Botosani – Recital Cameral – Cvartetul „VOCES” – 29 septembrie 2013

Sursa: Ioan Turcanu

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Duminică, 29 septembrie 2013, ora 18.30
Botoşani, Sala Teatrului „Mihai Eminescu”

Zilele George Enescu
– ediţia a XXXVII-a –
Aniversare: 60 de ani – Filarmonica Botoşani

Închiderea manifestărilor

RECITAL CAMERAL
susţinut de
CVARTETUL „VOCES”

Membrii formaţiei:

BUJOR PRELIPCEAN, vioara I
VLAD HRUBARU, vioara a II-a
CONSTANTIN STANCIU, violă
DAN PRELIPCEAN, violoncel

În program:

W. A. Mozart: Cvartetul nr. 1, în sol major, KV 80/73f – „Lodi”
Adagio
Allegro
Menuetto
Rondeau: Allegro

George Enescu: Cvartetul în sol major, op. 22, nr. 2
Molto moderato
Andante molto sostenuto ed espressivo
Allegretto non troppo mosso
Con moto – Molto moderato, Energico

J. Brahms: Cvartetul în la minor, op. 51, nr. 2
Allegro non troppo
Andante moderato
Quasi Minuetto: Moderato; Allegretto vivace; Quasi Minuetto: da Capo
Finale: Allegro non assai

CVARTETUL „VOCES”

