Botosani – Concert Simfonic – 9 noiembrie 2012

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 9 noiembrie 2012, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: DANIEL MANASI
Solistă: SIMINA CROITORU, vioară

În program:

G. Rossini: Uvertura operei „Italianca în Alger”
Andante; Allegro

N. Paganini: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 2, în si minor – La campanella
Allegro maestoso
Adagio
Rondo: Allegro moderato – La campanella

P a u z ă

P. I. Ceaikovski: Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta
Andante non tanto quasi Moderato; Allegro; Molto meno mosso; Allegro giusto; Moderato assai

Al. Borodin: Dansurile polovţiene din opera Cneazul Igor
Introducere: Andantino; Allegro (Dansul bărbaţilor)
Allegro (Dans general)
Presto (Dansul băieţilor)
Moderato alla breve (Dansul fetelor)
Presto (Dansul băieţilor); Allegro con spirito (Dansul bărbaţilor; Dans general)

 

DANIEL MANASI
– dirijor –

S-a născut la data de 14 iunie1963. A urmat cursurile Liceului de Artă Octav Băncilă şi cele ale Conservatorului de Muzică George Enescu din Iaşi (1981-1985), pregătindu-se ca violonist. În acelaşi domeniu a urmat şi o serie de cursuri de măiestrie la Nyrbator (Ungaria) şi Weimar (Germania). A fost distins cu premii la diverse competiţii naţionale, a susţinut concerte şi recitaluri camerale ca violonist solist, atât în ţară cât şi peste hotare (Italia, Franţa, Spania, Japonia, China, Koreea de Sud, Germania, Singapore, Malayesia, Cuba etc.). Activitatea sa de bază este şi în prezent legată de acest instrument, fiind concert-maestru al Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti. Pasiunea pentru muzică l-a îndemnat să-şi lărgească sfera de activitate, studiind dirijatul de orchestră: cu Ervin Acel la Oradea (2002) şi un curs de masterclass-dirijat postuniversitar la Conservatorul din Viena (2005). În perioada 2000-2009 a susţinut mai multe concerte la pupitrul central al filarmonicilor din Bacău, Craiova, Ploieşti, Târgu-Mureş, Oradea, Galaţi.
SIMINA-IOANA CROITORU
– violonistă –

