Botosani- Concert Simfonic – 29 noiembrie 2015

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

DUMINICĂ, 29 noiembrie 2015, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC
DEDICAT ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI

Dirijor: CRISTIAN BRÂNCUŞI
Solist: VINICIU MOROIANU, pian

În program:

Dinu Lipatti: Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră, op. 3
Allegro maestoso
Adagio molto
Allegretto
Allegro molto

César Franck: Variaţiuni simfonice pentru pian şi orchestră
Poco allegro; Più lento; Allegretto quasi Andante; Allegro non troppo

P a u z ă

Achim Stoia: Suita I: Trei jocuri din Ardeal
1. Haţegana: Allegro;
2. Mărunţelul: Moderato;
3. Bătuta (Danţu): Allegro vivo

Constantin Bobescu: Rapsodia română nr. 1, în do major
Lento; Andante; Allegretto comodo; Pesante; Andantino; Allegro molto vivace; Con allegrezza; Lo stesso tempo; Molto festivo; Lento; Molto moderato

Tiberiu Brediceanu: Patru dansuri româneşti
1. Hora lentă;
2. Pe loc;
3. Abrudeana;
4. Brâul

Tiberiu Olah: Mihai Viteazul, tablouri simfonice (fragmente)
Singuraticul; Intrarea în Alba Iulia

CRISTIAN BRÂNCUŞI
– dirijor –

S-a născut la Târgu Jiu, în anul 1951. A absolvit cursurile conservatorului bucureştean: clasa de dirijat orchestră a maestrului Constantin Bugeanu şi clasa de compoziţie a maestrului Ştefan Niculescu. În domeniul dirijatului a mai urmat cursuri de măiestrie cu Igor Markevitch (la Bucureşti şi la Weimar), cu Sergiu Celibidache (la München şi la Trier în Germania), cu Witold Rowicky (la Viena) şi cu Karl Östereicher la Academia de Muzică şi Arte Frumoase din Viena. A dirijat concerte în Italia, Germania. Polonia, Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filippine, SUA, Spania, Venezuela şi Uruguay. Activitatea sa interpretativă mai cuprinde numeroase imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, pentru casele de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa) vreo 15 discuri.
În perioada 1977-1983 a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploieşti, apoi a îndeplinit aceeaşi funcţie la Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române din Bucureşti.
Din 1990 este dirijor al Orchestrei de Camera Radio România. În cei peste 25 de ani de activitate a prezentat sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană. Este constant preocupat de promovarea tinerilor interpreţi, dar a colaborat şi cu mari solişti din ţară şi străinătate.
Este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, având numeroase lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. Este şi un pasionat interpret al muzicii de avangardă, fiind deseori invitat să dirijeze în Festivalul Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi precum şi în cel intitulat Worldmusic Days.
Din 1992, Cristian Brâncuşi este şi Profesor-asociat la catedra de Dirijat de orchestră a Universităţii de Muzică din Bucureşti, studenţii săi fiind deja consacraţi în viaţa muzicală a ţării şi cu premii în străinătate. (informaţii preluate de pe site-ul Orchestrei de Cameră Radio)