Cvartetul Voces a luat fiinţă la Conservatorul din Iaşi, în anul 1973. În 1980, ansamblul deja recunoscut printre cele mai valoroase din ţară a devenit formaţie de stat, în cadrul Filarmonicii ieşene. A fost încă unul dintre efectele conducerii benefice şi încurajărilor exercitate de maestrul Ion Baciu asupra talentelor autentice locale, din perioada în care a fost director al Filarmonicii Moldova(1968-1986).
Pentru orice cunoscător şi iubitor al repertoriului de cvartet, dar mai ales printre interpreţi este ştiut faptul că înscrierea în repertoriul permanent a celor 17 capodopere beethoveniene constituie o confirmare definitivă a valorii artistice. Această performanţă a fost împlinită de Voces de mai multe ori în cele patru decenii, începând cu toamna anului 1981, când au studiat partiturile beethoveniene la Academia de Muzică din Köln, cu membrii Cvartetului Amadeus. Prima versiune interpretativă Voces a Integralei a avut loc, cu un concert pe lună la Iaşi, Botoşani şi Bacău, în septembrie 1983 martie 1984. Apoi de mai multe ori, la Iaşi, în ţară şi în străinătate, până în 2003, cu prilejul aniversării 30. În ianuarie 2012, Casa Electrecord a lansat caseta de nouă discuri audio cu înregistrarea live, în premieră mondială, a Integralei cu Voces.
În cei patruzeci de ani de carieră, Voces a alăturat la Integrala Beethoven şi alte performanţe, nu mai puţin semnificative. În anul 1981, cu prilejul Centenarului Enescu, ansamblul român a interpretat şi înregistrat cele şase lucrări dedicate de compozitor formaţiei camerale de coarde cele două Cvartete de coarde op. 22, Cvartetele cu pian op. 16 şi op. 30, Cvintetul cu pian op. 29 şi Octuorul op. 7. Octuorul a fost înregistrat sub conducerea aceluiaşi maestru Ion Baciu.
Între realizările memorabile se înscriu de asemenea suita de concerte cu Capodopere ale muzicii de cameră vieneze (Haydn-Mozart-Schubert, 19891990), ciclul de şase programe dedicate cvartetului mozartian, cu prilejul Bicentenarului Mozart (19901991), Integrala cvartetelor la Centenarul Brahms (ianuarieaprilie 1996). Un alt eveniment l-a constituit înregistrarea live pe CD a Ciclului Ultimele Şapte Cuvinte ale Mântuitorului de Joseph Haydn, din concertul susţinut la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca (1996).
Din octombrie 2006, Bujor Prelipcean, Dan Prelipcean şi Constantin Stanciu sunt profesori titulari ai catedrei de coarde şi muzică de cameră de la Universitatea de Arte George Enescu.
Sunt de asemenea profesori onorifici ai Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca şi la Hochschulle für Musik de la Würzburg (Germania). În luna aprilie 1998, la aniversarea unui sfert de veac de activitate camerală, au fost distinşi cu Premiul Magnum al Colegiului Criticilor Muzicali din România. De asemenea, în ianuarie 2002, membrii Cvartetului Voces au fost distinşi cu Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, conferit de Preşedinţia României.
(Text de prezentare transmis de membrii ansamblului.)
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791), prelua de la Joseph Haydn şi stilul clasic şi cvartetul de coarde într-un stadiu de matură elaborare şi expresivitate. Contribuţia lui Mozart a însemnat un plus de echilibru şi omogenizare a vocilor, trecerea temelor succesiv pe la toate instrumentele, desigur şi un conţinut expresiv nou, păstrându-se în interiorul stilului clasic, dar introducând şi un fior emoţional care dă muzicii sale acel ceva inefabil şi totuşi perceptibil, acel amestec unic de emoţie caldă şi de spiritualizare detaşată. Fireşte, manifestarea ingeniozităţii mozartiene este diferită în diferite etape ale creaţiei sale. Şi în lumea cvartetului de coarde mozartian există diferenţe normale, trepte diferite ale şlefuirii artei sale componistice. Primul său Cvartet a fost scris la vârsta de paisprezece ani!
Cvartetul nr. 1, în sol major, KV 80/73f, compus în anul 1770, este o lucrare miniaturală, o bijuterie sonoră, structurată în cele patru mişcări de bază anterior amintite. Primele două mişcări apar totuşi în ordine inversă. Lucrarea este subintitulată Lodi după numele localităţii în care a fost compusă un oraş italian situat la sud-est de Milano, inclus în itinerariul unui turneu de concerte susţinut de Mozart. Este interesantă structura cvadripartită a acestui prim cvartet, deoarece următoarele şase lucrări de acelaşi fel, Cvartetele milaneze, compuse la Milano (1772-1773), au fiecare câte trei părţi; lipseşte fie Menuetul, fie Rondoul la şaisprezece-şaptesprezece ani, Mozart exersa dezinvolt diverse formule componistice.
În ceea ce priveşte muzica Cvartetului în sol major, este de remarcat simplitatea elementelor de construcţie, dar şi eficienţa lor expresivă, într-un parcurs sonor suficient de închegat, dar şi de diversificat pentru a crea contrastele sonore necesare. Amabilitatea intrinsecă stilului clasic alternează încântător cu prospeţimea elanului adolescentin. Chiar şi în limitele unui demers componistic mai degrabă schiţat.
GEORGE ENESCU:
Cvartetul în sol major, op. 22, nr. 2

