DANIEL GOITI in concert la Botosani – 30 septembrie 2012

MERITA SA ASCULTI PE CEL MAI BUN PIANIST AL EVANGHELICILOR DIN ROMANIA!

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

ZILELE GEORGE ENESCU
EDIŢIA a XXXVI-a:
27-30 septembrie 2012

Duminică, 30 septembrie 2012, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC
(închiderea Zilelor George Enescu)

Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: DANIEL GOIŢI, pian

În program:

George Enescu: Rapsodia română nr. 1, în la major, op. 11, nr. 1
Modéré; Trés vite

Serghei Rahmaninov: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2, în do minor, op. 18
Moderato
Adagio sostenuto
Allegro scherzando; Meno mosso; Moderato; Meno mosso

George Enescu: Simfonia I, în mi bemol major, op. 13
Assez vif et rythmé
Lent
Vif et vigoreux

DANIEL GOIŢI
– pianist –

S-a născut la Reşiţa, în data de 5 august 1968. A început studiul pianului la Şcoala de Muzică din acelaşi oraş, cu profesorii Maria Jeba şi Gheorghe Ghera, continuându-l apoi la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, cu profesoara Irina Szarvady şi, în cele din urmă, la Conservatorul de Muzică Gheorghe Dima tot din Cluj-Napoca, cu profesoara Ninuca Oşanu-Pop. După absolvirea conservatorului, în anul 1990, Daniel Goiţi a urmat cursuri de interpretarea pianistică la Hochschule der Kunste din Berlin.
Primul premiu la un concurs de interpretare l-a primit la vârsta de 11 ani, în anul 1979, după care a urmat un întreg şir de premii la concursurile naţionale pentru elevi şi studenţi Ciprian Porumbescu, Sigismund Toduţă, Gheorghe Dima şi altele atât ca solist individual cât şi în formaţii camerale (duo sau trio), şirul acestor premii culminând cu două importante Premii I, la concursurile internaţionale George Enescu, de la Bucureşti (1991) şi Arthur Schnabel, de la Berlin (1992.)
Activitatea sa interpretativă cuprinde numeroase recitaluri şi concerte cu orchestra, susţinute atât în ţară cât şi peste hotare, precum şi înregistrări pentru casele de discuri Electrecord din Bucureşti şi RIAS din Berlin şi pentru radioul şi televiziunea din România.
În anul 2004, Daniel Goiţi a obţinut titlul de doctor în muzică, teza susţinută având ca subiect creaţia pianistică a postromanticului rus A. N. Skriabin.
În prezent, este conferenţiar universitar, şef de catedră la secţia pian a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.
GEORGE ENESCU (1881-1955). Rapsodia română nr. 1, în la major, op. 11, nr. 1 a fost compusă în anul 1901, la Sinaia. Pentru mai bine de un secol, muzica sa a fost stindardul nu doar al creaţiei enesciene, ci chiar al întregii muzici româneşti, în lume. Rapsodia I reprezintă o culme a întâlnirii geniului enescian cu muzica populară românească dincolo de faptul că acesta ar fi fost folclor autentic, ţărănesc, ori folclor orăşenesc: piese ale unor lăutari cunoscuţi, dar şi aşa-numitele cântece de mahala, ca loc în care urbanul şi ruralul coexistau, menţinând identităţi spirituale şi obiceiuri din diverse locuri de provenienţă. Preluând o rostire eminesciană, se poate afirma şi în acest caz că, aşa cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar, compozitorul de doar douăzeci de ani a preluat în opera sa caratele de frumuseţe ale unor melodii precum: Am un leu şi vreu să-l beu, Hora lui Dobrică, Mugur-mugurel, Ciobănaşul, Hora morii (La moară la hârţa-hârţa), Sârba popilor, strălucitoarea Ciocârlie şi încă alte melodii cu apariţii mai sporadice (Banul Mărăcine, La bordei cu crucea naltă etc.). Acestor frumuseţi naturale, Enescu le adăuga cu o uimitoare ştiinţă a orchestraţiei, dar şi a celorlalte elemente ale limbajului componistic doar acele elemente menite să sporească expresivitatea, puterea de sugestie, strălucirea, pitorescul

