FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211
Vineri, 18 octombrie 2013, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: MIHAIL SECIKIN
Solist: ALEXEI NABIOULIN, pian (Rusia)
În program:
E. Grieg: Peer Gynt, suita nr. 2, op. 55
Răpirea miresei (Plânsul lui Ingrid): Allegro furioso; Andante doloroso; Allegro
Dans arab: Allegretto vivace
Întoarcerea lui Peer Gynt (Seară furtunoasă pe ţărm): Allegro agitato
Cântecul lui Solveig: Poco Andante; Allegretto tranquillamente; Andante
E. Grieg: Concertul pentru pian si orchestra in la minor
Allegro molto moderato
Adagio
Allegro moderato molto e marcato
P a u z ă
E. Grieg: Suita lirică op. 54
Micul păstor: Andantino espressivo; Agitato
Marş ţărănesc norvegian: Allegretto marcato
Nocturnă: Andante
Marşul trolilor (gnomilor): Allegro marcato; Poco più lento; Tempo I
E. Grieg: Dansuri norvegiene, op. 35
Allegro marcato
Allegretto tranquillo e grazioso
Allegro moderato alla Marcia
Allegro molto
MIHAIL SECIKIN
– dirijor –
S-a născut în anul 1943, în oraşul Harkov din Ucraina. Iniţial s-a pregătit să devină şi a activat chiar ca pianist concertist; a început studiul pianului cu o soră a celebrului Vladimir Horovitz; în anul 1967 câştigă laurii unui concurs republican de pian, la Kiev, după care urmează o perioadă de activitate solistică susţinută de-a lungul şi de-a latul fostei U.R.S.S. În paralel, în anul 1972, absolvă cursul de dirijat orchestră la Conservatorul din Kiev, clasa maestrului Kanerstein, iar în anul 1975 îşi susţine şi aspirantura sub îndrumarea cunoscutului dirijor ucrainean, Stepan Turceak.
Îşi începe cariera dirijorală ca angajat al Orchestrei Simfonice din Zaporojie (1976-1978); continuă ca dirijor permanent al Teatrului de Operă din Doneţk (1978-1988). În anul 1988 se stabileşte în Republica Moldova, la Chişinău, unde desfăşoară o activitate complexă: dirijor permanent al Operei Naţionale, dirijor al Filarmonicii şi al Orchestrei de Cameră din acelaşi oraş (Chişinău); concomitent cu activitatea dirijorală, susţine şi o intensă activitate didactică, ca profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău.
Pentru activitatea sa artistică, în anul 1996, dirijorului Mihail Secikin i s-a acordat titlul de Maestru în Artă al Republicii Moldova.
În anul 2000 a primit şi cetăţenia română, iar din stagiunea 2001/2002 deţine şi postul de dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Botoşani (de la data de 1 septembrie 2013, maestrul Mihail Secikin s-a pensionat).
De la data de 1 aprilie 2004, maestrul Mihail Secikin este angajat şi ca dirijor principal al Filarmonicii Naţionale din Chişinău.
Activitatea sa dirijorală mai cuprinde şi turnee cu concerte sau spectacole de operă susţinute în Italia, Ucraina, Belarus, Spania. În urmă cu câţiva ani, dirijorul nostru a efectuat un micro-turneu în Elveţia, la pupitrul central al Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca. În România, în afară de Botoşani a mai fost prezent în centrele muzicale Iaşi şi Timişoara, ca dirijor de operă, la Oradea şi Sibiu, ca dirijor al filarmonicilor respective.
