Constitutia Romaniei – propunerile baptistilor

CONSTITUTIA ROMANIEI – cati din cei inaltati in dregatorii  respecta Constituia Romaniei in litera sau in spiritul ei? Sunt de acord ca are multe GRESELI in ea..

Dr. Otniel Bunaciu presedintele baptistilor din Romania vine cu cateva propuneri care sa se regasesca in noua constitutie.

Cultul Creștin Baptist – Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România, cult legal recunoscut, susținător al valorilor creștin-democrate și al principiilor precum:

-principiul garantării absolute a libertății religioase;

-principiul separării bisericii de stat;

-principiul autonomiei reale a cultelor;

-principiul egalității cultelor între ele, în fața legii și a autorităților;

-principiul non-discriminării cultelor sau a credincioșilor aparținând unor culte diferite;

-principiul echidistanței statutului în raporturile cu cultele;

-principiul sprijinului datorat de stat cultelor religioase (art.29 din Constituția României); 

Plecând de la premisa că revizuirea Constituției are ca obiectiv major întărirea protecției juridice a setului de valori comune ale societății românești și, în special, întărirea protecției juridice a drepturilor și libertăților fundamentale, supune spre analiză unele aspecte ce credem că trebuie avute în vedere cu ocazia revizuirii Constituției.

Este știut că drepturile și libertățile religioase ocupă un loc aparte în ansamblul drepturilor fundamentale ale omului, trăsătura lor principală, aceea de a fi parte din însăși esența ființei umane, determinând și nevoia unei atenții deosebite în ceea ce privește garantarea și respectarea lor.

Drepturile și libertățile religioase care își găsesc pe deplin protecția în prevederile cuprinzătoare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene și care sunt regăsite în actualul art.29 din Constituția României, prin revizuirea Constituției trebuie să se regăsească, cu garanții în plus, în privința autonomiei cultelor ca o componentă a libertății religioase și a celorlalte principii enunțate mai sus.

Plecând de la analiza documentelor și practicilor internaționale referitoare la drepturile și libertățile religioase, revizuirea Constituției trebuie să surprindă conținutul complet al acestor drepturi și libertăți precum:

 

-libertatea de alegere a religiei (cu conținutul său, acela al libertății de a adera la orice credință religioasă, dreptul fiecărei persoane de a-și menține religia aleasă, libertatea de a nu adera la nici o religie, libertatea de a adopta o nouă religie);

-libertatea educației religioase (care trebuie să cuprindă elementele esențiale precum: dreptul părinților sau a altor personale legal răspunzătoare de a asigura educația moral-religioasă conform propriilor convingeri, dreptul de a preda religia sau credința în locuri adecvate acestui scop, dreptul de formare a preoților și a profesorilor în acest scop, dreptul cultelor de a deschide seminarii și școli religioase);

-libertatea de manifestare a religiei.

 

De asemenea, este foarte important ca în Constituția revizuită (în privința dreptului la învățătură)  să se cuprindă acele garanții potrivit cărora fiecărui elev să i se asigure dreptul de a participa la ora de religie conform confesiunii proprii.

 

În privința  prevederilor art.48 al.(1) din actuala Constituție, prevederi ce reglementează FAMILIA, ca un cult ce promovează valorile creștine credem că, în acord cu valorile Sfintelor Scripturi, această prevedere ar putea avea următoarea formulare: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor.

Credem că este necesară oglindirea în Constituția revizuită a libertăților democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în așa fel încât să aibă loc o acordare perfectă, în mod total și definitiv, a Constituției României, la valorile europene.

 În speranța că punctul nostru de vedere exprimat prin prezentul material va fi analizat și luat în considerare, vă mulțumim și vă dorim binecuvântarea lui Dumnezeu!

PREȘEDINTE,

Otniel Ioan Bunaciu

Sursa: Revista Crestinul Azi

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Constitutia Romaniei – propunerile baptistilor

  1. Pingback: Propuneri pentru noua Constituție a României din partea creștinilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s