Botosani – Concert Simfonic – 15 aprilie 2016

FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211

Vineri, 15 aprilie 2016, ora 18,30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor

CONCERT SIMFONIC

Dirijor: LIVIU CONDRIUC
Solist: RĂZVAN DRAGNEA, pian

În program:

Charles Ives: Întrebarea fără răspuns (The Unanswered Question)
Largo molto sempre (pentru coarde şi trompetă)

Fr. Liszt: Concertul pentru pian şi orchestră nr. 1, în mi bemol major
Allegro maestoso. Tempo giusto
Quasi Adagio Allegretto vivace Allegro animato
Allegro marziale animato

P a u z ă

Fr. Schubert: Simfonia a II-a, în si bemol major
Largo; Allegro vivace
Andante
Menuetto: Allegro vivace
Presto vivace

LIVIU CONDRIUC
– dirijor –

Dirijor permanent al Filarmonicii Botoşani (de la 1 noiembrie 2013), Liviu Condriuc a absolvit vioara la Conservatorul George Enescu Iaşi, cu profesorul Leonid Popovici. A urmat cursuri postuniversitare de violă la Hochschule für Musik din München cu profesorul Jürgen Weber şi la Hochschule für Musik din Berlin la renumitul profesor Alfred Lipka. După o scurtă activitate ca prim violist la opera din Regensburg, se mută la Deutsche Oper Berlin, unde activează până în prezent. Paralel cu activitatea de violist la Deutsche Oper Berlin, a început studii particulare de dirijat la profesorul Dumitru Goia şi compoziţie la profesorul Corneliu Dan Georgescu. A asistat la repetiţiile celor mai importanţi dirijori, printre care în mod deosebit menţionăm Sergiu Celibidache cu Filarmonica din München. Ca membrul activ al Deutsche Oper Berlin, a lucrat cu mari personalităţi dirijorale, precum Christian Thielemann, Giuseppe Sinopoli, Donald Runnicles, Ulf Schirmer, Constantinos Carydis, Fréderic Chaslin, Fabio Luisi, Jun Märkl, Renato Palumbo, Marcello Viotti, Andris Nelsons. A participat activ la numeroase cursuri internaţionale de dirijat în Germania, Rusia, Austria, România, Republica Moldova. În Romania a mai dirijat orchestre din Oradea, Piteşti, Braşov, Iaşi, Bucureşti .

RĂZVAN DRAGNEA
– pianist –

BIOGRAFIE TRANSMISĂ DE ARTISTUL INVITAT:

Specialitatea: pian
Instituţia:
– din 2012: Doctor U.N.M.B-F.I.M.
– 2003-2004: Master U.N.M.B-F.I.M.
– 1998-2003: Liceniţat în arte U.N.M.B-F.I.M.
– 1994-1998: Liceul de muzică ,, George Enescu
Premii nationale:
Premiul I ,, Concurs de interpretare muzicală – Seciunea trio (2002)
Premiul I ,, Olimpiada Naţionala de Muzică Reşiţa (1997)
Premiul I si Premiul Absolut ,, Olimpiada Naţională de Muzică Iaşi (1996)
Premiul Muzical ,, Eugen Barbu Bucureşti (1995)
Premiul II ,, Olimpiada Naţională de Muzică Constanţa (1994)
Premiul III si Premiul special al juriului ,, Concursul Naţional de interpretare instrumentală Braşov (1992)
Premii internationale:
Premiul pentru performanţa ,, China Shenzhen international piano concerto competition (2006)
Premiul III ,, Concursul international de pian George Enescu (2003)
Premiul III ,, Concursul international de pian Lory Wallfisch (2003)
Medalia de Argint ,, Concursul international de pian Porto (2002)
Premiul III ,, ,, Concursul international de pian Carl Filtsch Sibiu (2002)
Semifinalist al Concursului international de pian Pretoria/Africa de Sud (2000)
Marele Premiu ,, Concursului international de pian Remember Enescu Bucuresti (1999)
Premiul Special al Juriului ,, Concursului international de pian Dinu Lipatti Bucuresti (1997)
Premiul II ,, Concursul international de interpretare instrumentala Brasov (1995)
Premiul II ,, Concursului international de pian Jeunesses Musicales (1995)