ALEXEI NABIOULIN
– pianist –
S-a născut în anul 1978, la Norilsk (Rusia). A început să studieze pianul cu mama sa, de la vârsta de cinci ani, primul concert solistic susţinându-l la doar nouă ani. A urmat cursurile Şcolii de muzică de pe lângă Conservatorul din Moscova, avându-l ca profesor pe S. Gadjiev, perioadă în care a efectuat şi primele turnee peste hotare: în 1991, în Canada şi în 1992, în Germania sub genericul Russische Wunderkind (Copii minune ruşi). În timpul studiilor la Conservatorul din Moscova, unde i-a avut ca profesori pe M. Voskresenski (pian) şi I. Hudolei (compoziţie), a reprezentat institutul moscovit la primul Piano-Forum European (Berlin, 1997) şi a fost distins cu premii la mai multe concursuri internaţionale printre care: Premiul II la primul concurs internaţional pentru juniori P. I. Ceaikovski (Moscova, 1992), Premiul I şi Premiul special pentru cea mai bună interpretare a unei lucrări de Schubert la concursul Al. Casagrande (Terni, Italia, 1998), Premiul I şi Premiul special pentru interpretarea creaţiei lui J. Field, la concursul de la Dublin (Irlanda, 2000), Premiul II, Medalia de Argint şi alte premii speciale la Concursul Internaţional P. I. Ceaikovski pentru seniori la Moscova (2002). De asemenea, companiile Kawai şi Seiler i-au oferit fiecare ca premiu câte un pian de concert. Alexei Nabiulin este considerat în Rusia drept unul dintre pianiştii reprezentativi ai momentului. Concertează cu regularitate în ţara sa şi în alte ţări precum: Ucraina, Belarus, Bulgaria, ţări din fosta Yugoslavie, în Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, Irlanda, SUA, Coreea, Japonia, Maroc; este invitat la festivaluri muzicale din Rusia, Franţa, Portugalia, Germania, Italia, Ucraina. Colaborează cu orchestre importante şi mari dirijori. A realizat mai multe CD-uri: primul dintre ele cu programul concursului P. I. Ceaikovski (2002) la casa de discuri Triton, dar şi la companiile Audite şi Melodia. În prezent, Alexei Nabioulin îmbină activitatea concertistică şi cu cea didactică. Repertoriul său de concert este impresionant: 11 concerte de Mozart, 5 concerte de Beethoven, concertele de Brahms, Schumann, Grieg, Liszt (nr. 1), Bartók (nr. 2 şi nr. 3), Ceaikovski (nr. 1 şi nr. 2), Rahmaninov (cele patru concerte şi Rapsodia pe o temă de Paganini), Prokofiev (concertele 1, 2, 3 şi 5 nr. 4 fiind pentru mâna stângă), precum şi un imens repertoriu de recital.
EDVARD GRIEG (1843-1907)
Este cel mai de seamă reprezentant al şcolii muzicale norvegiene, afirmat pe fondul muzicii romantice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Idealul său artistic a fost exprimat cu o modestie rar întâlnită de însuşi Grieg: Artişti ca Bach şi Haendel au clădit altare şi temple pe culmi. Eu am vrut – după cum se exprima Ibsen într-una din dramele sale din urmă – să clădesc case pentru oameni, în care ei să se simtă fericiţi, mărturisea cu modestie dar şi cu un simţ al aprecierii foarte exact, confirmat de posteritate, acest principal reprezentant al muzicii nordice din secolul al XIX-lea, mai exact al şcolii norvegiene: Edward Grieg.
Cu originalitatea conferită de elementele melodico-ritmice ale folclorului muzical norvegian, pe care le preia în limbajul său muzical esenţialmente romantic, ca şi cu sensibilitatea şi modul de a privi lucrurile, specifice oamenilor din ţinuturile nordice, ori cu expresia generală a naturii de pe acele meleaguri, Grieg s-a impus în conştiinţa muzicală europeană şi universală prin câteva pagini muzicale nu neapărat de adâncă filosofie dar cu certitudine de sinceră şi unică vibraţie, de un colorit cu totul aparte, pe care oamenii ca să ne referim la citatul de mai sus le-au perceput imediat şi le-au apropiat sufleteşte. O muzică atât de simplă, dar şi atât de adâncă precum Cântecul lui Solveig din Suita Peer Gynt a ajuns să fie considerat o bună bucată de vreme (la începutul secolului XX) un prototip al cântecului scandinav şi o întruchipare a idealului de puritate morală, după personajul ibsenian model al statorniciei în iubire pe care îl caracterizează muzical.
