IN TARA ASTA SE MAI INTAMPLA SI LUCRURI FRUMOASE!!!
MUZICA LUI BACH ASCULTATA IN BISERICA….
VIOARA STRADIVARIUS…., ALEXANDRU TOMESCU…. si …
INTRARE LIBERA!!!
10 mai 2013 – Brasov – Biserica Romano Catolică “Sf. Petru si Pavel”
11 mai 2-13 – Târgu Mureș – Biserica Romano Catolică “Sf. Ioan Botezătorul”
13 mai 2013 – Cluj – Biserica Reformată
14 mai 2013 – Baia Mare – Biserica Catolică “Sf. Treime”
15 mai 2013 – Oradea – Bazilica Romano Catolică
18 mai 2013 – Timișoara – Biserica Romano Catolică “Millennium”
20 mai 2013 – Dumbrăveni – Biserica Armenească
22 mai 2013 – Iași – Biserica Romano Catolică “Adormirea Maicii Domnului”
23 mai 2013 – Bacău – Catedrala Catolică “Sfinții Petru și Pavel”
25 mai 2013 – Constanța – Biserica Romano Catolică “Sfântul Anton de Padova”
27 mai 2013 – Pitești – Biserica Romano Catolică “Sf. Anton”
29 mai 2013 – București – Catedrala Romano Catolică “Sf. Iosif”
Spectacolele vor începe la ora 20.00
Bio Alexandru Tomescu:
Un om. O vioară. Aceste două coordonate sunt suficiente pentru a crea un Univers. Iar când omul este Alexandru Tomescu, iar vioara este un Stradivarius, se naşte un Univers locuit de creaturi sonore fascinante care se desprind din culoare şi densitate sonoră, toate menite să subjuge publicul aflat în sală. Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice formă de muzică, mai ales după proiectul „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. A fost momentul în care violonistul şi-a regândit identitatea şi care marchează o cotitură radicală în drumul pe care Alexandru Tomescu a pornit acum câţiva ani, acela spre schimbarea percepţiei existente în România asupra muzicii clasice. Într-adevăr, de când a revenit în ţară, după studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru a dorit să demonstreze că muzica clasică este o fereastră spre armonia cu sine şi cu celălalt, o lume deschisă tuturor şi că fiecare merită şansa de a o explora. După o mai mult decât fructuoasă carieră realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor Maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private. A înţeles că neconvenţionalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovaţie este cheia pentru a atinge publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici. Este suficient ca numele său să apară pe un afiş pentru ca biletele să se epuizeze cu zile întregi înainte de evenimentul respectiv. Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia şi de ce muzica clasică merită o şansă. Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007 a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfăşurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte. În încheiere – un citat relevant, care deși se referă la un singur concert pe care Alexandru Tomescu l-a susținut în Noua Zeelandă, poate fi extins la întreaga sa carieră: „Alexandru Tomescu scoate o muzică nemaipomenită din Capriciile de Paganini, evidențiind contraste, lasând fiecare frază să trăiască şi să respire. M-am aşteptat la o seară cu şampanie spumoasă, însă Alexandru Tomescu a servit whiskey”. (David Larsen – Metro Magazine, Noua Zeelandă).
Despre turnee
Alexandru Tomescu + vioara Stradivarius = o fuziune de succes
Povestea a început în 2007, când Alexandru ţinea pentru prima oară în mână faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu, după ce câştigase concursul ce îi dădea dreptul să o cânte pentru următorii cinci ani. Construită în 1702, vioara Stradivarius Elder Voicu a fost clasată de specialişti în topul celor mai bine conservate viori ieşite din mâinile marelui lutier cremonez. Instrumentul a fost achiziţionat de Statul Român în 1955 și face parte din Patrimoniul Național. Tocmai de aceea, Alexandru a considerat că vioara aceasta aparţine tuturor românilor în egală măsură şi că toţi au dreptul să o asculte cel puţin o dată. Astfel s-a născut Turneul Naţional Stradivarius care în luna mai a acestui an ajunge la cea de-a șasea ediție. Marea aventură în care au pornit din anul 2008 Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius Elder-Voicu a însemnat sute de concerte în oraşe mari și mici şi zeci de campanii în care au sprijinit idei frumoase și oameni asemenea. Au cântat în păduri, în staţii de metrou sau în faţa ruinelor unei case de patrimoniu, au sprijinit nevăzătorii, hipoacuzicii, persoanele cu dizabilităţi intelectuale și copiii orfani. Cu talentul și dăruirea sa, Alexandru Tomescu a dus la împlinire destinul acestei viori, acela de a aduce armonie în sufletele oamenilor.
