Botosani- Concert Simfonic – 30 octombrie 2015

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 30 octombrie 2015, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: IULIAN RUSU
Solistă: SÎNZIANA MIRCEA, pian

În program:

S. Rahmaninov: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2, în do minor, op. 18
Moderato
Adagio sostenuto
Allegro scherzando; Meno mosso; Moderato; Meno mosso

P a u z ă

L. van Beethoven: Simfonia a V-a, în do minor, op. 67
Allegro con brio
Andante con moto
Allegro
Allegro

IULIAN RUSU
– dirijor –

Născut în anul 1967, Iulian Rusu şi-a început studiile muzicale la vârsta de 9 ani (la Suceava) alegând clarinetul ca instrument principal. Şi-a continuat studiile la Liceul de Muzică Octav Băncilă din Iaşi la clasa profesorului Ioan Mica, şi la Facultatea de Muzică din Braşov la clasele profesorilor Dumitru Sâpcu şi Daniel Theodoru.
De la dirijorul Daisuke Soga ia primele lecţii de dirijat în anul 1994. Remarcându-i realele calităţi în arta dirijatului, în anul 1998, îi oferă o bursă la Cursul Internaţional de Dirijat la Csorna în Ungaria.
În anul 1999 este admis la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală specializându-se în Stilistică Dirijorală, Dirijat Orchestră, la clasa Profesor dirijor Cristian Brâncuşi. Cu Maestrul Dumitru Goia îşi perfecţionează tehnica dirijorală în cadrul Cursurilor Internaţionale de Dirijat organizate la Universitatea din Bucureşti în ediţiile anilor: 2000, 2001, 2002. În anul 2003 participă la Cursul Internaţional de Dirijat condus de profesorul şi compozitorul Jorma Panula din Finlanda.
În anul 2006, Maestrul Octav Calleya, profesor de dirijat la Universitatea de Muzică din Malaga – Spania, îl invită la Cursul Internaţional de Dirijat (la Malaga) în compania Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei, acordându-i o bursă de participare. Din acel moment începe o frumoasă relaţie profesională cu Maestrul Octav Calleya concretizată în organizarea unor evenimente importante din punct de vedere dirijoral: colaborator artistic în organizarea Concursurilor Internaţionale de Dirijat Craiova 2009 şi Chişinău 2011; Director executiv şi profesor asistent la 7 ediţii consecutive de Master Class Internaţional de Dirijat Orchestră şi Fenomenologie Muzicală Aplicată, susţinute la Braşov, unde Director Artistic şi profesor coordonator a fost Maestrul Octav Calleya.
A avut privilegiul să studieze, singurul din România, cu unul dintre cei mai mari dirijori ai lumii Maestrul Sergiu Comissiona, care i-a împărtăşit cunoştinţe din vasta şi îndelungata-i experienţă.
În anul 2011 obţine titlul de Doctor în muzică (dirijat de orchestră) cu titlul Tezei: Tradiţia Dirijorală în România, Stil, Concepţie, Spirit creator. Iulian Rusu a fost profesor de orchestră la Facultatea de Muzică din Braşov, orchestră cu care a susţinut numeroase concerte. A apărut în calitate de dirijor la pupitrul orchestrelor Filarmonicilor din Braşov, Târgovişte, Craiova, Piteşti, Chişinău, Orchestra de Cameră din Braşov şi a unor ansambluri orchestrale şi camerale formate din artisti brasoveni la iniţiativa sa. A colaborat cu soliştii concertişti: Gheorghe Zamfir, Alexandru Tomescu, Theodor Kerkezos, Vlad Dimulescu, Marius Mihalache, Marius Niţiguş, Dănuţ Manea, Olga Podobinski, Natalia Gromova, Horia Văcărescu, Mihai Craioveanu etc. şi cu soliştii lirici: Irina Iordăchescu, Marius Manea, Corina Klein, Isabel Marx Gut, Pablo Cameselle etc.
Repertoriul dirijorului Iulian Rusu cuprinde lucrări aparţinând tuturor stilurilor şi epocilor creatoare inclusiv operetă, operă şi balet.
Despre arta dirijorală a lui Iulian Rusu muzicolog dr. Petruţa Măniuţ spunea într-o emisiune radio:
De o discreţie reconfortantă, cu un stil dirijoral marcat de maturitate, Iulian Rusu îşi exercită pasiunea, în toate contextele vieţii sale muzicale – interpret, dirijor, profesor – cu o maxima acurateţe şi rigoare…
O altă cronica de concert semnată de muzicolog dr. Petre – Marcel Vârlan:
Am putut remarca în prezenţa dirijorală a lui Iulian Rusu şi stăpânirea aparatului orchestral printr-o expresivitate gestual – corporală adecvată momentelor sonore în care gestul rotund, moale – modelat pe expresia caldă, de alean românesc, doinit ( Trei dansuri româneşti – Th. Rogalski ) a alternat cu gestul sacadat şi chiar crispat, atunci când muzica a devenit şi ea întretăiată, cu icnituri înfundate, de oftat reţinut
Muzicolog dr. Cristina Bostan:
…Tânărul dirijor Iulian Rusu s-a apropiat cu multă ambiţie şi multă hotărâre de muzica lui Theodor Rogalski, de această lucrare dificilă mobilizând ansamblul orchestral pentru susţinerea celor Două Schiţe Simfonice.
…Cu toate că avut puţin timp la dispoziţie pentru a repeta cu orchestra această amplă frescă simfonică, Iulian Rusu a dovedit o bună pregătire, o abordare hotărâtă a Simfoniei a V -a de Serghei Prokofieff
…Mişcările sale dirijorale sunt clare, ample, uneori pozând uşor, însă servind scopul reliefării tematice.
Criticul de artă Constantin Popa:
Iulian Rusu, o adevărată revelaţie
Dezinvolt, într-o perfectă sincronizare cu orchestra, talentatul dirijor a reuşit pe tot parcursul serii muzicale, să dialogheze, să cânte şi să încânte publicul, într-o manieră stilistică cu pregnante caracteristici personale, răsplătit cu binemeritate aplauze
Dirijorul Ludovic Bacs:
Un tânăr dirijor cu remarcabile calităţi. Iată câteva dintre ele:
– ştie să fructifice ca dirijor o bogată experienţă de solist, orchestrant, instrumentist şi pedagog;
– are o gestică clară, expresivă la obiect fără exagerări de faţadă;
– are un bun auz melodic, armonic şi timbral;
– Nu în ultimul rând este un talent veritabil dublat de calităţi umane ca: seriozitate, cinste, spirit de întrajutorare, respectuos şi corect în susţinerea opiniilor sale profesionale.

