Botosani – Concert muzica spaniola si latino-americana – 21si 22 ianuarie 2016

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Joi, 21 ianuarie 2016, ora 18,30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

Vineri, 22 ianuarie 2016, ora 18,30
Botoşani, Casa de Cultură a Sindicatelor

MUZICĂ SPANIOLĂ
ŞI LATINO-AMERICANĂ

Dirijor: RAMIRO ARISTA (Argentina)

În program:

Manuel de Falla: Suita nr. 1 din baletul Tricornul
1. Introducere; Amiază
2. Dansul Morăriţei
3. Magistratul
4. Strugurii

Manuel de Falla: Suita nr. 2 din baletul Tricornul
1. Dansul Vecinului (Seguidillas): Allegro ma non troppo
2. Dansul Morarului (Farruca): Poco vivo; Moderato assai, molto ritmico e pesante
3. Dans final (Jota): Poco mosso; Allegro ritmico, molto moderato e pesante…

Manuel Penella: El gato montés (Pisica sălbatică), paso doble Arr.: M. Pérez Acha

Manuel Lillo: Plaza de las ventas (Piaţa comercială), , paso doble
P a u z ă

Ástor Piazzolla: Fuga y Misterio – Arr.: José Bragato

Ástor Piazzolla: Calambre – Arr.: José Bragato

Ástor Piazzolla: Adiós Nonino – Arr.: José Bragato

Ástor Piazzolla: Melodia en la menor

Ástor Piazzolla: Tres minutos con la realidad –
Arr.: José Bragato

Ástor Piazzolla: Tango del ángel – Arr.: Jorge Manfredini

Ástor Piazzolla: Libertango – Arr.: Jorge Valle

RAMIRO ARISTA
– dirijor –

Caracterizat de presa rusă drept pasionat şi energic” şi în stare să dea viaţă muzicii, Ramiro Arista este unul dintre cei mai semnificativi dirijori ai generaţiei sale. De la senzaţionalul său debut la Filarmonica din Sankt Petersburg din martie 2010, a lucrat cu orchestre importante cum ar fi Orchestra Simfonică din Iaroslav, Filarmonica din Timişoara, Orchestra Simfonică Naţională a Republicii Moldova, Orchestra Simfonică din Los Llanos şi Orchestra Simfonică Naţională din Bolivia.
În cadrul planificării pentru 2015 şi 2016, printre evenimentele cele mai pregnante se numără debuturile cu Orchestra Simfonică din Antofagasta – Chile şi Orchestrele Simfonice Naţionale din Panama, Republica Dominicană şi Nicaragua. De asemenea Ramiro revine la Filarmonica din Bacău şi la Opera din Constanţa – România, la Orchestrele Filarmonice din Shumen şi Razgrad – Bulgaria, la Orchestrele Simfonice din Oriente şi Santa Clara – Cuba şi la Orchestrele Simfonice din Cuenca şi Loja – Ecuador.
Cariera internaţională a lui Ramiro a fost îmbogăţită în perioada 2008-2009 de un stagiu motivant la Teatrul Mariinsky la invitaţia lui Valery Gergiev. Ales în unanimitate de muzicieni, Ramiro a fost din octombrie 2009, director artistic şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice Municipale din Piura – Peru. Inspirat de profesionalismul şi talentul lui Gergiev, Ramiro a dirijat 220 de concerte cu ansamblul din Piura, interpretând integrala simfoniilor lui Beethoven, Schubert, Mendelssohn, Schumann, Ceaikovski şi Brahms, precum şi premiera cu Simfonia a V-a de Mahler, „Patria mea” de Smetana, Simfonia Fantastică de Berlioz, Simfonia nr. 1 de Şostacovici şi Tod und Verklaerung de Richard Strauss.
Sensibilitatea lui Ramiro depăşeşte limitele muzicii, este un artist preocupat de umanitate, societăţi şi problemele lor economice, culturale şi educative. Este convins că muzica este un instrument de reintegrare socială şi de aceea se face înţeles de orice fel de public: din ţări sărace şi ţări bogate, copii şi bătrâni, oameni simpli, marginalizaţi şi condamnaţi. În egală măsură, dirijează orchestre profesioniste de nivel superior şi orchestre de copii.
Născut la Buenos Aires, de origine italiană, Ramiro a avut primul contact cu muzica mergând încă de mic la celebrul Teatru Colón din oraşul său, încă de pe atunci pasionat de muzică. Câţiva ani mai târziu a studiat cu profesorul Dumitru Goia la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, datorită unei burse acordate de guvernul român. Ramiro este singurul în stare să combine tradiţiile europene, folclorul balcanic şi ritmurile muzicii latino, ceea ce face din concertele sale un spectacol de neuitat.

