FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211
Vineri, 11 octombri 2013, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: DANIEL MANASI
Solistă: MĂLINA CIOBANU, vioară
În program:
Iacob Mureşianu: Uvertura-poem „Ştefan cel Mare”
Adagio ma non troppo; Poco vivo; Tempo I; Andante; Grave; Allegro; Marciale
N. Paganini: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1, în re major, op. 6
Allegro maestoso
Adagio
Rondo: Allegro spiritoso
P a u z ă
G. Rossini: Uvertura operei Italianca în Alger
Andante; Allegro
B. Smetana: Poemul simfonic Vltava
Allegro comodo non agitato; Listesso tempo ma moderato; Più mosso
G. Verdi: Uvertura operei Puterea destinului (La forza del destino)
Allegro; Allegro molto agitato; Andantino; Andante mosso; Presto…
DANIEL MANASI
– dirijor –
S-a născut la data de 14 iunie1963. A urmat cursurile Liceului de Artă Octav Băncilă şi cele ale Conservatorului de Muzică George Enescu din Iaşi (1981-1985), pregătindu-se ca violonist. În acelaşi domeniu a urmat şi o serie de cursuri de măiestrie la Nyrbator (Ungaria) şi Weimar (Germania). A fost distins cu premii la diverse competiţii naţionale, a susţinut concerte şi recitaluri camerale ca violonist solist, atât în ţară cât şi peste hotare (Italia, Franţa, Spania, Japonia, China, Koreea de Sud, Germania, Singapore, Malayesia, Cuba etc.). Activitatea sa de bază este şi în prezent legată de acest instrument, fiind concert-maestru al Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti. Pasiunea pentru muzică l-a îndemnat să-şi lărgească sfera de activitate, studiind dirijatul de orchestră: cu Ervin Acel la Oradea (2002) şi un curs de masterclass-dirijat postuniversitar la Conservatorul din Viena (2005). În perioada 2000-2009 a susţinut mai multe concerte la pupitrul central al filarmonicilor din Bacău, Craiova, Ploieşti, Târgu-Mureş, Oradea, Galaţi.
MĂLINA CIOBANU
– violonistă –
RALUCA MĂLINA CIOBANU s-a născut la data de 5 octombrie 1998 în Iaşi. Este elevă a Colegiului Naţional de Artă Octav Băncilă din Iaşi, unde a început să studieze vioara din clasa întâi, sub îndrumarea profesorului Calistrat Catargiu. A primit de trei ori Marele Premiu, la concursurile Lira de Aur, în anul 2010, Remember Enescu şi Paul Constantinescu, în anul 2010, precum şi alte premii întâi şi premii speciale la concursurile George Georgescu (2010) Aperto (2009), Sabin Drăgoi (2008), la olimpiadele de specialitate (în mai multe oraşe), premiul special pentru teoria muzicii Iulia Bucescu (2010) şi Premiul I, tot la un concurs pentru teoria muzicii: Constantin Constantinescu; premiul special Kiwanis, la Galaţi (2010); a mai primit Trofeul şi Diploma de Excelenţă Jurjac, Dorohoi (2010), Premiul III la Concursul International Andrea Postachini, Italia (2011). A participat şi la o serie de cursuri de măiestrie: cu Gabriel şi Ioana Croitoru, Alexandru Tomescu, Sherban Lupu, Ida Haendel, Igor Oistrah, Mihaela Costea, Florin Paul. A concertat cu orchestrele filarmonicilor din Iaşi, Ploieşti, Botoşani, Bacău; a susţinut recitaluri în diferite săli din Iaşi, Bacău, Bucureşti (Ateneul Român şi Piaţa Festivalului internaţional George Enescu).
IACOB MUREŞIANU (1857-1917). Este un reprezentant de seamă al generaţiei de compozitori înaintaşi. A studiat compoziţia şi pianul la Leipzig, fiind distins chiar cu Premiul Mendelssohn care se acorda celor mai buni absolvenţi ai clasei de compoziţie. A compus un mare număr de lucrări corale laice, de lucrări liturgice, piese pentru pian, dar şi lucrări orchestrale sau vocal-simfonice. Uvertura Ştefan cel Mare a fost compusă în perioada efectuării studiilor la Leipzig (1880-1884). Este o uvertură-poem ce-şi propune să evoce imaginea (statura) istorică a voievodului moldovean. În introducerea lentă pornind de la melodia creată de Alexandru Flechtenmacher (1822-1898) pe textul baladei lui Dimitrie Bolintineanu Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel sugerează momentul istoric propriu-zis, cu vitregiile dar şi cu măreţia lui, iar apoi, prin tema viguros ritmată şi strălucitor orchestrată pare a sugera marşul glorios al simbolului ştefanian peste timp un simbol necesar şi un imbold îmbărbătător pentru românii din Ardeal în momentul istoric trăit de Mureşianu. Să ne amintim că Iacob Mureşianu făcea parte din aceeaşi familie de cărturari români din care făcea parte şi unchiul său, Andrei Mureşianu, autorul versurilor imnului Deşteaptă-te române.
