Botosani – Concert Simfonic – 29 ianuarie 2016

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 29 ianuarie 2016, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: FLORIN TOTAN
Solist: ALEXANDRU TOTAN, violoncel

În program:

C. Saint-Saëns: Dans macabru, poem simfonic op. 40
Mouvement modéré de Valse

C. Saint-Saëns: Concertul pentru violoncel şi orchestră nr. 1, în la minor, op. 33
Allegro non troppo
Allegretto con moto
Un poco meno mosso

P a u z ă

G. Bizet: Carmen, suita nr. 1

Nr. 1 Preludiu (Preludiul la actul I): Andante moderato (attacca Nr. 1a)
Nr. 1a Aragoneza (Preludiul la actul IV): Allegro vivace
Nr. 2 Intermezzo (Preludiul la actul III): Andante quasi Allegretto
Nr. 3 Seguidilla (Actul I): Allegretto
Nr. 4 Dragonii de Alcala (Preludiul la actul II): Allegro moderato
Nr. 5 Toreadorii (Introducere la actul I): Allegro giocoso

G. Bizet: Carmen, suita nr. 2
Nr. 6 Marşul contrabandiştilor (Introducere la actul III): Allegro moderato
Nr. 7 Habanera (Actul I): Allegretto quasi Andantino
Nr. 8 Nocturnă (Aria Micaelei, actul III): Andante molto
Nr. 9 Cântecul Toreadorului (Actul II): Allegro molto moderato
Nr. 10 Garda montană (Corul copiilor străzii, actul I): Allegro Tempo di Marcia
Nr. 11 Dans boem (Cântec ţigănesc, actul II): Andantino quasi Allegretto

FLORIN TOTAN
– dirijor –

S-a născut în anul 1955. A studiat dirijatul cu Constantin Bugeanu (1980-1984) la Bucureşti şi s-a perfecţionat cu Franco Ferarra la Siena (1983) şi R. Schumacher la Paris şi Berlin (1990 şi 1991). Decisivă pentru formarea sa dirijorală a fost întâlnirea cu Maestrul Celibidache, studiind cu el la München şi Mainz (1982-1990). A câştigat Concursurile Internaţionale de la Mürzzuschlag (Austria) 1990 (ex aequo cu Jim Wang) şi Berlin 1991 (dirijând în finală, Berliner Symphonie Orchester în sala Schauspielhaus). Florin Totan este unul dintre muzicienii români cu c intensă activitate concertistică peste hotare, dirijând frecvent în Anglia, Belgia, Franţa, Germania, Serbia, Croaţia, Elveţia, Italia, Spania, Portugalia, Finlanda, Israel, Turcia, Egipt, SUA, Mexic, El Salvador, Venezuela şi Brazilia. A dirijat la festivaluri prestigioase: Paris-Jouvissy (1985), Avignon (1990, 1992, 1994), Bergamo (1997, 2008) şi Brescia (2005), Enescu Bucureşti (1998), Rovinj, Osor şi Sisak (Croaţia), Niş (Serbia), I-ul Festival al Muzicii Româneşti de la Londra (2005). A fost dirijor permanent al Filarmonicii din Botoşani (1987-2000), iar din anul 2000, este dirijor al Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea. În 1990, a înfiinţat prima orchestră particulară din România, care susţine anual 8-10 concerte (cu solişti şi dirijori invitaţi). In Memoriam Celibidache este proiectul său cel mai drag, susţinând cursuri şi seminare despre tehnica dirijorală şi filozofia muzicală a Maestrului său, la Bucureşti dar şi în Portugalia, Spania, Italia, Franţa, SUA şi Brazilia.

