Stăteam la fereastra casei mele şi mă uitam printre zăbrele. Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una din aceste străine, şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei. Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă. Şi, iată că i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată. Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă: când pe uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă.
Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi cu o faţă fără ruşine i-a zis:
-„Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele. De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut şi te-am găsit. Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut din pânzeturi de Egipt: mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară. Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări! Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă, a luat cu el sacul cu bani şi nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.“
Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă, ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul.
Şi acum, fiilor, ascultaţi-mă, şi luaţi aminte la cuvintele gurii mele. Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei. Căci ea a făcut să cadă multe jertfe, şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este pe drumul spre locuinţa morţilor, drumul care coboară spre locaşurile morţii.
Proverbele lui Solomon, capitol 7, vers 6 la 27
Petrica Moisuc 