Botosani – Concert Simfonic – 29 noiembrie 2013

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 29 noiembrie 2013, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT de MUZICĂ ROMÂNEASCĂ
dedicat Zilei Naţionale a României

Dirijor: CRISTIAN LUPEŞ
Solist: HORIA MAXIM, pian

În program:

Constantin Silvestri: Jocuri populare româneşti din Transilvania – bihorene, op. 4. I
Mosso, ma ben marcato
Poco allegretto
Andantino rubato
Allegro molto
Allegretto

Paul Constantinescu: Concertul pentru pian şi orchestră
Sostenuto; Allegro
Andante
Presto

P a u z ă

George Enescu: Rapsodia română nr. 2
Lent; Vite

Tiberiu Olah: Mihai Viteazul, tablouri simfonice (fragmente)
Nr. 1: Sună tulnicele
Nr. 2: Răsună trompeţii
Nr. 4: Nicopole
Nr. 6: Dans la curtea regală
Nr. 8: Armata lui Sinan Paşa
Nr. 10: Mult sânge se varsă
Nr. 11: Cavalerii cruciadei
Nr. 3: Mihai, inimă mare
Nr. 13: Şelimbăr
Nr. 14: Intrarea la Alba Iulia

CRISTIAN LUPEŞ
– dirijor –

Drirjorul CRISTIAN LUPEŞ (n. 1976) a urmat iniţial cursurile Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi ale Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa în fizică şi chimie (1998). În anul următor devine student al UNMB, secţia de studii teoretice, iar din anul 2001 începe şi studiul dirijatului de orchestră cu maestru Cristian Brâncuşi, absolvind în anul 2006, cu lucrarea de licenţă Gustav Mahler, Simfonia I Titanul. A urmat şi studiile de masterat, clasa Petru Andriesei, timp în care a lucrat în privat şi cu dirijorii Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Alexander Myrat, Seiji Ozawa. Din anul 2008 este doctorand, lucrând sub îndrumarea compozitorului Liviu Dănceanu la lucrarea Parametrii ştiinţifici ai interpretării dirijorale. Tot de atunci îşi începe activitatea didactică, devenind asistent universitar la UNMB. În anii 2004 şi 2005, a mai participat şi la cursurile de dirijat orchestră organizate de Universität fur Musik und Darstelle Kunst Wien (Universitatea de Muzică din Viena), cu profesorii Vladimir Kiradjiev şi Mark Stringer. Debutul dirijoral a avut loc în timpul studenţiei, la pupitrul Filarmonicii Ion Dumitrescu Râmnicu Vâlcea. În anul 2011 debutează şi pe plan internaţional, la pupitrul Filarmonici din Berna (Elveţia), fiind invitat să participe şi în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, precum şi la Festivalul Muzicii Româneşti de la Iaşi cu Dixtuorul de George Enescu. În anul 2012 iniţiază seria de concerte numită Laureaţii Festivalului George Enescu 2011. Din anul 2007 este director artistic şi dirijor al Cameratei Dorin Teodorescu a Teatrului Naţional de Operetă Bucureşti. A mai dirijat concerte la pupitrul filarmonicilor din Bacău, Timişoara, Orchestra Radio din Bucureşti, Braşov, Sibiu, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Galaţi, Bucureşti, cu ansamblul de muzică contemporană Archaeus. A parcurs şi câteva stagii de dirijor asistent la Bamberger Symphoniker şi Bayerische Staatphilarmonie cu dirijorii Johathan Nott şi Herbert Blomstedt. Sunt în curs sau în perspectivă stagii cu dirijorii Marek Janovski, David Zinman, Bernard Haitink, Mariss Jansons, Andris Nelsons şi alţii. Din anul 2001 devine colaborator al Agenţiei de Impresariat Artistic Artexim, pentru Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu, activitate pe care o continuă în paralel cu cariera dirijorală.