Am efectuat numeroase turnee înca din anii 1990 în Africa de Sud, Japonia, Ungaria, Germania, Franta, Italia, Portugalia.
Din anul 1991 când am debutat cu Orchestra Naională Radio sub bagheta regretatului maestru Iosif Conta, cu concertul în DO Major KV 467 de Wolfgang Amadeus Mozart.
De atunci şi până în prezent am susţinut nenumarate concerte în compania celor mai prestigioase orchestre filarmonici din ţară ( Iaşi, Bacău, Botoşani, Braşov, Sibiu, Ploişeti, Craiova, Arad, Timioara, Cluj, Satu Mare, Oradea, Odorheiul Secuiesc, Piteşti, Rîmnicu Vâlcea, Bistriţa, Orchestra Naţională Radio, Filarmonica George Enescu ) şi a celor mai prestigioşi dirijori de la noi şi de peste hotare ( Iosif Conta, Vlad Conta, Horia Andreescu, Emil Simon, Radu Popa, Gheorghe Costin, Alexandru Iosub, Petre Sbârcea, Gheorghe Victor Dumănescu, Adrian Petrescu, Paul Popescu, Matei Corvin, Remus Georgescu, Valentin Reymond, Mihail Secikin, Taco Kooistra, Ilarion Ionescu Galati, Radu Postavaru, Cristian Orosanu, Florin Totan, Bogdan Chirosca, Luminitza Petre, Winston Wogel, Alexandru Ganea, Tiberiu Soare, Alexander Walker, Janko Zsolt, Horvath Joszef, Pedro Negrescu, Jozef Suilen, Arthur Arnold, Iulian Rusu, Daniel Manasi, Radu Ciorei, Romeo Rambu, Daisuke Soga, Jim Wang, Ovidiu Balan, Mika Eichenholz).
În august 2001 am participat la un curs de măestrie cu profesorul Klaus Hellwig în cadrul bursei DAAD Stuttgart. Totodată precizez faptul că în acelai an în care am fost bursier am terminat si bursa oferită de către Colegiul Pro, perioada în care am participat la diferite manifestări organizate de acesta în diferite oraşe din ţară şi străinatate, unde am realizat numeroase emisiuni TV. Repertoriul de concerte abordat cuprinde: S. Prokofiev: Concertul nr. III în Do major, F. Liszt: Concertul nr. I în Mib major; F.Liszt Totentanz P.I. Ceaikovski: Concertul nr. I în sib minor; S. Rachmaninov: Concertul nr. 4 în sol minor; M. Ravel: Concert în Sol major; W.A.Mozart: Concertul nr. 21 în Do major; R. Strauss: Burlescque în re minor; L. van Beethoven: concertul nr. 4 in Sol Major; Beethoven: Fantezia pentru pian, cor si orchestra in do minor op.80;
În acest timp am mai colaborat cu prestigioşi artişti interpretativi, cum ar fi celebra soprană Mariana Nicolesco, alături de care am participat la mai multe concerte susţinute de către domnia sa, printre care aş aminti inaugurarea marelui pian de concert Steinway, donat prin bunavoinţa acesteia Ateneului Roman, violonistul George Cosmin Banică, alături de care am sustinut numeroase recitaluri, ulterior realizand un CD la Festivalul International de Tineret Kyoto, Japonia 2000.
Alături de George Cosmin Banică şi Laura Buruiană (violoncel), am câştigat Marele premiu al Concursului internaţional de interpretare de muzică de cameră desfăşurat în primăvara anului 2002 la Bucureşti.
Încă de la începutul carierei mele am abordat un repertoriu extrem de vast, atât în concursurile la care am participat, precum şi în concertele şi recitalurile susţinute pe diferitele scene ale ţării şi în străinătate.
Printre altele as aminti Integrala studiilor de F. Chopin, a sonatelor de S. Prokofiev, a studiilor op. 39 de S. Rachmaninov, precum şi numeroase alte piese de un înalt grad de dificultate pianistică şi interpretativă.
De-a lungul timpului publicul iubitor de un astfel de gen muzical mă recunoate şi prin abordările repertoriului ce cuprinde Sonatele op. 31/1, 31/3, op. 57, op. 106 (Für das HammerKlavier), op. 111 şi Variaţiunile op. 35 în Mib major (Eroica) de L.v. Beethoven, Carnavalul op. 9 şi Kreisleriana op. 16, Toccata de R. Schumann, Variatiunile Brahms-Paganini, Sonata in si minor, Sonata Dante, Studiile ,, La Campanella , ,, Gnomereigen , Mephisto-Vals, ,, Mazeppa de F. Liszt, Sonata I în fa# minor şi Suita op. 10 de G. Enescu.
CHARLES EDWARD IVES (1874-1954). A fost un compozitor american, puţin cunoscut în timpul vieţii sale, dar cu o puternică revenire după moarte. Activitatea sa curentă se desfăşura la o societate de asigurări şi mulţi dintre colegii săi au fost miraţi când au aflat ca Ives era şi compozitor. A revenit adesea asupra lucrărilor sale, şlefuindu-le cu migală şi răbdare. A fost unul dintre primii compozitori care au utilizat un limbaj modern, iniţiind diverse procedee care au fost pe larg utilizate în acest domeniu. Lucrarea intitulată Întrebarea fără răspuns (The Unanswered Question) a fost compusă în anul 1908; a revenit asupra ei în anii 1930-1935, dar nu a fost interpretată până în anul 1946. Traseul acestei muzici a mers însă până acolo unde Aaron Copland a definit-o ca fiind printre cele mai bune lucrări create vreodată de un artist american. Ives a scris şi o introducere în partitură, indicând cum trebuie să fie cântată piesa şi atribuind unele semnificaţii programatice muzicii sale. Ea este