A face muzică de cameră, ce fericire! Ce vis frumos să cânţi sonate, triouri, cvartete! Este una dintre mărturisirile lui George Enescu, consemnate în convorbirile cu Bernard Gavoty. Este, poate, şi o motivaţie a numărului mare de astfel de lucrări elaborate de Enescu: sonate pentru pian, pentru pian şi vioară, pentru pian şi violoncel, un trio pentru vioară, violoncel şi pian, cvartete pentru coarde, cvartete şi cvintete pentru coarde şi pian, precum şi multe alte piese pentru pian ori pentru pian şi alt instrument, un octet pentru coarde, un dixtuor pentru suflători… Lucrări de mare diversitate şi cu un grad uimitor de elaborare, de şlefuire a limbajului muzical, a arhitecturii sonore, dar şi în privinţa conţinutului expresiv (aici am în vedere lucrările definitive, cu număr de opus atribuit de autor). Este posibil ca toate calităţile intrinseci muzicii de cameră enesciene, arătate şi subliniate de specialişti, să facă din universul cameral enescian o lume minunată dar greu accesibilă. Probabil, însuşi autorul era conştient de aceste riscuri, dovadă fiind precizările făcute în încercarea de a explica actul creaţiei muzicale în sine: Această dorinţă este nedesluşită la început, mai cu seamă când e vorba de muzică pură, fără vreun program precis. O simfonie, un cvartet n-au subiect, nici acţiune, nici deznodământ; de aceea, după ce ai terminat poţi aprecia dacă ai construit logic.
În pofida oricăror elemente care, aparent, ar trebui să-i disperseze curgerea, muzica primei părţi se deapănă molcom, cu irizări mângâietoare, cu străfulgerări ce atrag atenţia o clipă asupra unei apariţii neaşteptate, cu creşteri şi aglomerări de detalii toate acestea desfăşurându-se în acea atmosferă de visare cu ochii deschişi într-o preumblare agale printre văile şi dealurile ţinutului natal. Partea a doua se vădeşte indiscutabil una dintre culmile creaţiei enesciene şi, poate, momentul ei cel mai plin de har (Pascal Bentoiu). Sunt rememorate întâmplări dramatice, amintiri dureroase, dar evocarea acestora este atât de enesciană fără exhibări şi exagerări, cu măsura blândeţii şi înţelepciunii. Partea a treia este momentul în care şi ritmul iese în faţă ca element important de expresie dar nu ca singurul! Este un scherzo ce debutează viguros, cu câteva sugestii groteşti, fantomatice, care îşi amplifică expresia în vârtejuri sonore, după care pare a se disipa asemenea negurilor dimineţii după răsărirea soarelui. Finalul lucrării este dominat de expresia dansantă a primei teme. Tema are un iz popular, nu-l găsesc neapărat românesc; un simplu pentacord lidian nu ajunge pentru o asemenea sigură determinare. Mai curând aş vedea aici ceva de natura apoteozei dansului, aşa cum sugera Wagner referitor la a şaptea simfonie beethoveniană şi Dacă am imagina această muzică ca pe un dans, am putea spune că dansatorii aproape că nu ating pământul (Pascal Bentoiu). Fireşte, pentru contrast există şi un episod cantabil cu o expresie mai nostalgică şi cu accente patetice, există şi rememorări ale scherzoului şi ale temelor din prima parte, totul culminând într-o încheiere fulminantă cu atât mai mult dacă ţinem cont de premisele, de punctele de plecare ale acestui traseu expresiv.
JOHANNES BRAHMS:
Cvartetul în la minor, op. 51, nr. 2

