… Dumitru Corduneanu, un frate, un prieten…

Incepusem un cor mixt nou intr-o biserica si ca de obicei, oamenii care compun acel cor sunt diversi. Cu unii poti lucra usor, cu altii mai greu. Unii sunt blanzi, altii navalnici si trebuie sa faci in asa fel incat sa gasesti impreuna cu ei un numitor comun ca sa poata evolua lucrurile.

Intre baietii tineri de la acel cor, se practica un joc preluat de la scoala: „sutul pe sub banca”. Unul isi lovea vecinul cu sutul iar celalalt trebuia sa se fereasca sau sa preia lovitura fara sa tradeze durerea loviturii si asta cu ochii fix inainte. Ca dirijor vedeam schimbarea de pe fata „victimei”. Faceam observatii sa termine jocul, dar … jocul continua. La o repetitie, cred ca m-a deranjat prea mult joaca asta a lor si m-am aratat intristat peste masura…

-Frate dirijor, te rog frumos sa nu te mai superi pe ei si sa-ti faci rau prin suparare. Pricepe ca nu e de vina locul, e de vina dobitocul! – a spus cu glas tare un corist mai inaintat in varsta, sa fie auzit de toti coristii…

S-a facut o liniste deplina in cor… Toti ne-am intors privirile spre el. Personal, limbajul folosit m-a blocat – nu am auzit asa expresie la vreo repetitie de cor!  Am fost tentat sa-l cert, sa-l apostrofez pe cel ce a spus fraza, dar, m-am abtinut… (( Cert e ca s-a produs „o minune”: nimeni din baietii tineri nu a mai practicat acel joc la vreo repetitie. Ba, expresia a fost insusita si a devenit celebra…-„Nu-i de vina locul, ci de vina e  …. ! ” – unii o foloseau cu punctele de suspensie )) Dupa repetitie l-am abordat la o discutie in privat…

Asa l-am cunoscut la start pe fratele Dumitru Corduneanu…

Corduneanu Dumitru

Mi-am dat seama imediat ca am in fata mea un om forte serios, hotarat, credincios, un om devotat lucrarii de cor. In timp, aveam sa descopar ca stia foarte multa Biblie, ca era un tip foarte atent la nuante si interpretari. Un tip foarte destept, cu scoala vietii in el, un om ce vedea usor imaginea de ansamblu. In acelasi timp, puteam sa vad in el un om cu mult bun-simt, cu mult umor, o enciclopedie vie de proverbe, bancuri, ziceri cu talc! Diferenta intre un om destept si un om „opus” e ca cel destept stie sa rada in primul rand de prostia sa si de a altora; omul „opus” stie sa rada doar de prostia altora,  de a lui  niciodata si se supara foc daca ai facut imprudenta macar sa zambesti la prostia lui. Am ras de multe ori cu el…

In anii cat am fost colegi de cor, a lipsit la 2 repetitii, motivat: o data cand a fost la priveghiul unui coleg de serviciu si o data cand a fost plecat la un spital din alta localitate cu sotia sa. De cateva ori a fost „solist” la tenor pentruca lipsise toti tenorii de la repetitie.

-Frate Dumitru, cum de reusesti sa fii prezent la fiacare repetitie? – l-am intrebat intr-una din discutiile noastre private…

-Frate Petrica, m-am nascut intr-o familie de credinciosi evanghelici.De mic, am fost dus la toate programele de biserica de parintii mei care erau crediciosi seriosi. Am ascultat Cuvantul Domnului, am crescut cu el. Cand am plecat in armata, am schimbat macazul si am luat-o pe caile largi ale lumii.Am gustat raul si efectele sale, am plecat departe de fata Domnului…

Povestind, incepe sa-i tremure vocea, vocea sa se inece si sa-i curga multe lacrimi pe obraz…

-Imi pare rau de toti anii in care nu l-am slujit pe Domnul… Asa rau imi pare…Anii pe care-i mai am, vreau sa-l slujesc pe Domnul, vreau sa fiu aproape de Domnul. Vreau sa-i cant, vreau sa marturisesc credinta crestina…

Ascult, cuget, invat din experienta lui…

-Te rog sa ai rabdare cu mine. Eu stiu ca vocea mea nu e ce trebuie sa fie, dar cu ea vreau sa laud pe Domnul! Te rog sa ai rabdare si sa ma inveti si pe mine sa cant cum trebuie…

Da, avea dreptate! Cred ca amandoi am avut MARE SI MULTA RABDARE unul cu celalalt! Am tras de el, am incercat sa scot tot ce se putea scoate muzical de la el. De multe ori am admirat smerenia lui cu care se lasa invatat, ajutat! Ne-am respectat reciproc ca persoane, ca prieteni, ca frati in credinta! UN MODEL DE OM CREDINCIOS!

Cand n-am mai fost colegi de cor, ma suna des sa-mi auda glasul, sa povestim. Ne incurajam reciproc, aveam discutii sincere, punctuale, placute!

Ultima convorbire telefonica avuta pe 1 mai 2022, a fost ultima in care am povestit… Nu stiam ca va fi ultima data cand ne auzeam… Daca stiam, lungeam discutia…

Ce greu e sa pierzi UN PRIETEN… Lumea asta devine mai saraca…

================================================

Fratele Dumitru s-a nascut in data de 7 aprilie 1951, in familia lui Elena si Mihai Corduneanu din sat Bursuceni, com.Veresti, jud. Suceava. Au fost 7 copii la parinti:

  1. Costache                – decedat
  2. Maria
  3. Gheorghe (Jan)      – de
  4. Olga
  5. Emilia (Milica)
  6. DUMITRU (Mitica)
  7. Vasile

(In viata mai sunt Maria si Vasile.)

Scoala generala a facut-o in satul natal, Bursuceni. Apoi, in viata, s-a pregatit in meseriile de electrician , ajutor de mecanic – locomotiva, mecanic de locomotiva – transport marfuri.

In 22 iulie 1978 se casatoreste cu Viorica Catarau din Calugareni- Adancata-Suceava. Isi traiesc viata impreuna in Suceava.

In majoritatea timpului,a fost mecanic de locomotiva de transport marfuri.

In anul 2002 iese la pensie.

In iunie 2008 revine la credinta crestina evanghelica de la care dezertase in tineretea sa.

Ultimii ani din viata sunt ani presarati cu suferinte fizice. A trecut cu demnitate prin suferinta.

Marti 17 mai 2022, a fost ultima zi din viata pamanteasca.

Binecuvantata fie amintirea fratelui Dumitru Corduneanu!

Condoleante tuturor celor din familiei si prietenilor! 

Acest articol a fost publicat în Plecat ACASA. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s