Muzica de scenă la drama Peer Gynt de H. Ibsen (1828-1906) a fost compusă concomitent cu scrierea dramei (1874-1875) şi a contribuit efectiv la succesul reprezentării sale scenice. Peer Gynt este tipul de aventurier visător şi flecar, căruia Ibsen i-a atribuit toate defectele naţionale ale norvegienilor. Pe de altă parte, Grieg nu a găsit de cuviinţă să-i dedice vreun număr muzical special în care să-l portretizeze. A făcut, însă, acest lucru, cu sensibilitate şi simpatie, pentru multe din personajele secundare sau ocazionale ce apar în desfăşurarea dramei; alte momente muzicale au fost închinate naturii invocate în piesă sau universului fantastic al basmului norvegian, preluat ca metaforă în acţiunea scenică. Din muzica de scenă (care cuprinde şi numere corale sau vocal-orchestrale) au fost alcătuite două suite destinate podiumului simfonic. Denumirea acordată fiecărei părţi sugerează şi conţinutul expresiv ori momentul scenic pe care îl ilustrează sau căruia îi potenţează expresia. Răpirea şi plânsul Ingridei este portretul unei tinere mai temperamentale care este sedusă şi apoi abandonată de Peer Gynt ea a fost răpită chiar în ziua nunţii, în haine de mireasă; Dans arab este un alt moment exotic prin care trece aventurierul Peer Gynt; Furtună; Întoarcerea acasă a lui Peer Gynt este momentul culminant al piesei, în care eroul titular se întoarce pe mare cu o corabie plină de bogăţii, corabie care se sfărâmă, însă, cu puţin timp înainte de a atinge ţărmul Norvegiei; Peer Gynt, bătrân deja, se salvează de la înec, dar doar pentru a se putea târî până la coliba din munţi unde iubita credincioasă, Solveig, îi aşteaptă întoarcerea timp de o jumătate de secol; Cântecul lui Solveig este expresia unei suflet delicat plin de tandreţe şi încredere, capabil de dăruire şi devoţiune chiar şi faţă de un aventurier ca Peer Gynt: sensul acestei devoţiuni este că puritatea sufletească a femeii salvează, în ultimă instanţă, şi sufletul pierdut al lui Peer Gynt.
O altă lucrare foarte cunoscută a acestui autor este Concertul pentru pian şi orchestră în la minor, op. 25, compus în anul 1868, deci la vârsta de 25 de ani. Este o muzică întru-totul emblematică pentru creaţia autorului, pentru spiritualitatea oamenilor şi pentru specificul naturii Norvegiei, o muzică pentru care am găsit ca fiind foarte potrivită descrierea făcută de către un alt mare romantic: Piotr Ilici Ceaikovski. Iată fragmente din această descriere făcută de compozitorul rus, în jurnalul călătoriei sale prin Europa, la începutul anului 1888: În muzica lui, pătrunsă de o delicată melancolie, se reflectă deopotrivă frumuseţile peisajului norvegian care este când măreţ şi grandios, când învăluit în negură… însă nespus de fermecător cât şi un ton de înrudire, care trezeşte în inimile noastre un ecou cald. Este posibil ca Grieg să posede mai puţină măiestrie decât Brahms (în aceeaşi călătorie, Ceaikovski se întâlnise şi cu Johannes Brahms şi de aici comparaţia directă), căci cel nu urmăreşte să se ridice în sferele superioare…, dar tocmai de aceea ne este sub raport omenesc mult mai aproape. Când asculţi muzica lui Grieg, simţi în mod instinctiv că prin ea vorbeşte un om care vrea să reverse în sunete impresiile năvalnice ale unei naturi foarte poetice, care nu se suprapune nici unei teorii, nici unor principii preconcepute, ci urmează numai elanul unui impetuos şi cald simţământ artistic. Desăvârşirea în forma exterioară, logică severă şi impecabilă în prelucrarea temelor nu trebuie să le căutăm întotdeauna la compozitorul norvegian. Dar câtă frumuseţe, câtă intensitate şi prospeţime a simţirii muzicale compensează aceste lipsuri! Câtă pasiune şi câtă viaţă pulsând vuieşte ţesută în armoniile sale, câtă originalitate în modulaţiile sale atât de flexibile şi cât de tipice sunt ritmurile sale! Dacă adăugăm la toate acestea faptul că muzica lui nu ridică pretenţia de a oferi ceva profund şi nou, cum n-a mai fost până atunci, şi că evită orice căutare forţată sau chinuită, atunci nu este de mirare că Grieg este pretutindeni popular, că numele său stă pretutindeni pe programele de concerte, în Germania, ca şi în Scandinavia, la Paris şi Londra, la Viena şi la Moscova… iată gândurile lui Ceaikovski din anul 1888 şi care, după mai bine de un secol, îşi păstrează actualitatea.
