Botosani – Concert Simfonic – 17 ianuarie 2014

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 17 ianuarie 2014, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: LEONARD DUMITRIU
Solist: TOMA POPOVICI, pian

În program:

Fr. Chopin: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1 în mi minor
Allegro maestoso
Romanze: Larghetto
Rondo: Vivace

P a u z ă

W. A. Mozart: Simfonia nr. 41, în do major – „Jupiter”
Allegro vivace
Andante cantabile
Menuetto: Allegretto
Molto Allegro

LEONARD DUMITRIU
– dirijor –

LEONARD DUMITRIU – AUTOBIOGRAFIE: Sunt absolvent al Liceului de Artă Octav Băncilă din Iaşi, a cărui secţie de pian am urmat-o între anii 1968 1980. Printre profesorii din liceu se numără Doina Simovici, Ionela Tudor, Cornelia Apostol, Carmen Danicov (pian), Doina Popovici (armonie), Sanda Georgescu (istoria muzicii şi forme muzicale), Ion Măzăreanu (ansamblu coral). Ca elev am susţinut numeroase recitaluri de pian cu programe cuprinzând lucrări ale compozitorilor preclasici până la contemporani, inclusiv numeroase lucrări de compozitori români, şi am apărut ca solist alături de orchestrele simfonice din Iaşi, Botoşani şi Bacău, în două concerte de Mozart şi Konzertstück de Weber.
Între anii 1981 1985 am urmat cursurile Conservatorului George Enescu din Iaşi, secţia compoziţie-dirijat. Aici i-am avut ca mentori pe Vasile Spătărelu (compoziţie), Anton Zeman (armonie), Viorel Munteanu (contrapunct), Cristian Misievici (orchestraţie), Sabin Păutza şi Ion Baciu (orchestră), Mihail Cozmei şi Gabriela Ocneanu (istoria muzicii), Corneliu Calistru (clasa de operă şi orchestră), Adrian Diaconu (teoria muzicii), Cornelia Diaconu (citire de partituri), Liliana Gherman (forme muzicale), Mihaela Constantin (pian). În acelaşi timp, am fost discipolul maestrului Pascal Bentoiu.
Compoziţiile din timpul studenţiei, de la lieduri la lucrări pentru orchestră au fost interpretate în concertele Clasei de Compoziţie şi premiate la concursurile studenţeşti. Tot atunci am dirijat orchestra Conservatorului în manifestările de la Piatra Neamţ (câteva lucrări preclasice şi Dixtuorul de George Enescu) precum şi producţia Clasei de Operă cu opera Căsătoria secretă de Cimarosa, pe scena Operei Române din Iaşi.
La absolvirea studiilor mi s-a decernat Diploma de Merit.
Din anul 1986 şi până în prezent sunt dirijor permanent la Opera Naţională Română din Iaşi, post pe care l-am obţinut prin concurs.
În decursul timpului am dirijat la Teatrele de Operă din Iaşi, Craiova, Cluj, Timişoara, Constanţa, Novi Sad (Serbia), Chişinău (Rep. Moldova). Am fost dirijor invitat al orchestrelor simfonice din Iaşi, Arad, Satu Mare, Timişoara, Botoşani, Constanţa, Târgovişte, Craiova, Râmnicu Vâlcea. Am mai activat ca dirijor al Filarmonicii Mihail Jora din Bacău (1994 1995) şi dirijor invitat la Teatrul Liric din Braşov (1998 1999).
Împreună cu colectivele Operei Române din Iaşi, Teatrului Muzical N. Leonard din Galaţi şi Teatrului Muzical Elena Teodorini din Craiova am întreprins turnee artistice în Italia (1994, 1995), Germania (2001, 2002, 2003, 2004, 2009) şi Elveţia (2001, 2002,2003, 2008, 2009, 2010).
Am realizat înregistrări, în calitate de dirijor, pentru fonoteca Radio România, împreună cu Orchestra de Cameră a Radiodifuziunii Române şi câţiva solişti vocali şi instrumentişti. Am fost invitat, în calitate de membru al comisiei de angajare, la selecţionarea instrumentiştilor pentru nou înfiinţata orchestră a Filarmonicii din Târgovişte.
O realizare artistică demnă de interes este un master class de operă organizat în SUA de Vermont Opera Theater în august 2000 şi august 2001, fiind invitat să conduc această manifestare în calitate de Artistic director&conductor. Tot în SUA am dirijat într-un concert al Montpelier Chamber Orchestra Society, în august 2001.
Deosebitul meu interes faţă de muzica de operă este evidenţiat de repertoriul impresionant precum şi de montarea unor lucrări mai puţin cunoscute, cum ar fi Cei patru bădărani de Wolf- Ferrari şi Mefistofele de Boito. Spectacolul cu Cei patru bădărani a fost înregistrat şi transmis de Televiziunea Română, iar spectacolul Mefistofele a primit premiul pentru Cel mai bun spectacol de operă al anului 1999, decernat de revista Actualitatea muzicală.
Ca profesor asociat, în perioada 1994 1998 am condus orchestra Universităţii de Arte din Iaşi, instituţie la care am predat în aceeaşi perioadă şi la Clasa de operă.
În anul 1990 am fost admis ca membru stagiar al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar din 1992 sunt membru definitiv al acestei uniuni de creaţie. La Adunarea Generală a UCMR din aprilie 2006 am fost ales ca membru în Consiliul Director, reconfirmat fiind în cadrul Adunării Generale din aprilie 2010.
