Dirijor Dorin Frandes – Botosani – Concert Simfonic

FILARMONICA DE STAT BOTOSANI

Strada  Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211 

Joi, 2 iunie 2010, ora 18,30

Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Botoşani

 

CONCERT SIMFONIC

 

Dirijor: DORIN FRANDES 

Solist: MIRCEA MARIAN, violoncel

 

În program:

Şerban Nichifor: Preghiera, poem pentru orchestră de coarde

                    Quasi senza tempo; Sempre dolce, lontano e semplice

 

Joseph Haydn: Concertul pentru violoncel şi orchestră nr. 2, în re major

                    Allegro moderato

                    Adagio

                    Rondo: Allegro

 

P a u z ă 

 

Felix Mendelssohn-Bartholdy: Simfonia a V-a, în re minor – Reforma, op. 107

                    Andante; Allegro con fuoco

                    Alegro vivace

                    Andante

                    Andante con moto (Coralul: Ein veste Burg ist unser Gott); Allegro vivace; Allegro maestoso

 

 

 

DORIN FRANDEŞ. S-a născut la data de 9 mai 1949, în Cluj-Napoca. În anul 1971 a absolvit cursurile Conservatorului de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca. A mai studiat dirijatul cu Arvid Jansons (1969, curs de vară) şi Marin Constantin (1979, stagiu de perfecţionare). În anul 2002 a obţinut titlul de doctor în muzică  magna cum laude  cu teza Galaxia Edison-Marconi – Implicaţii estetice ale efectelor curentul electric în sonosferă. Activitatea sa interpretativă a fost legată în principal, ca dirijor permanent, de Filarmonica din Sibiu (1972-1987) şi Arad (1987 şi în prezent). În paralel a susţinut şi o intensă activitate didactică, managerială, dar şi de colaborator al instituţiilor de concerte din ţară şi de peste hotare. Foarte multe proiecte importante ale dirijorului Dorin Frandeş au fost susţinute de o parte şi de alta a graniţei de vest, în serviciul ideii de comunicare inter-culturală româno-maghiară.

 

 

MIRCEA ALEXANDRU MARIAN. S-a născut la Alba Iulia, la data de 8 noiembrie 1987. A început să studieze violoncelul la Liceul de Muzică din Alba Iulia cu  profesoara Maria Mărginean (până în clasa a VIII-a). Urmează apoi Liceul de muzică George Enescu din Bucureşti, clasa de violoncel a profesoarei Anca Vartolomei. Din anul 2006 este student  la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa maestrului Marin Cazacu.

Mircea Marian este laureat al olimpiadelor naţionale de muzică (2002-2006), al   concursurilor naţionale: Garabet Avakian (Bucureşti), George Georgescu (Tulcea) şi cucereşte Premiul I la concursurile internaţionale de la Chişinău (2007) şi Liezen  Austria (2008). În decembrie 2010 câştigă Premiul I şi Marele premiu al Concursului Naţional Paul Constantinescu  de la Ploieşti, iar în luna martie 2011 primeşte şi Premiul I la Concursul Naţional Mihail Jora de la Bucureşti. În aceeaşi lună interpretează cu mare succes Concertul pentru violoncel şi orchestră de A. Dvoák la Graz, Austria, în compania Orchestrei Academiei de muzică din oraşul respectiv. A mai susţinut recitaluri şi concerte în România şi este violoncelist solist al Orchestrei Române de Tineret şi colaborator al orchestrei Filarmonicii George Enescu din Bucureşti.

 

 

ŞERBAN NICHIFOR. Este un compozitor român contemporan, bine cunoscut şi pe plan internaţional. S-a născut în Bucureşti la 25 august 1954. Este profesor la Universitatea Naţională de Muzică, Bucureşti (Catedra de Muzică de Cameră); este membru al mai multor uniuni de creaţie: UCMR (România), SABAM (Belgia), ECPMN (Olanda); este vice-preşedinte al Asociaţiei România-Belgia; este violoncelist formaţia Intermedia Duo şi co-director  împreună cu Liana Alexandra  al Festivalului Nuova Musica Consonante-Living Music Foundation (SUA). Studii: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Teologie); este Doctor în Muzicologie. De asemenea a urmat Cursurile Internaţionale de la Darmstadt, Weimar, Breukelen şi Munchen; a fost beneficiarul bursei USIA (SUA). Compoziţiile sale au primit premii la: Amsterdam, Tours, Atena, Urbana-Illinois, Evian, Toledo, Trento, Roma, Bydgoszcz, Köln, Karlsruhe, Newtown-Ţara Galilor, Birmingham, Alabama. Deţine titlul de Comandor al Ordinului Naţional Pentru Merit (2000) şi acela de Ofiţer al Ordinului Coroanei Belgiene (2008). Lucrările sale sunt publicate la: Editura Muzicală (Bucureşti), Edition Modern (Munchen), Pro Musica Studium (Roma), Quadrivium Music Press (New York), Mnemes (Palermo).