SÎNZIANA MIRCEA
– pianistă –

Pianista Sînziana Mircea dispune de o bogată experienţă scenică dobândită în Europa, Statele Unite ale Americii şi Japonia, pe scene precum Tokyo Metropolitan Theater, Saint Martin in the Fields Londra, PepsiCo Recital Hall Fort Worth SUA, Ateneul Român, Bechstein Young Professionals Series Köln sau Holland Music Session Festival. A concertat alături de orchestre precum Mozart Virtuoso Festival Orchestra (Japonia), Orchestra da Camera di Imola (Italia), Filarmonicile Arad, Botoşani, Ploieşti. Înregistrări live din concertele sale au fost difuzate în numeroase rânduri la BBC Radio 3, Radio România Muzical, radiourile naţionale din Polonia, Suedia, Norvegia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Grecia, Croaţia, Slovacia etc.
Tânăra pianistă s-a născut la Bucureşti şi a absolvit cu calificativul maxim programul de licenţă la Hochschule für Musik und Tanz Köln, Germania, cea mai mare universitate de muzică din Europa (2015). În prezent, urmează cursurile de masterat la prestigioasa Guildhall School of Music and Drama Londra, Prof. Ronan OHora, unde a fost admisă cu bursă integrală de studii, oferită de Steinway & Sons UK. De asemenea, Sînziana Mircea este primul pianist român admis în istoria renumitei Accademia Pianistica Imola „Incontri col Maestro” din Italia, unde de-a lungul timpului au predat mari personalităţi precum Vladimir Ashkenazy, Sviatoslav Richter sau Lazar Berman. Începând cu anul 2014, Sînziana studiază în această instituţie de elită la clasa Maestrului Boris Petrushansky, el însuşi discipol al marelui profesor rus Heinrich Neuhaus.
Sînziana Mircea a câştigat primul premiul I la vârsta de 7 ani. Un an mai târziu a debutat în Sala Mare a Ateneului Român în Gala Laureaţilor Concursului Internaţional ProPiano, unde câştigat premiul I. La 9 ani a avut prima apariţie internaţională, câştigând premiul II la Concursul Internaţional Konzerteum din Grecia. La numai 11 ani, Sînziana Mircea a susţinut primul recital în SUA, urmat de un turneu efectuat la vârsta de 14 ani în cinci oraşe americane şi un turneu în Japonia la vârsta de 20 de ani.
În anul 2014, a devenit primul bursier român al Van Cliburn Foundation & TCU School of Music, SUA, fiind invitată sa participe la PianoTexas Festival & Academy, în urma unor selecţii extrem de riguroase la nivel mondial.
De-a lungul timpului, tânăra pianistă s-a aflat sub îndrumarea profesorilor Christiane Karajev, Staffan Scheja, Philip Jenkins, Stela Drăgulin, Olga Szel şi Elena Dumitrescu. De asemenea, a participat la numeroase cursuri de măiestrie cu mari personalităţi, precum pianiştii Aldo Ciccolini, Pascal Roge, Veda Kaplinsky, Tamas Ungar, Peter Donohoe, Dan Grigore.
În februarie 2015, Radio Romania Muzical a inclus-o pe Sînziana Mircea în topul celor mai valoroşi muzicieni români sub 30 de ani. De asemenea, în martie 2015, tânăra pianistă a fost solista recitalului aniversar Radio Romania Muzical de la Palatul Cotroceni, eveniment prin care singurul post naţional de muzică clasică şi-a serbat 18 de ani de emisie.
Sînziana Mircea a obţinut premiul I în competiţii internaţionale precum Ciudad de San Sebastian (Spania) şi Beethoven i Classici (Italia). Recent, tânăra pianistă a câştigat Premiul Internationale Konzerttage Mittelrhein Festival din Koblenz, Germania (2015) şi Premiul pentru Cel mai bun student român din străinătate Categoria Arte în cadrul Galei Ligii Studenţilor Români din Străinătate, juriul fiind prezidat de Preşedintele Academiei Române (2014). De asemenea, tot în 2014 Sînziana Mircea a fost inclusă în Top 100 de români care mişcă ţara prin puterea ideilor sau a faptelor lor, realizat de Foreign Policy România, divizie a Washington Post. Mai pot fi menţionate alte premii precum Plathners Eleven Prize la Rotary International Piano Competition, Palma de Mallorca, 2012, Liszt Prize şi Munchner-Klavierpodium Prize acordat de Viena Young Pianists în 2011.