Johannes Brahms (1833-1897) a fost unul dintre marii simfonişti din istoria muzicii, deşi a compus doar patru astfel de lucrări, iar Prima sa Simfonie a fost definitivată abia la vârsta de 43 de ani (1876). A compus în schimb numeroase lucrări camerale pentru pian, pentru ansambluri instrumentale şi chiar vocale. Şi, ceea ce se poate remarca cu uşurinţă, în multe din paginile camerale se manifestă gândirea/concepţia sa simfonică.
Considerând cvartetul o simfonie scrisă pentru acest ansamblu, Brahms a abordat şi această specie muzicală după multe şi îndelungi căutări. Primele două cvartete, reunite sub acelaşi număr de opus, au fost compuse abia în anul 1873 (la 40 de ani şi nu la 14 ani precum Mozart; diferenţele se pot percepe însă fără explicaţii amănunţite). Fiind un cuplu de lucrări, scrise în timpi apropiaţi, autorul şi-a distribuit şi diferenţiat net universul expresiv al celor două cvartete op. 51. Primul este în do minor şi preia parcă toată forţa dramatică pe care o putea declanşa, iar cel de-al doilea, Cvartetul în la minor, op. 51 nr. 2, explorează cu precădere universul trăirilor lirice.
Cvartetul în la minor este alcătuit din patru mişcări de bază. Atmosfera caldă şi învăluitoare cu care ne întâmpină prima parte pare o întrezărire anticipată a melancoliei din Simfonia a IV-a, în mi minor. Ca şi în acel caz, unde o curgere naturală de maximă expresivitate se dovedeşte a fi şi o construcţie foarte meticulos articulată, avem şi aici o structură melodică despre care se spune că rezultă de fapt dintr-un joc al simbolurilor literale ale notelor; poate fi o coincidenţă, dar poate fi şi o acţiune conştient făcută, ţinând cont că astfel de lucruri se tot făcuseră de la B-A-C-H la A-B-E-G-G (variaţiuni scrise de mentorul său, Robert Schumann, pe notele rezultate din numele unei pianiste), şi chiar Brahms mai participase la scrierea unei alte lucrări, pe motivul F-A-E, alături de R. Schumann şi A. Dietrich. F-A-E pe note în denumirea obişnuită înseamnă fa-la-mi, iar pe de altă parte sunt sunetele iniţiale din expresia Frei, Aber Einsam (liber, dar singuratic) ce constituia deviza vieţii violonistului J. Joachim (prieten cu Brahms) şi a lui Brahms însuşi; mai mult, Joachim a renunţat la viaţa de unul singur, dar Brahms a ţinut la această deviză până la sfârşitul vieţii sale. Până la urmă, deviza ce a generat motivul iniţial al Cvartetului în la minor poate fi considerată un fapt divers, un joc mai mult sau mai puţin subtil al unor spirite alese, pentru că muzica lucrării în cauză rămâne la fel de puternic expresivă şi cunoscând originea motivului şi ignorând acest amănunt. O minimă legătură se poate face totuşi şi cu universul expresiv ce pare a fi solilocviul lui Brahms sau Joachim (violina I) retras în mijlocul unui peisaj montan maiestuos dar calm, senin cel puţin în prima parte şi în legătură cu tema iniţială. Tema a doua contrastează doar la nivelul construcţiei melodice cu prima, dar nu şi la nivel expresiv, fiind o completare lirică a temei contemplative – este unul dintre momentele de maximă duioşie pe care le-a încredinţat Brahms cvartetului de coarde (G. W. Berger); Este o temă cu profil marcat brahmsian, de o generoasă melodicitate şi substanţă expresivă ce va avea un rol important în dezvoltare, în crearea momentelor de amplificare consistentă a trăirilor interioare şi a sonorităţilor capabile să le exprime.
Partea a doua continuă, sau mai bine zis adânceşte, lirismul primei părţi, înscriindu-se astfel printre cele mai inspirate pagini lente ale creaţiei brahmsiene (I. Ştefănescu), chiar dacă în mijlocul părţii şi în miezul acestei desfăşurări poetice intervine un moment mai dramatic, tulburând apele, dar şi creând contrastul necesar. Partea a treia Quasi Minueto este de fapt o adaptarea a dansului clasic la ideea de scherzo, accentuată îndeosebi în secţiunea sa mijlocie, alcătuind un tablou general dinamic, dar care nu se depărtează categoric de lirismul părţilor precedente. Finalul Cvartetului în la minor aduce în cele din urmă şi vigoarea bărbătească prin care sunt echilibrate sau prin care culminează acumulările lirice din părţile I-II-III. Muzica acestei părţi este dominată de tema iniţială, scrisă în caracterul unui dans unguresc, ceardaş (Joseph Joachim era violonist ungur!), temă expusă fireşte de vioara I; expresia avântată a acestei teme este contrapunctată de alte momente lirice, conducând însă la o acumulare de forţă suficientă pentru a încheia în plin elan, glorie şi strălucire sonoră parcursul expresiv iniţiat de melancolicul (la)-fa-la-mi (A)-F-A-E: Frei, Aber Einsam – liber, dar singuratic.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s