Botosani- Concert Simfonic – vineri 12 februarie 2016

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 12 februarie 2016, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: BOGDAN CHIROŞCĂ
Solist: RADU MIHAI ROPOTAN, vioară

În program:

W. A. Mozart: Uvertura operei Flautul fermecat, KV 620
Adagio; Allegro

W. A. Mozart: Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 4, în re major, KV 218
Allegro
Andante cantabile
Rondeau (Andante grazioso – Allegro ma non troppo)

P a u z ă

Franz Schubert: Simfonia a V-a, în si bemol major
Allegro Allegro vivacissimo
Andante con moto
Menuetto: Allegro molto
Allegro vivace

BOGDAN CHIROŞCĂ
– dirijor –

S-a născut la data de 1 octombrie 1975 în Botoşani.
Studii :
•1994 Absolvent al Liceului de Arte Ştefan Luchian din Botoşani la secţia de interpretare muzicală pian, clasa profesorului Adrian Moroşanu.
•1999 Absolvent al Facultăţii de Interpretare Muzicală George Enescu Iaşi secţia pian, la clasa profesorului Ioan Welt
•2004 Absolvent al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru Iaşi, specializările compoziţie şi dirijat orchestră, clasa profesorilor Vasile Spătărelu şi Corneliu Calistru.
•2006 (9-11 octombrie) Masterand al cursului de dirijat orchestră cu Enrique Garcia Asensio, în cadrul celui de-al treilea festival Sergiu Celibidache de la Iaşi.

Experienţă profesională

•1999 2006 Maestru corepetitor la Opera Naţională Iaşi, desfăşurând totodată o serie de recitaluri cu soliştii instituţiei.
•2002 2006 Profesor de orchestră la Colegiul Naţional Octav Băncilă Iaşi.
•2006 2011 Dirijor al Operei Naţionale Române Iaşi
•2009 Membru al UCMR
În prezent sunt doctorand în muzică (compoziţie muzicală), lector universitar la Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Pedagogie muzicală şi Teatru, (catedra de armonie) şi dirijor al orchestrei de studenţi a Universităţii de Arte George Enescu Iaşi.
Concomitent cu prezentarea propriei creaţii în diverse apariţii publice, festivaluri (Workshop-ul de creaţie din cadrul Festivalului George Enescu Bucureşti, 2011) şi proiecte artistice desfăşurate în ţară cât şi în străinătate (InterArt 2007 România, InterArt 2008 Germania şi Italia); am susţinut concerte în calitate de solist sau dirijor cu orchestrele Filarmonicilor din Botoşani, Iaşi, Braşov şi cu orchestra Universităţii George Enescu Iaşi.

Lista creaţiilor

•Trei miniaturi vocale pentru mezzo-soprană şi pian pe versuri de I. Boroda
•Şase piese pentru pian
•Impresii pentru clarinet solo, op. 1 (înregistrare Radio Iaşi)
•Strajă de noapte Lied pentru mezzo-soprană flaut şi pian pe versuri de I. Boroda
•Se-ntunecă din aproape Lied pentru mezzo-soprană şi pian pe versuri de I. Boroda
•Nocturnă pentru trio de coarde (vioară, violă, violoncel)
•Ascult cum cade ploaia Lied pentru soprană si pian pe versuri de I. Boroda
•Şapte variaţiuni pentru pian pe o temă proprie
•Cinci lieduri pe versuri tanka pentru tenor şi pian (înregistrare Radio Iaşi)
•Versiune orchestrală a trei colinde de S. Drăgoi
•Fuga la patru voci pentru cvartet
•Versiune orchestrală după valsul Destiny de S. Baynes ( două variante)
•Rugăciune Cantată pentru mezzo-soprană şi orchestră de cameră pe versuri de M. Eminescu
•Brevis Poem pentru orchestră simfonică (doua variante lucrare de licenţă)
•Diptic pentru orchestră prelucrare după S. Drăgoi
•Sonata pentru pian, op. 2 (înregistrare Radio Bucureşti şi Radio Iaşi)
•Cvintet de suflători (înregistrare Radio Bucureşti şi Radio Iaşi)
•Cvartet de coarde Rugă după psalmul 50 (înregistrare TVR Cultural)
•Regăsiri poem pentru orchestră (înregistrare TVR Iaşi)
•Simfonia de camera pentru 13 instrumentişti Prima audiţie la Workshop-ul de creaţie, în cadrul Festivalului George Enescu Bucureşti 2011
•Simfonia de cameră versiunea a doua
•Din departe in aproape Trei miniaturi vocale pentru bariton si pian pe versuri de Ion Boroda
•Profil lied pe versuri de Vasile Burlui în memoria Adelei Burului