NICOLÒ PAGANINI (1782-1840). Numele acestui fenomenal violonist a devenit sinonim cu acela de virtuozitate ieşită din comun se spune uneori: un Paganini al pianului sau chiar un Paganini al compoziţiei. Din secolul romantic până în secolul post-modernismului, trecând printr-o evoluţie continuă a tehnicii cântului violonistic, muzica genovezului încă mai fascinează, chiar dacă parfumul ei accentuat romantic sau oarecum infatuat poate fi perceput şi ca uşor desuet. Tehnica violonistică străluceşte încă fără cusur şi chiar reuşeşte să ţină respiraţia auditorului; iar Paganini nu a făcut economie de procedeele tehnice care l-au făcut legendar le presară de-a lungul întregului concert asemeni briliantelor într-o salbă sfidător de bogată. Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 1 este, poate, cel mai echilibrat şi unitar din punct de vedere al raportului muzică-virtuozitate instrumentală. Şi de aceea este şi cel mai cunoscut şi mai des cântat.
GIOACCHINO ROSSINI (1792-1868). Il divino maestro al operei comice italiene este cunoscut îndeobşte prin capodopera sa, Bărbierul din Sevilla, compusă în anul 1816. Cu trei ani mai devreme, la data se 22 mai 1813, la Veneţia, vedea luminile rampei o dramma giocoso (dramă veselă) intitulată Italianca în Alger şi compusă pe un libret de Alberto Anelli. Libretul nu era din cale-afară de original, propunând acel tip de aventuri exotice specifice şi secolului anterior (XVIII), respectiv păţaniile unor călători europeni răpiţi de piraţi pe Mediterana, ţinuţi în captivitate de către sultani (turci, arabi) şi salvaţi graţie inventivităţii ori bravurii vreunuia dintre ei. În acest caz, salvatorul este o italiancă, Izabela. Ea aparţine acelei categorii de femei şirete şi foarte deştepte, care îţi scot inima din piept cu o privire molatică, alunecată peste marginea evantaiului pentru ca, apoi, când rămâi fără ea, fac din tine ce poftesc (George Sbârcea). Aşa se face că Italianca adoarme vigilenţa beiului Mustafa (tipul victimei sigure) şi a supuşilor săi, reuşind să ia pe corabie şi să salveze pe toţi italienii aflaţi în captivitate în Alger inclusiv pe iubitul ei, Lindor. Destoinică femeie! Inepuizabilă sursă de situaţii de tot hazul. Muzica uverturii este în concordanţă cu acţiunea libretului, sugerând atmosfera plină de vervă şi de neprevăzut, prin teme sprinţar ritmate, prin accente neaşteptate, sau evocând personalitatea italiencei prin linii melodice şăgalnice, unduioase, pline de mister etc.