Poemul Preghiera a fost compus în anul 1997. Titlul complet este Preghiera di Gesù. (Rugăciune lui Iisus), iar la începutul ei stă scris ca motto un citat din Cuvântări teologice de Sfântul Grigorie din Nazianz: Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să se îndumnezeiască. În continuare preiau prezentarea lucrării făcută chiar de autorul ei, Şerban Nichifor: Conceput pentru orchestră de coarde, poemul Preghiera (Rugăciune) este caracterizat prin configuraţia cvasi-vocală a texturii eufonice, sugerând sonorităţile imateriale ale unui cor îndepărtat ce invocă la infinit  ca într-o rugăciune isihastă  numele Mântuitorului: Jesus, Jesus, Jesus… Această imagine a determinat structurarea repetitiv-evolutivă a muzicii şi utilizarea unor timbruri irizate, ilustrând ideea de transfigurare, spiritualizare, înălţare  ce este esenţială în perspectiva moralei creştine. Totodată, printr-o anumită spaţializare a armoniilor, este reliefată şi distanţa tot mai mare dintre Musica Caelestis şi lumea modernă căzută în abisul secularizării… De aceea, doar prin transfigurare (ca înnoire interioară, convertire, îndumnezeire  unio mistica) vom fi capabili să ieşim din timpul profan şi să intrăm în cel sacru, în comuniune (ab alio et in allis) cu Hristos, prin energiile necreate ale Sfântului Duh, ce alcătuiesc ordinea armonică a cosmosului (panharmonios kosmou sintaxis  după Sfântul Atanasie cel Mare).

Poemul Preghiera este dedicat maestrului Dorin Frandeş, ilustru reprezentant al artei interpretative româneşti.

 

 

JOSEPH HAYDN (1732-1809). Primul  în ordine cronologică  mare clasic vienez a rămas în istoria muzicii drept părintele simfoniei, al cvartetului de coarde şi, într-o măsură mai mică, al concertului instrumental, specie muzicală în care  chiar dacă n-a strălucit  Haydn a realizat tranziţia dintre concertul instrumental baroc şi cel clasic (căruia îi vor da strălucire deplină Mozart şi apoi Beethoven). Spre deosebire de Concertul în do major, care este mai apropiat de stilul rococo, Concertul în re major pentru violoncel şi orchestră este mult mai apropiat de caracteristicile stilului clasic. Prospeţimea, căldura expresivă şi gingăşia liniilor melodice legănate de ritmuri graţios echilibrate au sugerat comentatorilor asocierea primei părţi cu imaginile unei dimineţi blânde de primăvară în care lumina mângâie cu blândeţe un peisaj abia înverzit. Totul este bucurie, încântare şi încredere. Ici şi acolo câte o pală de vânt răsfiră ceva mai viguros frunzişul, trezindu-ne din visare. Partea a doua adânceşte starea de poezie, adăugându-i o notă meditativă, totul desfăşurându-se într-o atmosferă de calm şi relaxare sufletească deplină. Finalul concertului încoronează această stare de sărbătoare, preluând şi ceva din prospeţimea muzicii populare (austriece) în tema rondoului  şăgalnică şi plină de voioşie tinerească; tema va alterna cu câteva cuplete uşor contrastante, fie prin vigoarea expresivă, fie prin caracterul mai accentuat de virtuozitate.

 

 

FELIX MENDELSSOHN-BARTHOLDY (1809-1847). Simfonia a V-a a fost compusă în anul 1830, la şase ani după compunerea Simfoniei I. Cronologic trebuia să fie a doua simfonie a autorului, însă, după o singură audiţie în anul 1832, lucrarea a fost dată uitării chiar şi de autorul ei care n-a inclus-o între lucrările numerotate de el însuşi. Abia după moartea compozitorului, biografii au inclus-o în lista lucrărilor mendelsssohniene, ca Simfonia a V-a. Lucrarea mai este cunoscută şi sub denumirea de Simfonia Reformei sau Reforma. Fireşte, aici este vorba despre reforma religioasă petrecută în secolul al XVI-lea, în Germania, prin eforturile lui Martin Luther, care a înlocuit textele latine ale slujbei catolice cu texte în limba germană şi cântările polifonice, oficiale, cu cântări mai simple, omofone  aşa numitele coraluri lutherane. În Simfonia a V-a, Mendelssohn-Bartholdy utilizează două astfel de coraluri, unul în prima parte şi altul în final. Coralul din finalul simfoniei a fost o temă muzicală celebră în epocă (a fost supranumit chiar Marsilieza secolului al XVI-lea), compusă pe cuvintele Ein veste Burg ist unter Gott (O cetate puternică eşti Dumnezeul meu). Tema coralului este tratată orchestral, creând o atmosferă de jubilaţie, de plenitudine sărbătorească în finalul simfoniei, însă, în mişcările precedente, muzica este mai sobră, interiorizată şi  cu excepţia scherzo-ului  atmosfera este mai degrabă de reculegere, de meditaţie gravă, potrivit sursei care a inspirat-o: cantul religios.

SURSA