FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211
Vineri, 7 februarie 2014, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: ROMEO RÎMBU
Solist: REMUS RÎMBU, vioară
În program:
W. A. Mozart: Simfonia nr. 25, în sol minor, KV 183
Allegro con brio
Andante
Menuet şi Trio
Allegro
L. van Bethoven: Romanţa în fa major pentru vioară şi orchestră, op. 50
Adagio cantabile
– Pauză –
P. Sarasate: Melodii lăutăreşti – pentru vioară şi orchestră, op. 20
Moderato; Lento; Allegro molto vivace
C. Saint-Saens: Introducere şi Rondo capriccioso pentru vioară şi orchestră, op. 28
Andante (malinconico); Allegro ma non troppo
Fr. Liszt: Preludiile, Poem simfonic
Andante; Andante maestoso; Listesso tempo; Allegro ma non troppo; Allegro tempestuoso; Un poco più moderato; Allegretto pastorale; Poco a poco più di moto sin al Allegro; Allegro marziale animato; Andante maestoso
ROMEO RÎMBU
– dirijor –
De-a lungul carierei profesionale, dirijorul Romeo Rîmbu şi-a câştigat recunoaşterea pe plan naţional şi internaţional, fiind invitatul permanent al unor renumite orchestre din ţară şi străinătate.
Formaţia sa muzicală o datorează şcolii interpretative clujene, studiind în cadrul Liceului de Artă Sigismund Toduţă şi Academiei de Muzică Gheorghe Dima, fiind licenţiat cu nota maximă.
Ca oboist, Romeo Rîmbu colaborează cu diferite formaţii şi orchestre, concertând în România, Germania, Italia, Grecia, Spania, Franţa, Elveţia, fiind multiplu laureat al concursurilor de specialitate. În ipostază solistică, dintre cele mai importante succese se remarcă interpretarea Concertului pentru oboi şi orchestră de W.A. Mozart în celebra sală Musikverein din Viena. Acest concert, împreună cu alte lucrări, au fost înregistrate pe două LP-uri pentru Casa de discuri Electrecord.
Pentru muzicianul Romeo Rîmbu, arta dirijorală a constituit o preocupare constantă din anul 1990, odată cu participarea la un curs de specializare în cadrul Academiei Ottorino Respighi din Roma. În perioada 1991-1993, a studiat dirijatul la Oradea, iar în 1995 a obţinut o bursă oferită de Guvernul italian, pentru a se perfecţiona la Academia din Pescara. De asemenea, un an mai târziu, Romeo Rîmbu a fost invitat la un curs de perfecţionare la Budapesta, de către Maestrul Erich Bergel.
Dirijând peste 600 de concerte în Europa, S.U.A., Brazilia, Japonia şi Coreea de Sud, la pupitrul unor reputate ansambluri simfonice (Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Orchestra de cameră a Radiodifuziunii Române, Shanghai Broadcasting Symphony Orchestra, LOrchestre du Conservatoire de Rennes, The New York Universitys Contemporary Music Ensemble, The Gyeonggi Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Moldovei, Korean Symphony Orchestra, The Symphonic Orchestra of Athens), Romeo Rîmbu a susţinut concerte în săli prestigioase ale lumii: Seoul Arts Center, Musikverein din Viena, Hercules-Saal din Munchen, Teatrul Manzoni şi Opera din Roma, teatrul Aariaga din Bilbao.
Totodată, a fost membrul unor comisii de jurizare ale concursurilor internaţionale de la Mazara del Vallo, Marsala, Erice şi Tokyo, alături de personalităţi precum Agostino Orizio sau Aldo Ciccolini.
