Botosani – Concert Simfonic – 2 noiembrie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 2 noiembrie, ora 18.30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: FLORIN TOTAN
Solist: CĂTĂLIN OPRIŢOIU, flaut

În program:

Mihaela Vosganian: „Essences” – concert pentru flaut şi orchestră (primă audiţie locală)

W. A. Mozart: Concertul pentru flaut şi orchestră în sol major, KV 313
Allegro maestoso
Adagio
Rondo: Tempo di Menuetto

P a u z ă

A. Haciaturian: Suită din muzica baletului Spartacus
Dansul (Variaţiunile) Eginei: Allegro molto; Bacanala finală (generală): Presto
Adagioul Spartacus şi Frigia: Adagio

A. Haciaturian: Suită din muzica baletului Gayaneh
Dansul săbiilor: Presto
Dansul fetelor: Allegro
Lezghinka: Allegro vivace

A. Haciaturian: Suită din muzica de scenă la drama Mascarada de M. Lermontov
Vals: Tempo di valse

FLORIN TOTAN
– dirijor –

S-a născut în anul 1955. A studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu (1980-1984) la Bucureşti şi s-a perfecţionat cu Franco Ferarra la Siena (1983) şi R. Schumacher la Paris şi Berlin (1990 şi 1991). Decisivă pentru formarea sa dirijorală a fost întâlnirea cu Maestrul Celibidache, studiind cu el la München şi Mainz (1982-1990). A câştigat Concursurile Internaţionale de la Mürzzuschlag (Austria) 1990 (ex aequo cu Jim Wang) şi Berlin 1991 (dirijând în finală, Berliner Symphonie Orchester în sala Schauspielhaus). Florin Totan este unul dintre muzicienii români cu c intensă activitate concertistică peste hotare, dirijând frecvent în Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Serbia, Croaţia, Elveţia, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Israel, Turcia, Egipt, SUA, Mexic, El Salvador, Venezuela şi Brazilia. A dirijat la festivaluri prestigioase: Paris-Jouvissy (1985), Avignon (1990, 1992, 1994), Bergamo (1997, 2008) şi Brescia (2005), Enescu Bucureşti (1998), Rovinj, Osor şi Sisak (Croaţia), Niş (Serbia), I-ul Festival al Muzicii Româneşti de la Londra (2005). A fost dirijor permanent al Filarmonicii din Botoşani (1987-2000), iar din anul 2000, este dirijor al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea. În 1990, a înfiinţat prima orchestră particulară din România, care susţine anual 8-10 concerte (cu solişti şi dirijori invitaţi). In Memoriam Celibidache este proiectul său cel mai drag, susţinând cursuri şi seminare despre tehnica dirijorală şi filozofia muzicală a Maestrului său, la Bucureşti dar şi în Portugalia, Spania, Italia, Franţa, SUA şi Brazilia.
CĂTĂLIN VIRGIL OPRIŢOIU
– flautist –

