FILARMONICA BOTOSANI
Strada Marchian nr. 5; Botosani, cod: 710 211
Vineri, 25 octombrie 2013, ora 18.30
Botoşani, Sala Casei de Cultură a Sindicatelor
CONCERT SIMFONIC
Dirijor: LIVIU CONDRIUC
Solist: HORAŢIU LUDUŞAN, violoncel
În program:
W. A. Mozart: Uvertura operei „Răpirea din serai”
Presto; Andante; Tempo I
P. I. Ceaikovski: Variaţiunile pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră op. 33
Moderato assai quasi Andante; Thema: Moderato semplice
Var. I: In tempo della Thema
Var. II: In tempo della Thema
Var. III: Andante sostenuto
Var. IV: Andante grazioso
Var. V: Allegro moderato
Var. VI: Andante
Var. VII e Coda: Allegro moderato con anima
L. van Beethoven: Simfonia a III-a, în mi bemol major – „Eroica”
Allegro con brio
Marcia funebre: Adagio assai
Scherzo: Allegro vivace
Finale: Allegro molto
HORAŢIU LUDUŞAN
– violoncelist –
S-a născut la data de 26 mai 1993 în Cluj-Napoca. În acelaşi oraş a început să studieze violoncelul cu profesoara Maria Mărginean din clasa I până în clasa a XII-a. Acum este student în anul I la U.N.M.B., clasa maestrului Marin Cazacu. Începând din clasa a III-a participă la concursuri şi olimpiade, ocazii cu care a obţinut numai puţin de douăzeci de premii întâi şi diplome de excelenţă; la Festivalul-concurs J. S. Bach (2003, 2004, 2005, 2009), la Olimpiada naţională (2003-2010), la Lira de aur (2004-2006), la Concursul internaţional Timotei Popovici, Sibiu (2010), Concursul naţional Paul Constantinescu, Bucureşti (2010), unde a primit şi Premiul special al Uniunii Compozitorilor pentru cea mai bună interpretare a lucrării Cântec vechi de Paul Constntinescu. În anul 2008, a participat şi la Concursul internaţional Antonio Janigro (Porec, Croaţia). A susţinut recitaluri şi concerte cu orchestra liceului şi cu Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca. A susţinut un recital pe scena Ateneului Român din Bucureşti, în formaţia Cellissimo Junior. A participat la cursuri de măiestrie susţinute de maeştrii: Marin Cazacu, Götz Teutsch, Umberto Clerici, Heidi Lichauer, Răzvan Suma, László Fenyö, iar în cadrul Festivalului SoNoRo, a cântat alături de artişti precum Alexander Sitcovetsky, Bernhard Hedenborg, Răzvan Popovici, Răzvan Suma.
WOLFGANG AMADEUS MOZART (1756-1791). Opera Răpirea din serai a fost compusă în anul 1782. Libretul ei reprezintă povestea unei frumoase europence, captivă în seraiul unui sultan, dar salvată cu complicităţile de rigoare de către un tânăr şi nobil cavaler care, desigur, o şi iubeşte. Este o operă comică în care savoarea muzicii este sporită de contrapunerea celor doua universuri sonore: cel european (clasic, graţios, elegant) si cel oriental (strident, gălăgios). Uvertura Răpirea din serai este o succintă dar strălucitoare pagină orchestrală ce preia elementele tematice din operă, efectele sonore deosebite datorându-se tocmai alăturării expresiilor contrastante ale celor doua lumi diferite pe care le evocă muzica operei.
PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840-1893). Variaţiunile pe o temă rococo au fost create în anul 1876 şi constituie o pagină muzicală inedită, atât prin modul de structurare a formei muzicale (concertante!), cât şi prin stilul pe care îl abordează compozitorul, căutând să-i asimileze trăsăturile specifice. Tema de bază a lucrării este o melodie simplă şi graţioasă, compusă în stilul muzicii de salon de la mijlocul secolului al XVIII-lea, dominată de aşa-numitul stil rococo (stilul rococo era caracterizat prin opulenţă ornamentală, făcută, totuşi, cu rafinament). Orientarea compozitorului spre un astfel de stil vădeşte preferinţa sa pentru o linie melodică elegantă, căutarea şi a unui conţinut expresiv senin, de o deosebită distincţie şi nobleţe sufletească (dincolo de frământarea şi zbuciumul romantic temele sale dominante). Acestui ţel i se potriveşte mai bine forma variaţională: tema nu mai este supusă unei dramaturgii simfonice, ci este comentată de-a lungul a şapte variaţiuni, dezvăluindu-i-se în acest mod diferite aspecte ale resurselor sale expresive. Prin caracterul lor, acestor variaţiuni subsumează, totuşi, discursul muzical al unei lucrări concertante, cu cele trei părţi ale sale (repede-rar-repede) cu funcţiile specifice: de a crea contrastul necesar, de a pune în valoare întreaga gamă a posibilităţilor tehnice şi expresive ale solistului. După expunerea temei de către instrumentul solist în acompaniamentul discret al orchestrei se reia introducerea orchestrală ce se va constitui într-un ritornel mai mult sau mai puţin variat, intercalat şi între variaţiunile următoare.
LUDWIG van BEETHOVEN (1770-1827). Simfonia a III-a, în mi bemol major, a fost compusă în anul 1804 şi este considerată o piatră de hotar în creaţia beethoveniană. Grandoarea construcţiei muzicale şi amploarea dezvoltării simfonice fac din această pagină muzicală prototipul noii gândiri simfonice şi al concepţiei estetice afirmate cu precădere în creaţia celui ce va fi denumit de posteritate Titanul de la Bonn. Simfonia a III-a a avut şi o istorie aparte; iniţial trebuia sa fie intitulată Bonaparte ca un omagiu adus revoluţionarului ce părea a fi în primii ani ai ascensiunii sale acel geniu militar francez, contemporan cu Beethoven; atunci când, însă, luptătorul pentru libertate, Napoleon, s-a încoronat ca împărat, Beethoven a rupt pagina cu titlul respectiv şi astfel, în anul 1806, Simfonia a III-a apărea cu titlul Sinfonia eroica şi cu precizarea: composta per festiggiare il Souvenire di un grand’Uomo – aşadar, compusă pentru a sărbători amintirea unui mare om. Compozitorul german Richard Wagner nota în legătură cu titlul simfoniei şi conţinutul său expresiv: specificarea «eroic» trebuie luată în sensul cel mai larg şi nu trebuie înţeleasă numai în legătură cu un erou militar. Înţelegând, înainte de toate, prin «erou» omul în întregul său, în toată complexitatea sa, căruia îi sunt proprii în cea mai înaltă măsură toate simţirile umane ale dragostei, durerii şi forţei atunci înţelegem lucrul cel mai important pe care artistul lasă să ni se comunice prin emoţionant-grăitoarele sunete ale operei sale. Spaţiul artistic al acestei lucrări îl umplu toate acele simţiri, diferite şi în imense întrepătrunderi ale unei individualităţi puternice şi desăvârşite, căreia nimic din ceea ce este omenesc nu îi este străin, care conţine în ea tot ceea ce este cu adevărat uman.
Sursa: Ioan Turcanu
Petrica Moisuc 