Lucrările mele au fost executate public în numeroase manifestări camerale şi simfonice, atât în ţară cât şi în străinătate, au fost înregistrate şi transmise de Radio România Muzical şi Cultural, precum şi de Radio Iaşi. Opera de cameră Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii a figurat ca spectacol pe afişul Operei Române din Iaşi în stagiunea 1998 1999 şi câteva lucrări au fost tipărite de edituri din SUA şi Germania. Spectacolul Aşa grăit-a Caragiale, cuprinzând operele de cameră Groaznica sinucidere din strada Fidelităţii şi Două Loturi a avut premiera pe 4 decembrie 2002 la Opera din Iaşi, înscriindu-se în agenda manifestărilor dedicate anului aniversar Caragiale. Premiera absolută a operei într-un act Articolul 214, după I.L. Caragiale a avut loc pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi la data de 3 aprilie 2004, ca o coproducţie între Universitatea de Arte George Enescu şi Opera ieşeană.
În data de 4 decembrie 2001, cu prilejul spectacolului de închidere a Festivalului de Operă şi Balet care are loc periodic la Iaşi, primarul municipiului la acea vreme, dr. Constantin Simirad mi-a conferit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ pentru nivelul înalt al spectacolului Mefistofele de A. Boito şi pentru realizări artistice de prestigiu în ţară şi străinătate. Numele meu apare în The Contemporary Whos Who ediţia 2003/2004, editat de American Biographical Institute.
Prin decretul prezidenţial numărul 36 din 7 februarie 2004, preşedintele României, domnul Ion ILIESCU mi-a conferit Medalia Ordinul Cultural clasa I.
În anul 2005 am obţinut titlul ştiinţific de Doctor în Muzică, în urma pregătirii şi susţinerii Tezei de Doctorat cu tema Caragiale în muzica de operă. Îndrumătorul ştiinţific a fost dl. prof. univ. dr. Viorel Munteanu iar lucrarea a fost apreciată cu distincţia Magma cum laudae.
În anul 2007 am fost nominalizat, de către Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, pentru premiul de excelenţă pentru muzică simfonică, decernat de Uniunea Patronatelor din România.
În data de 26 martie 2008 a avut loc pe scena Operei Naţionale Române din Iaşi premiera absolută a operei Amici la Five oclock, lucrare receptată pozitiv de către public şi critică.
Cea mai recentă creaţie este opera O scrisoare pierdută, în 4 acte, definitivată la finalul anului 2009 şi achiziţionată de UCMR în anul următor, aflată, deocamdată, în manuscris.
La finalul anului 2007 am prezentat spre publicare la Editura Muzicală din Bucureşti primele două volume (din trei) ale cărţii mele Caragiale în teatrul liric, o analiză în detaliu a creaţiilor de operă inspirate de marele scriitor, lucrare de amploare ce continuă cercetarea începută odată cu studiile doctorale. Volumul I, Opera comică (ISBN 978 973 42 0509 7), a apărut în decembrie 2008, iar volumul al II-lea, Drama muzicală, opera fantastică, musicalul, teatrul instrumental şi baletul (ISBN 978 973 42 0559 2) a ieşit de sub tipar în decembrie 2009. Ambele volume au avut o bună primire din partea colegilor muzicieni. Cel de al treilea volum, în care analizez propria creaţie de operă pe texte de Caragiale, a fost predat Biroului Muzicologie al UCMR şi Editurii Muzicale, pentru a fi tipărit.
Începând cu toamna anului 2011, am reluat colaborarea cu Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, în calitate de profesor asociat, la disciplinele Armonie şi Contrapunct.
În noiembrie 2011, Universitatea Apollonia din Iaşi a organizat a doua ediţie a Congresului Internaţional Anual al Institutului de Cercetări Acad. I. Hăulică, în cadrul căruia am îndeplinit funcţia de Preşedinte al Comitetului de Organizare a secţiunii Vocea Umană, simpozion interdisciplinar. În cadrul acestei manifestări am susţinut conferinţa cu tema De la ţipăt la cantabilitate, vocea umană în ascensiunea spre arta spectacolului liric, lucrarea ce urmează a fi publicată în volumul dedicat Congresului şi Simpozionului Vocea umană.
Tot în noiembrie 2011 am dirijat orchestra Teatrului Muzical Nae Leonard din Galaţi în cadrul Galei jubiliare prin care Şcoala Populară din Brăila a aniversat cei 60 de ani de existenţă, manifestare de excepţie la care au participat mai mulţi solişti vocali originari din Brăila, care susţin o intensă activitate pe plan naţional şi internaţional.
În decursul celor 25 de ani de activitate dirijorală am colaborat cu majoritatea soliştilor de operă din România, dintre care îi amintesc pe Elena Moşuc, Leontina Văduva, Ionel Voineag şi Mioara Cortez, dar şi cu mulţi interpreţi străini, în numeroase spectacole, gale şi concerte.