Este lector universitar doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi solist permanent al Orchestrei Simfonice Bucureşti. Ca solist a susţinut numeroase concerte în Elveţia, Spania, Germania, Franţa, dar şi în România, cu orchestre din Bucureşti, Constantţa, Oradea, Bacău, Craiova, Satu Mare, Sibi, Târgu Mureş şi Botoşani. A colaborat cu dirijori precum: Seiji Ozawa (Japonia), Benno Foster (Germania), Octav Calleya (Spania), Atsushi Nukii (Japonia), Horia Andreescu, Sergiu Comissiona, Mircea Cristescu, Corneliu Dumbrăveanu, Marian Didu, Cristian Mandeal (România). Între anii 1998-2011 a fost prim flautist al Filarmonicii George Enescu Bucureşti. În anul 2009 obţine titlul de doctor în muzică, cu calificativul Magna cum Laude, susţinând teza Aspecte stilistice şi interpretative în unele creaţii pentru flaut din muzica românească în a doua jumătate a secolului XX. Interpretarea act creator. S-a format ca flautist, studiind cu maeştri precum: Andras Adorjan (München), Virgil Frâncu, Ioan Caţianis şi Virgil Opriţoiu. A fost distins cu Premiul I la Concursul de flaut de la Volos, Grecia (2007), dar şi alte premii I la concursuri internaţionale din România: Timişoara (1998), Constantin Silvestri (1993) ş. a.
MIHAELA STĂNCULESCU-VOSGANIAN (n. 1961). Este membră a Uniunii Compozitorilor din anul 1990; din 1994 lucrează ca lector universitar la catedra de contrapunct şi fugă a UNMB. Compoziţiile sale au fost distinse cu premii atât în România, cât şi în SUA (1998) si Italia (1999). Este iniţiatoarea Stagiunii de artă contemporană FORUM-ART 2001-2002 (muzică, dans, poezie, artă plastică), precum şi a altor acţiuni de promovare a muzicii româneşti contemporane în ţară şi străinătate. Concertul pentru flaut şi orchestră intitulat Essences – Esenţe – este o compoziţie reprezentativă pentru viziunea autoarei asupra muzicii contemporane, pentru modul cum pot interfera artistic sensibilitatea pe care o râvnim şi tehnicitatea care ne asaltează. Cu certitudine sunt idei cel putin interesante in muzica acestei lucrari, idei de la care autoarea pleaca in demersul ei componistic, idei pe care le-a făcut cunoscute cu prilejul interpretarii concertului la Filarmonica Ramnicu Valcea:

Creat în 1999, concertul pentru flaut si orchestra intitulat Esenţe, a fost prezentat în prima audiţie în anul 2000 de către flautistul francez Pierre-Yves Artaud şi ulterior de către Cătălin Opriţoiu. Alături de alte lucrări simfonice sau sincretice cum ar fi Calea îngerului uman, sau The White Ladys Power Places, Esenţe aparţine sferei orientării arhetipale. În acest sens autoarea modelează ipostaze variate ale diferitelor esenţe arhetipale: glissando, cvinta naturală, trisonul, binomul secudă mare-secundă mică, cercul (în construcţia micro şi macro-structurală).
Totodată lucrarea se înscrie pe linia infuzării şi decantării folclorice (ca şi în ciclul Interferenţelor sau in Inter-Flutes pentru flaut şi nai), în sensul timbralităţii (sonorităţi de fluier), sau al ornamenticii (izvorâtă din melosul românesc sau oriental).
Concertul pune în lumină gândirea sintactică a autoarei – reflectată în lucrarea teoretică destinată Tipologiilor polifonice – arcuindu-se în 3 părţi, cu suprapuneri de forme – sintaxe diferite: partea I – melodii, omofonii, polifonii, partea a – II-a – ison şi eterofonii şi partea a – III-a – sintaxă complexă cumulativă de tip palimpsest.
Lucrarea oferă o largă expansiune a posibilităţilor tehnice specifice flautului, exploatate împreună cu orchestra într-o multitudine de culori timbrale – sursa: Programul de sală al Filarmonicii Râmnicu Vâlcea.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). Concertul pentru flaut şi orchestră în sol major a fost compus în anul 1778, ca urmare a comenzii făcute în anul anterior de un flautist olandez: Ferdinand De Jean. Conform înţelegerii, Mozart ar fi trebuit să compună 3 concerte pentru flaut şi 4 cvartete cu flaut, însă nu a reuşit decât acest prim concert în sol major şi un Andante pentru flaut, KV 315; Concertul în re major, se spune, a fost compus iniţial pentru oboi şi apoi preluat pentru flaut tocmai pentru a răspunde comenzii. Indiferent de împrejurările compunerii sale, muzica acestui concert întruchipează cele mai frumoase caracteristici ale stilului mozartian, revărsând o ploaie de perle sonore ce răpăie cristalin graţie timbrului argintiu al acestui instrument. Partea a doua este cunoscută prin motivul de trei sunete ale acordului de re major cu care Johann Strauss îşi va începe peste un secol nepieritorul său vals Dunărea albastră. Asemănările se opresc însă aici. Finalul concertului, în Tempo de Menuetto, se remarcă prin graţie, distincţie şi eleganţă şi oferă solistului noi ocazii de a desena splendide ghirlande sonore.

