Botosani – Concert Simfonic – 12 octombrie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 12 octombrie, ora 18.30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: CRISTIAN BRÂNCUŞI
Solist: FLORIN PAUL, vioară (GERMANIA)

În program:

G. Verdi: Uvertura operei Puterea destinului (La forza del destino)
Allegro; Allegro molto agitato; Andantino; Andante mosso; Presto…

Ed. Lalo: Simfonia spaniolă, pentru vioară şi orchestră, op. 21
Allegro non troppo
Scherzando: Allegro molto
Intermezzo: Allegro non troppo
Andante
Rondo: Allegro

P a u z ă

E. Grieg: „Peer Gynt” – suitele nr. 1 şi nr. 2

Suita nr. 1, op. 46

-Dimineaţa
– Moartea Aasei
– Dansul Anitrei
– Dans în peştera regelui munţilor

Suita nr. 2, op. 55

– Răpirea şi plânsul Ingridei
– Dans arab
– Furtună; Întoarcerea acasă a lui Peer Gynt
– Cântecul lui Solveig

CRISTIAN BRÂNCUŞI – dirijor –

S-a născut la Târgu Jiu, în anul 1951. A absolvit cursurile conservatorului bucureştean: clasa de dirijat orchestră a maestrului Constantin Bugeanu şi clasa de compoziţie a maestrului Ştefan Niculescu. În domeniul dirijatului a mai urmat cursuri de măiestrie cu Igor Markevitch (la Bucureşti şi la Weimar), cu Sergiu Celibidache (la München şi la Trier în Germania), cu Witold Rowicky (la Viena) şi cu Karl Östereicher la Academia de Muzică şi Arte Frumoase din Viena. A dirijat concerte în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filippine, SUA, Spania, Venezuela şi Uruguay. Activitatea sa interpretativă mai cuprinde numeroase imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casele de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa) vreo 15 discuri.
În perioada 1977-1983 a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, apoi a îndeplinit aceeaşi funcţie la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române din Bucureşti.
Din 1990 este dirijor al Orchestrei de Camera Radio România. În cei peste 25 de ani de activitate a prezentat sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană. Este constant preocupat de promovarea tinerilor interpreţi, dar a colaborat şi cu mari solişti din ţară şi străinătate.
Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, având numeroase lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. Este şi un pasionat interpret al muzicii de avangardă, fiind deseori invitat să dirijeze în Festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi precum şi în cel intitulat Worldmusic Days.
Din 1992, Cristian Brâncuşi este şi Profesor-asociat la catedra de Dirijat de orchestră a Universităţii de Muzică din Bucureşti, studenţii săi fiind deja consacraţi în viaţa muzicală a ţării şi cu premii în străinătate. (informaţii preluate de pe site-ul Orchestrei de Cameră Radio)
FLORIN PAUL – vioară –