VINICIU MOROIANU
– pianist –

S-a născut la Bucureşti, în anul 1962, într-o familie de muzicieni. A absolvit Liceul George Enescu” din Bucureşti, clasa de pian a profesoarei Marta Paladi, iar în anul 1985, Universitatea de Muzică din acelaşi oraş, clasa maestrului Gabriel Amiraş. De asemenea, a studiat pe parcursul mai multor ani cu maeştrii Constantin Bugeanu, Pascal Bentoiu, Doru Popovici. A fost distins cu premii I la competiţii naţionale în anii 1973, 1977, 1978 şi este laureat al Concursurilor Internaţionale Guilde francaise des artistes solistes, la Paris (1979) şi George Enescu, la Bucuresti (1991).
În anul 1981 a fost distins cu Premiul Colegiului Criticilor Muzicali pentru interpretarea Sonatei a III-a pentru pian de George Enescu, iar în anul 1992, cu Premiul Fundaţiei Dinu Lipatti pentru restituirea şi prezentarea în concert a Fanteziei op. 8 de Dinu Lipatti. A susţinut primul său recital la vârsta de 11 ani, iar trei ani mai târziu a debutat în calitate de solist. De atunci a concertat cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară şi a apărut în numeroase recitaluri şi concerte camerale. Ca student, a debutat în 1983, cu Orchestra Filarmonicii George Enescu, iar în 1985 a susţinut şi primul recital pe scena Ateneului român. A participat la festivalurile internaţionale George Enescu, ediţiile 1988, 1995, 2003, 2005 (s-a cântat Triplul concert pentru vioară, violoncel şi pian de Paul Constantinescu), Dinu Lipatti ediţiile 1993, 1995, 1997, precum şi în Slovacia (1990), Austria (1991), Costa Rica (1993). A întreprins turnee în Grecia, Ungaria, Bulgaria, Ucraina, Franţa, Italia, Belgia, Germania, Republica Moldova (a fost solistul turneului Filarmonicii George Enescu, în noiembrie 1996). A realizat înregistrări radio şi tv precum şi la Electrecord (Sonatele pentru pian şi violoncel de J. Brahms, cu Attila Szekely, şi Sonata a III-a pentru pian de George Enescu). O altă realizare a sa o constituie ediţia critică a Cadenţelor de Dinu Lipatti, la Ed. Muzicală, 2003. Casa de discuri Agorà din Atena (Grecia) a preluat pe CD înregistrarea din concert a Concertino-ului de B. Martinu.
Din anul 1990, Viniciu Moroianu este profesor la catedra de muzică de cameră şi la cea de pian în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti. Cele mai recente realizări ale sale sunt: susţinerea tezei de doctorat despre creaţia de pian solo a lui Dinu Lipatti; a fost distins cu Medalia Radio România Muzical 5 ani şi Medalia George Enescu Tescani, 2005.
Este membru fondator al Societăţii Române Mozart din Cluj-Napoca şi consilier al Societăţii Filarmonice din Câmpina.

DINU LIPATTI (1917-1950). A fost una dintre personalităţile meteorice a căror ardere intensă, deşi de scurtă durată, reuşeşte să menţină lumina geniului mult timp după dispariţia sa fizică. S-a născut şi a fost educat într-o familie cu tradiţie muzicală tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate, mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui „copil minune”, dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ. În 1934 participa la concursul internaţional de pian din Viena unde i s-a decernat premiul al doilea, fapt care l-a determinat pe marele pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-şi continuie sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia şi lecţii de compoziţie cu Paul Dukas şi Nadia Boulanger şi de artă dirijorală cu Charles Munch. În 1936 îşi începea cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania şi Italia, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de-al doilea război mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu. În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soţie, Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu şi decide să se stabilească cu Madeleine în Elveţia, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Îşi continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic (era bolnav de leucemie), apare pentru ultima oară într-un concert public, la Besançon (Franţa). În partea doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc; după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşează la pian şi interpretează motivul „Jesus bleibt meine Freude” (Isus este bucuria mea) din cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă consemnează Anna Lipatti în cartea Viaţa pianistului Dinu Lipatti. Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Cvartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”. Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii ale unei arte pianistice greu de egalat; sunt interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală. Ca şi compozitor, Lipatti nu a apucat sa atingă culmile atinse de interpret. Rămân însă mărturii ale unei posibile dezvoltări ulterioare ce n-a mai fost să fie. Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră de cameră, op. 3 a fost compus în anul 1936. Este structurat în patru părţi, patru miniaturi de limpezime cristalină, pline de graţie şi sensibilitate, preluând elemente de stil şi expresie din unele dansuri sau aria instrumentală din suita barocă, dar şi din textura concertului clasic, cu armonii mai diversificate, ca urmare a experienţei muzicale acumulate în cele aproape două secole de la Bach la Lipatti.

CÉSAR FRANCK (1822-1890). Compozitor belgian prin naştere dar francez prin adopţie, Franck reprezintă epoca post-romantismului muzical. Originalitatea gândirii sale muzicale s-a manifestat în rolul pe care l-a acordat aşa-numitei celule generatoare un scurt dar pregnant motiv muzical, care generează prin amplificare şi dezvoltare, întregul material muzical al unei lucrări, într-o revenire ciclică specifică denumită ulterior structură ciclică franckiană. Este o modalitate de construcţie pe care o întâlnim şi în Variaţiunile simfonice pentru pian şi orchestră. Ideea de a compune o lucrare concertantă în formula unui ciclu de variaţiuni este o idee romantică prin excelenţă. Tot romantică este şi opoziţia categorică, chiar vehementă, a celor două motive muzicale expuse iniţial în dialogul orchestră pian. Pe parcurs, raportul expresiv dintre cele două entităţi se va echilibra sau chiar se va inversa ca forţă expresivă. Lucrarea este concepută pentru a fi cântată fără pauze, dar, prin tempoul şi caracterul muzicii, poate fi remarcată cu uşurinţă structurarea ei în cele trei momente: repede-rar-repede.

