Suceava – Concert Simfonic – joi 6 iunie 2013

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Joi, 6 iunie 2013, ora 18,30
Suceava, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: MIHAIL AGAFIŢA
Solist: DANIEL PODLOVSCHI, vioară

În program:

Eduard Caudella: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1, în sol minor
Allegro energico
Andante
Finale (Alla Zingara): Allegro non troppo

W. A. Mozart: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 5, în la major
Allegro aperto
Adagio
Rondeau: Tempo di Menuetto; Allegro; Tempo di Menuetto

P a u z ă

F. Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia a IV-a, în la major – „Italiana”
Allegro vivace
Andante con moto
Con moto moderato
Saltarello: Presto
MIHAIL AGAFIŢA –dirijor

Mihai Agafiţa este un valoros reprezentant al tinerei generaţii de dirijori, susţinând, în decursul a 15 ani, peste 350 de concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de colective din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarusi, precum si diverse turnee in Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunis.

Născut în 1973 în oraşul Călăraşi din Republica Moldova Mihai Agafiţa studiază dirijat orchestră jazz şi chitară la Institutul de Stat al Artelor din Chişinău, absolvind apoi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti la clasa de dirijat a distinsului profesor Dumitru Goia sub a cărui îndrumare studiază ulterior ca masterand la cursul de studii aprofundate, specializarea Stilistică dirijorală-Dirijat orchestră. În anii 2005 2007 se perfecţionează la cursurile de măiestrie susţinute de reputatul dirijor Patrick Strub, organizate de Ambasada Germaniei la Chişinău.

Din 2004 deţine funcţia de dirijor al Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, iar din noiembrie 2009 devine şi dirijor permanent al Filarmonicii Transilvania din Cluj.

Mihai Agafiţa participă la prestigioase festivaluri internaţionale de muzică, unde prestaţia sa dirijorală este întâmpinată cu entuziasm de public şi apreciată la superlativ de către mass-media. Colaborează cu personalităţi de renume a lumii muzicale.

Din anul 2010 Mihai Agafiţa devine membru al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova.

Repertoriul său impresionant conţine creaţii muzicale de diverse genuri şi stiluri de la preclasic la contemporan, printre care şi lucrări în primă audiţie.

Încă de la debutul carierei sale dirijorale, Mihai Agafiţa a fost apreciat pentru personalitatea şi talentul său artistic, pentru forţa şi sensibilitatea interpretării operelor muzicale, precum şi pentru tehnica dirijorală impecabilă care i-a permis reproducerea fidelă a particularităţilor stilistice inerente fiecărei creaţii abordate.

Pentru merite deosebite în dezvoltarea şi propagarea artei muzicale şi activitate concertistică intensă, prin decret prezidenţial, dirijorului Orchestrei Simfonice, Mihail Agafiţa, i-a fost conferit titlul onorific Maestru în Artă.
DANIEL PODLOVSCHI – violonist –