S-a născut la data de 21 ianuarie 1958, la Lugoj. A început studiul viorii în oraşul natal, cu Iosif Willer, apoi la Timişoara cu profesorul Ilie Lina, continuându-l la Liceul de Muzică nr. 1 din Bucureşti, cu profesoara Elisabeta Tomescu-Ciomu, şi la Conservatorul de Muzică din acelaşi oraş, cu reputatul maestru Ştefan Gheorghiu. Calităţile sale artistice au fost remarcate de timpuriu, obţinând primul Premiu I la un concurs naţional la vârsta de numai 11 ani. Porţile adevăratei cariere interpretative s-au deschis, însă, odată cu câştigarea laurilor unor mari concursuri internaţionale: Jacques Thibaud, la Paris Franţa (1977) şi Nicolo Paganini, la Genova Italia (1979). Ulterior a câştigat şi alte importante premii la concursurile: Ludwig Spohr, la Freiburg Germania (1982), Tibor Varga, la Sion Elveţia (1984) şi Yehudi Menuhin, la Paris Franţa (1985). În anul 1982, Florin Paul s-a stabilit în Germania unde, în primul rând, a continuat să-şi completeze formarea artistică, studiind cu profesorul Wolfgang Marschner, la Freiburg, şi cu marele violonist Henryk Szeryng, în cadrul Academiei Bach din Stuttgart. În Germania, Florin Paul a ocupat succesiv mai multe posturi de concert-maestru: la Filarmonica din München, la Filarmonica din Stuttgart şi, din anul 1994, la Orchestra NDR (Radioul Germaniei de Nord) din Hamburg. Pentru scurtă vreme, în stagiunea 1981-1982, violonistul Florin Paul a fost angajat ca solist concertist al Filarmonicii de Stat Botoşani, post pe care l-a ocupat din nou în anii 2001-2002.
GIUSEPPE VERDI (1813-1901). De mai bine de un secol şi jumătate dacă ar fi să începem numărătoarea doar cu cea mai populară triadă de opere verdiene: Rigoletto (1851), Trubadurul (1853) şi Traviata (1853) muzica sa răsună pe cele mai multe dintre meridianele lumii muzicale, încântând şi înduioşând firile simţitoare şi chiar pe cele mai aspre. Creaţia sa nu este neapărat una foarte elaborată, dar este într-adevăr una foarte expresivă, poate pentru că acesta era şi crezul artistic al autorului: Eu cred în inspiraţie; eu vreau să trezesc entuziasmul pentru sentimentul autentic… crez care i s-a împlinit în multe dintre creaţiile sale în care mijlocul de expresie principal este vocea umană.
Vocaţia de simfonist a lui Giuseppe Verdi, atâta câtă a fost, pare a se fi întruchipat în mai mare măsură în Uvertura operei Vecerniile siciliene, compusă în anul 1855, şi nu lipseşte nici de la punerea în pagină a Uverturii Nabucco (1842) sau Puterea destinului (1869). Mai există o uvertură ceva mai amplă la o operă puţin cunoscută, Luisa Miller (1849), dar operele sale cele mai cunoscute nu au uverturi consistente, ci doar mici preludii, introduceri orchestrale restrânse la minimul necesar.
Opera Puterea destinului a fost compusă pe un libret inspirat de o situaţie conflictuală romantică, generată de lucrarea oarbă a unui destin inexorabil, pe care personajele încearcă în zadar să-l ocolească; în prima variantă a cărei premieră a avut loc la Sankt Petersburg (1862), toate personajele importante ale operei mureau (ultimul se arunca într-o prăpastie), lucru nemaiîntâlnit în desfăşurarea unei opere, de aceea ulterior finalul a fost schimbat: Alvaro rămâne în viaţă. Dar atmosfera general tragică a operei s-a păstrat, lucru evidenţiat inclusiv prin Uvertura sa. Subiectul operei: Alvaro (fiul unui rege incaş) se îndrăgosteşte de Leonora, fiica unui nobil spaniol, hotărând să plece împreună; tatăl Leonorei nu apreciază străinul de neam şi rang şi încearcă să-i împiedice, moment în care, fără să vrea, Alvaro îl răneşte mortal; Don Carlos, fratele Leonorei încearcă să-şi răzbune tatăl, dar – necunoscută şi încurcată lucrare a destinului – va fi salvat de la moarte de Alvaro; Leonora se retrage la mănăstire, crezând că Alvaro a uitat-o; Don Carlos îl provoacă la duel pe Alvaro chiar în apropierea chiliei Leonorei (retrasă la mănăstire, travestită în călugăr); Don Carlos este rănit de moarte, Leonora vine să-şi aline fratele, dar acesta, cu ultimele puteri străpunge cu pumnalul pe călugărul adus la căpătâiul său, care era de fapt sora sa; moare Don Carlos, moare apoi şi Leonora în braţele lui Alvaro… Implacabilă lucrare a destinului!
Din punct de vedere muzical, Uvertura este construită pe motive orchestrale şi din ariile personajelor. Pregnant este motivul destinului, asemănător ritmic cu cel din simfonia beethoveniană, pe altă structură melodică. Temele ariilor sunt asamblate şi reluate astfel încât să asigure un crescendo expresiv general, cu contrastele de rigoare, culminând în finalul uverturii, deşi finalul operei este la polul expresiv opus. Ca pagină orchestrală independentă este cea mai de succes uvertură verdiană.
