Botosani – Concert Simfonic – 1 iunie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 1 iunie 2012, ora 18,30
Botoşani, Sala Teatrului „Mihai Eminescu”

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: LIVIU CONDRIUC
Solistă: MĂLINA CIOBANU, vioară

În program:

G. Rossini: Uvertura operei Bărbierul din Sevilla
Andante maestoso; Allegro vivace

P. Sarasate: Melodii lăutăreşti – pentru vioară şi orchestră
Moderato; Un poco piu lento; Allegro molto vivace

P. Sarasate: Fantezia Carmen pentru vioară şi orchestră
Allegro moderato; Moderato; Lento assai; Allegro moderato; Moderato; Animato

– Pauză –

L. van Beethoven: Simfonia nr. 1, în do major, op. 21
Adagio molto; Allegro con brio
Andante cantabile con moto
Menuetto: Allegro molto e vivace
Adagio; Allegro molto e vivace
LIVIU CONDRIUC
– dirijor –

Liviu Condriuc a absolvit vioara la Conservatorul George Enescu Iaşi, cu profesorul Leonid Popovici. A urmat cursuri postuniversitare de violă la Hochschule für Musik din München cu profesorul Jürgen Weber şi la Hochschule für Musik din Berlin la renumitul profesor Alfred Lipka. După o scurtă activitate ca prim violist la opera din Regensburg, se mută la Deutsche Oper Berlin, unde activează până în prezent. Paralel cu activitatea de violist la Deutsche Oper Berlin, a început studii particulare de dirijat la profesorul Dumitru Goia şi compoziţie la profesorul Corneliu Dan Georgescu. A asistat la repetiţiile celor mai importanţi dirijori, printre care în mod deosebit menţionăm Sergiu Celibidache cu Filarmonica din München. Ca membrul activ al Deutsche Oper Berlin, a lucrat cu mari personalităţi dirijorale, precum Christian Thielemann, Giuseppe Sinopoli, Donald Runnicles, Ulf Schirmer, Constantinos Carydis, Fréderic Chaslin, Fabio Luisi, Jun Märkl, Renato Palumbo, Marcello Viotti, Andris Nelsons. A participat activ la numeroase cursuri internaţionale de dirijat în Germania, Rusia, Austria, România, Republica Moldova. În Romania a mai dirijat orchestrele din Oradea, Piteşti, Braşov, Iaşi, Bucureşti.
RALUCA MĂLINA CIOBANU.
– violonistă –

