Radu Gyr – poetul crestin…

5D9B3970-3F2F-4604-8C32-FBBA79162B52
„Iisus in celula”
a fost prima poezie pe care am citit-o din opera lui Radu Gyr.

Nu-mi venea sa cred ca la finalul poeziei aveam ochii inlacrimati… Uau….ce poezie profunda si puternica… Din titlul ei am aflat locatia unde a fost scrisa poezia… Din vers am inteles cu ce tip de POET am a face…

Am cautat sa aflu mai multe despre autor si opera sa. I-am citit toate poeziile care le-am gasit… Nu discut, nu imbratisez alte aspecte ale omului Radu Gyr – extremele timpurilor sale, extremele sale…,

M-am bucurat sa descopar  un MARE POET…  M-am intristat ca in scoala din vremurile socialiste in care am invatat eu, am fost obligat sa invat si  „opera” unor non-valori si a putini oameni valorosi…

Mi-ar fi placut ca elev sa trebuiasca sa citesc si poezie de Costache Ioanid, Traian Dorz, Radu Gyr, Ioan Alexandru, George Militaru, Nicolae Moldoveanu, Nichifor Crainic si altii….

Iubesc POETII care scriu POEZIE de valoare.


Iisus in celula

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist și ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
și-L făcea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpățână
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mână
și-am adormit o mie de ani…

Când m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă și era lună,
numai Iisus nu era nicăieri…

Am întins brațele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulița lor m-au străpuns…

– Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din luna venea fum de cățui…
M-am pipăit… si pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.

Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s