Ce-si face omul cu mana lui…

de Isaac Asimov

gorilaNaron, din străvechea stirpe a Rigelienilor, era al patrulea din ginta sa care ţinea cadastrul galactic; avea un registru mare, în care erau scrise nenumăratele specii ajunse la inteligenţă, din toate galaxiile. Mai avea unul, mic şi subţire, în care trecea cu deosebită satisfacţie numai acele neamuri care, pe deplin maturizate, erau demne de a intra în Federaţia Galactică.

Din registrul mare fuseseră şterse de-a lungul vremurilor, multe nume ale dispăruţilor, defecţiuni biochimice, dezechilibrări ecologice sau sociale, ori pur şi simplu ghinionul, îşi luaseră tristul obol. Din registrul mic, în schimb, nu fusese anulată nici o intrare.

Naron, uriaş şi incredibil de bătrân, privi pe sub sprâncenele-i sufoase curierul care tocmai se apropia cu plecăciuni adânci.

– Naron, Unic şi Imens…

– Lasă, lasă salamalecurile şi spune-mi ce e nou.

– Ah, Slăvitule, o altă aglomerare de făpturi a ajuns la maturitate.

– Ia te uită! Aproape în fiecare ciclu primim câte un nou mebru. Ne înmulţim, tinere, ne înmulţim! şi… cine sunt cei noi?

Mesageru îi comunică numărul de cod al galaxiei şi coordonatele planetei, iar Naron, cu frumoasa lui caligrafie, făcu trimiterea de cuvinţă în registrul mare şi trecu în registrul mic, după tipic, denumirea plantei, aşa cum apărea ea în limbajul băştinaşilor.

– T E R R A, silabisi el, ridicând a mirare privirea către curierul care aştepta curios sfârşitul ritualului. Creaturile acestea deţin un adevărat record. Nu ştiu alţii care să fi trecut atât de repede de la simpla inteligenţă la deplina maturitate. Hm, hm, sper să nu fie vreo eroare, ai?

– Se poate, luminate?! protestă mesagerul.

– Au descoperit energia termonucleară?

– Desigur, Preamărite.

– Ei bine, atunci e în regulă; doar acesta este principalul criteriu de selecţie. Am să-i contactez chiar eu pe vreuna dintre staţiunile lor extraplanetare.

– Aaaa, să vezi, Preaînălţate, se grăbi să precizeze tânărul, până acum nu au nici o staţiune extraplanetară. Observatorii menţionează însă că terranii au trimis staţii automate spre alte plantete şi că au o sumedenie de sateliţi artificiali, minusculi, ce-i drept, în jurul plantei lor.

Naron se încruntă, perplex.
– Doar atâta? Bine, dar experimentele, exploziile nucleare, care le-au permis studierea frânării şi controlorii reacţiilor de de fisiune, toate astea unde le-au făcut?

– Păi….chiar pe Terra, Luminate!

– PE PROPRIA LOR PLANETA? tună Naron, ridicându-se în deplinătatea celor peste şapte metri ai săi.

– Chiar aşa, confimă mesagerul, pierit.

Lăsându-se înapoi, în jilţ, încet, cu o tristeţe care parcă îi frigea umerii sub covârşitoarea ei povară, Naron taie cu o linie groasă numele proaspăt trecut în registrul cel subţire. Era, desigur, un act fără precedent, dar Naron era tare, tare bătrân şi foarte, foarte înţelept, astfel că era în măsură să prevadă inevitabilul, chiar mai bine decât oricine altcineva în univers.

– Inconştienţi, sărmanii… şi când te gândeşti ce frumos începuseră…

Acest articol a fost publicat în Povestiri ... cu morala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Ce-si face omul cu mana lui…

  1. cristi zice:

    Salut, stii cumva cum se numeste cartea din care face parte aceasta poveste scurta? O caut de foarte mult timp. Multumesc.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s