Alexandru Tomescu şi lupta cu monştrii obsesivi…
În 2012 Alexandru a decis să meargă şi mai departe alături de vioara Stradivarius. Alegerile sale repertoriale pentru Turneul Stradivarius 2012 s-au fixat din nou în zona Romantismului muzical, asupra Sonatelor pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe. Acestea constituie o altă redută a repertoriului violonistic. Dar în combinaţie cu un întreg spectacol de teatru non-verbal susţinut de actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru, provocarea a căpătat o cu totul altă dimensiune. Povestea Sonatelor de Ysaÿe a fost tradusă non-verbal de tinerii actori din trupa lui Dan Puric. Fuziunea dintre virtuozitatea incontestabilă a lui Alexandru Tomescu, sunetul tulburător al viorii Stradivarius şi expresivitatea Anei şi lui Paul a însemnat explorarea unui tărâm fascinant; contraste violente, treceri bruşte de la o extremă la alta – de la exuberanţă, la sfâşiere, de la certitudine la îndoială, de la lumină la umbră… Toate acestea au luat viaţă în Stradivarius – Obsesii, un spectacol menit să descrie chinurile prin care trece Artistul în creaţia sa. De la iubire, la ură pentru instrumentul său, de la lipsa de inspiraţie, la neputinţa de a se opri din creat, toate acestea povești sunt prezente într-un spectacol care a străbătut 15 oraşe, bucurându-se de un succes imens din partea unui public avid de noutate. Din nou bilete vândute peste tot, din nou un spectacol dublat la Bucureşti, din nou valuri de aplauze pentru Alexandru Tomescu, pe care le-a împărţit de data aceasta cu actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru.
Bach to Basics
În 2013 Alexandru Tomescu va interpreta Sonatele şi Partitele de Johann Sebastian Bach într-un spectacol de muzică şi lumină. După doi ani cu repertorii romantice, impetuoase, pline de contradicţii şi contraste, al căror zbucium era reflectat prin asocierea cu alte arte, Alexandru Tomescu propune o întoarcere către serenitate, către simplitate. Sinele nu mai este terenul de luptă dintre sentimente şi trăiri contradictorii, nu mai este împărţit între îngeri şi demoni, nu mai este locuit de obsesii terifiante, ci se transformă într-o cutie de rezonanţă pentru o muzică luminoasă, senină, care îndeamnă la o împăcare atât cu lumea interioară, cât şi cu cea exterioară. În plus, Sonatele şi Partitele de Bach se prezintă ca o mare citadelă a repertoriului violonistic, una pe care Alexandru şi-a propus să o cucerească, după Capriciile de Paganini şi Sonatele de Ysaÿe. Muzica lui Bach, chiar şi atunci când e scrisă în tonalităţi minore, emană lumină, astfel că nu e întâmplătoare alegerea lui Alexandru Tomescu de a asocia Sonatelor şi Partitelor un spectacol de lightdesing pentru acest turneu. Ce poate fi mai pur şi mai imaterial, mai dătător de speranţă şi mai consolator decât prezenţa luminii? Aceasta va urmări linia melodică, ritmurile ei variate, dar în acelaşi timp, va pune în valoare spaţiile generoase ale celor 12 catedrale din cele 12 oraşe care vor găzdui spectacolul. Trebuie menţionat că ediţia 2013 a Turneului Naţional Stradivarius este dedicată fundaţiei Hope and Homes for Children România. Alexandru Tomescu este susținător al acesteia din 2012. Fiind deja un veteran al campaniilor sociale, iată că acum eforturile sale se concentrează către proiecte de restructurare a sistemului de protecție a copilului, derulate de HHC România. Având ca deviză „O casă şi o familie pentru fiecare copil”, Hope and Homes for Children este o fundaţie care în cei 15 ani de activitate a reușit să închidă toate orfelinatele de tip vechi din judeţul Maramureş, schimbând viețile a aproape 20.000 de copii, pe care i-a relocat fie în familiile de provenienţă, fie în asistenţă de tip maternal, fie în case de tip familial, oferindu-le o şansă la o viaţă cât mai apropiată de normalitate.
