Botosani – Concert Simfonic – Joi 3 mai 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Din motive ce ţin de ocuparea sălii, concertul simfonic programat – ca de obicei – în ziua de vineri, a fost reprogramat în devans cu o zi, respectiv,

Joi, 3 mai 2012, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: MARIUS HRISTESCU
Solist: PAVLOS YALLOURAKIS, pian (Grecia)

În program:

W. A. Mozart: Uvertura operei Cosi fan tutte, KV 588
Andante; Presto

L. van Beethoven: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 4, în sol major, op. 58
Allegro moderato
Andante con moto
Rondo: Vivace

P a u z ă

L. van Beethoven: Simfonia a II-a, în re major, op. 36
Adagio molto; Allegro con brio
Larghetto
Scherzo: Allegro
Allegro molto

MARIUS HRISTESCU
– dirijor –

S-a născut la 29 septembrie 1975, la Craiova. A absolvit Liceul de Artă din oraşul natal (1994), bucurându-se de îndrumarea profesorilor Mariana Ilie (pian), Florian-George Zamfir (teoria muzicii) şi Alexandru Racu (acompaniament). Pregătirea muzicală o continuă la Universitatea de Muzică din Bucureşti, unde studiază, în paralel, trei dintre secţiile acesteia: Compoziţie, Dirijat cor academic şi Dirijat orchestră, fiind discipol al maeştrilor Ştefan Niculescu (compoziţie), Dan Buciu (armonie), Dinu Ciocan (contrapunct), Valentin Gruescu (dirijat cor academic), Ludovic Bács şi Petru Andriesei (dirijat orchestră). În anul 2000, absolvă cursul de studii aprofundate (master) – Stil şi Limbaj Compoziţional, la clasa Ştefan Niculescu.
Primele apariţii scenice în calitate de dirijor sunt legate de concertele susţinute de Corul Carmina Nova din Craiova, înfiinţat de Florian-George Zamfir.
În anul 1997, obţine Premiul de Debut în cadrul Festivalului Tinerilor Dirijori de Cor de la Craiova (ediţia a V-a), în anul 2002, o bursă de studii la Accademia Marciana din Veneţia si in 2005, la Roma. În anul 2004, participă la un master-class de artă dirijorală susţinut de Kurt Masur, organizat de Fundaţia Eurosilesia la Wroclaw (Polonia), iar în 2008 – începe să frecventeze seria de master-class-uri de artă dirijorală şi fenomenologie muzicală susţinute de Konrad von Abel, un recunoscut discipol al lui Sergiu Celibidache.
Profesor titular la catedra de teorie-orchestră a Liceului de Artă Marin Sorescu din Craiova (1999 – 2001), maestru de cor al Coralei Academice a Filarmonicii Oltenia din Craiova (2001), dirijor al Corului de cameră Da Capo din Bucureşti (2001 – 2004), dirijor al Teatrului Liric Elena Teodorini din Craiova (2001 – 2009), Marius Hristescu este o prezenţă constantă pe scenele principalelor instituţii de cultură din ţară (Filarmonici şi Teatre de Operă), în dubla ipostază de dirijor şi orchestrator. Din iunie 2007, deţine statutul de prim-dirijor al Filarmonicii Muntenia din Târgovişte iar din 2009 – director artistic al Filarmonicii Oltenia şi profesor-asociat la Departamentul de Muzică din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova.
Anul 1999 marchează începutul colaborării cu binecunoscutul cantautor Tudor Gheorghe, colaborare în urma căreia a luat naştere proiectul Anotimpurile Poeziei Româneşti. Prima parte a acestui proiect, Primăvara Simfonic, a obţinut titlul de cel mai bun CD de muzică clasică al anului 2001, trofeu oferit la decernarea Premiilor Industriei Muzicale Româneşti (martie 2002). Au urmat Toamna, Iarna şi Vara Simfonic. Anotimpurilor simfonice li s-au alăturat Calvarul unei inime pribegi şi Parfumele nebunelor dorinţi, albume ce au ca tematică melodiile Bucureştiului interbelic. Ultimul proiect realizat în colaborare cu Tudor Gheorghe a avut premiera în decembrie 2009 este vorba de spectacolul extraordinar Degeaba…?!, dedicat Revolutiei Române din decembrie 89 .
În urma reputaţiei de compozitor şi orchestrator dobândite, artişti valoroşi ai momentului din industria muzicală românească i-au solicitat colaborarea: Felicia Filip, Nicu Covaci (Phoenix), Loredana Groza, Florin Piersic, Radu Fornea (K1), Ştefan Bănică jr., Linda, Paula Seling. De un real succes s-au bucurat şi cele doua proiecte simfonice realizate alături de baritonul Daniel Prunaru (pe scena Operelor din Craiova şi Cluj-Napoca), materializate în realizarea a două CD-uri, precum şi turneele de colinde din decembrie 2008 şi 2009, alături de tenorul Costel Busuioc.
Rodul pasiunii pentru compoziţie, îmbogăţit cu cel al specializării ca dirijor de cor, s-a concretizat în lucrări premiate la concursuri de creaţie corală: Două colinde româneşti – Premiul al II-lea la Concursul de Creaţie Corală (Bucureşti, 1997) şi Ave Maria – Premiul al III-lea la Concursul Coral Internaţional Gheorghe Dima (Cluj-Napoca, 1997).
Creaţia sa mai cuprinde o Uvertură de concert, un Concert pentru două viori şi orchestră şi numeroase lucrări camerale. Cvartetul de coarde, op. 11, Golful Persic a obţinut Premiul pentru cea mai bună creaţie străină, la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalul Internaţional de Muzică Fadjir din Iran. În decembrie 2004, a început colaborarea cu scene teatrale din ţară: compune muzica pentru piesele de teatru Hotel Europa de Matei Vişniec (Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova), Prinţul Frederic de Homburg de Heinrich von Kleist şi Cui i-e frică de Virginia Woolf de Edward Albee (Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu), toate în regia lui Şerban Puiu. O altă premieră în cariera sa a constituit-o pregătirea muzicală a spectacolului Omul din La Mancha de Mitch Leigh, pe scena Naţionalului din Craiova, în regia lui Cezar Ghioca, avându-l în rolul principal pe Tudor Gheorghe.
Repertoriul abordat în concertele simfonice cuprinde o paletă stilistică diversificată lucrări pornind de la perioada preclasică (Haendel, Gluck, Pergolesi), ajungând la cea clasică şi romantică, (Haydn, Mozart, Beethoven, Schubert, Mendelssohn-Bartholdy, Ceaikovsky, Glazunov, Grieg) continuând cu G. Fauré, C. Orff, G. Enescu sau D. Milhaud. În spectacolele sale se regăsesc şi lucrări ale genului liric. Printre titlurile abordate se numără: G. Verdi – Un ballo in maschera (Bal Mascat), G. Donizetti – Lucia di Lamermoor, G. Bizet Carmen, P. Mascagni – Cavalleria Rusticana, Mozart – Le nozze di Figaro (Nunta lui Figaro) şi Johann Strauss – Die Fledermaus (Liliacul).
PAVLOS YALLOURAKIS
– pianist –