S-a născut la Iaşi, în data de 20 februarie 1939. În anul 1960 a absolvit Conservatorul bucureştean clasa reputatului pedagog Garbet Avakian. A urmat apoi cursuri postuniversitare, la Moscova, cu Iuri Iankelevici; în anul 1969, cu recomandarea lui Isaac Stern, a obţinut o bursă la Juilliard School of Music din New York, clasa unui mare pedagog al viorii: Ivan Galamanian; de asemenea a urmat cursurile de măiestrie susţinute de Itzhak Perlman, la Detroit (S.U.A.). Are un repertoriu impresionant, atât ca solist concertist, cât şi ca interpret în duo-uri sau alte ansambluri camerale. A susţinut un număr imens de concerte şi recitaluri în compania orchestrelor din ţară dar şi peste hotare. De asemenea a realizat numeroase înregistrări speciale pentru radio ori pe discuri. Activitatea cu caracter permanent din ultimele decenii a însemnat o împletire între responsabilităţile de solist al Filarmonicii Moldova din Iaşi şi cele de profesor universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
EDUARD CAUDELLA (1841-1927). Este unul dintre compozitorii români reprezentativi pentru generaţiile pre-enesciene. A trăit şi a creat în centrul cultural al Moldovei, la Iaşi. Creaţia sa cuprinde, în principal, lucrări de operă şi operetă, dar şi pagini simfonice, lucrări concertante, de muzică de cameră etc. Stilul său muzical este acela al epocii romantice în care s-a format. Eduard Caudella a fost el însuşi violonist concertist format la Viena (unde a studiat cu Hubert Riess, Henri Vieuxtemps) şi la Paris (cu Lambert Massart i cu Delphin Allard); lui i s-a adresat şi tatăl lui George Enescu pentru a-i fi profesor, dar, intuind talentul excepţional al copilului Enescu, Caudella i-a recomandat să urmeze cursurile muzicale la Viena şi apoi la Paris. Concertul în sol minor a fost compus în anul 1914 şi dedicat lui George Enescu, devenit între timp unul din marii violonişti europeni. Lucrarea este structurată în cele trei părţi tradiţionale. Ideea creării unui limbaj muzical românesc pare să nu-l fi preocupat aici. Atât temele cât şi scriitura violonistică se recunosc cu uşurinţă ca aparţinând de zona romantismului european chiar timpuriu. Prima parte aduce o expresie generoasă, învăluitoare şi cu o anumită grandoare; o scurtă tranziţie conduce către partea a doua, în mişcare lentă, ce generează o atmosferă calmă, liniştită, de autentică vibraţie poetică. Finalul concertului urmează moda unor autori romantici, aducând şi un parfum pitoresc de alla zingara, fără a îngroşa însă caracterul sursei lăutăreşti; doar sugestii melodice şi o tamburină.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). Este unul dintre cei trei mari reprezentanţi ai clasicismului muzical vienez. În creaţia sa, mijloacele clasice de exprimare muzicală ajung la nivelul maxim de şlefuire, iar conţinutul expresiv atinge sublimul dacă avem în vedere atitudinea specifică stilului clasic, atitudine ce se poate rezuma în expresia: afecţiunea nu trebuie să domine niciodată raţiunea. De aici, echilibrul, limpezimea şi seninătatea muzicii mozartiene în care găsim şi bucurie, şi poezie, şi meditaţie, şi elan tineresc, dar niciodată acestea nu ajung la intensităţi extreme, care să tulbure limitele bunului simţ. Şi toate aceste frumuseţi sonore le găsim în ansamblul creaţiei sale, fie că este vorba de muzică de cameră, de lucrări concertante, de muzică simfonică, vocal-simfonică sau de operă, indiferent de cât de des sunt auzite.
Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră a fost compus la Salzburg, în anul 1775. Este o muzică pentru care calificativele existente ce-i pot fi atribuite nu sunt de ajuns ar mai trebui inventate încă. Totuşi, cele mai apropiate par a fi acelea legate de bogăţia şi diversitatea invenţiei melodice, de expresia primăvăratică, tinerească, plină de prospeţime, luminoasă dar de o lumină delicată, fragedă (dacă acceptăm că lumina poate fi şi astfel!) o muzică în care aflăm şi lirism şi umor şi fragilitate şi vigoare… Şi toate sunt parcă la locul lor dintotdeauna, în curgerea muzicală mereu proaspătă, mereu captivantă.
FELIX MENDELSSOHN-BARTHOLDY (1809-1847). A fost un compozitor romantic format, însă, într-o atmosferă clasică, în familia filosofului Moses Mendelssohn, printre ai cărei apropiaţi se afla bunăoară şi marele poet-filosof, J. W. Goethe, autorul poemului Faust. Propriile calităţi, ca şi ambianţa în care s-a format, i-au permis o afirmare artistică precoce. Astfel, la vârsta de 8 ani Felix Mendelssohn-Bartholdy era deja un pianist virtuoz, la 11 ani realiza o traducere din Terenţiu, apreciată elogios de însuşi Goethe, la 13 ani compunea primul său concert pentru vioară şi orchestră (în la minor), iar la 17 ani compunea Uvertura Visul unei nopţi de vară una dintre capodoperele creaţiei sale pentru ca, la vârsta de 20 de ani, în calitate de dirijor, să conducă la Singakademie din Berlin, prima audiţie a Oratoriului Mateus Passion, iniţiind reintegrarea în viaţa muzicală curentă (după aproape un secol de ignorare) a creaţiei marelui cantor de la Leipzig, Johann Sebastian Bach, creaţie pe care a prezentat-o într-o serie de concerte la Orchestra Gewandhaus, unde fusese numit dirijor în anul 1835.

Simfonia a IV-a a fost compusă în anul 1833, în timpul unei călătorii întreprinse în ţara muzicii de operă: Italia. De aici şi titlul lucrării, dat chiar de către autorul ei: Italiana. Din punct de vedere expresiv, însă, muzica Simfoniei a IV-a nu este pe de-a-ntregul italiană. Părţile intermediare a doua şi a treia rămân în sfera de imagini specifice lumii germanice, mai din nord: Andante-le pare a fi o baladă al cărei fir se deapănă calm şi cu fiorul dramatic necesar iar Intermezzo-ul (parte a treia) sugerează un cadru natural, pastoral, luminat cu blândeţe şi privit cu duioşie, cu înfiorare; aici viaţa pulsează în ritmul legănat şi reţinut al ländler-ului (dans specific lumii germanice). În schimb, prima şi ultima parte evocă lumea meridională anunţată prin titlu; aici ritmurile sunt năvalnice, lumina se revarsă în toată strălucirea ei mediteraneană, iar viaţa naturii şi a oamenilor palpită frenetic. În plus, în final, coloritul italian este şi mai explicit datorită utilizării ritmului unui dans napolitan denumit Saltarello; tabloul sonor este plin de vioiciune şi antren, sugerând animaţia intensă a unei serbări populare specifice lumii latine.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s