EDUARD LALO (1822-1892). Simfonia spaniolă a fost compusă în anul 1873. Este de fapt un concert pentru vioară şi orchestră, a cărui muzică este structurată în mai mult decât cele trei părţi ale unui concert tradiţional. Este structurată în cinci părţi: practic, cele patru părţi din arhitectura unei simfonii romantice în care scherzo-ul precede mişcarea lentă şi în care primele două părţi sunt despărţite de ultimele două părţi printr-un Intermezzo. Acest Intermezzo a fost eliminat de virtuozii concertişti pe la sfârşitul secolului XIX (eliminare care se mai practică şi astăzi). În anul 1908, George Enescu a fost cel care a reintegrat Intermezzo-ul în viaţa de concert opţiune pe care o respectă şi solistul acestei săptămâni. În legătură cu atributul spaniol, prezent în titlul lucrării, se impune precizarea că muzica sa sună astfel, dar temele sale nu sunt nici pe departe creaţii folclorice spaniole, ci creaţii proprii ale lui Lalo compozitor francez. După formula utilizată de muzicologul Antoine Golea hispanismul este aproape în întregime inventat. Chiar aşa stând lucrurile, însă, conţinutul expresiv al acestei muzici ţine de universul spiritual spaniol sau de evocarea peisajului torid al Peninsulei Iberice. Expresia peisajului spaniol, dar şi a temperamentului puternic al oamenilor ce trăiesc acolo, pare a răzbate cu deosebire din muzica părţii întâi. Partea a doua este un scherzo vioi dar delicat, care plasticizează un dans plin de graţie, dar şi destul de capricios, însoţit de tradiţionalele castaniete. Partea a treia, Intermezzo, aduce o muzică de bărbătească senzualitate (A. Golea), care are la bază ritmul specific al unui dans hispanic: habanera. Partea a patra, lentă, pare a fi expresia sublimată a unei dureri profunde care pentru temperamentele năvalnice nici nu ar fi durere dacă nu ar fi strigată, exprimată în chipul cel mai pasional cu putinţă. În sfârşit, partea a cincea, finalul, configurează un tablou al unei serbări populare, plină de antren, de viaţă.
EDWARD GRIEG (1843-1907). Muzica de scenă la drama Peer Gynt de H. Ibsen (1828-1906) a fost compusă concomitent cu scrierea dramei (1874-1875) şi a contribuit efectiv la succesul reprezentării sale scenice. Peer Gynt este tipul de aventurier visător şi flecar, căruia Ibsen i-a atribuit toate defectele naţionale ale norvegienilor. Pe de altă parte, Grieg nu a găsit de cuviinţă să-i dedice vreun număr muzical special în care să-l portretizeze. A făcut, însă, acest lucru, cu sensibilitate şi simpatie, pentru multe din personajele secundare sau ocazionale ce apar în desfăşurarea dramei; alte momente muzicale au fost închinate naturii invocate în piesă sau universului fantastic al basmului norvegian, preluat ca metaforă în acţiunea scenică. Din muzica de scenă (care cuprinde şi numere corale sau vocal-orchestrale) au fost alcătuite două suite destinate podiumului simfonic. Denumirea acordată fiecărei părţi sugerează şi conţinutul expresiv ori momentul scenic pe care îl ilustrează sau căruia îi potenţează expresia. Pentru cei care n-au citit încă drama ibseniană, iată câteva precizări: Dimineaţa este imaginea sonoră a unui peisaj desprins parcă din grădina Edenului biblic, scăldat în primele raze de soare; Moartea Aasei este o muzică funebră, închinată mamei lui Peer Gynt; Dansul Anitrei este muzica ce sugerează misterul, senzualitatea unei fiice de beduin (rudă apropiată a Seherazadei); Dans în peştera regelui munţilor reprezintă momentul în care Peer Gynt este prins şi judecat de aceste întruchipări ale spiritelor naturii (elfi, cobolzi etc.); Răpirea şi plânsul Ingridei este portretul unei tinere mai temperamentale care este sedusă şi apoi abandonată de Peer Gynt ea a fost răpită chiar în ziua nunţii, în haine de mireasă; Dans arab este un alt moment exotic prin care trece aventurierul Peer Gynt; Furtună; Întoarcerea acasă a lui Peer Gynt este momentul culminant al piesei, în care eroul titular se întoarce pe mare cu o corabie plină de bogăţii, corabie care se sfărâmă, însă, cu puţin timp înainte de a atinge ţărmul Norvegiei; Peer Gynt, bătrân deja, se salvează de la înec, dar doar pentru a se putea târî până la coliba din munţi unde iubita credincioasă, Solveig, îi aşteaptă întoarcerea timp de o jumătate de secol; Cântecul lui Solveig este expresia unei suflet delicat plin de tandreţe şi încredere, capabil de dăruire şi devoţiune chiar şi faţă de un aventurier ca Peer Gynt: sensul acestei devoţiuni este că puritatea sufletească a femeii salvează, în ultimă instanţă, şi sufletul pierdut al lui Peer Gynt.

Sursa: Ioan Turcanu

Reclame
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s