HORIA MAXIM
– pianist –

Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim (născut în anul 1971, la Galaţi) este un muzician a cărui prezenţă constantă pe scena sălilor de concerte oferă una dintre cele mai importante referinţe despre talentul său artistic. Anvergura staturii sale de interpret este sugerată, nu mai puţin, de complexitatea expresiei muzicale demonstrate de acesta în abordarea unui repertoriu vast şi complex, atât ca solist concertist – colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor dirijori prestigioşi, precum Emil Simon, Ilarion Ionescu Galaţi, Emanuel Elenescu sau Petre Sbârcea – cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini (printre alţii, Ion Bogdan Ştefănescu, Johnny Răducanu, Richard Galliano şi Mario Caroli), în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost apreciată şi în recitaluri sau concerte susţinute în străinătate, cele mai multe dintre acestea în Germania şi Japonia.
Horia Maxim participă, de câţiva ani, la numeroase festivaluri naţionale şi internaţionale, printre cele mai semnificative dintre acestea fiind Festivalul Internaţional «George Enescu» şi Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – Bucureşti. Realizările sale cuprind numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, Horia Maxim interpretând, printre altele, un număr semnificativ de creaţii muzicale în primă audiţie. De asemenea, a înregistrat lucrări din repertoriul pianistic al muzicii clasice pentru coloana sonoră a unor filme produse în Franţa şi Statele Unite ale Americii (ex. „Youth without youth”, film produs şi regizat de Francis Ford Coppola în anul 2007).
Horia Maxim a început studiul pianului sub îndrumarea eminentului profesor Mircea Costache, în cadrul liceului bucureştean ”George Enescu”, în timp ce perioada studiilor desfăşurate la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti a fost marcată de influenţa excepţională a maestrului Dan Grigore şi a doamnei Delia Pavlovici. În toţi aceşti ani a câştigat numeroase distincţii şi premii naţionale şi internaţionale. A participat, totodată, la cursuri de măiestrie pianistică în România şi în Germania.
Lista repertoriului său concertant cuprinde lucrări de J. S. Bach (BWV 1061), W. A. Mozart (KV 466 si 482), L. van Beethoven (nr. 1, 2 si 5), F. Liszt (nr. 1), J. Brahms (nr. 1), P. I. Ceaikovski (nr. 1), E. Grieg, S. Rahmaninov (nr. 2), R. Strauss (Burlesca), M. Ravel (Concertul în sol), în timp ce programele camerale oferite publicului conţin o mare varietate de lucrări, începând de la Bach şi Haendel şi încheind cu cei mai apreciaţi compozitori contemporani.
În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, fiind profesor titular la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În această calitate a fost invitat, în dese rânduri, în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.

CONSTANTIN SILVESTRI (1913-1969).
100 DE ANI DE LA NAŞTERE.
A fost unul dintre marii maeştri pe care i-a avut muzica românească în secolul al XX-lea. A fost pianist concertist şi improvizator remarcabil, dirijor permanent la principalele instituţii muzicale bucureştene Opera Română, Filarmonica George Enescu şi Orchestra Radiodifuziunii Române iar în ultimii ani ai vieţii sale (1963-1969), la Orchestra Simfonică din Bornemouth (Anglia). În paralel a susţinut şi cursuri la catedra de dirijat a Conservatorului din Bucureşti (1948-1959). Faima şi consacrarea internaţională i-au fost aduse de numeroase turnee efectuate în diferite ţări europene dar şi înregistrările pe discuri în anul 1959, Constantin Silvestri a fost distins cu Premiul internaţional al discului Charles Cross, la Paris.
Deşi activitatea interpretativă i-a absorbit cea mai mare parte a timpului şi a energiei creatoare, Silvestri a găsit resursele necesare şi pentru compoziţia muzicală, dând la iveală o paletă diversificată de lucrări în care valorifică vasta experienţă de interpret; creaţiile sale, îndeosebi cele orchestrale, se remarcă prin rafinamentul timbral şi prin eficienţa utilizării celor mai adecvate registre ale instrumentelor în vederea realizării unor efecte sonore inedite. Lucrarea intitulată 5 Jocuri populare româneşti din Bihor, op. 4, nr.1 este o suită miniaturală, compusă iniţial (1929) pentru pian şi orchestrată ulterior (1933), în care valorifică melodii autentice din folclorul bihorean, preluate din culegerea compozitorului şi folcloristului maghiar Béla Bartók.
Iată şi denumirile acestor melodii: 1. Cine-n lume n-are – un dans viguros din zona Beiuşului; 2. Mărunţelul – un dans mai liniştit, tot din zona Beiuşului; 3. Mărunţelul – o melodie similară, culeasă din zona Delanului, căreia Silvestri îi conferă o tentă evocatoare, baladescă; 4. Mărunţelul – o melodie culeasă din zona Aleşdului, de această dată sugerând un dans viguros, bărbătesc; aici, Silvestri preia o modalitate de a marca ritmul specifică tarafurilor populare din zona Bihorului; 5. Cântec de joc – este denumirea ultimei melodii populare; ea este culeasă din zona Beiuşului şi, prin graţie, prin caracterul delicat al melodiei, sugerează un dans al fetelor.