SERGHEI RAHMANINOV (1873-1943). Stilistic, Rahmaninov aparţine epocii postromantice, asta însemnând o continuitate semnificativă în raport cu elementele epocii precedente (romantismul) dar şi neexcluderea elementelor din curentele nou apărute la vremea respectivă (impresionism, expresionism), fără însă a ancora decisiv în sfera vreunuia dintre acestea. Faptul că a fost şi unul dintre marii pianişti ai secolului XX dacă nu chiar cel mai mare marchează profund creaţia sa dedicată acestui instrument, întrucât înmagazinează în ea şi pretinde interpreţilor întreaga paletă a posibilităţilor sale tehnice şi expresive. Concertul pentru pian şi orchestră nr. 2, în do minor, a fost compus în anii 1900-1901. Alături de celebra Rapsodie pe o temă de Paganini, este cel mai des cântat dintre concertele rahmaninoviene pentru pian, iar acest lucru se datorează suflului romantic pregnant al muzicii sale, conciziunii şi limpezimii expresive, frumuseţii şi nobleţii liniilor melodice, coloritul general slav, pătruns de o intensă melancolie şi pigmentat de ardente izbucniri pasionale.
Partea întâi, Moderato, debutează cu un şir de acorduri ale pianului solist, ce parcurge gradat intensitatea sonoră de la un pianissimo abia perceptibil la un fortissimo energic, clocotitor, moment ce pregăteşte intrarea în scenă a temei principale o melodie fluentă, amplă, plină de pasiune dar şi de solemnă nobleţe. Expunerea iniţială a temei aparţine instrumentelor de coarde din orchestră, pianul însoţind-o cu învăluitoare figuraţii armonice sau continuând-o cu comentarii în acelaşi caracter cu tema; aceste comentarii evoluează la un moment dat spre un prim moment culminant în care capul temei este articulat răspicat. Relaxarea acestui moment dramatic este adusă de intonarea temei a doua, o melodie de asemenea cantabilă, dar luminoasă, senină (în relativa majoră: mi bemol), generatoare de efuziuni lirice, melodie iniţiată de viole şi cântată în cea mai mare parte de pian. Discursul muzical al acestei părţi se bazează în principal pe evoluţiile unor elemente deduse din tema întâi, evoluţii ce creează succesiv momente pline de avânt impetuos, de pregnante confruntări dramatice, de vibrant şi autentic romantism, momente ce alternează cu puţine clipe de respiro, ţinând de lirica temă secundară prezentată, în repriză, în sunetele învăluitoare ale cornului.
Partea a doua, Adagio sostenuto, este un mic poem sonor închinat liniştii, visării meditative; această atmosferă este tulburată la un moment dat de o mişcare mai vie (Più animato, Più mosso) în care par a năvăli imagini impetuoase şi chiar confruntări pasionante din prima parte a concertului; după o scurtă cadenţă a pianului solist, mişcarea Adagio sostenuto revine, readucând expresia muzicală pe apele calme, liniştite ale meditaţiei şi visării.
Finalul concertului îmbină (alternează) două imagini sonore diferenţiate şi prin expresie şi prin articularea lor sub semnul a două indicaţii diferite de tempo. Prima este definită prin indicaţia Allegro scherzando şi are ca element caracteristic ritmul pregnant, viguros, bărbătesc care determină o expresie mai degrabă fermă, debordantă, decât glumeaţă (scherzando); a doua idee-imagine muzicală este definită prin indicaţia Moderato şi are ca element expresiv de bază melodia. Expresia acestei melodii este mai anevoie de definit, oscilând între tristeţe şi hotărâre, între liric şi dramatic este, în orice caz, o melodie de cuceritoare frumuseţe şi de autentică nobleţe expresivă, o melodie ce instituie o stare sufletească ce ar putea fi definită ca rahmaninoviană. Cele două teme-imagini sunt urmate, fiecare, de câte un moment de trecere (Meno mosso) şi sunt reluate alternativ de câte două ori. Prima reluare a episodului Allegro scherzando constituie şi o dezvoltare-amplificare a imaginilor specifice, iar a doua reluare a sa este mai degrabă un moment de pregătire a culminaţiei finale a concertului, culminaţie bazată pe episodul Moderato; dacă prima reluare a episodului Moderato nu aducea alte modificări decât cea de tonalitate, cea de a doua şi ultima sa reluare îi modifică fundamental expresia; indicaţia de mişcare este acum Maestoso, iar tonalitatea este acum do major (omonima majoră a tonalităţii de bază a concertului); superba linie melodică este acum preluată şi amplificată sonor de întreaga orchestră (pianul o contrapunctează ritmic), iar expresia romantică atinge apogeul.
Cele ce mai urmează de-aici înainte Più vivo şi Risoluto sunt pur şi simplu două momente ce pregătesc punctul de final al concertului.

LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). So pocht das Schicksal an die Phorte!, adică Aşa bate destinul la uşă (poartă)! sunt cuvintele atribuite lui Beethoven de către un prieten al său, Felix Anton Schindler, cu referire la primele sunete ce răsună în deschiderea Simfoniei a V-a. Pe această mărturie indirectă se bazează şi denumirea atribuită întregii lucrări: Simfonia Destinului. Lucrarea a fost compusă în anul 1808, având în ritmul cunoscut de patru sunete atât un element de o expresivitate deosebită, cât şi un element de construcţie muzicală, de structurare a discursului sonor, în toate cele patru părţi ale simfoniei. Din punct de vedere expresiv, doar în prima parte şi oarecum în partea a treia, apariţia acestui ritm al destinului are şi o semnificaţie de ameninţare dramatică; în partea a doua apare mai voalat, în acompaniamentul motivului cantabil al temei de bază şi nu în motivul pregnant ritmat (care în context înseamnă, mai degrabă, afirmarea voinţei omului, şi nu forţa implacabilă a destinului), pentru ca, apoi, în finalul simfoniei, acelaşi ritm de patru sunete (acum şi cu un profil melodic ascendent) să capete semnificaţia clamării victoriei; ritmul destinului întruchipează aici trăirea exaltată a unei mari biruinţe; bucuria este explozivă, de proporţii cosmice, parcă. De aceea, traseului expresiv al acestei simfonii i s-a asociat pentru o caracterizare concisă, celebra expresie atribuită anticului Seneca: Per aspera ad astra Prin învingerea greutăţilor (asperităţilor), spre lumină (astre, stele), spre bucurie.
A purcede la o detaliere a conţinutului expresiv al acestei muzici rămâne o încercare nu doar temerară ci şi anevoioasă ori poate chiar inutilă. De-a lungul timpului au fost astfel de încercări. Iată aici finalul comentariilor romanticului Robert Schumann (1810-1856): Să păstrăm tăcere! Cât de des auzită în public, ca şi în fiinţa noastră, această muzică îşi exercită în mod constant forţa ei asupra tuturor vârstelor, la fel ca şi marile fenomene ale naturii care, ori de câte ori reapar, ne umplu cu teamă şi cu admiraţie. Şi această simfonie va răsuna încă după secole, cu siguranţă atâta vreme cât există o lume şi o muzică .

Sursa: Ioan Turcanu

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Botosani- Concert Simfonic – 30 octombrie 2015

  1. mihai spune:

    nu aveti poate si programul Filarmonicii din Iasi?Poate ca ar fi interesant,nu?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s