ALEXANDRU TOTAN
– violoncelist –

S-a născut la data de 5 martie 1992, într-o familie de muzicieni.
-A început studiul violoncelului la vârsta de 7 ani cu unchiul său, Dan Totan, care ulterior avea să-i devină profesor la Liceul de Artă George Enescu din Bucureşti.
-Şi-a perfecţionat tehnica violoncelistică cu maestrul Aurel Niculescu, lucrând cu acesta aproape doi ani şi jumătate la Bucureşti şi Braşov.
-A absolvit Liceul de Muzică George Enescu din Bucureşti, în prezent fiind în anul I de Master la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, la clasa prof. univ. dr. Marin Cazacu.
-Este la clasa de muzica de camera a conf. univ. dr. Verona Maier.
PREMII OBTINUTE: 2005:
Premiul II la Olimpiada de Muzică (faza naţională)
Premiul I la Concursul Naţional de interpretare instrumentală Timotei Popovici de la Sibiu
2006: Premiul II la Olimpiada de Muzică (faza naţională)
2007: Premiul III la Olimpiada de Muzică (faza naţională)
Premiul II la Olimpiada de Muzică(faza naţională)
2008: Premiul II la Olimpiada de Muzică(faza naţională)
Premiul I la Concursul Naţional de interpretare instrumentală Timotei Popovici de la Sibiu
2009: Premiul II la Olimpiada de Muzică(faza naţională)
Premiul II la Concursul Naţional George Georgescu de la Tulcea, secţiunea Muzică de Cameră (în formaţie de trio) 2010: Premiul I, finalist la concursul Miniatura Romantică, Galaţi
Premiul I, finalist la acelaşi concurs Secţiunea Muzică de cameră
2011: Premiul I, finalist la concursul Miniatura Romantică, Galaţi Secţiunea Muzică de cameră.
2013: Premiul I la concursul Paul Constantinescu.
2015: Premiul II la concursul Drumul spre celebritate.
-A avut diverse recitaluri şi înregistrări în Bucureşti, solo dar şi făcând parte din formaţii camerale, iar în vara anului 2008 a interpretat concertul pentru vioară şi violoncel în si bemol major acompaniat de orchestra Liceului de Muzică George Enescu, dirijată de Bogdan Vodă cu ocazia festivalului EURORCHESTRIES din Franţa.
-A fost difuzat de asemenea de mai multe ori şi de Radiodifuziunea Română, în emisiunile regretatei Rodica Sava.
-A susţinut concerte în calitate de solist cu orchestre din ţară precum Filarmonica Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea şi Filarmonica Mihail Jora din Bacău.
-În ultimii ani, colaborează cu orchestre importante din Bucureşti precum: Orchestra Română de Tineret, Camerata Regală, Orchestra Sinfonia Bucureşti şi Orchestra Simfonica Bucureşti.

CAMILLE SAINT-SAËNS (1835-1921). A fost unul dintre reprezentanţii de frunte ai muzicii franceze romantice şi, mai ales, postromantice. În domeniul muzicii s-a afirmat ca un mare dirijor şi, îndeosebi, un pianist şi un organist virtuoz.
Danse macabre, op. 40 a fost compus într-o primă versiune (1872) ca un cântec pentru voce şi piana pe versurile poetului francez Henri Cazalis (18401909), pentru ca doi ani mai târziu să fie elaborat în forma prezentă, de poem simfonic, în care linia vocală este preluată de violina solo. Ideea artistică a poetului, preluată şi de compozitor, are la bază o superstiţie tradiţională în Franţa, potrivit căreia, în fiecare an, la o anume dată (Halloween), Moartea are puterea de a chema morţii din morminte (scheletele) ca să danseze după cântul ei la vioară: Zig et Zig et Zig, la Mort en cadence/ Frappant une tombe avec son talon,/ La Mort à minuit joue un air de danse,/ Zig et Zig et Zag, sur son violon.// Le vent dhiver souffle, et la niut est sombre;/ Des gémissements sortent des tilleuls;/ Les squelettes blancs vont à travers lombre,/ Courant et sautant sous leurs grands linceuls.// Zig et Zig et Zig,chacun se trémousse,/ On entendclaquer les os des danseurs./ …// Mais psit! Tout à coup on quitte la ronde,/ On se pousse, on fuit, le coq a chanté…. (Zig, zig, zig, Moartea în cadenţă,/ Lovind un cavou cu călcâiul,/ La miezul nopţii Moartea cântă o melodie de dans,/ Zig, zig, zag, la vioara ei.// Vântul iernii bate şi noaptea este întunecată;/ Suspine se aud în pădurea de tei./ Schelete albe trec prin amurg,/ Alergând şi sărind în mantele lor.// Zig, zig, zig, fiecare ţopăie,/ Poţi să auzi pocniturile oaselor dansatorilor./ …// Dar linişte! Deodată, ei părăsesc dansul,/ Merg înainte, zboară; cocoşul a cântat…). Aceste versuri sunt tipărite chiar la începutul partiturii Dansului macabru. Poemul începe cu un sunet repetat de douăsprezece ori, simbolizând o pendulă ce bate miezul nopţii. Soloul de vioară în care este prezent tritonul (cvarta mărită/cvinta micşorată prin acordajul special al violinei solo: coarda mi devine mi bemol, obţinându-se astfel tritonul pe coarde libere mi bemol-la tritonul considerat în evul mediu ca fiind diabolus in musica) semnifică intrarea Morţii în cimitir; cântecul ei (iniţial, mai degrabă scrâşnit) ridică scheletele din morminte; începe dansul fantomelor care devine tot mai frenetic; în momentul culminant se aude un cântec de cocoş, apar zorii, scheletele revin pentru încă un an în mormintele lor; mai este de remarcat utilizarea xilofonului pentru a întruchipa zăngănitul scheletelor în mişcare.
Muzica acestui poem a fost destul de deranjantă, pentru gustul public din epoca în care a fost scrisă, dar, datorită puternicei sale expresivităţi, a fost privită apoi cu mai mult simţ al umorului, devenind chiar subiect pentru filme de desene animate sau muzică de fond pentru multe filme artistice sau seriale.