ARAM HACIATURIAN (1903-1978). A fost şi a rămas unul dintre reprezentanţii de seamă ai muzicii secolului XX. Integrat, de voie de nevoie, în ceea ce s-a numit marea familie a artei muzicale sovietice în ansamblul căreia s-a format şi s-a manifestat ca şi compozitor Aram Haciaturian s-a distins şi şi-a individualizat vocea sa muzicală prin preluarea şi valorificarea elementelor muzicii armeneşti, care i-au fost de fapt ceea ce am putea denumi grai muzical matern. S-a născut într-o familie de armeni din Tbilisi (Georgia): Mama şi tatăl meu mi-au sădit dragostea pătimaşă pentru muzica populară. Din gura mamei am aflat zeci de cântece armeneşti şi azerbaigene. Niciodată nu voi uita cum ea, brodând, cânta melodia tristă a cântecului armenesc Vorscan ahper cântecul vânătorului. La vârsta de 18 ani, în 1921, Haciaturian pleca la Moscova, înscriindu-se la facultatea de fizică-matematică. Concomitent, urmându-şi pasiunea pentru muzică, se înscrie la şcoala de muzică Gnesin unde învaţă să cânte la violoncel şi participă la cursul de compoziţie al lui M. Gnesin (1925-1929). Abia între anii 1929-1934 urmează şi cursurile Conservatorului din Moscova, frecventând clasele lui Glier (orchestraţie) şi Miaskovski (compoziţie). În aceeaşi perioadă revine în Rusia sovietică şi Prokofiev, de sfaturile căruia beneficiază şi Haciaturian, urmarea imediată fiind cunoscuta Toccată pentru pian (1932). Haciaturian şi-a identificat destul de repede limbajul muzical care i se potrivea, stil pe care l-a păstrat în esenţa sa până la sfârşit. Prima sa lucrare de remarcabilă originalitate a fost Concertul pentru pian (1936); au urmat Concertul pentru vioară (1940), Simfonia a II-a (1942-1943), baletele Gayaneh (1943) şi Spartacus (1952-1954), muzica de scenă pentru piesa Mascarada (Bal mascat) de Lermontov (1943), muzică de film şi altele.

Spartacus este un balet-tragedie creat pe un libret de Nicolai Volkov, o muzică asupra căreia Haciaturian a lucrat circa patru ani, între 1950-1954. Premiera a avut loc în anul 1956, la Teatrul de Operă şi Balet S. M. Kirov din Leningrad (astăzi Sankt Petersburg). Numele lui Spartacus a devenit simbolul celor care luptă pentru libertatea şi demnitatea fiinţei umane. El a fost un personaj istoric real, un sclav de origine tracă, pregătit pentru a lupta în arenă ca gladiator. Forţa şi priceperea sa în luptă au făcut din el liderul natural al zecilor de mii de sclavi, conducându-i în luptele cu legiunile romane al căror comandant militar era Crassus şi obţinând chiar victorii temporare, de-a lungul celei mai ample răscoale a sclavilor cunoscute în istoria antică, între anii 73-71 î.e.n. (înainte de Cristos). În cele din urmă armata sclavilor este înfrântă, iar Spartacus este ucis. Se spune chiar că Iisus Cristos le-a fost dat oamenilor simpli şi oropsiţi tocmai pentru că Spartacus a luat cu el, în moarte, ultima speranţă de a afla libertatea în această viaţă.
Pe măsura sursei de inspiraţie, muzica lui Haciaturian este grandioasă, măreaţă, tragică, răscolitoare. Dintr-un balet de trei ore, au fost asamblate trei suite de concert în care au fost preluate anumite numere, în ideea de a avea imagini sonore diverse, o structură cvasi-echilibrată, dar fără pretenţia de a fi întru-totul grăitoare pentru spectacolul ca atare. Dintre ele am ales pentru acest concert două momente contrastante: Adagioul Spartacus şi Frigia (soţia lui Spartacus), un moment muzical de o rară frumuseţe şi forţă expresivă, care face parte din actul III, un moment muzical făcut celebru şi prin preluarea sa ca generic al serialului de televiziune Linia maritimă Onedin şi, pe de altă parte, o scenă plină de fast şi strălucire a petrecerii de la curtea lui Crassus, Dansul (Variaţiunile) Eginei, dansatoarea greacă, amanta lui Crassus şi apoi Bacanala finală (generală) bacanala fiind un dans frenetic, chiar dezmăţat, închinat zeului Bachus.