S-a născut la data de 27 martie 1990, în familia violonistului Gabriel Croitoru. Este studentă în anul IV la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, unde studiază vioara cu Gabriel Croitoru. Pentru un an universitar (2010-2010) a urmat cursurile Academiei de Muzică Franz Liszt din Weimar (Germania), unde a studiat vioara cu Friedrich Eichhorn. În anul 2009 a absolvit Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti clasa de vioară a profesoarei Carmen Runceanu. A fost distinsă cu mai multe premii de interpretare naţionale şi internaţionale: în anul 1997 Premiul I la concursurile George Georgescu şi Remember Enescu şi Marele Premiu la concursul Paul Constantinescu; în anul 1998 Premiul I la Citta di Stresa (Italia) şi Sigismund Toduţă; în anul 1999 Premiul I la concursul Jeunesses Musicales; în anii 2000 şi 2001 Premiul I la Olimpiada naţională de vioară; în anul 2002 Premiul I la concursul Garabet Avachian; în anul 2003 Premiul I la Olimpiada naţională de vioară şi la concursul Rovere dOro (San Bartolomeo, Italia), precum şi Trofeul Lira de Aur la concursul Ciprian Porumbescu de la Suceava; în anul 2004 Marele Trofeu la concursul W. A. Mozart de la Târgovişte; în anul 2005 Premiul I la concursul Mihail Jora de la Bucureşti; în anul 2006 Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a unu concert de Mozart la Olimpiada naţională de vioară, Premiul I şi Premiul pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de George Enescu la concursul Cornelia Bronzetti; în anul 2007 din nou Premiul I la Olimpiada naţională de vioară; în anul 2008 Premiul II şi Premiul special pentru interpretarea unui concert de Mozart la concursul Ion Voicu. În anul 2010 a primit Premiul I la Olimpiada naţională de vioară şi Premiul IV la Concursul internaţional de vioară de la Schöntal (Germania).
Activitatea sa interpretativă include numeroase recitaluri susţinute în sălile de concert bucureştene precum; la vârsta de opt ani a debutat ca solistă în concert cu orchestra în compania Orchestrei simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Mădălin Voicu, între timp apărând în aceeaşi ipostază pe scenele majorităţii filarmonicilor din ţară, atât ca solistă individuală cât şi împreună cu tatăl ei, violonistul Gabriel Croitoru.
Din anul 2001 este membră a Colegiului Pro, sub preşedinţia doamnei Mariana Nicolesco. În fiecare an a participat la turneele organizate de Liceul de Muzică George Enescu în ţări precum: Austria, Germania, Turcia, Ungaria, Cehia.
Repertoriul său cuprinde concerte de Vivaldi, Bach, Haydn, Mozart, Beethoven, Paganini, Lalo şi Sibelius, precum şi un mare număr de lucrări camerale.
GIOACCHINO ROSSINI (1792-1868). Il divino maestro al operei comice italiene este cunoscut îndeobşte prin capodopera sa, Bărbierul din Sevilla, compusă în anul 1816. Cu trei ani mai devreme, la data se 22 mai 1813, la Veneţia, vedea luminile rampei o dramma giocoso (dramă veselă) intitulată Italianca în Alger şi compusă pe un libret de Alberto Anelli. Libretul nu era din cale-afară de original, propunând acel tip de aventuri exotice specifice şi secolului anterior (XVIII), respectiv păţaniile unor călători europeni răpiţi de piraţi pe Mediterana, ţinuţi în captivitate de către sultani (turci, arabi) şi salvaţi graţie inventivităţii ori bravurii vreunuia dintre ei. În acest caz, salvatorul este o italiancă, Izabela. Ea aparţine acelei categorii de femei şirete şi foarte deştepte, care îţi scot inima din piept cu o privire molatică, alunecată peste marginea evantaiului pentru ca, apoi, când rămâi fără ea, fac din tine ce poftesc (George Sbârcea). Aşa se face că Italianca adoarme vigilenţa beiului Mustafa (tipul victimei sigure) şi a supuşilor săi, reuşind să ia pe corabie şi să salveze pe toţi italienii aflaţi în captivitate în Alger inclusiv pe iubitul ei, Lindor. Destoinică femeie! Inepuizabilă sursă de situaţii de tot hazul. Muzica uverturii este în concordanţă cu acţiunea libretului, sugerând atmosfera plină de vervă şi de neprevăzut, prin teme sprinţar ritmate, prin accente neaşteptate, sau evocând personalitatea italiencei prin linii melodice şăgalnice, unduioase, pline de mister etc.
