă –

W. A. Mozart: Simfonia nr. 41, în do major, KV 551 – „Jupiter”
Allegro vivace
Andante cantabile
Menuetto: Allegretto
Molto Allegro

CORVIN MATEI – dirijor
Este director muzical şi dirijor principal al Orchestrei simfonice a Universităţii din Stellenblsch, fondator şi director muzical al Orchestrei simfonice din Cape Town ambele din Africa de Sud. S-a născut în România, unde s-a format şi ca muzician, absolvind cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti, clasa de flaut. A şi lucrat două decenii ca flautist în orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti şi în Orchestra simfonică din Cape Town, după care a abordat şi dirijatul de orchestră. Pentru cariera dirijorală s-a pregătit participând la cursurile de măiestrie ale unor dirijori precum Witold Rowitski, Sergiu Celibidache şi Marosi Laszlo, dar şi ale profesorii Erich Kluge (Köln) şi Bernhard Gueller. A debutat în calitate de dirijor la pupitrul Orchestrei de cameră din Köln, în timpul unui turneu în sudul Franţei, fiind în acelaşi timp şi solist la flaut. În Africa de Sud a dirijat orchestre simfonice din Cape Town, Beau Soleil, Stellenbosch, precum şi orchestrele unor festivaluri de tineret şi de muzică de cameră din această ţară africană. În România a dirijat orchestrele din Ploieşti, Craiova, Braşov, Râmnicu Vâlcea, Timişoara şi Târgovişte.

VINICIU MOROIANU – pian
S-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul George Enescu” din Bucureşti, clasa de pian a profesoarei Marta Paladi, iar în anul 1985, Universitatea de Muzică din acelaşi oraş, clasa maestrului Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premii I la competiţii naţionale în anii 1973, 1977, 1978 şi este laureat al Concursurilor Internaţionale Guilde francaise des artistes solistes, la Paris (1979) şi George Enescu, la Bucuresti (1991).
În anul 1981 a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu, iar în anul 1992, cu Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 11 ani, iar trei ani mai târziu a debutat în calitate de solist. De atunci a concertat cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi a apărut în numeroase recitaluri şi concerte camerale. Ca student, a debutat în 1983, cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar în 1985 a susţinut şi primul recital pe scena Ateneului român. A participat la festivalurile internaţionale George Enescu, ediţiile 1988, 1995, 2003, 2005 (s-a cântat Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Paul Constantinescu), Dinu Lipatti ediţiile 1993, 1995, 1997, precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franţa, Italia, Belgia, Germania, Republica Moldova (a fost solistul turneului Filarmonicii George Enescu, în noiembrie 1996). A realizat înregistrări radio şi tv precum şi la Electrecord (Sonatele pentru pian şi violoncel de J. Brahms, cu Attila Szekely, şi Sonata a III-a pentru pian de George Enescu). O altă realizare a sa o constituie ediţia critică a Cadenţelor de Dinu Lipatti, la Ed. Muzicală, 2003. Casa de discuri Agorà din Atena (Grecia) a preluat pe CD înregistrarea din concert a Concertino-ului de B. Martinu.
Din anul 1990, Viniciu Moroianu este profesor la catedra de muzică de cameră şi la cea de pian în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Cele mai recente realizări ale sale sunt: susţinerea tezei de doctorat despre creaţia de pian solo a lui Dinu Lipatti; a fost distins cu Medalia Radio România Muzical 5 ani şi Medalia George Enescu Tescani, 2005.
Este membru fondator al Societăţii Române Mozart din Cluj-Napoca şi consilier al Societăţii Filarmonice din Câmpina.

WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). La data de 27 ianuarie se vor împlini 256 de ani de la naşterea acestui mare clasic vienez, prilej cu care rememorăm personalitatea sa cu totul remarcabilă, prin intermediul referinţelor altor mari creatori: Mozart este tinereţea muzicii, mugurele veşnic tânăr ce aduce omenirii bucuria înnoirii primăvăratice. Iată în ce constă măreţia şi forţa artei sale ce nu s-a ofilit de-a lungul veacurilor – este mărturisirea admirativă a unui mare compozitor al secolului XX, Dmitri Şostakovici, în timp ce Richard Strauss, „ultimul fenomen măreţ din istoria muzicii europene”, sublinia cu toată convingerea: Melodia mozartiană este revelaţia cea mai pură a sufletului omenesc. Pentru orice categorie de ascultători, contactul cu muzica sa înseamnă de fiecare dată, o binefăcătoare încântare spirituală, indiferent dacă îi audiem simfoniile, concertele, operele, serenadele. Geniul mozartian aureolează efectiv fiecare frază muzicală, fiecare acord, fiecare sunet.

Opera Flautul fermecat a fost compusă în anul 1791, cu câteva luni înaintea morţii autorului. Acest amănunt biografic nu se reflectă, însă, în conţinutul expresiv al operei care este o adevărată feerie muzicală, apropiată de universul expresiv şi caracterul singspiel-ului. Uvertura acestei opere este poate cea mai elaborată pagină mozartiană de acest tip; o orchestraţie bogată, diversă, numeroase procedee simfonice şi contrapunctice iată câteva dintre mijloacele utilizate pentru a crea un univers sonor cu un colorit bogat, cu multe aspecte ce contrastează între ele, dar care au ca rezultantă de ansamblu o muzică solemnă, fastuoasă.

Concertul pentru pian şi orchestră nr. 24 a fost compus la Viena, în anul 1786. Din cele 27 de concerte pentru pian, doar două au fost compuse în tonalităţi minore: acesta şi Concertul nr. 20, în re minor. Prin acest aspect fundamental, Concertul nr. 24 iese oarecum din canoanele esteticii clasice, depăşind sfera expresiei senine, luminoase şi propunând un univers sonor şi expresiv dramatic, articulat pregnant cu nerv şi vehemenţă aproape beethoveniană; ritmica este punctată, melodica aduce cromatisme şi intervale, de regulă evitate de clasici tocmai pentru a nu tulbura liniştea şi încântarea celor care constituiau auditoriul obişnuit al muzicii primilor compozitori clasici. Nu lipsesc, fireşte, momentele de detensionare a expresiei, acestea situându-se în sfera duioşiei, nostalgiei, a expresiilor mângâietor-delicate. Nici chiar finalul concertului, care se cerea a fi debordant de vesel nu se conformează rigorii clasice; nici nu s-ar fi putut justifica un astfel de final după parcursul dramatic precedent, iar Mozart era un compozitor genial şi nu doar un galant om de curte supus convenţiilor sociale.
Un element deosebit la interpretarea concertului în această seară: Viniciu Moroianu va cânta – la partea I – o cadenţă scrisă de compozitorul şi pianistul Radu Paladi.

26 iunie-25 iulie-10 august 1788 – iată trei repere de timp foarte apropiate, care precizează datele la care au fost încheiate cele trei simfonii nr. 39, nr. 40 şi nr. 41 lucrări ce alcătuiesc aşa-numita trilogie simfonică finală, o adevărată sinteză a gândirii simfonice a marelui clasic vienez, dar şi o culme a ceea ce putea să însemne îmbinarea raţionalului cu emoţionalul în atât de împovărătoarea nevoie de claritate, graţie şi eleganţă criterii intrinseci atitudinii clasice. Simfonia nr. 41, în do major constituie încununarea trilogiei simfonice finale şi a simfonismului mozartian. După primele trei mişcări, superbe sub aspectul construcţiei ca şi acela al expresiei, în Final, Mozart suprapune, peste forma clasică cea mai complexă sonata forma cea mai elaborată a polifoniei baroce fuga într-o sinteză unică, magistrală, nu doar ca performanţă componistică, ci şi ca expresie artistică. Pe baza acestui final, dar şi datorită expresiei luminoase, pline de strălucire şi măreţie a întregii simfonii, editorul londonez J. P. Salomon i-a atribuit Simfoniei nr. 41 denumirea de Jupiter, numele latin pentru Zeul zeilor olimpici, personificare a idealului antic de contopire a forţei cu înţelepciunea.

Sursa

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s