Putini… „arginti”… si nu te mai poti vedea decat pe tine….

 

Itzhak se simtea bine in acea dupa-masa. Aduna sumele de bani pe o bucata de hartie ca sa vada cat de multi bani a castigat saptamana aceea. Avea mult de socotit, caci era cel mai bogat om din sat.

Afara era galagie si se duse la fereastra sa verifice cine erau cei care il deranjau. Doi copii se catarau si sareau de pe gardul lui. Se incruntă.

„Plecati, plecati de aici!” ,tipa el, „Gardurile costa bani!” Copiii nu mai râdeau. Plecară încet.

Privirea sa se opri la casa de peste drum. Era o rusine. Vopseaua se decojea si poarta era sparta. Chiar vis a vis de fromoasa lui casa!

Cineva se grabea pe strada in jos. Era Feivel, librarul, in haina sa cu guler de blana. Mereu il deranja cand il vedea. Cine era Feivel de-si dadea asemenea aere? Un nimeni cu doua copeici in buzunar. Bine-nţeles, haina sa nu se compara cu a lui Itzhak, care era toata de blana si îi ajungea pana la ghete.

Itzhak se intoarse la metoda sa preferata de a-si petrece timpul – numaratul banilor. Auzi o voce afara, „Cartofi! Cartofi noi!” Un vanzator ambulant isi cara marfa. Galagie, Galagie, cand Itzhak incerca sa socoteasca.

Se intoarse la cifrele lui. Curand, incepu sa rada incet. Fusese o saptamana buna, Domnul fie laudat. O saptamana foarte buna.

Cineva bătu la usa; era rabinul. Era o onoare sa te viziteze rabinul. O mare onoare.

Itzhak incerca sa nu-si arate iritarea la aşa o onoare. Stia ce vroia rabinul – bani pentru ma’ot hittim (fondul de Pesah) pentru a se da matza saracilor. O cauza buna, da – insa cauzele bune nu se mai sfarseau. De ce veneau intotdeauna la Itzhak? Pentru ca muncea din greu si mai economisea din cand in cand? Ei bine, va trebui sa dea ceva…

Rabinul fu dezamagit de suma, dar Itzhac era hotarat. „Atat imi pot permite,” spuse el. „Am cheltuieli.”

Rabinul parea ca se uita chiar prin el. „Itzhak,” spuse el, „uita-te pe fereastra si spune-mi ce vezi.”

Itzhak se uita. „Nu vad nimic. Doar strada. Cativa oameni.”

Rabinul se intoarse catre o oglinda din perete. „Uita-te in aceasta oglinda, Itzhak” Acesta se uita in oglinda. „Acum ce vezi?” Chiar si un rabin poate pune cateodata intrebari prostesti, se gandi Itzhak.

„Figura mea,” raspunse, „ce altceva?”

„Fereastra este de sticla si oglida este de sticla. Singura diferenta intre ele este putin argint. Adauga un pic de argint si nu mai poti vedea prin fereastra. Nu te mai poti vedea decat pe tine. Ochii rabinului erau tristi. „De aceea nu poti vedea nimic prin fereastra, Itzhak. Putin argint – si nu te mai poti vedea decat pe tine.” Dupa aceste cuvinte, Rabinul plecă.

Itzhak statu pe loc si se uita la el. Nu mai avea chef sa isi numere banii. Tot vedea ochii rabinului si vocea sa cea trista: „Un pic de argint – şi nu te mai poti vedea decat pe tine.”

Se duse la fereastra. Ce era de vazut? Casa paraginita de acolo? Se uita prelung la ea. O femeie matura trotoarul. Era vaduva care detinea casa. De cand a murit sotul ei, a trebuit sa ia in gazda. Parea micuţă şi fragilă. Îi veni un gand – locul acesta era prea mult pentru ca ea sa aibă grijă de tot singura.

Copii se aflau pe strada acum si erau ca doua umbre palide. Baiatul era prea slab. Picioarele lui erau ca doua beţe. Fetiţa, şchiopăta oare? Da, şchiopăta. Itzhak nu observase acest lucru inainte.

Observa altceva. Aveau nevoie de mancare, de soare si de aer proaspat. Si de un loc in care sa se joace.

Feivel se intorcea, incovoiat de greutatea mare pe care o avea, cu haina stransa puternic in jurul lui. Itzhak isi concentra privirea. Haina era uzata si subtire, iar restul de blana care îi ramasese nu il ajuta mult impotriva vantului. Saracul Feivel – purta aceiasi haina de cand putea Itzhak sa isi aduca aminte.

„Cartofi noi! Veniti gospodine – cumparati-mi cartofii!” Yankel era ragusit acum. Se intuneca si era frig, dar el era inca afara incercand sa mai castige cateva copieci in plus. Era joi si vroia sa cumpere peşte si chala pentru Şabat. Yankel avea cinci copii, sau şase? Trebuia sa muncesti din greu ca sa cresti şase copii. Probabil ca era mort de oboseala.

Itzhak avea o neliniste. Era ceva nou si ciudat. Vedea oamenii pentru prima data. Argintul nu îi mai statea în cale. Cum se poate una ca asta? E posibil ca argintul sa nu fie chiar asa de important? Nu era la fel de important ca vaduva si copiii, ca saracii?

Se gandea… Venea Pesahul, iar vaduva si copiii sai nu aveau bani pentru matza. Oare ce fel de sarbatoare vor avea?

Fara sa spuna nimic, Itzhak işi luă repede haina si fugi inspre casa rabinului….

MORALA:

Iacov 4:17 – Deci, cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Povestiri ... cu morala. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s