S-a născut la data de 5 octombrie 1998 în Iaşi. Este elevă în clasa a VII-a la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă din Iaşi, unde a început să studieze vioara din clasa întâi, sub îndrumarea profesorului Calistrat Catargiu. A primit de trei ori Marele Premiu, la concursurile Lira de Aur, în anul 2010, Remember Enescu şi Paul Constantinescu, în anul 2010, precum şi alte premii întâi şi premii speciale la concursurile George Georgescu (2010) Aperto (2009), Sabin Drăgoi (2008), la olimpiadele de specialitate (în mai multe oraşe), premiul special pentru teoria muzicii Iulia Bucescu (2010) şi Premiul I, tot la un concurs pentru teoria muzicii: Constantin Constantinescu; premiul special Kiwanis, la Galaţi (2010); a mai primit Trofeul şi Diploma de Excelenţă Jurjac, Dorohoi (2010), Premiul III la Concursul International Andrea Postachini, Italia (2011). A participat şi la o serie de cursuri de măiestrie: cu Gabriel şi Ioana Croitoru, Alexandru Tomescu, Sherban Lupu, Ida Haendel, Igor Oistrah, Mihaela Costea, Florin Paul. A concertat cu orchestrele filarmonicilor din Iaşi, Ploieşti, Botoşani, Bacău; a susţinut recitaluri în diferite săli din Iaşi, Bacău, Bucureşti (Ateneul Român şi Piaţa Festivalului internaţional George Enescu).
GIOACCHINO ROSSINI (1792-1868). A fost un mare creator italian de opere buffe (comice), capodopera sa numindu-se totuşi Bărbierul din Sevilla. Opera ca atare a fost compusă la începutul anului 1816, într-un răstimp foarte scurt. Cu câteva zile înaintea premierei (20 februarie 1816), autorul şi-a dat seama ca n-a apucat sa compună şi o uvertură pentru această operă; în acel moment potrivit unui obicei al vremii Rossini a luat o altă uvertură de-a sa (care mai fusese folosită drept cortină muzicală pentru încă două opere ale sale) şi … problema a fost rezolvată. Culmea (inspiraţiei!?) a fost că de atunci uvertura aceasta a fost păstrată definitiv pentru deschiderea spectacolului cu opera Bărbierul din Sevilla, sintetizându-i cât se poate de sugestiv atmosfera generală, atât în dimensiunea sa lirică cât şi ipostazele sale de mare savoare comică.
PABLO SARASATE (1844-1908). A fost un mare violonist al secolului romantic. Virtuozitatea sa strălucitoare a incitat fantezia creatoare a mai multor compozitori care i-au dedicat lucrări ce conţin probleme de tehnică instrumentală pe măsură. Imboldul de a pune în pagină aceleaşi aspecte l-a avut şi Sarasate însuşi, care a creat un număr mare de piese pentru vioară, inspirate din folclorul spaniol, cu ritmurile frenetice şi melodiile sale ardente, iar când nici acestea nu i-au mai fost suficiente pentru a exprima intensitatea romantică, pasionată a trăirilor, a apelat la folclorul lăutarilor ţigani; de asemenea, în acelaşi scop a apelat la teme din creaţii celebre precum operele Carmen de G. Bizet, Romeo şi Julieta şi Faust de Ch. Gounod etc.
Piesa Melodii lăutăreşti (Zigeunerweisen), op. 20 este, în ordine cronologică, prima sa lucrare de mare succes, păstrată şi astăzi în repertoriul curent, în care Sarasate îşi dezvăluie din plin măiestria sa violonistică. După o introducere ardentă, urmează o temă cantabilă, cu o expresivitate răscolitoare, preluată dintr-o operă a compozitorului maghiar Elemér Szentirmay, lucrarea încheindu-se cu o temă de dans piperat, friska, temă utilizată de Franz Liszt în Rapsodia ungară nr. 13. Fireşte, aceste teme pleacă de la sâmburele expresiv originar, dar Sarasate le îmbogăţeşte, le sporeşte strălucirea prin ornamente variaţionale şi felul în care le aşează pe vioară astfel încât să poată ţine auditorul cu sufletul la gură.

Fantezia Carmen, op. 25 este poate cea mai spectaculoasă şi cea mai cunoscută lucrarea a lui Sarasate a fost şi piesa cea mai des cântată chiar de către autorul ei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX, temele din opere se bucurau de o largă popularitate, circulând în diverse transcripţii. Temele din opera Carmen de Georges Bizet se situau în top, cum se spune astăzi, iar Sarasate era artistul care iubea succesul de public şi s-a bucurat din plin de această stare. De aceea, nu putea rata o lucrare cu teme din Carmen. Fantezia începe cu introducere bazată pe pregnant ritmata temă Aragoneza şi continuă cu variaţiuni pe celebrele teme ale personajului principal din operă: Habanera, Seguidilla şi Cântec boem, aceasta din urmă asigurând şi materia primă pentru o încheiere briliantă, de sufocantă virtuozitate.
LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). Marele simfonist clasic, al cărui stil şi-a pus amprenta asupra epocii sale ca şi asupra unor continuări ulterioare a început si el prin a fi fiul spiritual al contemporanilor şi predecesorilor săi. La vârsta de 30 de ani, în anul 1800, Beethoven îşi încheia prima simfonie, permiţându-şi: să preia în partea a doua un motiv melodic utilizat şi de Mozart în Simfonia nr. 40; să apeleze la modalităţile haydniene de sugerare a umorului (începutul părţii a patra: întâi un sunet, apoi 3,4,5,6,7 încercări din care irumpe zglobiu un torent de sunete); să renunţe la aspectul cam rigid şi prăfuit al Menuetului şi să imprime muzicii din partea a treia dinamismul unui scherzo, deşi păstrează încă denumirea de menuet; să amplifice dramaturgia simfonică a primei parţi, anticipând contrastele tematice care îi vor deveni specifice; să sporească până la intrigarea contemporanilor – rolul suflătorilor în ansamblul orchestral şi pe alt plan să-şi impună suflul expresiv nou, viguros, care îi va purta numele: suflul beethovenian.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s