….”sfântul” LENEȘ….

drac de popaÎntr-o mănăstire, a venit din altă parte un călugăr în căutarea de atmosferă mai evlavioasă decât în mănăstirea din care plecase. Stareţul l-a primit şi l-a ţinut trei zile ca oaspete.

Dar conform regulii mănăstireşti, după cele trei zile, cine  vrea să rămână trebuie să muncească în rând cu ceilalţi monahi. Aşa că oaspetele a fost invitat la munca câmpului. Contrariat călugărul îi spuse stareţului:

-Părinte , eu am plecat  din mănăstirea cealaltă pentru că vreau să trăiesc numai cu cuvântul lui Dumnezeu, cu lecturi sfinte şi cu rugăciune.

– Bine părinte, stai, citeşte şi roagă-te – i-a raspuns staretul

A venit vremea mesei. Călugărul evlavios se aştepta să fie chemat la masă.  N-a fost. La fel s-a întâmplat şi la masa de seară. A aşteptat ce-a aşteptat, iar când l-a răzbit foamea, s-a dus la stareţ.

 – Părinte stareţ nu se mănâncă de două ori pe zi în mănăstirea aceasta?

– Ba da.

– Păi atunci de ce n-am fost chemat şi eu la masă?

– Păi am auzit de la tine că te hrăneşti cu rugăciunea şi cu cuvântul lui Dumnezeu. Noi ăştia mai păcătoşi, care muncim la câmp, avem nevoie şi de mâncare! – i-a spus staretul

Călugărul şi-a pus capul în pământ şi a cerut iertare. A doua zi a mers la muncă dar şi la masă.

In viata trebuie echilibru in toate. In Biblie gasim scris la 2 Tesaloniceni cap. 3, vers 10 „Căci și când ne aflam la voi, v-am dat porunca aceasta: dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povestiri ... cu morala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la ….”sfântul” LENEȘ….

  1. eugen cioc zice:

    Reblogged this on Formalistu.

    Apreciază

  2. Ana Aopa zice:

    Morala este foarte buna.Dar de multe ori unii nu au tinut seama de…..cine nu munceste nici sa nu manance…..,si sotiile acestora ramaneau inglotate cu o familie numeroasa,pe cand ..jumatatea dansei se ocupa asa cum se ocupa si prelatul den citatul de mai sus……..

    Apreciază

  3. ion vizitiu zice:

    buna povestea. pentru toti(DIN TOATE CULTELE) hirotonisitii cetireeeee. Doamne miluieste!

    Apreciază

  4. probabil…., stiti ce „stiti”

    Apreciază

  5. povestea e buna si pentru mine

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s