Punând în valoare creaţia compozitorilor ce au activat la Oradea (M. Haydn, W. Pichl şi K.D. von Dittersdorf), dirijorul Romeo Rîmbu a realizat cinci CD-uri editate de Casa de discuri Olympia din Londra- imprimări cotate cu cinci stele de către critica de specialitate londoneză. De altfel, muzicianul promovează şi muzica nouă, fiind interpretul preferat al compozitorului italian Luciano Simoni, imprimând cu Filarmonica din Târgu-Mureş şapte CD-uri la Casele de discuri INEDITA şi AGORA.
Profesor-asociat al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca, Romeo Rîmbu deţine şi funcţiile de dirijor permanent ale Filarmonicilor din Oradea şi Ploieşti. Totodată, deţine statutul de membru fondator, director artistic şi dirijor permanent al Noii Orchestre Transilvane, cu sediul la Bistriţa- colectiv format prin selectarea celor mai valoroşi artişti instrumentişti ardeleni.
REMUS RÎMBU
– violonist –
Este student în anul I la Conservatorul de Muzică din Viena, unde studiază vioara cu profesorul Nicolas Koeckert, câştigător la prestigiosul concurs de interpretare Piotr Ilici Ceaikovski. În trecut a studiat şi cu prof. univ. dr. Silaghi Nicuşor de la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. Între anii 2001-2008 a urmat cursurile Liceului de Artă din Oradea, la clasa de vioară a profesorilor Sebastian Bratu şi Agneta Tokay, iar între anii 2008-2013 a Liceului de Muzică Sigismund Toduţă Cluj Napoca. În decursul timpului a participat la diverse cursuri de măiestrie printre care cele susţinute de Florin Paul în martie 2011 la Cluj, cele ale lui Gabriel Croitoru în iulie 2011 la Buşteni, cele ale lui Liviu Prunaru în august 2012 la Sinaia, şi cele ale lui Nicolas Koeckert în ianuarie 2013 la Viena.
Primul contact cu scena l-a avut la vârsta de 6 ani, ca pianist, ipostază în care a obţinut o menţiune la Concursul Naţional de Interpretare Marţian Negrea Ploieşti, ediţia a III-a, 2001. Alege apoi vioara, de care se simte mai atras, obţinând rezultate meritorii la diferite concursuri de gen: Premiul I la Concursul de Interpretare de Muzică Preclasică Oradea, 2007, Premiul II la Olimpiada Naţională de Interpretare Alba Iulia, 2009 , Premiul II la Olimpiada Naţională de Interpretare Bucureşti, 2012, Premiul I la Concursul Internaţional Sigismund Toduţă Deva, 2012 , Premiul I la Concursul Naţional Tinere Talente Oradea, 2012, Premiul II la Concursul Internaţional Lira de Aur Suceava , 2012 şi Diploma de Onoare la Concursul Internaţional Gaetano Zinetti Verona, 2012. Este de asemenea laureat cu Diploma de excelenţă la Festivalul J. S. Bach Şcoala de Muzică A. Bena Cluj-Napoca de cinci ori, de două ori în anul 2007 (la secţia de vioară şi la secţia de muzică de cameră), apoi în 2009, 2011 şi 2012, în 2012 obţinând Marele Premiu la acelaşi festival. În plus, a câştigat Marele Premiu la Concursul Naţional Viva la Musica Zalău, 2013.
Activitatea sa de solist concertist însumează lucrări de Kreisler, Sarasate, Mozart, Bruch , Mendelssohn, Saint-Saens şi Beethoven, opusuri prezentate în 25 concerte susţinute în compania orchestrelor simfonice ale filarmonicilor din Oradea, Ploieşti, Târgu-Mureş, Satu-Mare, Botoşani, Cluj-Napoca, Arad şi Iaşi, precum şi orchestra Liceului Sigismund Toduţă din Cluj-Napoca sau Noua Orchestră Transilvană cu sediul la Bistriţa.
Debutul său pe scenele internaţionale a fost de bun augur, prin succesul repurtat în Grecia, în cadrul Cohilia International Festival şi ca solist al concertului orchestrei Clark College din Vancouver, S.U.A, susţinut în iunie 2010.