PAUL CONSTANTINESCU (1909-1963).
50 DE ANI DE LA MOARTE.
Este unul dintre compozitorii post-enescieni cu contribuţii deosebite la edificarea limbajului muzical românesc din secolul al XX-lea, îndeosebi prin exploatarea resurselor expresive ale modalismului melodico-armonic de provenienţă folclorică dar şi al modalismului arhaic, specific muzicii bizantine. Este autorul Oratoriilor bizantine de Crăciun şi de Paşti, dar creaţia sa cuprinde şi muzică de operă, lucrări simfonice, concertante, camerale, corale, muzică de film. Concertul pentru pian şi orchestră a fost compus în anul 1952 şi distins cu Premiul de Stat pe anul 1953. Cu excepţia părţii lente, autorul nu întrebuinţează citate folclorice directe ci îşi creează teme proprii pe anumite scări modale, potrivit regulilor compoziţiei muzicale. În Concertul pentru pian şi orchestră, din nevoia de a avea teme dramatice deschise, care să se poată preta la conflict şi dezvoltare, melodia populară citată ocupă mai puţin loc şi doar atunci când este vorba de episoade muzicale sau de sentimente lirice, mai statice, cum este în Andante, bunăoară. Aici cântecul popular îşi reia locul ca o expresie sinceră şi directă – precizează însuşi compozitorul. Concertul păstrează forma tradiţională, fiind alcătuit din trei părţi. Partea întâi este concepută în formă de sonată, având o introducere solemnă, cu accente dramatice chiar, din care se desprinde însă, brusc, o melodie sprinţară, pregnant ritmată, plină de voioşie; este tema principală al cărei conduct melodic este conturat după cel al unui cântec satiric de obârşie populară; interesant este că tema secundară are acelaşi profil melodic însă cu o ritmică mai domoală şi o expresie nouă, amintind de cântecul doinit, constituindu-se într-o transfigurare lirică a cântecului satiric. Dezvoltarea se bazează pe dialogul celor două entităţi expresive, dialog punctat şi de culminaţii dramatice, dar încheierea aduce şi amplifică o atmosferă sărbătorească, punctată şi prin evoluţiile strălucitoare ale pianului solist. Partea a doua este structurată în formă tri-strofică (ABA); prima secţiune abundă în melodii impregnate de spiritul doinei şi creează o atmosferă meditativă, emanând un lirism elevat, dar secţiunea mijlocie aduce o expresie contrastantă, dramatizând atmosfera, fapt ce face ca reluarea primei secţiuni să aibă o temperatură emoţională mai ridicată. Partea a treia este un tablou vivant al veseliei şi exuberanţei unei petreceri populare; motivele melodico-ritmice sunt preluate din sfera dansurilor populare româneşti, cu elemente specifice stilului lăutăresc; vârtejul muzical se menţine în priză până la încheierea concertului o lucrare românească realmente remarcabilă, ce merită cu prisosinţă un loc permanent în viaţa de concert.

GEORGE ENESCU (1881-1955). Rapsodia a II-a a fost compusă în anul 1901, utilizând un material tematic relativ restrâns, dacă ar fi să-l comparăm cu cel utilizat în prima rapsodie. Şi aici, însă, temele preluate suportă mutaţii estetice; astfel, cunoscuta Sârbă a lui Pompieru, depănată într-un tempo mai lent capătă semnificaţia unui început sau ritornel de baladă; atmosfera de evocare istorică se continuă prin preluarea melodiei create de Alexandru Flechtenmacher (1823-1898) pe versurile lui Dimitrie Bolintineanu: Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel…; din nostalgică şi solemnă, atmosfera generală a muzicii capătă apoi accente tragice prin aducerea în context a melodiei unei doine de jale: Văleu, lupul mă mănâncă; în astfel de împrejurări, aducerea unor frânturi melodice mai sprinţare sau chiar a unei melodii de joc Ţânţăraş cu cizme largi (soloul de violă) nu mai transformă decisiv atmosfera expresivă generală, Rapsodia a II-a derulându-se în tonurile învăluitoare ale unei povestiri despre voievozi şi domniţe – aşa cum foarte succint şi sugestiv este definită această pagină muzicală enesciană.

TIBERIU OLAH (1928-2002). A fost unul dintre reprezentanţii de marcă ai muzicii româneşti din cea de-a doua jumătate a secolului XX. În lucrările sale a încercat o apropiere în măsura în care acest lucru este şi posibil între limbajul muzical al secolului XX şi etosul specific muzicii româneşti. Unele lucrări ale sale s-au constituit ca proiecţii sonore ale unor celebre creaţii plastice de asemenea moderne semnate de Constantin Brâncuşi: Coloana fără sfârşit, Poarta sărutului, Masa tăcerii şi altele. Tiberiu Olah a fost şi un inspirat creator de muzică de film, de muzică ilustrativă menită a spori expresivitatea imaginilor vizuale: Răscoala, Mihai Viteazul etc. Calitatea intrinsecă a acestei muzici a făcut ca ea să se desprindă din context, să devină de sine stătătoare, trecând pe scena de concert unde aduce cu sine şi universul de sugestii expresive al creaţiei cinematografice pentru care a fost creată iniţial. În anumite cazuri, forţa sa de expresie este atât de puternică, încât cu greu ne-am putea imagina, bună-oară, o altă reprezentare sonoră a intrării lui Mihai Viteazul în cetatea Albei Iulia, decât cea creată prin această muzică de film.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s