Botosani – Concert Simfonic – 10 februarie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 10 februarie 2012, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: CRISTIAN SANDU
Solist: FLORIN IONESCU-GALAŢI, vioară

În program:

M. I. Glinka: Uvertura operei „Ruslan şi Ludmila”
Presto (risolutissimo)

H. Wieniawski: Concertul nr. 2, în re minor, pentru vioară şi orchestră, op. 22
Allegro moderato
Romance: Andante non troppo
Allegro con fuoco

P a u z ă

A. Dvorák: Dansuri simfonice, op. 46 (nr. 1-8
Nr. 1, în do major (Furiant): Presto
Nr. 2, în mi minor (Dumka, Ovčácká): Allegretto scherzando
Nr. 3, în la bemol major (Polka-Klatovak, Skočná): Poco allegro
Nr. 4, în fa major (Sousedská): Tempo di Minuetto
Nr. 5, în la major (Skočná, Krakowiak, Gopak): Allegro vivace
Nr. 6, în re major (Sousedská, Mazurka): Allegretto scherzando
Nr. 7, în do minor (Tetka, Skočná): Allegro assai
Nr. 8, în sol minor (Furiant): Presto

CRISTIAN SANDU – dirijor –  S-a născut la data de 28 martie 1978. A urmat cursurile Liceului de Artă din Târgu Mureş (1992-1996) şi apoi pe cele ale Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (1996-2001), specializarea Pedagogie muzicală, cu masterat (2001-2003) în muzicologie. Între anii 2001-2005 a urmat şi cursurile de dirijat ale aceluiaşi institut, clasa maestrului Gheorghe Victor Dumănescu. În privinţa dirijatului a mai participat şi la cursurile de măiestrie susţinute la Cluj-Napoca de Sarah Brown din S.U.A. (2001) şi la Sankt-Petersburg, cu Leonid Korchmar (2007). Experienţa sa interpretativă este legată cu precădere de lumea operei, debutul său dirijoral având loc în iunie 2004, pe scena Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, cu Bărbierul din Sevilla de G. Rossini. La aceeaşi instituţie de spectacole a dirijat până în prezent numeroase spectacole cu încă zece titluri, spectacole prezentate atât pe scena clujeană cât şi pe scene din Italia, Elveţia, Coreea de Sud, Franţa. Cristian Sandu a fost invitat să dirijeze spectacole şi la Opera Maghiară Cluj, la Opera Naţională Română Timişoara, dar şi la filarmonicile din Oradea, Sibiu, Satu Mare, Bacău, Botoşani, Târgu-Mureş. De asemenea, a fost invitat să dirijeze (în Coreea de Sud) Orchestra Naţională a Ucrainei din Kiev cu care a realizat şi o serie de înregistrări speciale.

FLORIN IONESCU-GALAŢI -vioară – S-a născut la Bucureşti, în data de 19 aprilie 1970. A început studiul viorii în familie cu tatăl său, violonistul şi dirijorul Ilarion Ionescu-Galaţi, continuându-l apoi la Şcoala de Muzică din Braşov cu prof. Radu Hamzea şi la Universitatea de Muzică din Bucureşti cu binecunoscutul maestru Ştefan Gheorghiu. A fost distins cu premii la diferite concursuri: Stressa, Italia (1984), Usti nad Orlici, Cehoslovacia (1985), Dinu Lipatti, România (1987), George Enescu, România (1991), Tibor Varga, Elveţia (1992), Nicolo Paganini, Italia (1993), Premiul Asociaţiei Criticilor şi Interpreţilor Români (1996) şi Premiul Televiziunii Române (1986 şi 1987). A început să concerteze încă de la vârsta de 10 ani, înscriindu-şi în palmares numeroase concerte şi recitaluri susţinute atât în ţară cât şi peste hotare: în S.U.A., Canada, Elveţia, Bulgaria, Turcia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Italia, Norvegia, Japonia, Germania, Spania şi altele. Din anul 1993, Forin Ionescu-Galaţi este solist permanent al Filarmonicii Gheorghe Dima din Braşov. Desfăşoară şi o importantă activitate pedagogică.

MIHAIL IVANOVICI GLINKA (1804-1857). Este primul compozitor important din cultura muzicală rusească; el însuşi şi-a făcut studiile în Europa occidentală, dar, revenind în Rusia, s-a străduit să valorifice în creaţia sa frumuseţea specifică a folclorului rusesc. Prima reprezentaţie a operei sale Ivan Susanin, la data de 9 decembrie 1836, a şi fost considerată drept ziua de naştere a operei clasice naţionale ruseşti. A doua operă a lui M. I. Glinka, Ruslan şi Ludmila (premiera sa a avut loc la data de 27 noiembrie 1842) a fost compusă pe un libret inspirat dintr-un poem epic al lui A. S. Puşkin, poem care evocă lumea basmelor populare ruseşti; este, de fapt, o poveste de iubire dintre viteazul Ruslan şi frumoasa Ludmila, iubire care are de înfruntat tot felul de piedici; până la urmă însă, precum în basme, forţele binelui înving şi toată lumea este fericită. Uvertura Ruslan şi Ludmila este o sinteză orchestrală a subiectului operei; sunt prezente şi momente mai încordate şi confruntări dramatice, dar tonul general al expresiei este dominat de izbucnirea de forţă şi elan tineresc a temei de bază, întreaga uvertură fiind o strălucitoare pagină simfonică.