Întrebat la un moment dat (în anul 1942) care au fost cele mai importante momente din viaţa sa, George Enescu spunea: Sunt trei: când s-a cântat Poema română pentru prima oară, la Paris, în februarie 1898; când s-a cântat, la 1906, Simfonia mea în mi bemol major şi acum câţiva ani, când a fost reprezentat Oedip…. Iată semnificaţia pe care o acorda însuşi autorul Simfoniei op. 13 (compusă în anul 1905). Este structurată în doar trei mişcări de bază după modelul iniţiat de Cesar Franck. Muzica sa, izvorâtă de sub pana unui creator tânăr, de doar 24 de ani, are o paletă generoasă, romantică de expresii, este plină de elan, are grandoare şi strălucire sonoră. Toate aceste calităţi şi, poate, şi tonalitatea comună cu Simfonia a III-a de Beethoven, respectiv, mi bemol major au făcut ca acestei lucrări să i se atribuie denumirea de Eroica enesciană. Din multitudinea de comentarii care s-au făcut în legătură cu conţinutul expresiv al acestei simfonii, am ales pentru frumuseţea imaginilor sugerate cuvintele unui scriitor, George Călinescu: Compozitorul uimit ca şi poporul, de spectacolul naturii, zice în plin abandon, chemat mereu de sentimente noi, împiedicat de a se fixa melodic într-unul, solicitat din toate părţile (şi, bineînţeles, însoţit de însoţit de un simfonist de o îndemânare extraordinară, dulce în clamări, vibrant în şoptiri)… Funerarul nu ajunge să cuprindă sufletul sănătos al creatorului. O glorie de instrumente metalice vesteşte dezlănţuirea unui optimism grandios. Avem de a face cu o impetuoasă eroică. Dar nu este eroica marţială, lupta dramatică şi romantică împotriva răului. De la graţie până la strigăt, totul este bucurie şi încredere. Acesta este Enescu, acesta este sufletul nostru.
SERGHEI RAHMANINOV (1873-1943). Stilistic, Rahmaninov aparţine epocii postromantice, asta însemnând o continuitate semnificativă în raport cu elementele epocii precedente (romantismul) dar şi neexcluderea elementelor din curentele nou apărute la vremea respectivă (impresionism, expresionism), fără însă a ancora decisiv în sfera vreunuia dintre acestea. Faptul că a fost şi unul dintre marii pianişti ai secolului XX dacă nu chiar cel mai mare marchează profund creaţia sa dedicată acestui instrument, întrucât înmagazinează în ea şi pretinde interpreţilor întreaga paletă a posibilităţilor sale tehnice şi expresive. Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2, în do minor, a fost compus în anii 1900-1901. Alături de celebra Rapsodie pe o temă de Paganini, este cel mai des cântat dintre concertele rahmaninoviene pentru pian, iar acest lucru se datorează suflului romantic pregnant al muzicii sale, conciziunii şi limpezimii expresive, frumuseţii şi nobleţii liniilor melodice, coloritul general slav, pătruns de o intensă melancolie şi pigmentat de ardente izbucniri pasionale.

Partea întâi, Moderato, debutează cu un şir de acorduri ale pianului solist, ce parcurge gradat intensitatea sonoră de la un pianissimo abia perceptibil la un fortissimo energic, clocotitor, moment ce pregăteşte intrarea în scenă a temei principale o melodie fluentă, amplă, plină de pasiune dar şi de solemnă nobleţe. Expunerea iniţială a temei aparţine instrumentelor de coarde din orchestră, pianul însoţind-o cu învăluitoare figuraţii armonice sau continuând-o cu comentarii în acelaşi caracter cu tema; aceste comentarii evoluează la un moment dat spre un prim moment culminant în care capul temei este articulat răspicat. Relaxarea acestui moment dramatic este adusă de intonarea temei a doua, o melodie de asemenea cantabilă, dar luminoasă, senină (în relativa majoră: mi bemol), generatoare de efuziuni lirice, melodie iniţiată de viole şi cântată în cea mai mare parte de pian. Discursul muzical al acestei părţi se bazează în principal pe evoluţiile unor elemente deduse din tema întâi, evoluţii ce creează succesiv momente pline de avânt impetuos, de pregnante confruntări dramatice, de vibrant şi autentic romantism, momente ce alternează cu puţine clipe de respiro, ţinând de lirica temă secundară prezentată, în repriză, în sunetele învăluitoare ale cornului.

Partea a doua, Adagio sostenuto, este un mic poem sonor închinat liniştii, visării meditative; această atmosferă este tulburată la un moment dat de o mişcare mai vie (Più animato, Più mosso) în care par a năvăli imagini impetuoase şi chiar confruntări pasionante din prima parte a concertului; după o scurtă cadenţă a pianului solist, mişcarea Adagio sostenuto revine, readucând expresia muzicală pe apele calme, liniştite ale meditaţiei şi visării.

Finalul concertului îmbină (alternează) două imagini sonore diferenţiate şi prin expresie şi prin articularea lor sub semnul a două indicaţii diferite de tempo. Prima este definită prin indicaţia Allegro scherzando şi are ca element caracteristic ritmul pregnant, viguros, bărbătesc care determină o expresie mai degrabă fermă, debordantă, decât glumeaţă (scherzando); a doua idee-imagine muzicală este definită prin indicaţia Moderato şi are ca element expresiv de bază melodia. Expresia acestei melodii este mai anevoie de definit, oscilând între tristeţe şi hotărâre, între liric şi dramatic este, în orice caz, o melodie de cuceritoare frumuseţe şi de autentică nobleţe expresivă, o melodie ce instituie o stare sufletească ce ar putea fi definită ca rahmaninoviană. Cele două teme-imagini sunt urmate, fiecare, de câte un moment de trecere (Meno mosso) şi sunt reluate alternativ de câte două ori. Prima reluare a episodului Allegro scherzando constituie şi o dezvoltare-amplificare a imaginilor specifice, iar a doua reluare a sa este mai degrabă un moment de pregătire a culminaţiei finale a concertului, culminaţie bazată pe episodul Moderato; dacă prima reluare a episodului Moderato nu aducea alte modificări decât cea de tonalitate, cea de a doua şi ultima sa reluare îi modifică fundamental expresia; indicaţia de mişcare este acum Maestoso, iar tonalitatea este acum do major (omonima majoră a tonalităţii de bază a concertului); superba linie melodică este acum preluată şi amplificată sonor de întreaga orchestră (pianul o contrapunctează ritmic), iar expresia romantică atinge apogeul.

Cele ce mai urmează de-aici înainte Più vivo şi Risoluto sunt pur şi simplu două momente ce pregătesc punctul de final al concertului.

 Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la DANIEL GOITI in concert la Botosani – 30 septembrie 2012

  1. antonio zice:

    Articolo molto interessante di sicuro non sempre i soliti consigli triti e ritriti grazie per lo spunto.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s