…plagiat… materie prima…

„Efeseni 4 – 28. Cine fura sa nu mai fure; ci mai degraba sa lucreze cu mainile lui la ceva bun, ca sa aiba ce sa dea celui lipsit. 29. Niciun cuvant stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud.”

Am citit un text BUN de „rumegat” scris de domnul Marian Popescu cu titlul „Plagiatul. Dupa trei ani(1)”…

E bine de citit de cei care vor face in viitor ceva…, de cei care au facut „ceva” si … n-au facut cum trebuie ce trebuiau sa faca… Indreptati lucrurile… (daca mai pot fi indreptate…)…!!!

Textul integral il gasiti AICI.

––––––––

„Mulți nu înțeleg ce este un plagiat. Cum adică e un furt!? Cum adică e o fraudă? De aici începe „scena deslușirii” ca într-o piesă de Caragiale.

Personaje: universitarul, non-universitarul. (Cei care știu, pot trece peste.)

  • Ce s-a furat?
  • Bucăți de text. Textul altuia. Care l-a scris și publicat.
  • Păi, să dea bucățile-alea înapoi!
  • N-are cum, că le-a pus în textul lui și n-a zis că le-a luat de la Cutare.
  • Cum să zică dacă e  scris?
  • Așa vine vorba. Trebuia să scrie acolo, pe pagina unde a pus textul lui Cutare, că e textul lui Cutare. Și să pună ghilimele unde începe și unde sfârșește textul luat de la cutare.
  • Ce-s alea ghilimele?
  • Uite definiția: GHILIMÉLE s. f. pl. Semn de punctuație în formă de două mici unghiuri sau de două mici virgule dispuse paralel, care închid între ele citate, o vorbire directă, titluri de opere ori nume de instituții, cuvinte cărora li se dă un sens (stilistic) special sau asupra cărora vorbitorul vrea să insiste, traducerea ori sensul unui cuvânt; semnele citării. [Var.: ghileméle,(rar) ghiliméte s. f. pl.] – Din fr.guillemets. (DEX 2009) Numai că unii nu știu de semnele astea ale citării sau se fac că nu știu ca să poată lua text de la Cutare și folosi ca și cum ar fi al său. Și mai e ceva: în aceeași teză vezi că, uneori, semnele citării au fost folosite, deci autorul era la curent, știa cum să le folosească.

  • Păi, nu-i învață la școală cum să, asta…, să citeze?
  • Dacă faci o facultate, așa ar trebui.
  • Adică, deși au făcut o facultate, ei nu le pun acolo unde trebuie, semnele astea ale citării, doar așa, numai ca să folosească textul altora?
  • Da, așa e.
  • Și asta e un furt?
  • Da. E o fraudă academică. Numită plagiat.
  • Foarte tare. Da’ cum o dovedești?
  • Nu-i așa simplu. Dar e simplu atunci când vezi că un număr de rânduri de la Cutare apar în textul doctorandului respectiv, fără semnele citării, și fără să îl menționeze pe Cutare la Bibliografie  sau în vreo notă. Adică a luat de la Cutare și a folosit, și-a făcut teza și a dat-o la Comisie.
  • Care Comisie?
  • De la facultatea unde își susține doctoratul.
  • Și Comisia aia ce-a păzit?
  • Păi, a citit, a zis că e „foarte bine”, și a propus facultății (acum e și Școală doctorală la facultăți) și aceasta a propus universității să i se dea omului titlul de doctor.
  • Și universitatea ce-a făcut?
  • Păi, a scris la minister că omul merită titlul și că e ok.
  • Și ministerul ce-a făcut?
  • I-a dat omului titlul. Ministrul a dat un ordin și așa doctorandul a devenit doctor. Dar după ce numele a fost publicat în Monitorul Oficial.
  • S-au făcut hârtii la greu, nu?
  • Da. Azi, când funcționează școlile doctorale, sunt implicați în studiile doctorale: școala doctorală, conducătorul de doctorat, comisia de îndrumare a doctorandului, Institutul de Studii Doctorale al universității, Comisia națională de atestare a titlurilor și diplomelor, personal din minister și, în final, ministrul însu/ăși.
  • Pare un lucru bine făcut.Treabă serioasă, nu?
  • Așa e, când e serioasă. Sunt oameni care muncesc foarte mult pentru a obține titlul.
  • Și demnitarii, ăștia când muncesc pentru asta că-i văd mereu ba la TV, ba la Parlament? Că la circumscripție …
  • Ei/ele au puteri nebănuite.
  • Și d-aia îi …prezervă consiliul ăla?
  • Păi, altfel, cum?
  • Păi, e bine-așa?, ce zic copiii ăștia?
  • Unii le calcă pe urme.
  • Greu și cu voi, universitarii. Da’ tu de ce te-ai făcut universitar?”

––––––––––-

Sursa: http://marianpopescu.arts.ro/plagiatul-dupa-trei-ani-1/#more-725 

Acest articol a fost publicat în Articole. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la …plagiat… materie prima…

  1. Pingback: …plagiat… materie prima… | Petrica Moisuc | Trezire si Restaurare

Lasă un comentariu