RADU MIHAI ROPOTAN
– violonist –

Născut în 1989 la Galaţi, Radu Ropotan, a câştigat nu mai puţin de 20 premii naţionale şi internaţionale printre care Premiul I la Remember Enescu International Violin Competion şi premiul special la Andrea Postacchini International Competition în Fermo, Italia.
A absolvit gimnaziul Dimitrie Cuclin din Galaţi, unde a studiat vioara sub îndrumarea profesorului Liviu Popovici, şi Liceul Tudor Ciortea din Braşov, sub îndrumarea profesoarei Maria Mireanu.
În 2008 i-a fost acordată o bursă de studiu la Royal College of Music din Londra, unde a devenit elevul lui Yuri Zhislin şi al lui Maciej Rakovski. Îşi termină studiile de master cu bursă la Royal Academy of Music din Londra, cu distincţie, sub îndrumarea lui Igor Petrushevsky şi Levon Chilingirian.
Tot la Academia Regală din Londra, Radu Ropotan lucrează cu mari nume ale scenei internaţionale printre care Thomas Brandis , Anna Lisa Bezrodny şi Maxim Vengerov. De asemenea, la Londra are ocazia să lucreze cu marele violonist român, Eugen Sârbu.
Radu Ropotan a concertat pe scene din Italia, Franţa, Germania, Anglia şi, recent, a susţinut un turneu în Japonia unde a participat la Festivalul de muzica din Pacific; aici a colaborat cu Rainer Kuchl, concert-maestru la Vienna Philharmonic, şi David Chen, concert-maestru la Metropolitan New York.
Printre mentorii lui, mai trebuie menţionate nume precum: Ştefan Gheorghiu, Liviu Prunaru şi Ilarion Ionescu-Galaţi.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). Este unul dintre cei trei mari reprezentanţi ai clasicismului muzical vienez. În creaţia sa, mijloacele clasice de exprimare muzicală ajung la nivelul maxim de şlefuire, iar conţinutul expresiv atinge sublimul dacă avem în vedere atitudinea specifică stilului clasic, atitudine ce se poate rezuma în expresia: afecţiunea nu trebuie să domine niciodată raţiunea. De aici, echilibrul, limpezimea şi seninătatea muzicii mozartiene în care găsim şi bucurie, şi poezie, şi meditaţie, şi elan tineresc, dar niciodată acestea nu ajung la intensităţi extreme, care să tulbure limitele bunului simţ. Şi toate aceste frumuseţi sonore le găsim în ansamblul creaţiei sale, fie că este vorba de muzică de cameră, de lucrări concertante, de muzică simfonică, vocal-simfonică sau de operă, indiferent de cât de des sunt auzite.
Opera Flautul fermecat a fost compusă în anul 1791, cu câteva luni înaintea morţii autorului. Acest amănunt biografic nu se reflectă, însă, în conţinutul expresiv al operei care este o adevărată feerie muzicală, apropiată de universul expresiv şi caracterul singspiel-ului (operă/operetă populară germană). Uvertura acestei opere este poate cea mai elaborată pagină mozartiană de acest tip; o orchestraţie bogată, diversă, numeroase procedee simfonice şi contrapunctice iată câteva dintre mijloacele utilizate pentru a crea un univers sonor cu un colorit bogat, cu multe aspecte ce contrastează între ele, dar care au ca rezultantă de ansamblu o muzică solemnă, fastuoasă.

Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 4, în re major a fost compus în anul 1775 la Salzburg, deschizând o serie de concerte a căror limpezime şi prospeţime a inspiraţiei le situează până astăzi între cele mai cântate concerte mozartiene pentru vioară; este vorba despre concertele nr. 3, nr. 4 şi nr. 5. Din acest grup, Concertul în re major este ceva mai ocolit, fără a exista un motiv evident. I se spune şi concertul militar pentru câteva măsuri intonate în caracter de marş în deschiderea primei părţi. După aceea însă referirile la acest aspect aproape că dispar, lăsând loc izvorului cristalin şi plin de prospeţime al inspiraţiei melodice mozartiene, ce-şi susură curgerea lină, când avântat când mai reţinut, dar oricum cu graţie şi eleganţă. Tot o încântare asta pare a fi deviza autorului pe parcursul primei părţi. Partea a doua continuă să facă acelaşi lucru într-o atmosferă delicată, de visare liniştită, tulburată din când în când de acordurile mai impetuoase ale suflătorilor, iar rondo-ul final alternează imagini pline de voioşie şi umor cu o temă-refren alcătuită ea însăşi din două secţiuni contrastante (rondoul baroc şi rondoul clasic): prima sugerând lumea distinsă şi elegantă a saloanelor (Andante grazioso, iar a doua, plină de energie şi vioiciune (Allegro ma non troppo), sugerând personajele active, dinamice, din spiţa lui Figaro, bunăoară.

FRANZ SCHUBERT (1797-1828). A trăit la Viena, într-o atmosferă muzicală puternic impregnată de lumina celor trei aştri ai clasicismului: Haydn (1732-1809), Mozart (1756-1791) si Beethoven (1770-1827). El însuşi a început prin a fi fiul spiritual al acestora dar, în cele din urmă şi-a afirmat propria personalitate şi sensibilitate artistică, configurând ceea ce noi, astăzi denumim prin expresia romantism muzical timpuriu. Romantismul schubertian şi-a găsit o întruchipare pregnantă în primul rând în creaţia de lieduri, în muzica instrumentală de cameră şi chiar în domeniul muzicii simfonice. Domeniul în care se poate afirma că a ratat este acela al operei domeniu în care şi Haydn se situa în aproximativ aceleaşi coordonate, iar Beethoven, se chinuise mulţi ani cu o unică creaţie Leonora; doar Mozart strălucise în operă, preluând însă modelul operei italiene. Simfonia a V-a a fost compusă în anul 1816. Autorul avea atunci doar 19 ani şi se manifesta ca un sclipitor fiu spiritual al clasicismului muzical vienez, sub auspiciile căruia se forma. Simfonia a V-a este structurată în cele patru părţi caracteristice modelului clasic. Chemări voioase, reluate cu amabilă insistenţă, intrarea într-o lumea mirifică a unui basm în care toţi eroii sunt buni şi supărările sunt provocate doar de înnorările trecătoare iată panoplia de imagini a primei părţi. Cea mai amplă dintre toate, partea lentă propune o atmosferă poetică, plină de căldură, scăldată într-o lumină blândă, în care doar duioşia este mai intensă sau mai reţinută. Denumită Menuet, partea a treia are însă, mai degrabă caracterul unui scherzo, cu o expresie viguroasă, bărbătească, dar şi ceva mai unduioasă în secţiunea sa mijlocie, Trio (cât de uşor pot glisa aceste imagini spre muzica Simfoniei în sol minor de Mozart!). Finalul revine în universul plin de graţie şi delicateţe părăsit pentru câteva clipe, înfăţişând sub această lumină jocul un joc sprinţar al spiritului, al fanteziei.
Cu trecerea timpului, Simfonia a V-a s-a dovedit a fi cea mai echilibrată, cea mai senină simfonie schubertiană, chiar dacă deasupra ei planează acea lumină caldă, difuză, izvorâtă parcă din curcubeul sonor mozartian, învăluindu-i motivele muzicale, poleindu-i cu aur arcuirile arhitectonice de clasică limpezime. Se spune, de altfel, că aici, Schubert poetizează spiritul clasicismului muzical (W.G. Berger), aducând prinosul său de admiraţie faţă de marii clasici şi, în primul rând, faţă de marele Wolfgang Amadeus…

Sursa : Ioan Turcanu

Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s