MANUEL DE FALLA (1876-1946). Este un important reprezentant al şcolii naţionale spaniole. În anul 1917, de Falla a compus un balet-pantomimă intitulat Magistratul şi Morăriţa, pe care, la solicitarea conducătorului Baletelor Ruse, Serghei Diaghilev, îl rescrie, transformându-l într-un balet în două acte, intitulat El Sombrero de Tres Picos Tricornul (Pălăria în trei colţuri). Premiera noului balet a avut loc la Londra, în anul 1919, sub bagheta lui Ernest Ansermet, cu decorurile şi costumele create de Pablo Picasso, coregrafia aparţinând lui Léonide Massine. Libretul baletului are la bază o nuvelă de Pedro Antonio de Alarcón, acţiunea gravitând în jurul unui magistrat infatuat care se străduieşte să o seducă pe fidela soţie a unui morar un subiect uzual în Spania. Din muzica baletului au fost alcătuite două suite pentru scena de concert, prima incluzând momentele esenţiale din actul I, iar cea de a doua suită cuprinzând secvenţe din actul al doilea; De Falla utilizează aici teme din folclorul andaluz, aşa-numitele cante-jondo şi flamenco.

Subiectul baletului Tricornul este o poveste binecunoscută în Spania, povestea feudalului care se simte atotputernic şi îşi arogă drepturi asupra femeii altuia. Morarul şi Morăriţa sunt personajele similare cu Figaro şi Suzana din comediile lui Beaumarchais, locul Contelui fiind luat aici de Magistrat (Judecător). Tricornul este pălăria in trei colţuri purtată de magistrat; în cazul de faţă Tricornul reprezintă simbolul puterii şi obiectul asupra căruia Morarul îşi varsă năduful. Subiectul este tratat cu mijloacele comediei, ale farsei, figura Judecătorului fiind ridiculizată. Baletul este împărţit în două acte: I. După-amiaza şi II. Seara.