TOMA POPOVICI
– pianist –

Discipol al pianistei Dana Borşan, Toma Popovici este licenţiat şi doctor al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, în prezent fiind şi profesor asociat al aceleiaşi universităţi. Anterior, Toma Popovici a absolvit cursurile Liceului de artă Dinu Lipatti din Bucureşti, unde a studiat cu Sanda Bancea, Ludmila Popişteanu şi Lucia Teodorescu, precum şi cursurile de masterat ale College of Fine Arts, în cadrul Universităţii din Boston, unde a lucrat cu Horia Mihail, Tong-Il Han şi Victor Rosenbaum.
Toma Popovici a obţinut premii la numeroase concursuri naţionale si internaţionale, cele mai importante fiind premiile întâi la: Concursului Internaţional Dinu Lipatti, Bucureşti (1997); la concursul internaţional Waki-Osaka, Japonia, 1996; la Ann and Aaron Richmond Competition, Boston, 2001. De asemenea, a câştigat locul întâi la olimpiadele naţionale de la Baia Mare, 1991, Constanţa, 1994, premiul al treilea la concursul naţional Dinu Lipatti, Bucuresti, 1993, si premiul fundaţiei Bianca, în cadrul Festivalului si Concursului Ionel Perlea de la Slobozia, 2009. În anul 1997, Uniunea Criticilor Muzicali Mihail Jora i-a acordat premiul pentru activitate solistică.
Activitatea concertistică s-a concretizat prin prezenţa la Festivalul Internaţional George Enescu, 1998 şi 2011, Rockport Chamber Music Festival, 2007, Kneisel Hall Festival, în 2001 si 2002, Yale University Norfolk Festival, 2003, Bucharest Music and Film festival, 2008, 2009 şi 2011, precum şi prin numeroase concerte cu Boston Pops Orchestra, Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, filarmonicile din Bacău, Botoşani, Satu Mare, Oradea, Sibiu, Giurgiu, Râmnicu Vâlcea, Piteşti. Printre dirijorii cu care a colaborat se numără Keith Lockhart, David Hoose, Jin Kim, Tateo Nakajima, Radu Popa, Cristian Neagu, Vlad Conta, Paul Popescu, Alexandru Ganea, Tiberiu Oprea.
Toma Popovici este membru fondator al formaţiei Trio Strad, alături de Alexandru Tomescu şi Răzvan Suma, şi al Trio Tancrede, alături de Laurent Chatel şi Alexandre Lecarme, şi colaborează cu artişti de prestigiu, precum Dana Borşan, Gabriel Croitoru, Adrian Duminică, Mira Wang, Artur Lukomyanski, Jan Muller-Szeraws, etc.
Toma Popovici realizează frecvent înregistrări pentru Societatea Română de Radiodifuziune; între 2004 şi 2011, a înregistrat o serie de şase discuri pentru compania Hammond GMAC.
FRÉDÉRIC CHOPIN (1810-1849). A fost unul dintre marii artişti romantici polonez prin naştere a cărui sensibilitate şi vibraţie lăuntrică şi-au găsit expresia aproape exclusiv prin intermediul pianului. Felul său de a cânta la acest instrument, precum şi paginile muzicale pe care i le-a dedicat i-au atras denumirea de poet al pianului. Concertul în mi minor a fost compus în anul 1830, se spune, sub impulsul trăirilor generate de evenimentele revoluţionare ale epocii, dar şi sub impulsul puternicelor sale sentimente de iubire pe care le nutrea pentru cântăreaţa Constasntza Gladkowska. Năvala şi intensitatea trăirilor tânărului compozitor (Chopin avea atunci doar douăzeci de ani) se materializează în superbe şi generoase