Cand gresim 
, adulti sau copii, nu-i comod sa recunoastem, asa ca inventam „o poezie”…
Domnul NIMENI – autor necunoscutCunosc un omulet hazliu
Tacut precum un peste,
Ce vinovat de-orice trasnai
In orice casa este!
Nimeni nicicand nu l-a vazut
Si totusi, toti stim bine
Ca orice cana ce s-a spart,
A spart-o Domnul NIMENI.
El rupe pagini de prin carti,
Poarta-o lasa deschisa,
Nasturii-i smulge la camasi,
Cu ace-n jur arunca.
Iar usa care scartie,
Va scartai si maine,
Caci toti asteapta zi de zi
S-o unga Domnul NIMENI.
El pune lemne ude-n foc
De ceaiul nu mai fierbe,
Noroi aduce pe pantof
Si de covor se sterge.
Hartiile-s imprastiate
De vina, oare cine-i?
Noi obiceiu-acesta n-avem
Doar unul, Domnul NIMENI.
Pe geam noi nicicand nu lasam
Urme cu mana noastra,
Si jaluzele nu uitam
Deschise la fereastra.
Nicicand cerneala n-o stropim;
Papucii-mprastiati
Noua, stii, nu ne apartin
De NIMENI sunt purtati.
P.S. – preluata din cartea lui Dr. James Dobson, „FETELE – cum sa le crestem”, pagina 66, tiparita la Imago Dei, Oradea, 2012
–––
Sa clarificam lucrurile: „autorul necunoscut” exista, este O PERSOANA, are UN NUME!
O PERSOANA, are UN NUME! In minte am cateva variante:
-probabil autorul a dorit sa ramana anonim si a lasat poezia sa plece fara numele sau
-din modestie, unii fac lucruri frumoase si nu doresc sa li se stie numele
-poate ca autorul si-a scris numele pe poezie dar din si cu rautate, unii i-au scos numele, au publicat poezia iar pe autor l-au transformat in „autor necunoscut”- din pacate, se poarta…
Stimate „autor necunoscut”, te stimez si iti multumesc pentru poezie!
––
Petrica Moisuc 