o structură sonoră rezultată din prestaţiile a trei entităţi instrumentale oarecum independente. În primul rând este orchestra de coarde care realizează un fundal tonal, diafan, continuu, menţinându-şi constant tempoul; este imaginea tăcerii filozofice a druizilor Who Know, See and Hear Nothing – care ştiu, văd şi aud nimic, rămânând imperturbabili la tot ce se întâmplă. Întrebarea eternă despre existenţă este pusă de şapte ori de către trompetă printr-o frază muzicală scurtă, reluată aproape identic. Întrebarea este formulată atonal, iar răspunsurile la primele şase expuneri ale întrebării sunt date de un grup de suflători, tot într-un limbaj atonal, de fiecare dată într-un tempo tot mai rapid şi în sonorităţi tot mai disonante; acestea ar reprezenta răspunsurile tot mai grăbite şi mai iritate pe care le dau tot mai mulţi oameni la întrebare, până când renunţă chiar să mai răspundă la cea de-a şaptea rostire. Această ultimă formulare a întrebării se pierde în fundalul tăcerii înţelepte a druizilor. Este o mică povestioară, cu corespondenţe mai mult sau mai puţin exacte în evoluţiile celor trei grupuri instrumentale. Ea poate fi şi o întrebare despre raportul dintre muzica tradiţională şi cea modernă. Răspunsurile niciodată nu vor fi satisfăcătoare. Întrebarea rămâne. Sensul mai apropiat al titlului, în limba română, ar putea fi: Întrebarea care încă aşteaptă răspuns, cu toată că a primit deja n răspunsuri.
FRANZ LISZT (1811-1886). A fost creatorul speciilor muzicale denumite rapsodie şi poem simfonic. Poemul simfonic s-a născut din predilecţia romanticilor pentru programatismul muzical, din convingerea că un anumit subiect artistic poate fi redat cu aceeaşi forţă expresivă, utilizând mijloacele de exprimare ale diferitor arte: poetice, plastice, muzicale. Această concepţie şi această nouă specie muzicală au dus la modificarea unor repere compoziţionale tradiţionale, îndeosebi în structura formei muzicale, care devine mai liberă; apar teme-personaje care circulă pe parcursul întregii lucrări; părţile unei lucrări nu mai sunt strict diferenţiate, iar discursul muzical capătă un caracter unitar mai accentuat. Liszt n-a utilizat elementele specifice poemului simfonic doar în lucrările intitulate astfel, ci a extins concepţia poematică şi asupra altor specii muzicale existente, modificându-le structura arhitecturală tradiţională şi conţinutul expresiv. Este şi cazul concertelor sale pentru pian.
Concertul nr.1, în mi bemol major, a fost prezentat în primă audiţie absolută în anul 1855, la data de 17 februarie, la Weimar, avându-i ca protagonişti pe însuşi Franz Liszt la pian şi pe Hector Berlioz la pupitrul dirijoral. Tema-personaj de bază a acestui concert este expusă iniţial de către orchestră. Este o idee muzicală pregnant ritmată, având o expresie de forţă, de energie debordantă, cu o tentă eroică. Reluarea acestei teme, fie pe parcursul primei părţi, fie în părţile următoare, va însemna tot atâtea expresii diferite, acest lucru concretizându-se în păstrarea ori chiar amplificarea expresiei de bază, cât şi în detensionarea potenţialului său energetic până la a deveni un simplu semnal ritmic. Nici caracterul eroic al primei teme nu este omniprezent. Şi în prima parte dar, mai ales, în episodul Quasi Adagio, autorul aduce linii melodice care contrabalansează impresia de forţă prin exprimarea unei sensibilităţi calde, năvalnice sau creează o atmosferă plină de elanuri poetice care, la rândul lor, cresc în intensitate până la sublimări celeste.
FRANZ SCHUBERT (1797-1828). Simfonia a II-a a fost compusă în anul 1815. Autorul definit ulterior şi astăzi drept un compozitor romantic avea atunci doar 18 ani şi se manifesta ca un sclipitor fiu spiritual al clasicismului muzical vienez, sub auspiciile căruia se forma. Schubert preia cadrul arhitectural al simfoniei clasice (patru părţi: o introducere lentă la primul Allegro în formă de sonată; temă cu variaţiuni în partea a doua; formă tripartită cu trio, denumită menuet, dar apropiată prin caracterul ei dinamic de scherzo, în partea a treia; rondo-sonată în final) şi chiar conţinutul expresiv general agreat de autorii clasici. Peste toate acestea, însă, tânărul compozitor ţine să-şi afirme ceva din propria sensibilitate, concretizată în melodicitatea inspirată a temelor, în sinceritatea vibraţiei lirice dar mai ales în dezinvoltura cu care dă glas bucuriei în toate nuanţele sale. Muzica Simfoniei a II-a, în primul rând în mişcările repezi, este realmente scânteietoare, tinerească, plină de vervă, de graţie, dar şi de vigoare, de umor cu accente rossiniene chiar o adevărată splendoare sonoră, plină de viaţă şi dătătoare de încântare.

Sursa: Ioan Turcanu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Concerte simfonice. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s