În anul 2011 a efectuat un al doilea turneu de recitaluri în Statele Unite, ocazie cu care a susţinut o audiţie la una dintre cele mai celebre Universităţi de muzică, Juilliard din New York, în urma căreia decanul facultăţii de muzică, Prof. Univ. Dr. Stephen Clapp a remarcat: Remus cântă cu pasiune şi excelenţă şi este unul dintre cei mai eficienţi comunicatori ai bucuriei muzicale.
Din anul 2012, Remus este membru al Romanian Sinfonietta Orchestra, condusă de dirijorul Horia Andreescu.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). Simfonia nr. 25, cunoscută şi cu denumirea de mica Simfonie în sol minor (spre a o deosebi de Simfonia nr. 40, scrisă în aceeaşi tonalitate), a fost compusă în anul 1773 autorul avea atunci doar şaptesprezece ani. Se spune că Mozart ar fi avut ca model Simfonia nr. 39 de Haydn (tot în sol minor) sau că ar fi fost influenţat de ideile curentului Sturm und Drang (Furtună şi avânt) – care a marcat si spiritul muzicii beethoveniene. Dincolo de toate interferenţele posibile, certă este apariţia insolită în context, a acestei simfonii în tonalitate minoră, cu o forţă şi o vigoare a expresiei puţin obişnuite. Un şir de sincope iniţiază prima temă ce continuă apoi cu o formulă ritmico-melodică multiplicată în unison la mai multe compartimente, iar acest fapt scoate în evidenţă timpi mai slab accentuaţi (în mod obişnuit). Efectul expresiv este chiar plin de avânt, de nelinişte. În Andante, atmosfera generală se relaxează, Menuetul nu mai este graţios şi amabil, ci grav şi solemn cu o străfulgerare luminoasă în Trio, iar finalul pare a oscila între hotărâre şi îndoială fără a se decide definitiv. Din tot acest parcurs sonor, partea cea mai impunătoare, cea mai pregnantă rămâne, de departe, primul Allegro: Sturm und Drang.
LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). Înaintea compunerii monumentalului Concert în re major, op. 61 (1806), marele clasic vienez a mai dedicat cuplului vioară-orchestră alte două miniaturi: Romanţele op. 40 şi op. 50. Romanţa în fa major (1798) se bucură de o mai largă popularitate, graţie muzicii sale de aleasă expresivitate, de senină şi caldă visare, o muzică peste care pluteşte lin poezia şi liniştea naturii.
PABLO SARASATE (1844-1908). A fost un mare violonist al secolului romantic. Virtuozitatea sa strălucitoare a incitat fantezia creatoare a mai multor compozitori care i-au dedicat lucrări ce conţin probleme de tehnică instrumentală pe măsură. Imboldul de a pune în pagină aceleaşi aspecte l-a avut şi Sarasate însuşi, care a creat un număr mare de piese pentru vioară, inspirate din folclorul spaniol, cu ritmurile frenetice şi melodiile sale ardente, iar când nici acestea nu i-au mai fost suficiente pentru a exprima intensitatea romantică, pasionată a trăirilor, a apelat la folclorul lăutarilor ţigani – din Spania, Ungaria. O astfel de lucrare este şi cea intitulată Zigeunerweisen – Melodii lăutăreşti.
CAMILLE SAINT-SAËNS (1835-1921). Lucrarea intitulată Introducere şi Rondo capriccioso pentru vioară şi orchestră este o miniatură violonistică creată în anul 1870 şi dedicată celebrului violonist spaniol Pablo de Sarasate (1844-1908). Ecourile iberice ale muzicii şi virtuozitatea instrumentală pe care o cere solistului par să indice că nu avem de a face cu o dedicaţie de complezenţă, ci cu una care chiar l-a inspirat pe compozitor. Un Andante malinconico şi tonalitatea la minor-ului creează o atmosferă pasională reţinută, asemenea unei serenade de dragoste; rondo-ul ţâşneşte apoi asemeni unui izvor cristalin, jucăuş şi strălucitor în lumina soarelui; tema refren este intercalată de două episoade la fel de viguroase şi cu aspecte de virtuozitate, iniţiind şi încheind Allegro-ul cu exuberanţă latină, paganiniană dacă vreţi.