BEDICH SMETANA (1824-1884). Este considerat fondatorul Şcolii naţionale cehe, afirmându-se pe multiple planuri: compozitor, dirijor, organizator al vieţii muzicale, pianist, critic muzical, fondator al concertelor simfonice şi al teatrului de operă din Cehia. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sânt: poemul simfonic Vltava şi opera Mireasa vândută. Vltava este a doua lucrare din ciclul de şase poeme simfonice reunite sub titlul generic Patria mea, în care se inspiră din trecutul istoric al ţării sale din frumuseţile ei naturale, precum şi din legendele cehilor. Poemul simfonic Vltava a fost compus în perioada noiembrie-decembrie 1874, fiind interpretat în primă audiţie la 4 aprilie 1875. Vlatva este cel mai important curs de apă ce străbate Cehia sau Boemia, după cum i se mai spunea acestei ţări. Vltava izvorăşte din Munţii Sumava, adună afluenţi din tot Podişul Boemiei Centrale, trece prin Praga, purtându-şi apele spre fluviul Elba în care se varsă. Poemul simfonic cu acest titlu încearcă se redea frumuseţile naturii şi anumite aspecte din viaţa oamenilor din locurile prin care trece râul. Începutul aparţine flautelor şi clarinetelor care simbolizează cele două izvoare unul rece şi unul cald ale Vltavei (traducerea în limba germană a numelui râului este Die Moldau, adică Moldova, denumire sub care apărea şi pe afişele de concert din ţara noastră, într-o anumită perioadă); înfiriparea cursului de apă propriu-zis al Vltavei este marcată de expunerea temei-refren, a temei de bază ce se va relua în alternanţă cu mai multe episoade; aceste episoade redau : o vânătoare prin pădurile străbătute de Vltava, o nuntă ţărănească ce trece pe podul de peste ape, dansul rusalcelor (fiicele apelor, în mitologia slavă) sub clar de lună, învolburarea apelor în cascada Sfântu Ioan (Svatojanske proudy); râul devine tot mai mare (cresc proporţional sonorităţile temei), scaldă şi salută zidurile cetăţii medievale Vişehrad, apoi trece prin oraşul de aur, Praga, ajunge în câmpie, apele îşi domolesc tumultul sonorităţile devin calme dar solemne şi se unesc cu cele ale fluviului Elba.
GIUSEPPE VERDI (1813-1901). 200 de ani de la naştere. De mai bine de un secol şi jumătate dacă ar fi să începem numărătoarea doar cu cea mai populară triadă de opere verdiene: Rigoletto (1851), Trubadurul (1853) şi Traviata (1853) muzica sa răsună pe multe din meridianele lumii muzicale, încântând şi înduioşând firile simţitoare. Creaţia sa nu este neapărat una foarte elaborată, dar este într-adevăr una foarte expresivă, poate pentru că acesta era şi crezul artistic al autorului: Eu cred în inspiraţie; eu vreau să trezesc entuziasmul pentru sentimentul autentic… crez care i s-a împlinit în multe dintre creaţiile sale în care mijlocul de expresie principal este vocea umană.
Opera Puterea destinului a fost compusă pe un libret inspirat de o situaţie conflictuală romantică, generată de lucrarea oarbă a unui destin inexorabil, pe care personajele încearcă în zadar să-l ocolească; în prima variantă a cărei premieră a avut loc la Sankt Petersburg (1862), toate personajele importante ale operei mureau (ultimul se arunca într-o prăpastie), lucru nemaiîntâlnit în desfăşurarea unei opere, de aceea ulterior finalul a fost schimbat: Alvaro rămâne în viaţă. Dar atmosfera general tragică a operei s-a păstrat, lucru evidenţiat inclusiv prin Uvertura sa. Succint subiectul operei: Alvaro (fiul unui rege incaş) se îndrăgosteşte de Leonora, fiica unui nobil spaniol, hotărând să plece împreună; tatăl Leonorei nu apreciază străinul de neam şi rang şi încearcă să-i împiedice, moment în care, fără să vrea, Alvaro îl răneşte mortal; Don Carlos, fratele Leonorei încearcă să-şi răzbune tatăl, dar – necunoscută şi încurcată lucrare a destinului – va fi salvat de la moarte de Alvaro; Leonora se retrage la mănăstire, crezând că Alvaro a uitat-o; Don Carlos îl provoacă la duel pe Alvaro chiar în apropierea chiliei Leonorei (travestită în călugăr); Don Carlos este rănit de moarte, Leonora vine să-şi aline fratele, acesta, cu ultimele puteri străpunge cu pumnalul pe călugărul adus la căpătâiul său, care era de fapt sora sa, Leonora; moare Don Carlos, apoi şi Leonora în braţele lui Alvaro… Implacabilă lucrare a destinului!
Din punct de vedere muzical, uvertura este construită pe motive orchestrale şi din ariile personajelor. Pregnant este motivul destinului, asemănător ritmic cu cel din simfonia beethoveniană, pe altă structură melodică. Temele ariilor sunt asamblate şi reluate astfel încât să asigure un crescendo expresiv general, cu contrastele de rigoare, culminând în finalul uverturii, deşi finalul operei este la polul expresiv opus. Ca pagină orchestrală independentă este poate cea mai unitară şi de succes uvertură verdiană.
Petrica Moisuc 