HENRIC WIENIAWSKI (1835-1880). A fost un compozitor romantic polonez care, în epocă, se afirma ca un virtuoz al viorii, de faimă europeană. La fel ca în cazul lui Paganini, Wieniawski introduce în creaţia sa dedicată acestui instrument (poloneze, capricii, concerte) disponibilităţile violonistice excepţionale pe care le poseda el însuşi. Concertul nr. 2, în re minor, a fost compus în anul 1870 şi dedicat unui alt mare violonist al secolului romantic: spaniolul Pablo Sarasate (1844-1908). În ceea ce priveşte conţinutul expresiv, muzica acestui concert aparţine epocii romantice; este o lume sonoră plină de mister, cu trăiri emoţionale intense, năvalnice, vibrante, o lume sonoră din care nu lipseşte nici coloritul pitoresc, instituit aici prin preluarea unor motive lăutăreşti (à la Zingara) şi ungureşti în finalul lucrării. Este o pagina concertantă cu suficiente aspecte de virtuozitate violonistică dar, în acelaşi timp, de o mare sensibilitate si de o expresivitate romantică, vibrantă.

ANTONÍN DVORÁK (1841-1904). S-a născut la data de 8 septembrie 1841, în orăşelul Nelahozeves, nu departe de Praga. Deşi familia sa iubea muzica, cultivând-o chiar, la nivel de amatori, copilului Antonin i se hărăzise la început cariera de… măcelar. Urmând, însă, chemarea artei, acesta va înfrunta toate adversităţile, deschizându-şi singur drum aspiraţiilor şi creaţiei sale, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi reprezentanţi ai Şcolii naţionale cehe afirmată pe fondul generos al romantismului din cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Formele şi speciile muzicale consacrate de clasici şi readaptate de către romantici simfonia, suita, uvertura, concertul instrumental, cvartetul de coarde, miniatura instrumentală etc. capătă sub pana lui Antonin Dvorák, coloritul melodico-armonic şi articulaţiile ritmice specifice folclorului ceh sau chiar al familiei popoarelor slave după melodiile populare din care se inspiră. Această amprentă naţională, precum şi expresivitatea caldă, de esenţă romantică, i-au asigurat un loc distinct, inconfundabil, muzicii lui Dvorák şi, în acelaşi timp, o largă popularitate unor lucrări precum Simfonia a IX-a, Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, Dansurile slave etc.
Dansurile slave sunt grupate în două cicluri: op. 46 şi op. 72, compuse în anii 1878, respectiv 1886. Fiecare ciclu conţine un număr de opt dansuri. Iniţial au fost scrise pentru pian la patru mâini. Imboldul compunerii acestor piese a fost dat de către Johannes Brahms (1833-1897) cu ale sale Dansuri ungare. Spre deosebire de Brahms însă, care prelua teme ungureşti autentice, Dvorák a preluat ritmurile şi caracterul general al dansurilor respective, melodiile lor fiind creaţii ale autorului. Chiar dacă Dvorák se afirma ca un reprezentant al şcolii naţionale cehe, în aceste dansuri el preia ritmuri din folclorul muzical al mai multor popoare slave de aici şi denumirea lor generică. Varianta pentru pian s-a bucurat de un larg succes la public şi de aceea editorul Fritz Simrock i-a propus să le orchestreze, lucru care s-a întâmplat în acelaşi an. Prima serie de Dansuri slave a făcut dintr-odată din Dvorák un autor cunoscut şi apreciat. De aceea editorul i-a comandat încă o serie de Dansuri slave în anul 1886.
Ciclul op. 46, se deschide cu un dans în do major, o muzică strălucitoare, fastuoasă, construită pe ritmul de furiant, un dans boemian rapid şi înfocat, în măsuri binare sau ternare, cu schimbarea frecventă a accentelor. Al doilea dans, în mi minor, este inspirat de dumka ucraineană care la origine era o baladă epică, melancolică, meditativă; tema de dumka alternează cu un dans din Moravia: ovčácká (dans păstoresc). Dansul al treilea, în la bemol major, evocă un dans asemănător cu polka, în măsură binară, dar în tempo moderat, denumit kukmoch (cuşma) sau klatovák (dans din Klatovy); acesta alternează cu dansul skočná (dans săltat, dans de primăvară, asemănător cu gopakul ucrainean). Dansul al patrulea, în fa major, este creat pe ritmul dansului sousedská (în cehă înseamnă vecinătate, apropiere), un dans în ritm ternar ce poate fi considerat a fi ländlerul ceh şi care aici evocă farmecul graţios al unei lumi apuse. Dansul al cincilea, în la major, reuneşte caracteristicile unor dansuri diferite precum: skočná boemiană, krakowiakul polonez sau gopakul ukrainean. În dansul al şaselea, în re major, se regăsesc şi trăsăturile dansului ternar ceh, sousedská, dar şi cele ale dansului polonez mazurka. Dansul al şaptelea preia ritmul dansului tetka (mătuşica) din Haná/Moravia, care se aseamănă cu o polcă vioaie. Ultimul dans, în sol minor, este tot un furiant, dar, datorită tonalităţii minore, caracterul său nu mai este strălucitor (ca în dansul 1, în do major), ci mai degrabă solemn, cu tentă dramatică; secţiunea mijlocie aduce o atmosferă delicată, idilică.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s