Este un pianist grec, născut la Atena. La vârsta de şase ani şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, continuându-le şi la Universitatea de arte George Enescu din Iaşi, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Constantin (1991-1992). În anul 1993 a obţinut diploma Conservatorului Naţional din Atena cu calificativul excelent, fiind apoi admis, în acelaşi an, ca bursier al statului francez, la Ecole Normale de Musique din Paris, clasa profesoarei Germaine Mounier. Ca urmare, în anul 1995 a obţinut Diploma superioară de interpretare la pian şi muzică de cameră, acordată de acest institut de învăţământ muzical, iar în anul 1997 a primit şi Diploma superioară pentru concertişti cu menţiunea primul numit în unanimitate cu felicitări din partea juriului. În afara acestor studii cu caracter continuu, Pavlos Yallourakis a mai participat şi la cursurile de vară organizate de Academia Internaţională Mozarteum din Viena (1992-2000). La ediţia a IV-a a Concursului Internaţional Albert Roussel de la Sofia (Bulgaria) a obţinut Marele Premiu (2000). A concertat ca solist cu orchestra Universităţii de Arte Iaşi, dar şi cu orchestre din Bulgaria şi Grecia; a susţinut recitaluri în mai multe săli din Grecia, Elveţia, Luxemburg, Franţa, precum şi la mai multe festivaluri muzicale din Europa. În anul 2002 a fost invitat ca membru în juriul Concursului Albert Roussel de la Sofia, iar în anul 2010 a participat ca membru în juriul Concursului Maria Cherogiorgou Sigara din Atena. Din anul 2000, a fost numit profesor asistent la clasa de pian a Şcolii Normale de Muzică Alfred Cortot din Paris.

WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). În anul 1790, pornind de la un libret facil, o farsă (anunţată ca idee în replica unui personaj din opera Nunta lui Figaro – compusă de acelaşi autor în anul 1787 – personaj care decreta: Cosi fan tutte le belle,/ Non ce alcuna novita!, adică Aşa fac toate frumoasele,/ Nu e nici o noutate!), Mozart creează opera Cosi fan tutte în care pretextul libretului este un rămăşag dintre doi tineri, prin care fiecare susţinea că îi va cuceri celuilalt logodnica, dovedindu-i astfel infidelitatea; lucru care se şi întâmplă; mai mult chiar, în final se ajunge la schimbarea definitivă a partenerilor de cuplu. Dincolo de pretext sau chiar înnobilându-l Mozart creează o muzică strălucitoare, plină de vervă şi umor (este doar o operă buffă, comică!), dar şi de sinceră vibraţie emoţională, în care Uvertura nu este doar o cortină sonoră la începutul spectacolului, ci o chintesenţă a spiritului şi expresei operei în ansamblul ei.

LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). Concertul pentru pian nr. 4, în sol major a fost compus în anul 1806, în aceeaşi perioadă cu Simfonia a V-a este, de altfel, destul de uşor de remarcat o ritmare asemănătoare a temei principale din prima parte a concertului cu ritmul caracteristic al Simfoniei a V-a (ta-ta-ta-taaa). Similitudinile se opresc, însă, aici. Muzica Concertului în sol major face o notă oarecum distinctă în ansamblul creaţiei beethoveniene de maturitate; dramatismul specific autorului este, de departe, mai reţinut s-a spus chiar despre acest concert ca ar fi o întruchipare a feminităţii supreme pe care putea să o imagineze şi să o recreeze muzical Beethoven. În acest context, nu poate fi decât firesc faptul că muzica părţii întâi exultă mai degrabă o atmosferă de lirism şi delicateţe, că între cele două idei puternic contrastante din muzica părţii a doua, expresia gingăşiei feminine se va opune cu succes ideii de forţă a primei teme, sfârşind prin a o domina, iar finalul concertului aduce o muzică realmente senină, jucăuşă, plină de optimism chiar în afara forţei debordante cu care ne întâmpină Beethoven în cele mai multe cazuri.

Simfonia a II-a a fost compusă în anul 1802, la Heiligenstadt. Este structurată în patru mişcări de bază. Prima parte se deschide cu o introducere lentă, gravă, după care Allegro-ul aduce o muzică sobră, concisă, dar care, prin procedeele de dezvoltare motivică atinge câteva culminaţii dramatice. Partea a doua se cere numărată în rândul celor mai înălţătoare poeme şi destăinuiri muzicale create de Beethoven. Corul iniţial al coardelor, cu muzica sa senină şi de sublimă frumuseţe… Astfel nu grăise încă nimeni în muzica veacurilor: magistral, simplu, uman… (W. G. Berger). Partea a treia este, pentru prima dată în istoria simfoniei, denumită Scherzo, înlocuind deja demodatul menuet, iar conţinutul expresiv este în concordanţă cu noua denumire, respectiv, dinamic, plin de contraste. Vigoarea expresivă creşte mai mult în muzica finalului, subliniată fiind şi de unele accente dramatice, dar în cele din urmă, optimismul şi încrederea în viaţă sunt afirmate ferm, fără dubii. Iată o sumă de aspecte, cel puţin interesante, ce ţin de această pagină muzicală beethoveniană, rămasă cumva într-un con de umbră. Emoţia audierii Simfoniei a II-a poate fi sporită şi de amănuntul semnificativ că muzica sa a fost compusă în locul şi în perioada când Beethoven, tot mai profund afectat de manifestarea simptomelor surzeniei, nota în însemnările sale, mărturisiri intime, definite ca Testamentul din Heiligenstadt: Ce umilire, când cineva stătea lângă mine şi auzea din depărtări sunetele unui flaut şi eu nu auzeam nimic! Astfel de împrejurări mă duceau la disperare, puţin a lipsit ca să-mi sfârşesc singur viaţa. Numai ea, arta, m-a reţinut! Ah, mi s-a părut imposibil să părăsesc lumea înainte de a produce totul pentru care mă simţeam dispus; la acest text există o continuare datată 10 octombrie 1802: Aproape cum venisem aici, aşa plec; chiar şi înaltul curaj care m-a însufleţit în frumoasele zile de vară a dispărut. Providenţă lasă să-mi apară o dată o zi a bucuriei curate! Iar Simfonia a II-a este arta care a primit viaţă de la Beethoven tocmai în vara şi toamna în care autorul se afla la Heiligenstadt. În acest context, Wilhelm G. Berger defineşte Simfonia a II-a ca fiind un emoţionant adaus la Testamentul din Heiligenstadt.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s