ACHIM STOIA (1910-1973). Trei jocuri din Ardeal este o lucrare în care autorul preia trei tipuri de joc popular din respectiva zonă folclorică, pe care nu le modifică esenţialmente, ci le păstrează linia melodică originală precum şi expresia dansantă fie elegantă şi graţioasă, fie viguroasă, bărbătească. Achim Stoia păstrează şi armoniile naturale ale acestor bijuterii folclorice, contribuţia sa concretizându-se mai cu seamă în haina orchestrală (simfonică) pe care le-o oferă, subliniind farmecul şi parfumul autentic al temelor populare pe care şi le-a ales.

CONSTANTIN BOBESCU (1899-1993). Face parte dintr-o familie de muzicieni români, dintre ai cărei membri menţionăm pe dirijorul Jean Bobescu (frate) şi violonista Lola Bobescu (nepoată). Constantin Bobescu s-a format ca muzician la Schola Cantorum din Paris. A fost o prezenţă activă în viaţa muzicală din secolul XX, colaborând adesea şi cu Filarmonica botoşăneană ca dirijor şi violonist solist mai ales în primele decenii de fiinţare a instituţiei noastre. De asemenea, a făcut parte din Cvartetul lui George Enescu. În calitate de compozitor a scris numeroase piese mici inspirate din folclorul românesc, dar şi lucrări mai ample, utilizând un limbaj esenţialmente romantic. Rapsodia română nr. 1 a fost compusă în anul 1950, având la bază melodii populare sau de factură populară de doină şi de joc prezentate atât de sine stătător cât şi în suprapuneri polifonice, într-un discurs sonor gradat spre o culminaţie maiestuoasă, strălucitoare pentru a reveni în încheiere la sonorităţile discrete, meditativ-evocatoare cu care a început.

TIBERIU BREDICEANU (1877-1968). Este un compozitor folclorist român născut la Lugoj. A cules melodii populare îndeosebi din zona natală şi din alte ţinuturi transilvănene, pe care le-a utilizat în compoziţii vocale de tipul liedului, dar şi în lucrări mai ample, vocal-orchestrale, destinate formaţiilor de amatori, prin care îşi propunea să evoce icoane de la ţară: La seceriş, La şezătoare, Învierea. El a fost primul care a descoperit şi notat mai multe variante ale baladei Mioriţa. Cele Patru dansuri populare româneşti alcătuiesc o suită orchestrală compusă în anul 1951. Orchestraţia acestora a fost refăcută de fiul lui, dirijorul şi compozitorul Mihai Brediceanu (1920-2005). Este forma în care se cântă de obicei aceste bijuterii folclorice româneşti, o haină sonoră menită să dea amploare şi strălucire temelor populare, păstrându-le nealterat parfumul zonei de provenienţă, diversitatea ritmică şi naturaleţea expresivă.

TIBERIU OLAH (1928-2002). A fost unul dintre reprezentanţii de marcă ai muzicii româneşti din cea de-a doua jumătate a secolului XX. În lucrările sale a încercat o apropiere în măsura în care acest lucru este şi posibil între limbajul muzical al secolului XX şi etosul specific muzicii româneşti. Unele lucrări ale sale s-au constituit ca proiecţii sonore ale unor celebre creaţii plastice de asemenea moderne semnate de Constantin Brâncuşi: Coloana fără sfârşit, Poarta sărutului, Masa tăcerii şi altele. Tiberiu Olah a fost şi un inspirat creator de muzică de film, de muzică ilustrativă menită a spori expresivitatea imaginilor vizuale: Răscoala, Mihai Viteazul etc. Calitatea intrinsecă a acestei muzici a făcut ca ea să se desprindă din context, să devină de sine stătătoare, trecând pe scena de concert unde aduce cu sine şi universul de sugestii expresive al creaţiei cinematografice pentru care a fost creată iniţial. În anumite cazuri, forţa sa de expresie este atât de puternică, încât cu greu ne-am putea imagina, bună-oară, o altă reprezentare sonoră a intrării lui Mihai Viteazul în cetatea Albei Iulia, decât cea creată prin această muzică de film.

Sursa: Ioan Turcanu

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s