Actul întâi:
După o scurtă fanfară (parodiată), cortina se ridică, lăsând vederii o moară în Andaluzia. Morarul încearcă să dreseze o mierlă să indice ora. El îi spune păsării să ciripească de două ori, dar ea ciripeşte de trei ori. Enervat, Morarul ceartă pasărea şi îi spune să mai încerce o dată. De data asta însă pasărea ciripeşte de patru ori. Morarul se înfurie şi mai rău, dar Morăriţa îi oferă mierlei un strugure. Pasărea primeşte strugurele şi ciripeşte corect: de două ori. Morarul şi soţia lui se amuză de situaţie şi îşi continuă munca. Activitatea lor este întreruptă mai întâi de un filfizon care o salută insistent pe Morăriţă şi apoi de trecerea unui alai oficial în care îşi face apariţia Judecătorul împreună cu soţia sa şi cu garda de alguazili. Judecătorul este fascinat de frumuseţea Morăriţei şi se întoarce pentru a încerca să o cucerească. Morarul se înfurie, dar Morţriţa îl linişteşte, spunându-i că îi va juca o farsă; prefăcându-se că nu observă prezenţa Judecătorului, Morăriţa începe să danseze, pătimaş, fandango. Privind vârtejul de senzualitate al dansului, fără a sesiza perfida simulare a seducţiei, Judecătorul nu mai poate rezista şi înaintează pentru a-şi prezenta, grotesc, omagiul. Morăriţa continuă să se prefacă, răspunzându-i ceremonios, ca o mare doamnă, apoi continuă să-l provoace, oferindu-i o boabă de strugure şi un sfert de sărut, după care îi pune piedică; Judecătorul cade şi atunci apare Morarul furios, agitând o bâtă ca în situaţia când hoţii i-ar fi călcat casa. Înfricoşat, Judecătorul caută să se scuze, Morarul se preface că înţelege, îl ajută să se ridice, aplicându-şi ca din greşeală ghionturi cu nemiluita. Bătrânul Judecător înţelege că este obiectul unei farse şi pleacă furios, iar Mororul şi Morăriţa reiau împreună fandango-ul senzual pe care Morăriţa îl dansase mai înainte singură.
Actul al doilea:
În continuarea aceleiaşi zile, la casa morarului sosesc săteni, vecini; se bea, se cântă şi se dansează seguidilla un dans unduitor, cald şi cât se poate de insinuant. Dansează şi morarul pentru a-şi întreţine oaspeţii; dansul său se numeşte farruca un dans bărbătesc, mândru, cu ritmul marcat apăsat. Dansul este însă întrerupt de către garda de corp a magistratului care a venit să-l aresteze pe morar pe motive născocite. După ce morarul este ridicat, oaspeţii pleacă unul câte unul. Soţia morarului adoarme, iar imediat după, Judecătorul îşi face apariţia la moară. Aproape de uşă, se împiedică şi cade în râu. Soţia morarului se trezeşte şi îi cere Judecătorului să plece; acesta ţine însă morţiş să-i declare dragostea sa, ameninţând că dacă nu i se răspunde, se va sinucide cu un pistol. Morăriţa îl ameninţă la rândul ei cu o puşcă, chiar trage un foc fără a-l nimeri, după care, speriată, fuge. Judecătorul se dezbracă de hainele ude şi se culcă în patul Morăriţei. Morarul reuşeşte să fugă de sub paza alguazililor, revine acasă, îl vede pe Judecător în pat şi se gândeşte să-l omoare; se răzbună însă, doar pe tricornul Judecătorului, după care îi vine o idee năstruşnică, se îmbracă cu hainele Judecătorului, scrie pe perete Domnule Judecător, mă duc să mă răzbun. Îmi place nevasta dumitale, după care pleacă. Judecătorul se trezeşte şi se îmbracă cu hainele Morarului. Revin alguazilii care îl caută pe Morar, îl înşfacă pe cel care avea hainele de morar, pe Judecător, şi îl iau la bătaie. Morăriţa crede că este bătut soţul ei şi se luptă cu alguazilii. Morarul revine în haine de judecător, fiind huiduit de vecini. În cele din urmă Morăriţa şi Morarul se recunosc şi împreună cu vecinii îl snopesc pe Judecător, aruncându-l apoi în sus cu o pătură spre hazul tuturor. Cel mai vesel balet al lui De Falla se termină în ritmurile exuberante ale Jotei, a cărei temă reia motivul dragostei tinereşti dintre Morar şi Morăriţă, simbolizând triumful iubirii şi fidelităţii conjugale.

MANUEL PENELLA MORENO (1880-1939). A fost un compozitor spaniol, autor de operete, zarzuele (operete populare spaniole) şi alte lucrări de acelaşi tip: farse, comedii cu muzică. A compus şi lucrări de operă şi muzică religioasă. El gato montés (Pisica sălbatică) este o operă în trei acte compusă în anul 1916. S-a bucurat de mult succes în epocă, atât în Spania, cât şi în SUA. Refacerea spectacolului, cu Placido Domingo în rolul de tenor, a constituit un reviriment muzical efectiv. Dansul cu acelaşi nume (El gato montés) este un moment orchestral din această operă.

