Trenul vietii…

Train-SignTRENUL VIETII

Un lung tren ne pare viaţa,

Ne trezim în el mergând,

Fără să ne mai dăm seama

Unde ne-am urcat şi când.

Fericirile sunt halte,

Unde stăm câte-un minut.

Până să ne mai dăm seama,

Sună…, pleacă…, a trecut…

Iar durerile sunt staţii,

Lungi, de nu se mai sfârşesc,

Şi, în ciuda noastră parcă,

Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,

Inainte tot privim,

Vrem s-ajungem tot mai iute,

La vreo gara ce-o dorim.

Ne trec zile, ne trec anii,

Clipe sfinte şi dureri,

Aşteptand, hrăniţi de visuri,

Noi momente de plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.

Câţi în tren ne-am întâlnit,

Iar câte-un bătran coboară,

Trist, de forţe istovit…

Vine-odată însă vremea

Sa ne coborâm şi noi…

Ce n-am da atunci, o clipă

Să ne-ntoarcem înapoi?

Căci, pe când privim în urmă,

Plângem, timpul ce-a trecut…

Sună gara veşniciei!…

Am trăit, dar n-am ştiut…

Acest articol a fost publicat în Poezie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s