În anul 1891, Grieg compune Caietul al V-lea de Piese lirice pentru pian solo, op. 54, ce conţine şase piese. În anul 1894, Anton Seidl, dirijor al Filarmonicii din New York, orchestrează patru din cele şase piese, reunindu-le sub denumirea de Suita norvegiană. În anul 1905, Grieg preia partitura lui Seidl, dar înlocuieşte una dintre părţile orchestrate cu o alta orchestrată de el însuşi (Micul păstor), intervenind şi în orchestraţia celorlalte şi redând suitei atributul iniţial: Suita lirică. Astfel, cu contribuţii combinate, a apărut lucrarea de faţă, alcătuită tot din patru părţi, fiecare în parte foarte personalizată ca imagine sonoră, în principiu respectând atributul liric, însă cu nuanţări de fineţe sau cu efecte de rigoare, potrivit conţinutului pe care îl asumă autorul prin titlurile date: Micul păstor (un suflet de copil apăsat de problemele celor mari), Marş ţărănesc norvegian (o procesiune ce se deplasează în mers tărăgănat), Nocturnă (muzică de atmosferă, puţin difuză, puţin misterioasă); Marşul trolilor – dacă primele trei titluri se referă la lucruri cunoscute, cel de-al patrulea necesită precizări suplimentare: în mitologia nordică, trolii sau gnomii sunt creaturi pitice imaginare ce întruchipează forţele rele ale naturii; în viziunea lui Grieg însă, ei nu au nimic ameninţător, ci sunt priviţi cu duioşie în efortul lor de a părea mai impozanţi decât sunt în realitatea lor imaginară.
Apelând la o culegere folclorică alcătuită de Lindeman, Grieg compune în anul 1880 o suită de Dansuri norvegiene, op. 35, pentru două piane. Ulterior, lucrarea a fost refăcută de autor pentru un singur interpret şi a fost orchestrată de către Hans Sitt (1850-1922), cunoscut mai degrabă ca violonist şi pedagog al viorii. Primul dans are o mişcare antrenantă (în stilul Dansului în peştera regelui munţilor din Peer Gynt), cu o secţiune mediană cantabilă, calmă. Al doilea dans are o dispunere inversă a mişcărilor: prima secţiune, un dans graţios de nuntă (aminteşte de Cântecul lui Solveig din Peer Gynt), este urmată de un scurt moment de bravură, după care dansul graţios revine. Partea a treia este un marş elegant, întrerupt de o secţiune lirică, plină de gingăşie, iar dansul final aduce un tablou ceva mai complex, combinând momente de dans viguros cu cele de mare cantabilitate. Toate acestea respiră cu prisosinţă farmecul unor creaţii populare pline de prospeţime, a căror expresivitate cucereşte publicul larg de pretutindeni, Dansurile norvegiene, op. 35 alăturându-se grupului celor mai cunoscute pagini semnate de compozitorul nordic.
Petrica Moisuc 