Baletul Gayaneh a fost compus în anii de început ai celui de-al doilea război mondial, pornind de la materialul unui alt balet al lui Haciaturian, Fericirea (1939). Premiera a avut loc la Perm, unde erau refugiaţi membri ai baletului Kirov. Partitura sa a fost revizuită în anii 1952 şi 1957 pe o intrigă modificată. Povestea originală era a unei tinere femei, Gayaneh, lucrătoare la ferma de bumbac a unui colhoz din apropierea graniţelor Armeniei; în sufletul ei se naşte un conflict între convingerile patriotice şi simţămintele personale, ajungând să-şi denunţe soţul şi leneş, şi beţiv care urma să dea foc unor magazii cu bumbac şi să fugă peste graniţă cu o sumă drept recompensă. Ulterior, intriga a fost modificată, povestea subliniind mai mult romantismul relaţiilor multi-interetnice întâlnite în republicile caucaziene, în detrimentul zelului naţionalist; în scenă apar şi inter-relaţionează armeni, kurzi (creştini, musulmani) şi, desigur, nelipsitul comisar sovietic (rus) care rezolvă toate problemele, arestează traficanţii, cucerind apoi şi inima lui Gayaneh. Dincolo de toată această poveste ideologizantă, răzbate însă muzica lui Haciaturian, plină de culoare şi prospeţime, a cărei forţă expresivă îşi trage puterea din sevă folclorului popoarelor caucaziene: armeni, gruzini, azeri şi alţii în general popoare aprige, războinice. Probabil de aceea cel mai cunoscut număr din acest balet cu nume de femeie este Dansul săbiilor, un dans bărbătesc, debordând forţă, vigoare, ritm. Pentru acest concert am ales şi un dans feminin precum Dansul fetelor, pentru graţia şi eleganţa liniei melodice, iar ca încheiere, Lezghinka (de la lezgin = oameni), un dans tradiţional la mai multe popoare din Caucaz, care poate fi individual, de cuplu sau de grup, un dans de forţă dar şi de graţie, în care este folosită o sabie împodobită, un dans pe parcursul căruia bărbaţii imită un vultur ce-şi ia zborul, un dans muntenesc, la fel de spectaculos ca şi Dansul săbiilor.

Compusă în anul 1943, muzica de scenă pentru drama Mascarada de Mihail Lermontov, a avut un impact atât de mare încât a determinat constituirea unei suite de concert ce reuneşte câteva momente remarcabile prin coloritul pregnant şi forţa expresivă remarcabilă. Mascarada semnifică aici în primul rând un bal mascat (sens pe care îl are şi în limba română, în afara sensului figurat care este accentuat peiorativ), un bal mascat în timpul căruia se petrece o dramă similară celei din Othello: un nobil rus, Arbenin, îşi otrăveşte mai tânăra soţie, Nina, din gelozia stârnită de un tânăr conte (un Iago rus) ce pretinde că ar fi avut o relaţie cu Nina, arătând ca dovadă o brăţară pierdută de aceasta în timpul balului; dezminţirea nu mai poate întoarce cursul dramei. Amestecul de grotesc (dansurile măştilor: vals, mazurcă, galop) şi dramă (romanţa Ninei) ori lirism autentic (nocturna) este surprins şi redat magistral; dincolo de culoarea şi atmosfera carnavalescă, se simte intens încărcătura psihologică profundă, drama ce se consumă în spatele mascaradei. Valsul este cea mai cunoscută şi apreciată secvenţă muzicală din acest fundal sonor efectiv implicat în acţiunea scenică.

SURSA: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s