Botosani – Concert Simfonic – 28 februarie 2014

Sursa: Ioan Turcanu

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri 28 februarie 2014, ora 18.30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: FEDERICO CRISANAZ (Italia)
Solist: ŞTEFAN CAZACU, violoncel

În program:

A. Dvorak: Concertul pentru violoncel şi orchestră în si minor
Allegro
Adagio non troppo
Allegro moderato

– P a u z ă –

G. Bizet: Arleziana, suita nr. 1 (prelucrare de Ludwig Sauer)
Nr. 1: Preludiu – Allegro deciso; Andantino; Tempo I
Nr. 2: Minuetto – Allegro giocoso
Nr. 3: Adagietto – Adagio
Nr. 4: Carillon – Allegretto moderato; Andantino; Tempo I

G. Bizet: Arleziana, suita nr. 2 (prelucrare de Fritz Hoffmann)
I: Pastorală – Andante sostenuto assai
II: Intermezzo – Andante moderato ma con moto
III: Menuet – Andantino quasi Allegretto
IV: Farandolă – Allegro deciso (Tempo di Marcia); Allegro vivo e deciso

 

FEDERICO CRISANAZ
– dirijor –

FEDERICO CRISANAZ a studiat compoziţia cu Daniele Zanettovich şi dirijatul cu Aldo Ceccato, Acél Ervin şi Giorgio Proietti; şi-a încheiat studiile dirijorale cu cele mai mari note în anul 2008 la Conservatorul de Muzică Benedetto Marcello din Veneia, după ce asistase şi un semestru la Hochschule für Musik und Theater Hannover, Germania, clasa de dirijat a lui Eiji Oue. El a studiat, de asemenea, compoziţia şi dirijatul la Academia de Vară de Mozarteum (Salzburg), la Accademia Chigiana (Siena) şi la cursurile de dirijat de la Orkney. A mai urmat în mod regulat şi cursurile Seminarului Bartók , unde a lucrat cu Zoltán Peskó şi Péter Eötvös; în plus a participat la numeroase cursuri de măiestrie , având astfel posibilitatea de a lucra cu ansambluri instrumentale precum Scottish Chamber Orchestra, Oesterreichisches Ensemble fuer Neue Musik, The Hebrides Ensemble, I Pomeriggi Musicali di Milano, Sofia Festival Orchestra şi orchestrele simfonice din Liepaja, Szeged, Cordoba şi Valencia, sub supravegherea Jorma Panula, Colin Metters, Timothy Reynish, Martyn Brabbins, Gianluigi Gelmetti, Stefan Asbury, Johannes Kalitzke, George Pehlivanian, János Fürst şi Hans Zender.
În 2010 el a fost selectat de către David Zinman să participe la un masterclass în Zürich, incluzând şi dirijarea orchestrei Tonhalle (din acelaşi oraş) într-un concert public; în 2009 a fost unul dintre cei opt finalişti la prima ediţie a Concursului Internaţional de dirijat Victor de Sabata.
Federico Crisanaz a mai susţinut concerte sau spectacole cu Orquestra Nacional do Porto, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, filarmonicile din Sibiu, Târgu-Mureş şi Satu Mare, orchestra Savaria din Szombathely (Ungaria), orchestre din Veneţia (Italia) ş. a. Cu un ansamblu de cameră Fondazione Teatro Lirico G. Verdi pe care l-a fondat în Trieste, a dirijat premiera italiană a versiunii camerale, realizate de Rankl, Eisler şi Stein, a Simfoniei a VII-a de Anton Bruckner.
În domeniul operei, alături de o vastă experienă acumulată în timpul mulţi ani petrecuţi în orchestra Operei din Trieste, decisivă a fost întâlnirea sa cu Maurizio Arena, de la care a preluat tradiţia veche şcoli italiene şi stilul autentic de a dirija operă. A dirijat opera Castelul lui Barbă Albastră, în Ungaria, la Festivalul Bartók , iar recent a debutat cu opera italiană La Traviata, la Cluj-Napoca. În calitate de dirijor asistent, a participat la realizarea spectacolelor cu Don Giovanni, Aida, Otello, La Bohème şi Tosca.
Federico Crisanaz s-a născut în Trieste, unde şi-a început şi educaia muzicală; a continuat să studieze vioara şi muzica de cameră la Academia de Muzică Liszt Ferenc din Budapesta, cu muzicieni de renume precum Halász Ferenc, Tátrai Vilmos, Devich Sándor, Rados Ferenc şi Kovács Dénes; în acelaşi timp, a continuat să aprofundeze repertoriul de trio cu pian, lucrând în Trio di Trieste, în Duino şi Siena (la Accademia Musicale Chigiana), formaţie cu care cântă destul de des în public. De asemenea, a mai participat la diverse master-class cu Franco Gulli, Miriam Fried, Pavel Vernikov, Yuri Gandelsman şi Alain Meunier, printre altele.
Federico Crisanaz a activat mult timp ca membru în Orchestra Operei de Cameră din Trieste (Fundaţia de Teatru Liric G. Verdi), unde a interpretat un repertoriu larg, atât liric cât şi simfonic.