Despre Sonatele si Partitele de Johann Sebastian Bach
„Cea mai mare întâlnire din viată mea: Bach. După el, Dostoievski; apoi scepticii greci, apoi Buddha… pe urmă, dar ce mai contează ce vine pe urmă…” (Emil Cioran, Caiete III, 1969 – 1972 ) Se spune adesea că Sonatele şi Partitele lui Bach sunt considerate testul suprem de măiestrie pentru orice violonist. Şi asta nu doar datorită dificultăților tehnice, ci şi gradului de expresivitate artistică pe care trebuie să-l exprime un singur instrument. Alexandru Tomescu a ales să dea acest test în Turneul Stradivarius 2013, abordând pentru prima dată integrala Sonatelor şi Partitelor lui Bach, despre care spunea: “Când vine vorba despre compozitori care-mi plac, e o listă întreagă. Bach e undeva deasupra acestei liste. El a scris Biblia violoniştilor – cele Şase Sonate şi Partite pentru vioară solo, singura partitură pe care aş lua-o cu mine pe o insulă pustie.” Provocarea în interpretarea acestor lucrări este de fapt găsirea unei căi personale, prin hățișul de modalități diferite în care Sonatele şi Partitele au fost abordate de-a lungul timpului. Există modalităţi infinite de a te apropia ca solist de aceste partituri: de la reproducerea cât mai exactă a interpretării baroce (cu tipul specific de coarde, arcuş şi o interpretare ce ajunge chiar la unele excentricităţi) şi până până la reversul medaliei: tipul romantic de interpretare, cu exacerbarea emoţiilor şi trăirilor. Reţeta lui Alexandru Tomescu se află undeva la mijloc. Cele şase Sonate şi Partite au fost elaborate pe parcursul mai multor ani (finalizate în 1720) şi se pare că au fost concepute ca un set, ordinea lor şi combinarea fiecărei sonată cu o partită fiind indicată pe pagina de titlu. Nu există dubii că Bach însuşi era capabil să le interpreteze, având în vedere că a studiat acest instrument (pe lângă orgă, clavecin şi violă), iar primul său post, la Weimar, era de violonist. Cercetătorii muzicii lui Bach au presupus că partiturile au fost gândite ca un ansamblu ce experimentează posibilitățile interpretative ale viorii atât în sonata da chiesa cât şi în partită. Iar alţi muzicologi vorbesc şi de o abordare „istorică” a ciclului, ce pornește de la stilul componistic al predecesorilor şi ajunge progresiv spre stilul galant. În prima pereche sonată-partită, Bach pare a scrie conștient într-un stil „demodat”, ca şi cum ar aduce un omagiu compozitorilor care l-au precedat (lucrări pentru vioară solo scriseseră şi Johann Paul von Westhoff, Heinrich Ignaz von Biber sau Johann Johann Georg Pisendel). Cea de-a doua pereche este caracterizată de stilul anilor în care Bach a activat la Weimar, în care sintetizase tradițiile muzicale italiene. Ultima pereche sonată-partită pare a privi spre viitor. Sonatele sunt alcătuite din patru părți, în succesiunea lent – repede – (mai) lent – (mai) repede, primele două dintre acestea fiind un preludiu cu caracter improvizatoric, urmat de o fugă. Partita I şi Partita a II-a sunt bazate pe structura allemanda – couranta – sarabanda – giga. Ca de fecare dată, Bach si încalcă propriile reguli şi înlocuiește în prima partită dansul final cu un Bourrée, iar în cea de-a doua adaugă o ciaccona. Pentru cea de-a treia partită, compozitorul alege o succesiune mult mai liberă a dansurilor: preludiu, loure, gavotte en rondeau, menuet I, menuet II, bourrée, giga. Dar prin toate aceste informații „tehnice” nu am spus de fapt nimic. Cuvintele sunt doar o încercare de a descrie ceea ce doar sufletul poate înțelege. Bach nu şi-a explicat niciodată muzica. Nici nu a fost nevoie de asta. Ascultați așadar cu atenție ceea ce Bach are de spus.
Petrica Moisuc 