Concertul în la minor pentru violoncel şi orchestră a fost compus în anul 1872. Saint-Saëns preia aici modelul lisztian de structurare a concertului solistic, model ce presupune o concepţie unitară a lucrării, cu reveniri ciclice ale unei (unor) idei muzicale de bază, tinzând spre o arhitectură muzicală liberă, asemeni cu a unui poem simfonic; în concertul lui Saint-Saëns însă, deşi se cântă fără întrerupere, cele trei părţi tradiţionale ale unui concert solistic îşi păstrează individualitatea, legătura dintre ele fiind asigurată prin reluarea temei principale din partea întâi. Partea mediană se distinge în context prin caracterul graţios, solemn, ceremonios al muzicii sale ce pare a evoca imaginea vechilor clavecinişti francezi, iar prima şi a treia parte aduc o muzică de profundă vibraţie romantică învăluitoare, plină de mister şi nu lipsită de accente patetice.

GEORGES BIZET (1838-1875). Opera Carmen a fost compusă pe parcursul anilor 1873-1874, premiera având loc la data de 3 martie 1875. Libretul ei a fost alcătuit de Meilhac şi Halevy după nuvela cu acelaşi titlu de Prosper Mérimée. Se ştie, opera Carmen a căzut la premieră, datorită refuzului publicului parizian al epocii obişnuit cu intrigi dulcege şi finaluri fericite de a accepta o acţiune frustă, sentimente puternice şi mai ales reale, neconvenţionale, plus încheierea şocantă: o crimă pasională. La acea dată, Carmen era văzută drept stricata în cea mai supărătoare accepţie a cuvântului; o stricată înnebunită de corpul său, dăruindu-se primului soldat venit, din capriciu, din întâmplare, pe negândite; părăsindu-l după ce l-a compromis, dezonorat, umilit, pentru a fugi după un bărbat mai frumos, pe care l-ar părăsi la rândul său dacă ar putea şi, între timp, străduindu-se să adoarmă prin îmbrăţişări neruşinate vigilenţa vameşilor pentru a ocroti poznele contrabandiştilor… după cum comenta Achille de Lauzières. Între timp, şi parizienii şi lumea au văzut şi auzit atât de multe, încât amănuntele acestea nu mai şochează pe nimeni. Se păstrează însă forţa de expresie fantastică a muzicii, văzută de mulţi ca fiind poate cea mai reuşită creaţie de acest fel, mai ales datorită echilibrului auditiv dintre rolurile vocale principale şi forţele orchestrale. Pare că fascinaţia exercitată de Carmen asupra bărbaţilor pe care îi întâlnea a fost preluată de muzica lui Bizet în raport cu auditorii săi de pretutindeni. Datorită acestei enorme audienţe a operei, s-au făcut şi multe transcrieri sau parafraze ale temelor sale celebre sau chiar a muzicii în ansamblu cum este cazul acestor două suite realizate de Fritz Hoffmann, suite în care momentele vocale devin orchestrale, vocile soliştilor şi ale corului fiind înlocuite de voci ale instrumentelor, reuşind să păstreze şi să transmită cea mai mare parte a forţei de expresie pe care o exercită opera originală. Ordinea momentelor din această suită nu respectă firul acţiunii operei, ci urmează concepţia concertantă privind alternarea unor episoade cu dominantă expresivă diferită, contrară, complementară.

Sursa: Ioan Turcanu

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s