 

ŞTEFAN CAZACU
– violoncelist –

S-a născut la data de 23 ianuarie 1994. A început studiul violoncelului la vârsta de 6 ani cu tatăl sau, violoncelistul Marin Cazacu. În iunie 2012 a absolvit cursurile Liceului de Muzică George Enescu din Bucureşti unde a studiat violoncelul cu Anca Vartolomei, iar din octombrie 2012 este student la clasa de violoncel a Universităţii de Muzică Bucureşti, avându-l ca profesor pe Răzvan Suma. Începând din anul 2004 până în prezenta participat la numeroase competiţii, câştigând de fiecare dată premiul I la toate olimpiadele naţionale de muzică, dar şi alte premii precum: Marele premiu la concursul naţional organizat de Palatul copiilor din Bucureşti (2005); 006 – Premiul I şi Lira de aur la Olimpiada naţională Suceava (2006); Premiul I şi Marele premiu la Concursul Internaţional George Georgescu – Tulcea (2007) Premiul I la Concursul Internaţional de la Liezen, Austria (2008); Premiul I şi Marele premiu la Concursul Internaţional de interpretare W. A. Mozart Târgovişte (2008); Premiul 2 la Concursul Internaţional Antonio Janigro (Croaţia) (2008); Premiul I şi Marele Premiu Paul Constantinescu Ploieşti (2009); Premiul I la Concursul Mihail Jora Bucureşti (2009); Premiul Orange România (2009); Marele Premiu Eurovision Young Musician Romania (2010); Premiul I la Concursul Drumul spre celebritate organizat de Radio Romania (2011);
A apărut în recitaluri la Bucureşti, Braşov, Sinaia, Râmnicu-Vâlcea, Sfântu-Gheorghe, Sibiu, Tulcea, Suceava, Cluj-Napoca, Iaşi, în emisiuni şi înregistrări radio şi Tv, în Olanda, Italia şi Israel.
A susţinut concerte cu orchestre din Arad, Braşov, Botoşani, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Târgovişte, Tg. Mureş, R. Vâlcea, Timişoara, Chişinău, Orchestra Radio Bucureşti.

 