linii melodice, care exprimă cu prisosinţă, şi fermitatea voinţei în acţiune dar şi gingăşia unor sentimente intime, şi căldura unor efuziuni romantice. Concertul începe cu o expoziţie orchestrală destul de amplă; impetuoasă şi cu accente dramatice, tema întâi este completată de suavitatea uşor neliniştită a celei de-a doua teme; ele vor fi amplu comentate în cântul pianului care, odată intrat în acţiune trimite orchestra în plan secundar, acaparând aproape în întregime atât esenţa fluidului sonor cât şi ornamentarea acestuia. Despre partea lentă, însuşi Chopin preciza: Romanţa trebuie să lase impresia că ochiul se odihneşte pe o privelişte familiară şi dragă, ce trezeşte în suflet scumpe amintiri. Totul se petrece într-o noapte de primăvară în care peisajul plin de amintiri şi de miresmele naturii reînviate este luminat de razele lunii. Distribuită mai echilibrat între cei doi parteneri (pianul şi orchestra), partea a treia aduce o muzică plină de culoare şi antren, o muzică luminoasă, solară, în care se împletesc deopotrivă şi starea de sărbătoare dar şi cea de introspecţie, pe marginea elanurilor şi frământărilor vârstei tinere.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791).
– 27 ianuarie este ziua de naşterea acestui mare clasic vienez. Evocăm personalitatea sa cu totul remarcabilă prin două mărturii grăitoare: Mozart este tinereţea muzicii, mugurele veşnic tânăr ce aduce omenirii bucuria înnoirii primăvăratice. Iată în ce constă măreţia şi forţa artei sale ce nu s-a ofilit de-a lungul veacurilor – exclamaţia admirativă a lui D. Şostakovici, un mare compozitor din secolul XX, la care adăugăm că Melodia mozartiană este revelaţia cea mai pură a sufletului omenesc – sublinierea similară a lui R. Strauss, el însuşi fiind supranumit drept ultimul fenomen măreţ din istoria muzicii europene.
– 26 iunie-25 iulie-10 august 1788 – iată trei repere de timp foarte apropiate, care precizează datele la care au fost încheiate cele trei simfonii nr. 39, nr. 40 şi nr. 41 lucrări ce alcătuiesc aşa-numita trilogie simfonică finală, o adevărată sinteză a gândirii simfonice a marelui clasic vienez, dar şi o culme a ceea ce putea să însemne îmbinarea raţionalului cu emoţionalul în atât de împovărătoarea nevoie de claritate, graţie şi eleganţă criterii intrinseci atitudinii clasice. Simfonia nr. 41, în do major constituie încununarea Trilogiei simfonice finale şi a simfonismului mozartian. După primele trei mişcări, superbe sub aspectul construcţiei ca şi acela al expresiei, în Final, Mozart suprapune, peste forma clasică cea mai complexă sonata forma cea mai elaborată a polifoniei baroce fuga într-o sinteză unică, magistrală, nu doar ca performanţă componistică, ci şi ca expresie artistică. Pe baza acestui final, dar şi datorită expresiei luminoase, pline de strălucire şi măreţie a întregii simfonii, editorul londonez J. P. Salomon i-a atribuit Simfoniei nr. 41 denumirea de Jupiter, numele latin pentru Zeul zeilor olimpici, personificare a idealului antic de contopire a forţei cu înţelepciunea.

Sursa: Ioan Turcanu

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s