NICOLO PAGANINI (1782-1840). Figură legendară, personaj fascinant şi misterios, virtuoz învestit cu puteri ce păreau miraculoase în epocă, Nicolo Paganini întruchipează prototipul artistului romantic al începutului de veac XIX. Arcuşul său magic a uimit publicul, a exaltat spiritele, iar tehnica sa violonistică a determinat producerea unui salt în gândirea şi limbajul muzical ale secolului romantic, nu numai în paginile dedicate viorii ci şi altor instrumente. Iată, de pildă, reacţia unui alt mare spirit romantic (virtuoz al pianului), Franz Liszt, după ce-l ascultase cântând pe Paganini: După ultima lui reprezentaţie, spiritul şi degetele mele muncesc ca doi condamnaţi. Homer, Platon, Byron, Hugo, Beethoven, Bach, Mozart toţi sunt în jurul meu. Îi studiez, îi meditez, îi devorez cu ardoare; afară de asta fac câte 4-5 ore de exerciţii (terţe, sexte, octave, tremolo, sunete repetate etc.)… Ce om, ce vioară, ce artist! Câtă suferinţă, ce durere, câtă tortură în cele 4 coarde!. În afară de Liszt, au mai preluat modalităţi de tratare instrumentală, de sonoritate violonistică, de bravură virtuoză şi alţi mari compozitori precum: Schumann, Brahms, Rahmaninov, Ravel, Casella. Cucerit de mirajul virtuozităţii, Liszt preia, îmbogăţeşte şi sărbătoreşte cu întreaga claviatură a pianului, tema rondoului final din Concertul pentru vioară nr. 2, păstrându-i şi titlul devenit celebru: La campanella!
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840-1893). Considerat unul dintre marii creatori ai istoriei muzicii, acest romantic rus a făcut să se reverse din cornul inspiraţiei sale nenumărate plăsmuiri melodice pline de adâncă simţire, bazate pe o fantezie armonică şi timbrală pe măsură, purtând pecetea emoţională specifică spiritualităţii slave. Cu aceste premize şi cu o vârstă de doar treizeci de ani, Ceaikovski abordează cea mai cunoscută (probabil) poveste de iubire sublimă şi tragică păstrată în mentalul colectiv al omenirii aceea a lui Romeo şi Julieta. Se spune că lucrurile acestea s-au petrecut aievea în Verona anului 1303, dar ele au devenit celebre o dată cu re-crearea lor artistică în drama marelui Will, în anul 1594. Ceaikovski îşi definitivează propriile plăsmuiri sonore, sub titlul Uvertura-fantezie Romeo şi Julieta, între anii 1869-1871. Subiectul venea ca o mănuşă sensibilităţii esenţialmente patetice a romanticului rus, dar după cum arată şi titlul lucrării el nu şi-a propus să redea pas cu pas derularea acţiunii, ci mai degrabă să re-creeze muzical atmosfera generală a tragediei shakespeariene: ura mocnindă şi oricând gata să izbucnească, naşterea sentimentelor înălţătoare de iubire, confruntările acerbe, încheiate după cum se ştie tragic, dintre membrii familiilor Capuletti şi Montecchi şi silirea tinerilor îndrăgostiţi Romeo şi Julieta să-şi afle doar în moarte refugiul prielnic simţămintelor lor. Acesta a fost şi cumplitul preţ al împăcării celor două familii: ura de veacuri a fost stinsă prin iubire, de fapt prin sacrificarea eternilor îndrăgostiţi. În cele din urmă, fiecare familie încearcă se dea tot ce mai are pentru a perpetua memoria îndrăgostitului din familia până atunci adversă: Eu lui Romeo-i voi dura, măiastră/ Statuie lângă-a ei, spre-a fi-mpreună:/ Sărmani iubiţi, răpuşi de ura noastră spune tatăl Julietei. Covârşit de evenimente, Prinţul Escalus (conducătorul Veronei) adaugă: Amară pace-aduce dimineaţa/ Trist, soarele-şi ascunde-n pâclă faţa./ Vom mai vorbi de-amarnica-ntâmplare./ Vor fi osânde, fi-va şi iertare.// Nicicând n-a fost, şi nu cred a greşi/ Mai jalnică poveste-n lumea-ntreagă/ Decât povestea lui Romeo şi/ A Julietei ce i-a fost lui dragă.
ALEXANDR PROFIROVICI BORODIN (1837-1887). A fost fiul natural al unui prinţ, dar a purtat numele şerbului acestuia. Prin formaţie era un om de ştiinţă: medic şi chimist. Prin vocaţie s-a dovedit a fi un artist. În anul 1862 a constituit Grupul celor cinci, împreună cu alţi compozitori ruşi care cultivau o muzică cu caracter naţional. Principalele sale lucrări au avut ca sursă de inspiraţie epopeea medievală rusească Cântecul oastei lui Igor. Una dintre ele este opera intitulată chiar Cneazul Igor, operă a cărei substanţă muzicală este creaţia lui Borodin, dar finalizarea lucrării în ansamblu, finisarea orchestraţiei sunt datorate compozitorilor N. A. Rimski-Korsakov şi Al. Glazunov, prima audiţie având loc după moartea autorului, în anul 1890. Dansurile polovţiene fac parte din actul al doilea al operei, reprezentând momentul în care cneazului Igor, aflat în captivitate la hanul polovţienilor, Konceak, i se propune un pact de prietenie, de renunţare la luptă. Dansurile mai multor categorii umane bărbaţi, femei, copii se doreau a fi expresia trăsăturilor caracteristice populaţiei respective: forţa, dârzenia, curajul şi vitejia luptătorilor, frumuseţea şi graţia fetelor şi femeilor, precum şi strălucirea generală a curţii hanului Konceak preamărit de supuşii săi.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s