ANTONIN DVORÁK (1841-1904). S-a născut la data de 8 septembrie 1841, în orăşelul Nelahozeves, nu departe de Praga. Deşi familia sa iubea muzica, cultivând-o chiar, la nivel de amatori, copilului Antonin i se hărăzise la început cariera de… măcelar. Urmând, însă, chemarea artei, acesta va înfrunta toate adversităţile, deschizându-şi singur drum aspiraţiilor şi creaţiei sale, devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi reprezentanţi ai Şcolii naţionale cehe afirmată pe fondul generos al romantismului din cea de a doua jumătate a veacului al XIX-lea. Formele şi speciile muzicale consacrate de clasici şi readaptate de către romantici simfonia, suita, uvertura, concertul instrumental, cvartetul de coarde, miniatura instrumentală etc. capătă sub pana lui Antonin Dvorák, coloritul melodico-armonic şi articulaţiile ritmice specifice folclorului ceh sau chiar al familiei popoarelor slave după melodiile populare din care se inspiră. Această amprentă naţională, precum şi expresivitatea caldă, de esenţă romantică, i-au asigurat un loc distinct, inconfundabil, muzicii lui Dvorák şi, în acelaşi timp, o largă popularitate unor lucrări precum Simfonia a IX-a, Concertul în si minor pentru violoncel şi orchestră, Dansurile slave etc. Concertul pentru violoncel şi orchestră a fost compus în perioada şederii compozitorului în S. U. A. (1892-1895). Lucrarea a fost prezentată în primă audiţie la Londra, în anul 1896. Cele trei părţi ale sale aduc teme de o largă cantabilitate, asigurând muzicii o comunicabilitate remarcabilă a sentimentelor care l-au animat pe compozitor în timpul creării acesteia. Potrivit tradiţiei, se spune că însuşi Dvorák mărturisea unui prieten că oridecâteori cânta melodia temei a doua din partea I (temă expusă iniţial de către corn), se simţea mişcat până la lacrimi. Fireşte, fiecare auditor se poate lăsa impresionat de oricare dintre temele concertului toate sunt sensibile, romantice, expresive, cantabile, clade, vibrante. Încă un aspect deosebit al muzicii acestui concert, care merită subliniat, este lipsa cadenţelor de virtuozitate ale instrumentului solist, momente pe care autorul le-a eliminat cu bună ştiinţă, tocmai pentru a nu afecta logica şi forţa de expresie a muzicii sale.

 

GEORGES BIZET (1838-1875). Este un compozitor francez a cărui notorietate internaţională a fost şi este asigurată în principal de o operă: Carmen. Pe lângă aceasta celelalte opere ale sale, lucrările orchestrale sau camerale trec pe drept sau pe nedrept într-un plan secundar. La comanda directorului Teatrului Vaudeville din Paris, Bizet compune muzica de scenă la piesa de teatru Arleziana (Fata din Arles) de Alphonse Daudet. Iniţial, piesa s-a jucat doar între 1 şi 15 octombrie 1873, după care a fost scoasă de pe afiş. La 10 noiembrie, însă, Suita nr. 1 din această muzică de scenă (suită extrasă de însuşi Bizet) repurta un succes considerabil la Concertele Pasdeloup. Succesul constant al muzicii lui Bizet, a făcut ca piesa lui Daudet să se reia după 13 ani, în 1885, de această dată cunoscând un real triumf. LArlésienne este o dramă psihologică petrecută în ţinutul fierbinte al provinciei Provence: Frédéri, un tânăr dintr-un sat este îndrăgostit de o frumoasă fată de la oraş fată care nu apare direct în scenă şi nici nu este identificată sub vreun nume, cu toate că ea este cheia dramei, influenţând comportamentul şi destinul celorlalte personaje; aflând că Fata din Arles care urma să-i devină soţie s-a măritat cu altcineva, dispreţuind sentimentele sale curate şi sincere, Frédéri se sinucide. Muzica lui Bizet este în acelaşi timp independentă dar şi legată de textul dramei. După afirmaţiile unui comentator francez, ea se mulează după piesă căreia îi redă acţiunea; ea traduce, subliniază şi prelungeşte în momente precise starea sufletească a personajelor principale. Intensitatea trăirilor poate fi regăsită şi în redarea cadrului natural provensal a se remarca intens emoţionanta Pastorală din Suita nr. 2, suită care a fost alcătuită după moartea lui G. Bizet, de Ernest Guiraud, bucurându-se chiar de o mai mare popularitate faţă de Suita nr. 1 (cel puţin în secolul al XX-lea).

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s