FRANZ LISZT (1811-1886). Autointitulat cetăţean al lumii, aplaudat pretutindeni ca mare pianist, dirijor şi compozitor, Liszt a fost un romantic atras (fascinat) de grandoarea gesturilor artistice, de exacerbarea trăirilor emoţionale, concretizate în sonorităţi pe măsură. A fost creatorul speciilor muzicale denumite rapsodie şi poem simfonic. Poemul simfonic s-a născut din predilecţia romanticilor pentru programatismul muzical, din convingerea că un anumit subiect artistic poate fi redat cu aceeaşi forţă expresivă, utilizând mijloacele de exprimare ale diferitor arte: poetice, plastice, muzicale. Această concepţie şi această nouă specie muzicală au dus la modificarea unor repere compoziţionale tradiţionale, îndeosebi în structura formei muzicale, care devine mai liberă; apar teme-personaje care circulă pe parcursul întregii lucrări; părţile unei lucrări nu mai sunt strict diferenţiate, iar discursul muzical capătă un caracter unitar mai accentuat.
Poemul simfonic s-a născut din convingerea romanticilor că muzica poate exprima cu suficientă plasticitate şi fidelitate un anume subiect sau program literar, imagistic-pictural ori de altă expresie prestabilit, exprimabil şi prin intermediul altor arte.
Poemul simfonic Preludiile, compus în anul 1854, preia ca titlu şi ca program poetico-filosofic un pasaj din Meditaţiile poetice ale francezului Lamartine. Acest program este înscris chiar la începutul poemului lisztian: Viaţa este ea oare altceva decât o serie de preludii la acest cântec necunoscut, a cărui notă primă şi solemnă o intonează moartea? Iubirea înfrumuseţează cu aureola ei toată existenţa; dar în al cui destin, oare, primele desfătări ale norocului nu au fost tulburate de urletele furtunii, care cu suflul său aspru îi răpeşte speranţele cele mai luminoaseşi cine în adâncurile tainice ale sufletului său nu se îndreaptă cu bucurie după asemenea zguduiri către liniştea minunată de la ţară ca să-şi legene amintirile? Atunci când, însă, trompetele dau semnalul de alarmă, fiecare, după rangul său se avântă în luptă pentru a-şi face datoria. Pornind de la programul dat, comentatorii au stabilit că acest poem simfonic poate fi privit ca alcătuit din cinci episoade distincte (fără a fi despărţite prin pauze, ci diferenţiate prin expresia dominantă): primul s-ar putea intitula Omul, fiinţă muritoare – o meditaţie generală, partea introductivă; al doilea episod – Dragostea – care aureolează şi împlineşte; al treilea episod – Lupta cu viaţa – înfruntarea furtunilor şi adversităţilor; al patrulea episod – În sânul naturii – care tămăduieşte şi dă noi puteri; ultimul episod – Chemarea la luptă – un marş triumfal în care sunt rechemate şi motivele episoadelor precedente, acum în versiuni eroice. Este de remarcat diferenţa de accepţiune a meditaţiilor poetice lui Lamartine şi a meditaţiilor muzicale ale lui Liszt în ceea ce priveşte sensul vieţii. Poetul diminuează semnificaţia vieţii o serie de preludii la un cântec necunoscut iar compozitorul pare a afirma în stilul său plin de grandoare că acest cântec este viaţa însăşi şi preludiile-întâmplările prin care trecem sunt toate cele ce contează.
Petrica Moisuc 