MANUEL LILLO TORREGROSA. Este un compozitor spaniol născut în anul 1940. Activitatea sa de bază a fost cea de clarinetist în Banda Sinfónica Municipal de Madrid. A mai făcut parte şi din Orquesta Nacional de España şi dintr-un grup spaniol de muzică contemporană. A compus circa 600 de lucrări, majoritatea de factură populară, dar şi de factură simfonică, circa 70, dedicate clarinetului sau altor instrumente de suflat. Printre cele de factură populară se află şi acest paso doble intitulat Plaza de las ventas (Piaţa comercială).

ÁSTOR PANTALEÓN PIAZZOLLA (1921-1992). A fost un compozitor argentinian, autor cu precădere de tangouri, un dans tradiţional, specific Argentinei. Prin cele aproximativ 3000 de piese, Piazzolla a creat un nou stil de tangou, încorporându-i elemente din muzica clasică şi din jazz. A fost un virtuoz al bandoneonului, instrument la care a cântat cu diferite formaţii şi a înregistrat circa 500 din piesele sale. S-a născut în Mar del Plata, Argentina, dar familia sa a emigrat în SUA (1925), stabilindu-se în cartierele mărginaşe ale NewYork-ului. Gustul pentru muzică a început prin audierea unor înregistrări cu orchestrele de tangou conduse de Carlos Gardel şi Julio de Caro, dar şi jazz, şi muzică clasică, inclusiv Bach. În 1936, familia Piazzolla revine la Mar del Plata, iar doi ani mai târziu se mută în Buenos Aires. În anul următor, devine bandoneonist în orchestra lui Anibal Troilo, una dintre cele mai mari orchestre de tangou din lume la acea data. La douăzeci de ani, Piazzolla câştiga suficient ca să-şi poată plăti lecţii de muzică cu Alberto Ginastera, un compozitor argentinian important, cu care a lucrat timp de cinci ani. În 1946 îşi întemeiază o orchestră proprie, la care va renunţa în 1950, pentru a se dedica studiului muzicii, aplecându-se asupra unor partituri de Bartok şi Stravinski. În perioada următoare începe să compună piese în limbajul compozitorilor pe care îi admira. În 1954, cu un grant din partea guvernului francez, începe să studieze la Paris cu Nadia Boulanger. A fost perioada în care credea că destinul său muzical trebuie să fie muzica clasică. Înainte de a pleca din Paris, i se trezeşte din nou interesul pentru muzica de jazz, astfel că, revenit în Argentina, în anul 1955 îşi înfiinţează o nouă formaţie alcătuită din instrumente de coarde şi două bandoneoane. Cu această formaţie începe drumul şlefuirii noului stil al tangoului argentinian, drum continuat prin mai multe formaţii instrumentale sau vocal-instrumentale, constituite ulterior. Activitatea sa muzicală avea să continue cu dese şederi alternative între cele două ţărmuri ale Atlanticului, cu succese de răsunet, dar şi cu dezamăgiri, impunându-se ca o voce inconfundabilă a secolului XX, nu doar în patria sa ci şi în toată lumea latină, în America de Nord, în Europa şi cam pe toate meridianele muzicale ale lumii. În afară de tangourile sale celebre, a compus şi lucrări de factură clasică-modernă: Anotimpurile ş.a.
Muzica sa se distinge nu doar prin cunoscutul ritm al tangoului, ci şi printr-o intensitate ardentă a trăirii şi expresiei muzicale, prin mult patos, dus uneori chiar până la teatralitate. Din creaţia sa, dirijorul Ramiro Arista a alcătuit un grupaj ce include şi unele piese care au făcut înconjurul lumii: Adios Nonino, Tango del Angel, Libertango.

SURSA: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s