Aveam in jur de 6 ani cand fratele meu, Stefan MOISUC, mi-a spus ca vom incepe o orchestra in biserica noastra din Victoria-Hlipiceni-Botosani. Va veni in zilele de sambata, un frate din Iasi pe nume Lazarica (multi ani am crezut ca e vorba de prenumele lui), din Biserica Baptista Iasi, str Sararie 32 – biserica mama a bisericii noastre. Peste multi ani, adult fiind, am aflat ca fratele de fapt se numeste… Ioan LAZAR. Ceea ce eu am crezut ca era un prenume de dezmierdare, Lazarica, era de fapt numele de familie: LAZAR! 
Vestea a fost o bucurie pentru mine, un copil care nu stiam ca voi ajunge sa iubesc muzica cu toata fiinta mea…, DUMNEZEU STIA!
Intr-o sambata a anului… 1975… (nu sunt foarte sigur…), cu trenul de dimineata, a venit la biserica noastra fratele Lazarica. L-am asteptat cu bucurie si eram dornic sa-l cunosc.
Avea 31 de ani, era mic de statura, solid si indesat, placut la vorba, cu fata senina si zambitoare. L-am masurat din priviri, ne-a masurat din priviri si dupa prezentarile necesare, ne-am pus pe treaba. Era un profesor sarguincios, precis, dornic sa ne invete cat mai mult din muzica ce o stia. Era energic, dadea si cerea! Faceam muzica.
Am pornit cu notiunile elementare de muzica, apoi usor am pornit pe cantare.
Asteptam ziua de sambata cu interes si dornic sa invat cat mai multe. Eram mai multi copii si adolescenti in orchestra, de varste diferite si avea grija sa se ocupe de toti. Eu eram printre cei mai mici ca varsta si cantam la armoniu si la acordeon. Am invatat sa cant la toate instrumentele din orchestra in cursul saptamanii „furand” invatatura pe care o dadea altor copii.
Lucrurile au mers bine si apoi brusc s-a oprit muzica. Nu-mi aduc aminte cat timp a durat… In acele vremuri, nu puneam intrebari ca acum. S-a terminat si atat. Mi-a parut rau… Cred ca a venit un ordin „de sus”, de la tovarasii care ne doreau „binele fara DUMNEZEU”.
N-am facut vreo ora de muzica in privat cu fratele Lazarica, doar ce am invatat toti participantii la acele intalniri de la biserica. EU AM FOST INTERESAT SA IAU TOATA INVATATURA! A fost un inceput pentru mine…
Ne-am mai vazut in decursul anilor la slujbele din biserica noastra din sat, la inmormantari, la diverse slujbe. Cand venea, el conducea cantarea si o facea foarte bine.
Cand am crescut mare, am stiut sa apreciez mai bine tot binele facut noua de fratele meu Stefan MOISUC, de parintii nostri, de fratele Ioan LAZAR! Am inteles ca nu-i usor si simplu sa-ti lasi familia in fiecare sambata in oras si tu sa mergi intr-un sat sarac sa inveti muzica niste copii si adolescenti.
Fratele Ioan LAZAR, s-a nascut duminica 4 februarie 1945 in localitatea Ghertenis, judetul Caras Severin. Prin casatoria cu sora Aurora , s-a mutat la orasul Iasi, unde a lucrat si si-a trait viata.
DOMNUL i-a binecuvantat cu 2 fete si 4 baieti:
- Daniel – Ioan
- Daniela
- Eugen ( Gigi)
- Sebastian – Dragos
- Emanuel – Radu
- Simona – Alina
In timp, au locuit la bloc si au schimbat mai multe apartamente. Acum locuiesc la casa, in Podu Iloaie.
De fiecare data cand ne intalnim, cantam impreuna, depanam amintiri, povestim ce mai facem, radem, uneori mai varsam si cate o lacrima… E normal!
Pentru mine, este PROFESORUL MEU!
Duminica 13 august 2023, i-am facut o vizita. Desi anii si-au pus amprenta pe trupul sau – are 78 de ani acum-, spiritul lui e tanar, e zvelt, e plin de viata! In vizita asta, sora Aurora – sotia sa, mi-a povestit multe lucruri si situatii din viata lor de familie, din implicarea lor ca familie in via DOMNULUI. Am aflat atat de multe si interesante lucruri pe care nu le stiam…
Sunt bucuros si emotionat sa povestesc aceste intamplari petrecute cu 48 de ani in urma! A fost un timp frumos, un timp care ne-a imbogatit!
MULTUMESC, fratele meu Stefan MOISUC!
MULTUMESC, dragi parinti, Maria si Ioan MOISUC! – sa va odihneasca DOMNUL in odihna Sa
MULTUMESC, frate Ioan LAZAR!
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE PE TOTI cei care am cantat impreuna si TOTI membrii din Biserica Baptista Victoria
SLAVIT SA FIE DUMNEZEU, IN VECI, AMIN!
P.S. – Sunt convins ca randurile mele in care spun MULTUMESC, subscriu toti cei care am fost colegi de orchestra…
Petrica Moisuc 